Manipularea din mass media privind proiectul minier de la Roşia Montană (I) – „Tăcerea de aur”
Într-o epocă de accelerată răsturnare a valorilor milenare ale omenirii, în care tot mai des auzim spunându-se răului bine şi luminii întuneric, n-ar trebui să ne mire faptul că mass media nu mai sunt ceea ce ştiam că ar fi. Oare nu învăţasem că sunt nişte “instanţe” demne de crezare şi că menirea lor era aceea de a ne descrie lumea înconjurătoare cu bună-credinţă, acurateţe, obiectivitate şi onestitate?
Dimpotrivă, de ceva vreme încoace, aproape că nu mai este om care să intre în contact cu vreun mijloc de informare în masă şi care să nu se simtă dus de nas, mai delicat, sau de-a dreptul tras pe sfoară. Exclamări precum “iarăşi ne mint ăştia”, pe care le auzeam cu precădere de la împătimiţi consumatori de ştiri (de regulă membri de familie mai vârstnici), ne stau pe limbă fiecăruia.
Până acum, poate că numai intuiam că suntem minţiţi. De când cu protestele împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană, acest sentiment vag a devenit o dureroasă certitudine. Discrepanţa dintre ceea ce se relatează şi se comentează în mass media oficiale şi realitatea faptică îl sfidează fără ruşine chiar şi pe cel mai puţin educat consumator de ştiri.
În schimbul generoaselor contracte de publicitate oferite de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), majoritatea instituţiilor media se străduiesc din răsputeri să impună publicului o viziune asupra realităţii convenabilă acestei companii. Cea mai la îndemână strategie avea să fie ignorarea mişcărilor de protest de la începutul lunii septembrie 2013. Pur şi simplu, zile la rând, televiziunile s-au făcut că nu văd zecile de mii de oameni ieşiţi în stradă.
Deşi erau de la început comparabile cu protestele din ianuarie 2012 (apoi au devenit chiar mai ample!), patru televiziuni (Antena 1, Antena 3, România TV şi Prima TV) nu au trasmis niciun fel de ştire despre manifestaţii în primele zile ale lunii. Postul public TVR 1 a avut doar o relatare de 43 de secunde, iar B1 TV a insistat aproape exclusiv asupra caracterului antiguvernamental al manifestaţiei din Bucureşti şi a ignorat motivul ieşirii în stradă.
Explicaţia acestei “tăceri de aur” constă în faptul că nu mai puţin de 11 dintre cele mai însemnate (ca audienţă) posturi TV din România difuzează constant (încasând sume în euro de ordinul sutelor de mii şi milioanelor!) spoturi publicitare privind proiectul RMGC.
Materialele publicitare nu au ocolit nici ziarele, pentru care banii oferiţi de principalul acţionar al RMGC (compania Gabriel Resources, înregistrată în Canada) au avut un efect comparativ cu al unei perfuzii care menţine în viaţă un pacient muribund. RMGC a achiziţionat spaţiu publicitar în valoare de peste 5,44 milioane euro în ultimii trei ani şi jumătate.
Ţinta acestor materiale (spoturi video sau machete publicitare inserate în pagini tipărite) este de a manipula opinia publică, din partea căreia se doreşte o atitudine favorabilă controversatei exploatări miniere. Compania nu face reclamă propriu-zisă la ceva anume, căci nu oferă vreun bun sau serviciu, nici nu ne invită să cumpărăm aur sau acţiuni ori să ne trimitem CV-urile la departamentul său de resurse umane. Tot ceea ce doreşte este să îi convingă pe români de beneficiile aduse comunităţii locale, respectiv întregii ţări, de exploatarea auriferă.
Deşi nu se spune mereu explicit, scopul acestor demersuri publicitare este să convingă lumea de aşa-zisa “importanţă economică” a exploatării miniere, care ar urma să aducă locuri de muncă şi încasări la bugetul statului. În plan secund, se induce ideea că dinamitarea munţilor şi cianuarea a milioane de tone de rocă sfărâmată vor fi operaţiuni “sigure”, astfel că temerile privind riscurile ecologice ar fi neîntemeiate, prin urmare şi orice proteste ar fi nejustificate.
În acord cu scopul pentru care au primit bani din publicitate, conducerile editoriale ale celor mai multe instituţii media au decis că protestele nu merită atenţie. Nu s-a relatat nimic despre ele ori s-a spus foarte puţin. S-a instituit o veritabilă “conspiraţie a tăcerii”.
Ipoteza de la care s-a pornit a fost aceea că mişcările de stradă se vor estompa de la sine şi că, lipsit de atenţia mass media, orice protest public se stinge precum un foc privat de oxigen. Nu a fost aşa. De multă vreme, cei care bat cu sticle de plastic în asfaltul din Piaţa Universităţii din Bucureşti, cei care mărşăluiesc prin toate centrele universitare ale ţării sau cei ieşiţi în multe oraşe de peste hotare unde locuiesc comunităţi de români nu mai dau doi bani pe mass media oficiale, nu le mai iau drept reper, nu le mai acordă încredere.
N-or fi imuni la alte surse de manipulare, totuşi, cel puţin nu sunt orbiţi de “febra aurului” precum cei aflaţi în solda RMGC. Protestatarii văd limpede că riscurile atrase de exploatare sunt incomparabil mai mai decât beneficiile, iar acestea din urmă sunt extrem de discutabile, considerabil mai mici decât ceea ce se promite.
Nu este obiectul acestei umile analize (despre manipularea efectuată prin omisiunea faptelor şi obturarea realităţii) să îndemne oamenii să iasă ori să nu iasă în stradă. Un creştin ortodox se cuvine să aibă discernământ, dar mai ales un povăţuitor duhovnicesc, care să-l îndrume inclusiv în privinţa atitudinilor de luat în chestiuni politico-sociale.
Însă faptul că mass media tradiţionale ascund adevărul cu neruşinare nu poate fi o scuză pentru ignoranţa nimănui, în a spune “imparţial, ca tot românul” (cum zicea un personaj al lui Caragiale des întâlnit şi în timpurile noastre), că nu ştie dacă proiectul minier o fi bun ori nociv sau că nu-l interesează subiectul.
Din moment ce Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române [1], Academia Română [2], unii ierarhi [3] şi preoţi mărturisitori [4] s-au pronunţat împotriva exploatării miniere în varianta propusă de RMGC, nu mai încape îndoială ce poziţie se cuvine adoptată de către cineva care se consideră credincios ortodox.
Bogdan Munteanu – MunteanUK
[1]http://www.rosiamontana.ro/doc_ro.shtml?x=1830
[2]http://www.acad.ro/forumuri/doc2013/d0619-ProiectulRosiaMontana-AnalizaAR.pdf
