Mănăstirea Oașa – cea mai frumoasă icoană a tinerilor români
Mai sunt câteva zile și la Mănăstirea Oașa începe cea mai frumoasă tabără organizată în ultimii ani în România: tabăra de Crăciun. Nu știu exact a câta ediție, cred că a 5-a, dar știu precis că Părintele Iustin, starețul mănăstirii, împreună cu obștea, a reușit să creeze la Oașa punctul zero de atracție pentru tinerii din Biserica Ortodoxă Română.
În ultimii ani când spui „Oașa”, tresare ceva în inima celor care au fost acolo dar și în a celor care vor să ajungă, și nu puțin sunt tinerii care au urcat în vârful Munților Șureanu pentru a-L regăsi pe Hristos în inima lor și a începe o nouă viață.
Am avut și eu bucuria să merg la o tabără dedicată zilei naționale a României pe 1 decembrie 2012, și am stat trei zile printre o sută și ceva de tineri simțând atmosfera caldă și plină de har pe care Dumnezeu o naște acolo.
Taberele dedicate tinerilor la Mănăstirea Oașa și Schitul Găbud, cunoscute cu titlu simbolic de „taberele de la Oașa” au devenit un fenomen duhovnicesc în Patriarhia Română, un focar duhovnicesc care cheamă pe tinerii români din toate colțurile țării și din diaspora, așa cum în regimul comunist se întâmpla cu miile de oameni care erau atrași de părintele Ioan Iovan la Mănăstirea Vladimirești, de mișcarea Oastea Domnului, de Părintele Arsenie Boca la Sâmbăta de Sus saude Mișcarea Legionarăprin Frățiile de Cruce.
Într-o vreme în care parohiile și clericii se plâng de lipsa tinerilor în Biserică, la Mănăstirea Oașa se organizează patru tabere pe an, având uneori și peste 200 de tineri din toată țara, limita fiind dată doar de numărul de locuri de cazare și masă. De Crăciun e cea mai mare cerere… Dacă mănăstirea ar avea 1000 de locuri de cazare, s-ar înscrie 1000 de tineri într-o clipită. S-a dus vorba… Tinerii vorbesc de Oașa cum vorbeau de Michael Jackson la începutul anilor 90.
Ce se întâmplă aici? Cum de tineri care nu calcă prea des pragul bisericilor de parohie, ar veni aici cu tot dragul? Cum de adolescenți de liceu și studenți de facultate vin la Oașa de Crăciun și revelion, uneori fiind primul lor contact cu Biserica și credința? Ce-i atrage aici?
Simplitatea. Autenticul. Viața curată în Hristos.
Uitați-vă ce imagine extraordinară… tineri îmbrăcați în costume naționale alături de călugări îmbracați în rase cântă împreună colinde vechi românești în ajunul Nașterii Domnului, la lumina lină a lumânărilor, toți având un surâs cald și blând pe față. Ce familie frumoasă! Ce icoană a raiului!
Nicio crispare. Nicio grabă. La Oașa nu este semnal la telefon, cablu TV și nici internet. Nu e facebook și nici Whatsapp. Aici lumea virtuală dispare și tinerii leapădă ușor ispitele lumii. Poate aceiași tineri care mai deunăzi ascultau hip-hop, house, rock, sau alte staruri pop, care se distrau lumește de Crăciun și revelion, acum îi vezi așa frumoși și curați în rasa neamului românesc, în costumul popular, haina cea luminoasă a credinței noastre creștinești.
Stau și mă minunez cum aceeași tineri, de multe ori acuzați de adulți de comportamente deviante, îmbracă cu bucurie și fără rușine haina valorilor neamului nostru: credința în Dumnezeu, dorința de a-și întemeia o familie, iubire de țară și neam, ospitalitatea și iubirea de frumos. Cred cu toată tăria că toate scăderile tinerilor de azi și dintotdeauna se datorează într-o covârșitoarea măsură adulților și lumii pe care aceștia au creat-o pentru fiii lor.
Aceeași tineri pe care-i vedem cu smartphone-urile în mână, cu căștile în urechi pe stradă, cu tabletele pe facebook, aici la Oașa spală vasele, curăță cartofi, strâng mesele, taie lemne, stau la privegheri de noapte, rostesc rugăciunea inimii împreună, fac mătănii, se trezesc la 3-4 pentru Sfânta Liturghie, se spovedesc, se împărtășesc cu Sfânta Euharistoe, urcă în vârful muntelui, și ce e cel mai frumos e că pleacă la colindat prin sate, cete cete, pentru a vesti Nașterea lui Hristos puținilor săteni din Alba.
Ce icoană frumoasă! Tineri în costume naționale alături de un părinte ieromonah sau monah din mănăsire pleacă la colindat prin sate de dimineață și până seara.
Aceeași tineri care se plictisesc la orele școlare, stau la conferințele organizate de mănăstire ore-n șir fiind captivați de invitații speciali ai părintelui stareț. Aceeași tineri care adesea sunt neascultători față de părinții lor, aici la Oașa fac ascultare de părinții din mănăstire, de bună voie.
Totul aici este pus înaintea lui Dumnezeu, închinat lui, și reprimit înapoi cu belșug de binecuvântare. Tot ce fac aici tinerii: că dorm, că mânâncă, că discută, că stau la slujbe, că muncesc, sau cântă, o fac în numele Domnului lor drag… Și fac asta cu inimă curată… La fel și părinții din mănăstire, asaltați de 200 de tineri pe care trebuie să-i slujească și să-i dădăcească 10 zile, zi și noapte, au dragostea și răbdarea de a-i petrece și a-i ajuta să guste din dulceața Harului, pe care ei o cunosc din viața de chilie, dar pe care un tânăr din vâltoarea lumii n-a gustat-o vreodată.
Meritul este în primul rând a lui Dumnezeu, Cel înțelept, inepuizabil în idei și resurse de a-i atrage pe oameni la Sine, iar în al doilea rând al părintelui stareț și obștii lui, oameni simpli, smeriți, deschiși la inimă, gata să ajute, curați, sinceri în căutarea lor după Dumnezeu, și dornici să dăruiască din comoara lor sufletească agonisită cu trudă în ale călugăriei.
Cum se împacă la Oașa tăcerea monahului, rugăciunea lui, cu viața zglobie și uneori zgomotoasă a tinerilor?
Ce s-a întâmplat și se întâmplă încă la Oașa este o taină a lui Dumnezeu și mă opresc aici. N-aș vrea să insist să înțeleg cele de nevăzut și de necercetat ale lui Dumnezeu.
Cert e că de aici au plecat schimbați mulți tineri, au devenit apostoli, și l-au propovăduit pe Hristos în lumea lor zgomotoasă. Aici au fost lepădate multe păcate, s-au trezit multe conștiințe, s-au format multe familii, s-au născut multe idealuri în inimile fragede ale adolescenților.
Au venit din curiozitate, și au plecat români. Au venit trași de prietenii lor, și s-au întors creștini. Au venit indiferenți și au plecat însetați de cunoașterea lui Dumnezeu. Roadele adevărate ale misiunii de la Oașa le vedem astăzi dar le vom vedea și mai bine peste câțiva ani.
Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale!
Fenomenul Oașa ar trebui să fie din punctul meu de vedere, model pentru misiunea cu tinerii din toată Patriarhia Română, pentru toți ierarhii, preoții și slujitorii lui Dumnezeu.
Fără teamă de a greși, cu bucurie zic: Mănăstirea Oașa este cea mai frumoasă icoană a tinerilor români din România secolului XXI, până acum.
La Oașa tinerii se întâlnesc cu Hristos și pleacă cu El acasă!
Închei cu mărturia Cristinei, o tinără din Iași care a participat la o tabără la Oașa:
„Acasă, Dumnezeu parcă e mai prețios la simțire. Când te rogi Lui o faci ca și cum n-ai vrea să-L deranjezi. La Oașa totul e atât de firesc. Aici L-am întâlnit pe Dumnezeu în fiecare zi, pe fiecare chip și-n fiecare catismă. Aici cu toții suntem frați și surori, cu toții suntem împreună în rugăciune, în rânduială și la masă.” (CRISTIEANA PURAVU, ATOR Iași)
(Claudiu Balan)
sharbinsk
decembrie 8, 2015 @ 6:15 am
Într-un interviu recent starețul Iustin Miron sublinia că [i]„în niciun caz nu ne propunem să creăm o „mișcare” exterioară”[/i].
Un rol formator îl au și conferințele ținute în țară și-n tabere care [b]catehizează[/b] și [i]„religiozitatea populară”[/i] asumând totodată valorile naționale.
Binecuvântare a fost de la prima ediție organizată de părintele Teofil, cine știe dacă au fost 20 de oameni atunci dar e interesant cum perseverența peste ani a dus la popularitatea actuală,când sute de mii au văzut probabil emisiunea de Paști cu Alex Dima.
Sunt aproape 2 decenii de rugăciune și muncă și o colaborare funcțională cu A.S.C.O.R. prin care s-a popularizat mănăstirea și această formă de voluntariat a format spiritual tineri.
Farmecul acestor tabere e că erau oarecum unice, nu cred că a fost un program în genul taberelor de la Durău sau campaniei Hristos Împărtășit Tinerilor sponsorizate de Patriarhie și Mitropolia Moldovei, ci mai degrabă obiceiul s-a cristalizat fără prea mult sprijin, în chip tainic.
Nu știu însă în ce măsură e repetabilă campania, pentru că și mănăstirea Oașa are o arie de răspândire în câteva orașe mari, dacă ar fi mai multe tabere și la alte mănăstiri [b]în aproximativ același interval[/b] probabil că nu ar mai fi aceeași participație pentru că baza de selecție e restrânsă și oboseala ar fi mare.
Cam jumate din cei care participă anual la aceste tabere sunt mereu aceeași tineri, cine merge mai mult timp ajunge să-i cunoască.
Pe langă asta vin foarte mulți tineri ca simpli pelerini în afara taberelor, aici cred că este un indice despre succesul campaniei de imagine a unei mănăstiri greu accesibilă rutier și relativ necunoscută la nivelul anilor 90′ în comparație cu vechile ctitorii voievodale care au format în fiecare secol figuri patristice populare ortodoxiei universale.
Claudiu Balan
decembrie 8, 2015 @ 8:50 am
Ioan,
Să știi că nici părintele Ioan Iovan la Mănăstirea Vladimirești, nici Oastea Domnului așa cum pornită ea prin Pr. Iosif Trifa și Traian Dorz, nici părintele Arsenie Boca, și nici Frățiile de Cruce, nu au fost mișcări exterioare Bisericii ci dimpotrivă, mișcări de reînnoire a duhului creștin în sânul Bisericii și a țării. Firește, dacă comparăm aceste focare de trăire duhovnicească cu ce se întâmpla în jur, ies puternic în evidență, dar asta doar pentru râvna și bucuria de a-L regăsi pe Hristos în mijlocul lor, prezent în oameni.
[b]Taberele de la Oașa sunt deasemenea o mișcare de reînnoire în Biserica Ortodoxă Română, care prin duhul ei curat și frumos, pașnic și echilibrat păstrează unitatea Bisericii, redându-i pe tinerii veniți în tabere parohiilor lor.[/b]
Cât privește Oașa ca model de misiune, eu mă refeream în primul rând ca duh al ei, nu obligatoriu în formă. La Oașa tinerii au găsit monahi care caută sincer să trăiască în Hristos, și autenticul e ușor de recunoscut. Pe acest duh curat au zidit părinții aceste tabere, care promovează credința în Dumnezeu, viața de familie, viața monahală, iubirea de țară și neam, iubirea de frumos, și toate virtuțile evanghelice.
Orice formă de misiune poate părea plictisitoare / neatrăgătoare când în spatele ei nu stau oameni care să ardă pentru Hristos, și invers: orice formă de misiune care are deja statutul de plictisitoare în mentalul colectiv, poate deveni foarte atrăgătoare când e împuternicită de oameni care-L caută sincer și permanent pe Dumnezeu.
Claudiu Balan
decembrie 8, 2015 @ 8:51 am
Ioan,
Să știi că nici părintele Ioan Iovan la Mănăstirea Vladimirești, nici Oastea Domnului așa cum pornită ea prin Pr. Iosif Trifa și Traian Dorz, nici părintele Arsenie Boca, și nici Frățiile de Cruce, nu au fost mișcări exterioare Bisericii ci dimpotrivă, mișcări de reînnoire a duhului creștin în sânul Bisericii și a țării. Firește, dacă comparăm aceste focare de trăire duhovnicească cu ce se întâmpla în jur, ies puternic în evidență, dar asta doar pentru râvna și bucuria de a-L regăsi pe Hristos în mijlocul lor, prezent în oameni.
[b]Taberele de la Oașa sunt deasemenea o mișcare de reînnoire în Biserica Ortodoxă Română, care prin duhul lor curat și frumos, pașnic și echilibrat, păstrează unitatea Bisericii, redându-i pe tinerii veniți parohiilor lor.[/b]
Cât privește Oașa ca model de misiune, eu mă refeream în primul rând ca duh al ei, nu obligatoriu în formă. La Oașa tinerii au găsit monahi care caută sincer să trăiască în Hristos, și autenticul e ușor de recunoscut. Pe acest duh curat au zidit părinții aceste tabere, care promovează credința în Dumnezeu, viața de familie, viața monahală, iubirea de țară și neam, iubirea de frumos, și toate virtuțile evanghelice.
Orice formă de misiune poate părea plictisitoare / neatrăgătoare când în spatele ei nu stau oameni care să ardă pentru Hristos, și invers: orice formă de misiune care are deja statutul de plictisitoare în mentalul colectiv, poate deveni foarte atrăgătoare când e împuternicită de oameni care-L caută sincer și permanent pe Dumnezeu.