Mănăstirea Recea deține singura biserică din Europa lucrată integral în mozaic
Așa cum vă povesteam, acum câteva zile am fost în vizită la Mănăstirea Recea pentru a lua binecuvântare de la mormântul părintelui Ioan Iovan, marele duhovnic al României. Mai jos am așezat câteva fotografii și un istoric al mănăstirii, extras din lucarea de licență a domnului Raita Septimiu Fulgușor – „Părintele Ioan Iovan – un model omiletic contemporan” susținută la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „1 decembrie 1918” Alba-Iulia, Anul 2013.
În ,,Mărturisitori pentru Hristos”, Înalt Prea Sfinţitul Andrei Andreicuţ scria: ,,În anul 1991, întâmplător, l-am întâlnit la Patriarhie pe părintele Ioan şi văzând că doreşte să înceapă o lucrare duhovnicească şi misionară, l-am invitat să facă o mănăstire în eparhia noastră. A acceptat, împreună cu dânsul a venit şi Maica Stareţă Cristina Chichernea. I-am îndemnat să meargă la Recea, judeţul Mureş, unde Părintele Ioan Lazăr, parohul satului, ridicase o bisericuţă şi o clădire”. De altfel, cuvântul părintelui profesor Ilie Moldovan a fost unul hotărâtor, date fiind argumentele pertinente oferite: ,,Părinte, ştiu ce aţi făcut în închisoare, dar şi la Plumbuita. De aceea vă rugăm să faceţi şi în Transilvania o lucrare de înduhovnicire a neamului românesc. Neacceptând, nu ştiu ce veţi răspunde în faţa Dreptului Judecător!”
Astfel, cu binecuvântarea entuziastă a arhiereului, s-a clădit un nou lăcaş sfânt, mănăstirea Recea, în comuna Ungheni, lângă Târgu-Mureş. În toamna anului 1991, pe acest tăpşan dăruit cu o multitudine de melci şi de scaieţi, s-a ivit o minusculă ceată, cercetând cu privirea ziduri odinioară începute, dar neterminate încă. Cea care îl secunda constant pe părintele Ioan este fiica duhovnicească dintotdeauna: Mariana Chichernea. Din acest moment, începe odiseea duhovnicească ce este dificil de egalat în România de astăzi. La sfârşitul anului 1991, începe efectiv această odisee, însă, de fapt, cu mult timp în urmă, fusese aruncată sămânţa, de pe vremea când inginera Mariana Chichernea ajunge să-l cunoască pe părintele Ioan Iovan, la momentul respectiv, asuprit de regimul comunist4.
Obştea îşi găsise adăpost într-un corp de chilii modest. Aici frigul domnea, iar spaţiul era limitat. Maica stareţă îşi aminteşte cu privire la acel moment următoarele: ,,Îngrijorarea şi tristeţea pluteau peste noi. Frigul şi lipsurile puteau duce la îmbolnăvirea vieţuitorilor viitoarei mănăstiri”. ÎPS Andrei a făcut un gest generos, oferind maicilor posibilitatea achiziţionării unei Dacii. Este vehiculul care a purtat-o pe maica stareţă prin întreaga ţară, astfel reuşind să găsească sprijin pentru mănăstire.
Referindu-se la acel moment maica stareţă preciza în articolul Căldura de la Recea, publicat în Lumea credinţei – Magazin ilustrat:
,,Mă respingea fără ezitare oraşul Târgu-Mureş. Veneam din Bucureşti, unde trăisem deja 58 de ani şi aveam o mamă de 80 de ani. În plus, îmi era necunoscut, pustiu şi vitreg. Durerea despărţirii de un oraş căruia îi lăsasem tot sufletul, apoi teama de necunoscut, multitudinea lucrurilor ce trebuiau făcute, schimbarea mediului social, toate erau de natură a-mi produce o mare îngrijorare. De cealaltă parte era părintele Ioan, pe care îl cunoşteam de aproape 35 de ani, timp în care i-am fost cea mai apropiată persoană în multele lui necazuri. Am considerat că nu se cuvenea să-l părăsesc nici în acest moment de grea încercare”.
Toate acestea au rămas în urmă odată cu depunerea voturilor monahale la data de 13 octombrie 1991, în prezenţa părintelui Ioan. Maica Cristina rememorează acele momente: ,,La început dormeam pe o somieră adusă din sat, aşezată direct pe beton, iar în jurul ei erau îngrămădite baloturi cu genţi şi lucruri personale, ale părintelui şi ale mele, printre care mişunau şoareci. Un pled roşu ţinea loc de geam. Lângă somieră era un scaun rupt. Totul avea un aspect deprimant, de coşmar, un veritabil azil de noapte. Dacă se mai ia în seamă şi faptul că soborul (2 maici şi 25 de surori, 2 preoţi şi un călugăr) dormea pe scânduri aşezate pe bolţari, lipsind paturile şi orice alt mobilier, imaginea este clară”.
De la acest moment şi până a se ivi mănăstirea, drumul a fost extrem de anevoios. În anul 1994, au avut loc două evenimente semnificative: încheierea construcţiei cetăţii de chili şi a stăreţiei, realizată în formă de «L», dar şi vizita memorabilă a Patriarhului Teoctist, acompaniat de Partenie al III-lea, Patriarhul Alexandriei şi de un alai de ierarhi.
Mai apoi, a fost demarat, cu însufleţire, proiectul marii biserici. ,,Mireasa de piatră” cu o lungime de 30 de metri, lată de 15 metri, la abside şi o înălţime de 23 de metri, a fost construită într-un an. În anul 1997, s-a finalizat încălzirea din pardoseala de marmură a lăcaşului prin radiaţie şi finisajul în linii mari. Este considerabilă lista sponsorilor: firme şi instituţii care au sprijinit acest demers. Anul 1997 este anul ridicării portalului de la intrare, a Muzeului (de artă şi civilizaţie tradiţională, dar şi de cultură bisericească) al finalizării bisericii din deal. Sediul Universităţii de Vară ,,Nicolae Popovici” este locul unde cultul întâlneşte cultura. Iniţiativa acestui demers aparţine părintelui Ilie Moldovan.
Scopurile Universităţii de Vară de la Recea se întrezăresc din cuvintele părintelui profesor doctor Ilie Moldovan: ,,Nu intenţionăm să-i încărcăm pe studenţi cu o droaie de cunoştinţe noi, ci să fie învăţaţi să gândească ei înşişi. Şi două sunt direcţiile de educaţie şi acţiune. Restabilirea relaţiei fireşti dintre om şi natură, prin redeşteptarea sentimentului religios, resuscitând responsabilitatea faţă de mediu, şi recuperarea vârstei paradisiace, coborând spre spiţa etnică…”.
Ceea ce dă o notă aparte bisericii este însă pictura în mozaic a acesteia. Maica stareţă Cristina redă în articolul Căldura de la Recea, publicat în Lumea credinţei – Magazin ilustrat, povestea acestui mozaic. Înaltul Andrei al Albei Iulia rânduise ca biserica să fie pictată în frescă de un pictor, care se afla în America la acea dată cu un contract. De altfel, maica stareţă Cristina îi mărturisise acestuia că vede biserica în mozaic. Replica arhiereului a fost realistă: ,,Maică, dacă o să puteţi să faceţi hramul de afară în mozaic, este suficient”. După ce se scursese un an, iar pictorul nu sosise, s-au făcut demersuri pentru a se găsi un alt pictor. Astfel, Viorel Maxim realizează o pictură pe frescă ,,Adormirea Maicii Domnului”. Maica Cristina consideră că proba nu este mulţumitoare şi îi spune acestuia: ,,Te rog să lucrezi mai neobizantin, pentru că acum credinciosul are nevoie de foarte mult frumos. Or, el dacă vede sfinţii ostoiţi de suferinţă, de post, de rugăciune, contorsionaţi, nu-l va atrage nimic la acea biserică. Trebuie să creăm ceva care să atragă sufletul omului acestuia, imediat. El trebuie să înţeleagă ceva încă de pe pereţi. Sfinţilor trebuie să le arăţi sufletul frumos, nu trupul”.
Totodată, când maica stareţă Cristina i-a spus acestuia despre intenţia de a picta biserica în mozaic, acesta a exclamat entuziast: ,,Exact acelaşi lucru îmi doresc şi eu, cu toată ardoarea!”13 Firma cu care s-a lucrat a fost găsită la Veneţia: firma ,,Angelo Orsoni”. Pe pereţii bisericii se regăsesc miliarde de piese de mozaic, care au costat enorm. S-au uzitat 12.000 de kg. de mozaic, iar 1.000 de kg. de mozaic veneţian valorau 500 de milioane de lei la acea dată. Astfel, se îmbogăţeşte patrimoniul naţional, deoarece ,,Aici este singura biserică din Europa – şi cea mai mare – lucrată integral în mozaic”.
După ce s-au scurs patru ani extrem de grei, în care s-a pictat biserica, sfinţirea acesteia este clipa împlinirii şi a bucuriei. La evenimentul care a avut loc în 7 septembrie 2003, au fost prezenţi înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe: Patriarhul Teoctist, Petros al VII-lea al Alexandriei, Înalt Prea Sfinţitul Andrei, nenumăraţi mitropoliţi, episcopi, preoţi, dar şi o multitudine de creştini. Părintele Ioan, rostind un scurt cuvânt de întâmpinare a precizat: ,,Mai este un dar, pe care cei prezenţi la această sfinţire îl primesc; este sfinţenia prezenţei Euharistice a lui Dumnezeu, alături de sfinţi ierarhi, preoţi şi diaconi, împreună cu poporul dreptcredincios, într-o unitate de duh creştinesc şi românesc”.
În anul 2007, mănăstirea a fost binecuvântată de Maica Domnului, prin Brâul purtat de Ea. Cu acest prilej, părintele Ioan a exprimat următorul îndemn: ,,Scumpii mei, prezenţa Maicii Domnului alături de Hristos Euharistic de pe Sfânta Masă este culmea fericirii noastre. De această culme, vă rog, vă îndemn, vă leg să nu uitaţi niciodată. Să nu vă întoarceţi nici să vă întoarcă cineva de la acest drum”.
Ioana
septembrie 16, 2013 @ 2:57 pm
Superba!!!!!!