Manastirile din Moldova…acum 300 de ani

Va prezentam in continuare cateva file de istorie a poporului drepcredincios roman, incondeiate de marele cronicar Dimitrie Cantemir. Asa ne sade bine noua tinerilor, ca sa stim si putina istorie a acestui neam crestin, caci o tara ce nu-si cunoaste istoria si nu va invata din ea, nu are viitor.

Toate mănăstirile din Moldova sunt așezate pe unul și același temei și ele din canoanele date calugarilor de sfântul Vasile. Mănăstiri mari, sub ascultarea unui arhimandrit, sunt numai patru; iar mănăstiri mici, aflate sub ascultarea unor stareți, sunt peste 200, afara de aproape tot atâtea schituri, care au și ele manastiri într-un loc sau altul. Ele se împart în manastiri închinate¹ și manastiri slobode. Cele dintâi sunt închinate ori cetații Ierusalimului, ori muntelui Sinai sau Sfântului Munte. În Moldova s-a facut obicei ca domnii sau boierii, daca voiesc sa înalțe vreo manastire, sa-și împarta toata averea între manastire și fiii sai și sa lase moștenire manastirii tot atât cât dobândește fiecare dintre copiii sai. Iar daca ctitorul se teme ca manastirea se va darâma sau ca ar putea sa se ruineze dupa moartea lui, atunci o închina uneia din manastirile cele mai de frunte din locurile pomenite mai sus. În chipul acesta arhimandriții acelei manastiri sunt datori sa poarte grija de manastire și sa ia aminte ca și calugarii sa se straduiasca sa duca întotdeauna o viața curata și cinstita. Iar ei lasa manastirii numai atâta din veniturile ei, cât este de trebuința pentru hrana calugarilor; ceea ce prisosește se folosește pentru trebuințele manastirii mai mari și se trimite în fiecare an acolo. În manastirile slobode, calugarii trebuie sa are, sa prașeasca și sa secere ei singuri, iar în ceasurile în care sunt slobozi de împlinirea treburilor lor duhovnicești, ei trebuie sa se îndeletniceasca cu meșteșugurile hotarâte de catre stareț, sa lucreze în vie, pe ogoare și în gradinile lor și sa gateasca roadele adunate pentru folosul manastirii.

Toate manastirile își platesc în fiecare an dajdiile catre domnie, dupa starea moșiilor lor, însa mitropoliții și episcopii nu dau nimic domniei. Osebit, toți calugarii sunt așa de ascultatori canoanelor sfântului Vasile cel Mare, ca mai degraba ar muri de o suta de ori, decât sa manânce o îmbucatura de carne, chiar daca le-ar porunci un doftor. Nu ies niciodata din manastirea lor, daca nu-i mâna egumenii sau daca nu dobândesc învoire pentru câteva ceasuri sau câteva zile. Purtarea de grija pentru cheltuielile manastirii se încredințeaza celor mai batrâni, care au dovedit starețului cinstea lor și bune naravuri. Altminteri, nu avem încotro și trebuie sa laudam chipul cum sunt primiți oaspeții în toate manastirile din Moldova. Caci orice drumeț care se oprește acolo — fie el drept credincios ori evreu, ori turc, ori armean — nu numai ca este bine primit, ba chiar, daca ar voi sa zaboveasca acolo un an întreg, cu toate carele și dobitoacele sale, i se da de mâncare și i se poarta de grija — dupa puterile manastirii — cu cinste, cum se cuvine și fara murmur.

¹Regimul manastirilor închinate a durat pâna la 11 decembrie 1863, când a fost lichidat prin legea secularizarii averilor manastirești. La acea data, 27% din suprafața țarii aparținea marilor manastiri din Athos și Ierusalim. Este demn de remarcat ca Dimitrie Cantemir, în scurta lui domnie, a reușit sa anuleze închinarea unor manastiri carora, în schimb, le revenea acum obligația de a plati anual domnului o anumita suma.

(Dimitrie Cantemir – Descrierea Moldovei)