Manipularea din mass media privind proiectul minier de la Roşia Montană (IV) – Adevăruri nespuse

Dacă zecile de mii de oameni ieşiţi pe străzi nu au putut fi ignoraţi la nesfârşit de mass media, încă sunt detalii relevante asupra cărora se poate păstra tăcerea. Ceea ce nu înseamnă că realitatea este formată numai din “cele despre care se relatează” prin cele mai populare mijloace de comunicare în masă.

Dincolo de “ceea ce se vede la TV”, există propuneri alternative de dezvoltare a zonei despre care se spune că numai exploatarea aurului îi mai poate da o şansă de supravieţuire, precum şi dezvăluiri legate de adevăratele mize ale proiectului. Dintre acestea, am sintetizat câteva adevăruri nespuse:

[1] Argumentele economice împotriva exploatării (un studiu detaliat sau o trecere în revistă a acestora) sunt trecute cu vederea constant de către liderii politici şi analiştii “imparţiali” citaţi în mass media.

În loc să se fi propus o lege specială pentru Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), ar fi fost mai adecvat să se discute temeinic despre un act normativ care să definească un model economic de extragere şi procesare a bogăţiilor naţionale din subsol.

Lipsa unei strategii de exploatare a resurselor minerale şi de valorificare a lor în interiorul ţării pune România într-o situaţie dezavantajoasă. Pierderea ar fi doar potenţială, teoretică, dacă aurul de la Roşia Montană rămâne în străfundurile munţilor, dar va deveni o pierdere garantată, dacă Guvernul oferă minereul spre exploatare în condiţiile proiectului RMGC.

Numai valoarea fondurilor europene care s-ar putea absorbi pentru dezvoltarea Roşiei Montane este de nouă ori mai mare decât suma care ar reveni Statului Român din exploatarea aurului în actuala variantă de proiect.

[2] Minereurile rare de la Roşia Montană valorează mult mai mult decât cele 314 tone de aur, respectiv 1.400 tone de argint estimate. În interiorul acelor munţi mult-râvniţi s-ar afla şi minerale de mare valoare economică precum: germaniu, galiu, crom, vanadiu, cobalt, telur, bismut, arsenic, nichel, stibiu, seleniu, indiu, titan şi altele.

De câţiva ani, s-au ivit pe internet informaţii privind alte minereuri (metale rare) a căror valoare ar depăşi-o de patru-cinci ori pe cea a aurului şi argintului, în ciuda faptului că oficiali români, precum actualul preşedinte al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) neagă categoric dezvăluirile. 

Mai întâi, datele despre celelalte minerale importante au circulat din e-mail în e-mail, ceea ce ar fi putut să-i facă pe unii să nu le dea crezare. Ulterior, informaţiile au intrat şi în atenţia mass media oficiale. O sursă credibilă care infirmă ipoteza oficială şi vorbeşte despre multe alte metale existente în zonă este fostul geolog şef de la Roşia Montană, Aurel Sântimbrean, care a confirmat prezenţa altor minereuri valoroase. 

Dintr-o analiză a preţurilor metalelor în 2012, reieşea că aurul şi argintul ar valora 31 miliarde dolari SUA, pe când celelalte minereuri ar face 51,5 miliarde. Or, despre aceste alte minereuri nici nu se pomeneşte în documentele semnate de Statul Român şi RMGC, ceea ce înseamnă că respectiva companie multinaţională le primeşte… pe gratis!

[3] Compania refuză altă metodă de exploatare decât cianurarea, invocând – în mod fals! – faptul că nu ar exista altă tehnologie. Spre exemplu, există o tehnologie mai puţin poluantă, patentată atât în România, cât şi pe plan internaţional, de către un inginer chimist de la Baia Mare, Jack Goldstein, care şi-a prezentat invenţia în faţa Comisiei speciale a Parlamentului privind Roşia Montană. 

Şi directorul Institutului Geologic al României, Ştefan Marincea, susţine că proiectul propus de RMGC “este unul pentru o ţară din lumea a treia, care urmăreşte dezvoltarea cu orice preţ, nicidecum dezvoltarea durabilă”. Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a exprimat o opinie similară. 

Practic, singurul motiv pentru care RMGC propune o metodă de extragere a aurului cu cele mai mari riscuri pentru mediu este faptul că aceasta ar aduce cele mai mari profituri companiei. 

Efectele exploatării cu cianură sunt atât de grave, astfel încât nici dacă România ar încasa 100% din preţul aurului şi argintului extrase (în loc de o redevenţă de 6%), probabil că extragerea nu merită făcută. Costurile unor pretinse încasări la bugetul de stat sunt prea mari, pentru ca aceste riscuri să merite a fi asumate.

Bogdan Munteanu – MunteanUK