Mândria de a fi pe cont propriu

Suntem între perioadă de criză economică și mare parte din noi românii avem probleme financiare, fiecare descurcându-se cum poate. Pentru tinerii de astăzi lucrurile nu mai sunt așa de roz, cum au fost până-n 2008 când se făceau angajări masive și economia mergea bine. Astăzi abia o mică parte din absolvenții facultăților reușesc să se angajeze în domeniul lor, restul se muncesc pe unde pot cu un salariu de te-miri-ce, sau rămân șomeri.

Astăzi tinerii care se căsătoresc nu mai primesc gratuit o casă așa cum primiseră părinții noștri pe timpul lui Ceaușescu ci trebuie să plătească rate 30-40 de ani la un apartament sau să stea în chirie acolo unde-și permit. Asta în cel mai bun caz, pentru că sunt și multe familii tinere care locuiesc împreună cu părinții.

Din discuțiile cu cunoscuții am aflat că sunt foarte mulțe persoane până-n 30 de ani, care deși au absolvit o facultate, stau acasă și trăiesc din salariile sau pensiile părinților. Ba mai mult, sunt familii, soț și soție, care trăiesc din veniturile părinților, ei pierzându-și serviciul, fără a mai avea unde să se angajeze. Sunt cazuri sociale așa de grave încât persoane de vârsta părinților mei (în jur de 50 de ani) au rămas fără serviciu și trăiesc din pensiile părinților lor (care au trecut de 70 și ceva de ani) și locuiesc la țară.

Intru în contact cu mulți tineri și observ că din păcate astăzi este o mândrie să spui: „mă descurc pe cont propriu”. Nu te poți mândri cu un lucru comun, ci cu ceva rar, original, care te deosebește de ceilalți. A avea serviciu astăzi și a fi cont propriu, a ajuns, din păcate, să fie în anumite zone ale țării o excepție.

Uitându-mă la colegii mei de liceu sau facultate vă pot spune că unuii câștigă foarte mult, alții mult, alții au un salariu decent, iar alții primesc salariul minim pe economie sau sunt șomeri. Ce ciudat! Oameni care au făcut aceeași facultate să lucreze pe piața muncii cu diferențe salariale așa de mari.

Din acest motiv cei care nu se pot lăuda cu un lucru așa de firesc: „a munci și a-ți câștiga pâinea cinstit” sunt adesea înfierați, blamați de anturaj, arătați cu degetul cum că ar fi leneși sau nu i-ar duce mintea în destul ca să se descurce. Și uite așa apar frustările și complexele despre tine însuți, comparându-te cu colegii sau prietenii tăi.

Economia noastră merge rău din cauza păcatelor noastre, din cauza egoismului, a hoției, a lăcomiei unora dintre noi, din cauza patimilor pe care le întreținem, din cauza depărtării noastre de Dumnezeu, din cauza păcatelor strigătoare la cer pe care le facem fără frică. Avem destulă pâine în țară dar de atâta lăcomie și mofturi nu ne ajunge s-o împărțim.

Cu toate acestea, sunt foarte mulți oameni talentați, cinstiți și harnici care n-au loc pe piața muncii, pentru că Statul Român nu-i caută și nu creează condiții economice prielnice angajării lor. Acești oameni se simt inferiori față de conaționalii lor și cad în deznădejde.

Haideți să discutăm puțin cum vede Dumnezeu lucrurile, pentru că veți observa că mereu are o perspectivă mult mai profundă asupra lucrurilor decât noi oamenii.

În primul rând demnitatea unui om nu constă în cât de mare-i este salariu, sau cât de bine reușește să se descurce pentru a face bani. Omul demn e omul conștient că este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și se comportă ca atare. Omul demn este omul credincios, care iubește, iartă și unește pe cei din jurul lui. A fi demn înseamnă a-ți duce crucea așa cum ai primit-o, și nicidecum a te plânge și lamenta continuu de greutățile vieții. Cine oare e mai demn: Cel care se laudă că-și poate satisface toate plăcerile sau cel care-și îndură sărăcia fără să se plângă?

Dacă un profesor de liceu câștigă cât un gunoier asta nu înseamnă că atât merită, dar nici că gunoierul este nedemn. Ambii muncesc cinstit, ambii pot fi demni dacă-și fac meseria cu conștiinciozitate.

Sărăcia, în mod paradoxal, face un mare bine omenirii pentru că ne trezește din beția plăcerilor, ne aduce aminte atunci când n-avem pâine că viața omului este mai mult decât mâncare și băutură…

„Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul [Meu] este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură.” (Ioan 6, 54-55)

Lipsindu-l temporar de cele materiale, Dumnezeu îi aduce aminte omului că e chemat la viața veșnică și nu doar la o temporară viață pământescă trăită în plăceri.

Sărăcia românilor, sărăcia tinerilor, este în primul rând o consecință a egoismului și a lăcomiei noastre (nu ne ajutăm unii pe alții, nu împărțim ce avem cu cei săraci) și în al doilea rând o pedeapsă pentru păcatele noastre. Dar această pedeapsă este spre îndreptare și nicidecum spre moarte.

Când avem de toate uităm de Dumnezeu, dovadă o stă Occidentul pe care-l râvnim toți așa de mult pentru viața confortabilă pe care-o oferă, dar care a închis bisericile și le-a transformat în muzee și restaurante. Iar consecința depărtării lor de Dumnezeu e evidentă: distrugerea familiei, sexualitatea promovată excesiv, depresii, refulare în droguri, alcool, și în alte patimi.

Prosperitatea economică nu ne ferește de necazuri, ci rezolvă o problemă și ne aduce altele. Soluția la toate problemele lumii nu are o rezolvare politică, socială sau economică ci una legată de credința în Dumnezeu, Unicul ce poate vindeca omul și ne poate uni pe toți.

La ce folos un tânăr care se descurcă pe cont propriu dar care trăiește doar pentru el însuși, cheltuindu-și averea asemenea tânărului din Evanghelie, pe toate plăcerile? La ce folos un om care are de toate și se consideră fericit dar în fața casei lui stau săracii, asemenea lui Lazăr din Evanghelie, și-și ling bubele, vrând măcar a se sătura din resturile aruncate în gunoi? Ce folos aduc societății bogații care-și fac averile prin furt și tâlhărie?

Înaintea lui Dumnezeu cei milostivi și curați cu inima sunt demni, nu cei cu conturile pline precum bogatul cu hambarele pline din Evanghelie!

Nu statutul de angajat/șomer sau cel de funcționar/șef te face bineplăcut lui Dumnezeu ci credința și faptele tale. Văduva saracă din Evanghelie care a pus ultimii ei bani în cutia darurilor a dat mai mult decât toți ceilalți, și asta pentru că a avut capacitatea de a îndura o suferință mai mare, renunțând la sine.

Sfântul Nicolae Velimirovici spunea:

„Cu cât îşi leagănă mama mai mult copilul, cu atât mai târziu începe acesta să meargă. Cu cât alăptează mama mai mult copilul, cu atât mai târziu se învăţă copilul cu mâncarea. Întocmai şi omul pe care pământul îl strânge mai mult timp în îmbrăţişarea sa, târziu se îndreptă către cer. Şi cel pe care pământul îl hrăneşte mai multă vreme cu nectarurile sale dulcege, târziu se deprinde cu hrana duhovnicească.” (Gânduri despre bine și rău, paragraful nr. 169)

Iată ce frumos explică Sfântul Nicolae cum deprinderea cu hrana duhovnicească (aproprierea de Dumnezeu, gustarea din Harul lui) vine doar ca urmare a depărtării de cele materiale. Astfel sărăcia înaintea lui Dumnezeu nu este o rușine, dacă nu este o urmare a lenei, ci este o premiză a sfințeniei, a îndumnezeirii.

Orice ai fi pe acest pământ și orice ai face, dacă prin toate acestea nu te apropii sincer de Dumnezeu și de oameni atunci nu-ți sunt de folos, ci dimpotrivă, îți sunt mare pagubă sufletească.

Așa se face că mândria de a fi pe cont propriu aduce doar roadele mândriei: nemulțumire, frustrare, o depărtarea de oameni și de Dumnezeu, însingurare, moarte.. și chinuri veșnice.

Pe de altă parte smerenia pe care ți-o aduce sărăcia îți este de mare folos sufletesc, întorcându-ți fața către Dumnezeu, cerundu-i ajutorul și lăsându-te în mâinile Lui. Smerenia din sărăcie e o premiza a pogorâriii Duhului Sfânt in inimile noastre… Cel ce este „vistierul bunătăților și dătătorul de Viață”. Smerenia sărăciei te ajută să-i înțelegi mai bine pe cei în suferință și să te apropii de ei, iar când vei putea să-i ajuți.

Să nu credeți că încurajez lenea ci vreau doar să înțelegeți că Dumnezeu vede altfel lucrurile și cei dintre voi care încă sunteți șomeri, sau aveți probleme materiale, ar trebui să vă bucurați pentru că toate vă sunt spre vindecare, iar sărăcia vă va apropia de Dumnezeu așa cum bogăția n-o va face niciodată.

Închei printr-o cântare din joia mare:

„Năravul tău este plin de vicleşug, Iudo fără de lege; că bolnăvindu-te de iubirea de argint, ai câştigat urâciune de oameni. Dar dacă iubeai bogăţia, pentru ce ai mers la Cel ce învaţă sărăcia?”

Nu uitați că Dumnezeul nostru ne învață sărăcia și nicidecum acumularea de averi și viața în puf!

Tot unui tânăr i-a spus Hristos:

„Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie.” (Marcu 10, 21)

(Claudiu)