Mănăstirea Izvorul Mureşului – Catedrala Carpaţilor. Frumuseţea României prin ochii tinerei actriţe taiwaneze Tsao Hsuan
Tsao Hsuan şi Corneliu Țepeluș. Două nume fără o rezonanţă prea mare în rândul românilor. Un lucru îi uneşte în mod cert: dragostea lor pentru România. Tsao Hsuan este o actriţă taiwaneză îndrăgostită de ţara noastră şi de valorile ei culturale şi spirituale. Are şi de ce!
România este deosebit de bogată din acest punct de vedere, iar un rol excepţional în acest sens îl are Biserica Ortodoxă Română. De ce?
Pentru că ea este creatoarea și păstrătoarea unui bogat și inestimabil tezaur patrimonial-cultural, întruchipat în mii de locașuri de cult-monumente istorice, răspândite în toate zonele țării, reprezentând peste 60% din obiectivele patrimonial-culturale imobile din România, și printr-o deosebit de valoroasă zestre aparținând categoriei de bunuri ale patrimoniului cultural național mobil.
Câteodată avem nevoie de cei de alt neam ca să ne apreciem valorile. Prin proiectul „Biking in Romania”, regizorul Corneliu Țepeluș, alături de care se află mai mulţi străini ce apreciază spaţiul românesc, promovează valorile şi frumuseţile României. Iar printre aceste valori se află catedralele sufletului românesc, bisericile noastre ortodoxe.
Primul episod din proiectul „Biking in Romania” o are în prim plan pe Tsao Hsuan şi Mănăstirea Izvorul Mureşului, o adevărată catedrală a Carpaţilor.
În pelerinajul ei prin Transilvania noastră, unul dintre popasuri este aşezământul monahal ctitorit şi proiectat de IPS Ioan, Mitropolitul Banatului. Tânăra descoperă frumuseţea spiritualităţii ortodoxiei româneşti, se închină în lăcaşul de cult şi vizitează atelierul de pictură al mănăstirilor.
Sursa: Basilica.ro | Agenția de Presă a Patriarhiei Române
BikinginRomania.com