„Dacă nu era părintele să mă ajute, aş fi ajuns ori un violator, ori m-aş fi sinucis, ori m-aş fi drogat”

69

Să începem cu începutul. Când eram mic părinţii mei nu erau prea evlavioşi, se duceau numai de Paşti şi Crăciun la biserică. Numai atunci ne spovedeam. Viaţa mea nu a fost nici foarte rea dar nici foarte bună.

Ţin minte că atunci când eram mic, tatăl meu venea aproape în fiecare zi de la servici beat sau aproape beat. Mama îmi povestea că, odată, tata a venit atât de beat încât se ţinea cu mâna de uşă şi abia mergea. Tot timpul când venea de la servici aveam o frică ca de moarte. Numai când auzeam cheia în uşă, deja mă apucau frigurile: “Clar, e tata! “.

Mereu mă aşteptam să ţipe la mine sau să mă bată dacă greşeam un lucru minor. Ţin minte că într-o seară bătuse cineva la uşă de 3 ori. M-am dus să mă uit şi era o doamnă dar nu i-am răspuns. Apoi, mai târziu, venise tata beat şi m-a întrebat dacă l-a căutat cineva, pe el sau pe mama la uşă. Eu i-am zis că a bătut cineva necunoscut de 3 ori la uşă şi că nu i-am răspuns, dar tata nu înţelegea şi m-a rugat să îi repet, dar tot n-a înţeles şi m-am trezit cu o frumoasă mamă de bătaie… nici acum nu ştiu de ce m-a bătut în seara aceea. Altădată eram la masă şi trebuia să mănânc borş cu carne dar mie pur şi simplu nu îmi plăcea carnea, iar tata de nervi a dat cu pumnul în masă sau în bolul cu mâncare, nu mai ştiu exact, şi m-a făcut tot de borş. Nu mai ştiu dacă am plâns sau nu, dar a fost un moment foarte umilitor.

Ai mei nu prea stăteau cu mine. Îmi puneau cheia la gât şi îmi lăsau mâncarea făcută. Câteodată mă uitam la ceilalţi copii cum îi duceau părinţii la grădiniţă iar ai mei nu puteau din cauză că erau la servici. Ce pot să spun, iadul a început în familie şi a continuat cu grădiniţa şi până acum în prezent. La grădiniţă colegii făceau mişto de mine, mă băteau uneori… dar eu nu le spuneam părinţilor din cauză că mă ameninţau că mă vor bate, iar părinţii mei aflau deabia după ce aveam o vânătaie mai vizibilă. Şi culmea acelaşi coleg care îmi făcea viaţa un iad la grădiniţă urma să îl am ca şi coleg la şcoala generală.

Când eram în perioada generalei vărul meu, care era cu 5 ani mai mare ca mine, mi-a arătat pentru prima oară o revistă porno. Și… cu câtă curiozitate ne uităm! Mai apoi mi-a arătat şi câteva filme porno, iar apoi mă mai uitam şi eu când vedeam la televizor, rar, dar mă uitam.

Pentru mine, generala a fost cel mai mare iad, colegii erau ca nişte prigonitori pentru mine, îşi băteau joc, mă umileau, mă băteau… mai suportam eu cum suportam bătaia, dar umilinţa era cea mai grea dintre toate… eram fraierul clasei, cârpa lor, sclavul lor. Făceam ce ziceau ei de frică să nu iau bătaie. În fiecare zi, înainte să mă duc la şcoală, parcă mergeam în iad şi răsuflăm mereu… “iar mă duc la şcoală… off” dar speram să supravieţuiesc încă o zi, iar când scăpăm era cea mai mare bucurie. Apoi, în perioada de vară, când terminasem şcoala, tata mi-a luat primul meu calculator. Mare greşeală. Încă din primele zile am infestat calculatorul cu viruşi. De la ce? Din cauza pornografiei, căutam mereu pe net fiindcă în tinereţe mai văzusem așa ceva iar acum aveam ocazia să mă uit din nou. Şi tot în perioada aceea mă uitam şi la anime-uri. Pentru mine anime-urile şi pornografia erau cele mai mari plăceri. În perioada aceea mă uitam la Animax, la un serial romantic, dar din păcate se difuzau numai două episoade, vinerea. Trebuia să aştept o grămadă de timp şi vroiam să îl văd cât mai repede, tot atunci o fată mi-a zis că mă pot uita pe net fără să plătesc niciun ban, numai că nu avea subtitrare. Asta nu era o problemă prea mare fiindcă mă pricepeam bine la engleză, şi am început să mă uit. După ce l-am terminat, voiam mai mult fiindcă mă îndrăgostisem foarte tare de genul acesta “romance“. Îmi plăceau la nebunie cum se sărutau, dragostea dintre ei, etc.

Apoi a început perioada liceului, şi acolo am început să mă degradez mai tare. Am văzut şi eu cum era să fii beat, să te îmbraci ”şmecher”, să ai o atitudine de prost gust. Din cauza faptului că nici la liceu nu mă înţelegeam bine cu colegii am început să mă “droghez “din ce în cel mai mult cu anime-uri, pornografie şi mai nou… cu muzica. La început era muzica de club, apoi am cunoscut şi tipul trance iar ultimul dar nu cel din urmă gen, a fost muzica lui Hans Zimmer. Era magnifică, parcă nicio altă muzică din lume nu îmi atingea atât de mult adâncul sufletului. Când ascultam muzica lui mă arunca în toate emoţiile posibile: unele din melodii îmi dădeau adrenalină, altele erau foarte triste, altele foarte calme şi aşa mai departe. Pentru mine desenele, muzica şi pornografia mă făceau să mă simt viu, eram în lumea mea, acolo mă refugiam, acolo mă regăseam şi acolo mă pierdeam, din cauză că aveam atâta durere în suflet. Mă drogam cu ele şi încercam să astup golul din suflet cu plăcerile acestea.

Tot atunci, în primul an de liceu, am cunoscut un profesor de religie care avea să aprindă o mică scânteie de credinţă în inima mea. Îmi plăcea enorm de mult de el. Odată, la o oră, ne-a spus aşa: “Dacă aţi şti voi ce bine trăiţi în ziua de azi, acum sute de ani dacă spuneai că eşti creştin mâncai bătaie şi mai apoi mureai. Câţi dintre voi aţi mai putea să faceţi asta dacă ar veni o vreme ca aceea?“ Eu în gândul meu am exclamat “Uau, ce tare!”, nici nu cred că aş avea curajul să zic că sunt creştin dacă s-ar întâmpla aşa ceva. Câtă dreptate are profesorul acesta! Şi ne mai spunea să ne mai ducem şi noi pe la Biserică, că nu ne ducem pentru părinţii noştrii ci pentru noi, nu ştim noi cât folos ne va aduce, iar eu mă gândit:  „De ce nu? Şi aşa mă duc rar”. Apoi am început să mă mai duc o dată la câteva luni dar totuşi mă duceam. Iar atunci s-a întâmplat, Hristos mi-a dat cea mai tare palma din viaţa mea, a fost cea mai grea încercare.

Într-o seară stăteam la calculator şi făceam un referat pentru şcoală, şi mă trezesc că vine mama de la vecini plângând, nu ştiam ce are dar nici nu am întrebat-o. Apoi intră tata pe uşă şi mama zicea: “Cum ai putut să faci aşa ceva, să îmi dai un pumn în coastă nenorocitule, aproape că mi-ai rupt-o!”. Am rămas șocat… îmi venea să plâng şi cu greu mă abţineam. După aceea s-au certat şi o văd pe mama cum aruncă cu răzătoarea în tata, dar tata nu a zis nimic. Apoi mama s-a așezat în pat şi iar a început să plângă de durere şi iar îl acuza pe tata, că de ce a lovit-o în coastă. După câteva momente l-am văzut pe tata că sărise să o strângă la gât. Nu mai ştiam ce să fac, iar apoi m-am gândit repede şi am luat bâta din dulap (o cumpărasem cică pentru protecţia casei), şi m-am gândit că dacă îi lovesc pe tata în cap îl omor şi i-am dat două lovituri puternice în spate. Apoi am scăpat bâta jos şi am plecat repede în balcon (eu stau în garsonieră şi balconul e în afara casei, adică pe scară) şi plângeam în balcon şi mă gândeam că poate o omoară pe mama. M-am dus repede în casa să văd ce se întâmplă: tata stătea pe un scaun liniştit, iar mama era în pat liniştită de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Apoi m-am aşezat pe scaunul de la birou şi doar stăteam, nu ziceam nimic, şi am auzit-o pe mama cum plângea. Apoi am început să înjur şi să spun că am o familie de proşti. După aceea, la nervi, am dat un pumn în tastatură, şi au zburat trei sferturi din taste şi am trântit scaunul, iar mai apoi am luat șlapii şi am fugit de acasă plângând.

Ţin minte că era luna ianuarie sau februarie, nu era foarte frig şi nu era zăpadă deloc, şi am ajuns la blocul unui prieten, am intrat în scară şi plângeam, şi mă gândeam să îl sun să stau o noapte sau două la el. Dar după aceea m-am răzgândit fiindcă ştiam că nu aveam unde să stau fiindcă ei erau mai mulţi în familie iar mama lui era mai sensibilă şi dacă m-ar fi văzut, probabil ar fi leşinat. Apoi am urcat două etaje mai sus şi am sunat la alt prieten. I-am povestit tatălui său întâmplarea iar el a zis că nu poate chema poliţia şi astfel să ajungă părinții la divorţ fiindcă ar însemna să stau fără un părinte. L-am întrebat dacă mă poate duce la o rudă, şi m-a dus. Am ajuns la mătuşa mea şi am bătut la uşă. Ai mei sunaseră pe toţi de când fugisem şi mătuşa aflase, iar când m-a văzut m-a îmbrăţişat şi îmi zicea “Hai intră înăuntru numai sta cu nebunii ăia”. Am intrat, am făcut o baie, am mâncat şi când eram la masă unchiul mi-a zis: “Am auzit ce s-a întâmplat, şi eu zic că nu e bine ce ai făcut, să îţi loveşti tatăl nu e bine, dacă vrei să ajungi mai bun decât el învaţă şi ai să ajungi un om mare”. Eu când am auzit asta, m-am enervat foarte tare, îmi venea să îi dau una să îl fac una cu pământul şi ziceam în gândul meu: “Habar nu ai tu ce familie am eu, te trezeşti tu repede să-mi ţii morală.“.

Mai apoi am aflat că vine tata să mă ia acasă, dar eu nu voiam. Până la urma vine tata, mă duce acasă şi pe drum îmi spunea “Eşti bine? Să îţi iau o scutire ca să stai o săptămână acasă?” eu i-am zis nu, o să mă duc la şcoală. A doua zi, după ce am ajuns de la şcoală, vine tata mai devreme şi mă întreabă dacă vreau să îmi ia telefon (trebuia să îmi cumpere, dar nu mai avusese timp). Eu i-am zis ”da”, aşa indiferent, de parcă asta ar compensa suferinţele care mi le-a dat de-a lungul anilor. Apoi, după această întâmplare, m-am simţit foarte vinovat, îmi venea mereu porunca aceea în cap… “să îţi iubeşti părinţii “. Mă înnebunea, şi de atunci am căutat un preot să mă spovedesc, să îi spun ce am făcut. Şi citisem undeva că dacă îţi loveşti un părinte, mâna cu care ai lovit nu-ţi va mai putrezi niciodată, ca semn al neiertării, şi asta mă speriase foarte tare. Şi am început să caut, să cercetez.

Înainte să ajung la spovedanie mama îmi spuse: ”du-te la ăla bătrân ca nu prea aude”. Dar eu eram învăţat de bunica că trebuie să spunem tot la spovedanie şi m-am încăpăţânat şi m-am dus la un preot mai tânăr, ca să mă audă. Mi-am luat inima în dinţi cu toate că muream de ruşine şi am spus că mă uit la filme pornografice, dar nu puteam să zic că făcusem sodomie şi că l-am lovit pe tata. Simţeam că nu e omu’ potrivit la care să mă deschid. Nu mă simţeam ascultat, mai ales că aveam şi alţii în spate care aşteptau. Preotul mi-a zis “Fă metanii, roagă-te mai mult şi mai ţine post”. Nu mi-a plăcut şi m-am dus la alt preot, tot aşa tânăr. Acesta era foarte de treabă dar păcat că era la ţară, la bunici, şi nu prea puteam să ajung la el, apoi am căutat altul.

Într-o seară mă sună vărul meu şi îmi spune că vine cu prietena lui până la mine să o cunosc şi eu. N-am avut nimic împotrivă, am făcut cunoştinţă, am vorbit, şi ne-am uitat la filmul “Îngerul digital 1” şi cum ne uitam mai şi vorbeam uneori, şi am ajuns să vorbim de Biserică. Le-am spus că am probleme cu somnul, visez urât, şi aş vrea să mă spovedesc la cineva de încredere. Fata mi-a zis că ea are un duhovnic şi că el este într-o şcoală, are paraclisul lui, e tânăr, de treabă şi vin mulţi tineri la el. Eu de colo: “Tineri?! Ooo da, o să vin”.

La început, când mă duceam, nu îmi plăcea nimic acolo, predica n-o ascultam, nu-mi plăcea cum se cântă la strană şi mai era şi aglomerat, dar am mers de dragul vărului meu, şi la un moment dat, nu ştiu cum, părintele mi-a atras atenţia prin predica lui. Vorbea despre tineri, vorbea pe înţelesul meu, (adică nu pe un limbaj din acela teologic în care să adormi, vorbea scurt şi la obiect, fără să evite problemele tinerilor) am ascultat şi mi-a plăcut foarte mult, şi mi-am zis în gând că o să mai vin doar pentru predicile lui şi nimic altceva. Începeam să îl analizez, era tânăr şi glumeţ, se înţelegea foarte bine cu tinerii. La el în paraclis era o bibliotecă unde avea cărţi ortodoxe din care mai cereau tinerii şi la un moment dat i-am cerut şi eu o carte. Scoate părintele de acolo una, se uită şi mă întreabă: ”ai treabă cu visele?” Eu zic de colo: ”da”. Am luat cartea şi am început să o citesc. Părintele nu mă cunoştea, nici nu mă spovedisem încă la el, dar a nimerit cartea la fix. Cartea se numea “Despre vise şi vedenii” scrisă de Părintele Cleopa.

Eu eram genul care îmi plăceau horoscoapele, zodiacele, paranormalul, fantomele și visele care mă pasionau foarte tare, iar când am început să citesc, parcă de abia acum respiram, după ce o viaţă întreagă am fost închis într-o cuşcă. Simţeam o bucurie imensă, nedescrisă, niciodată numai simţisem aşa ceva şi de atunci am început să citesc ce îmi dădea părintele. Apoi, după un an, am aflat că părintele lucrase cu Maica Siluana şi ştia de problemele tinerilor, despre problemele din familie. Am rămas stupefiat.

Nu ştiu cum le rânduieşte Dumnezeu pe toate, dar pe mine ca să mă aducă la El mi-a dat să gust multă suferinţă, altfel nu mă mişca din indiferența mea faţă de Biserică în veci, Acum uneori sunt revoltat pe El fiindcă mi-a dat să sufăr atât, dar ştiu că a fost spre binele meu. Probabil că dacă nu era părintele să mă ajute, aş fi ajuns ori un violator, ori m-aş fi sinucis, ori m-aş fi drogat. Nu m-am drogat niciodată, dar nu se ştie ce aş fi făcut fără el.

Acum sunt mai bine deşi am fugit a doua oară de acasă dar totuşi sunt mai bine, şi mulţumesc Lui Dumnezeu că Şi-a făcut lucrarea prin părintele meu duhovnic, cărţi, Maica Siluana, şi Al-anon (Alcoolicii Anonimi)

Vă rog să mă iertaţi dacă v-am smintit.

Fericiţi sunt copiii care s-au născut sfinţi “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiţi sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moştenite, însă s-au nevoit cu sudori şi le-au dezrădăcinat dobândind împărăţia lui Dumnezeu “întru sudoarea feţii” lor.

(Marcel)

(Visited 17 times, 1 visits today)