Mândria de a avea o maşină

Pentru mine maşinile întotdeauna au fost o atracţie şi de când eram mic aveam multe maşinuţe şi „organizam” curse pe marginea mobilei din sufragerie. Mi-am dorit întotdeauna să conduc şi să am o maşină frumoasă. De condus am condus, dar maşini frumoase n-am avut niciodată.

Am trecut şi eu, poate ca şi alţii, prin ispita de a conduce tare, de a pleca primul de la semafor, de a depăşi prin dreapta, de a mă-nvârti cu maşina, dar acum mi-a mai trecut. Maşinile pentru băieţii sunt o bucată din viaţa lor, şi oriunde ar fi şi orice ar face subiectul de discuţie va divaga într-un final la maşini. Maşina pe care o deţii poate spune multe lucruri despre tine, sau poate mai bine zis, de obicei ne cumpărăm maşini care să vorbească despre ceeea ce nu suntem.

Oamenii care mă văd pe stradă mergând pe trotuar nu pot spune prea multe lucruri despre mine. Dar dacă mă vor vedea într-o maşină ar putea începe să mă-ncadreze într-un profil, care de multe ori este eronat, şi vor începe să-şi facă o anumită impresie despre mine. Noi băieţii ne cumpărăm maşini ca să ne arătăm bărbăţia şi puterea şi eventual să compensăm prin maşină ceea ce noi nu suntem. Să stai în maşini luxoase şi puternice înseamnă că vrei „să te-mbraci” în strălucirea lor şi se te afişezi prin puterea lor.

Maşina pe care o am poate spune multe lucruri despre mine şi îi poate influenţa mult pe ceilalţi. Maşina e luată în calcul de fiecare dată ca primă impresie despre o persoană deşi de multe ori nu are nici o legătură cu personalitatea ei. Maşina e un mod de a te lăuda, de „a striga în gura mare” pe stradă cine eşti. Maşina e cumpărată special pentru a umfla personalitatea şi faima celui care o conduce. Cine nu poate ieşi în evidenţă în altfel, cine nu se remarcă în mod special în grupul social de care aparţine, încearcă să se evidenţieze prin maşina pe care o deţine.

Pericolul de a lăsa maşina să vorbească despre tine este foarte mare, căci până la urmă cel care se lasă reprezentat de ea va dezamăgi. Frumuseţea şi strălucirea maşinii vor da indicii celorlalţi despre o posibilă frumuseţe şi strălucire a personalităţii celui care o conduce. Dar realitatea e alta şi laudele atrase de maşină conducătorului se vor transforma în invidie şi dispreţ.

Noi oamenii vom aprecia întotdeauna pe cineva pentru cine este şi nu pentru ce are. Ba câteodată nici chiar pentru ce este, ci pentru cât de frumos se comporată cu mine şi cu ceilalţi. Îl vom aprecia mai mult pentru ce face şi mai puţin pentru ce vorbeşte. Îi vom aprecia mai mult atitudinea nelăudăroasă decât afişarea ostentativă. Îl vom aprecia mai mult când, deşi are aşa multe, trăieşte ca şi cum n-ar avea, şi nu-i face pe cei din jurul lui să-l invidieze.

Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă şi celor smeriţi le dă har. Cei smeriţi sunt cei care nu se laudă cu ce au şi cu ce fac, care nu vorbesc despre ei şi care au o atitudine paşnică, nerevoltătoare. Cei se mândresc vor avea întotdeauna adversari căci chiar prin mândria lor se pun în concurenţă cu ceilalţi provocându-i. Cel ce nu se laudă cu nimic dimpotrivă, va fi lăudat de ceilalţi.

Când te lauzi cu maşina pe care o ai îi provoci involuntar pe ceilalţi să te aprecieze pe moment şi să te invidieze după aceea, şi-n final să sfârşească prin a te desconsidera. Când te lauzi cu maşina pe care o ai îi faci pe ceilalţi să-şi dorească să aibă şi ei la fel. Dar chiar şi cel care se laudă nu va fi întotdeauna mulţumit căci va apărea întotdeauna cineva cu o maşină mai frumoasă sau mai atrăgătoare, şi astfel va sfârşi şi el prin a dori să aibă ceva mai bun. Mulţumirea laudei e una trecătoare şi inconsistentă şi care te face să-ţi doreşti să te lauzi cu şi mai mult, aşa cum ai încerca să stingi focul punând lemne, în loc să-l stingi cu apă.

„Şi aceasta v-o spun, fraţilor: Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea.Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge; şi cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni; Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece.” (1 Co. 7, 29-31)

(Balan Claudiu)