Marea mea cădere în idolatrie
Cu ceva timp în urmă am trecut printr-o experienţă devastatoare din punct de vedere sufletesc. Ce anume am păţit ? M-am ataşat, treptat, din ce în ce mai mult de Părintele meu duhovnic. Culmea ispitelor am simţit-o în timpul unei Vecernii. Deja mă „topeam” acultând vocea Părintelui, obosit după o duminică plină… Au fost şi alte influenţe externe: de exemplu o afirmaţie total nevinovată auzită întâmplător: „Ce frumos e Părintele!” … Ajunsesem chiar să fiu geloasă pe cele mai tinere care se spovedeau la dânsul…
În acel timp, Domnul Hristos, pentru Care mă băteam în piept că-L ador şi sunt „trup şi suflet” pentru El, S-a retras, discret, lăsându-mi inima „liberă” pentru altcineva… căci începusem deja să mă gândesc cu mult mai mult la Părintele, decât la Domnul Hristos. Şi, aş minţi să nu recunosc, eram în culmea fericirii când mă gândeam la Părintele… După fiecare spovedanie, veneam cu viteză acasă pentru a-mi nota sfaturile Părintelui… şi mă gândeam, cu drag, mai ales la exemplele pe care Părintele mi le dădea şi din viaţa sa personală. Nu ştiu de ce dar, uneori, aveam impresia că de fapt amândoi ne mărturiseam unul altuia… şi cu cât ajunsesem să-l cunosc mai bine pe Părintele, cu atât îmi devenea din ce în ce mai drag… Ba mai mult, ajunsesem chiar să-l consider drept „sufletul meu pereche”, căci, de când mă ştiam, nu mă înţelesesem cu nimeni atât de bine precum cu Părintele…
Dacă am avea mereu smerenie şi trezvie a minţii, n-am cădea atât de uşor în capcanele celui viclean, uneori atât de subtile!
Părintele de altfel era şi este un om foarte serios. Poate tocmai seriozitatea lui m-a atras atât de mult, răbdarea, profunzimea şi înţelegerea sa.
În momentul când am conştientizat în ce am intrat (anume că începuse să-mi placă de Părintele şi din punct de vedere fizic!), am încercat să iau prima măsură: i-am cerut Părintelui dezlegare, să mă spovedesc la altcineva. Din păcate acel „altcineva” fiind foarte ocupat, am revenit la Părintele, încercând din răsputeri să rezist psihic situaţiei.
Dumnezeu, din umbra discreţiei Sale, mi-a trimis atunci, un mesager. O profesoară trecută prin aceeaşi poveste: un duhovnic mai tânăr cu vreo 7 – 8 ani decât ea. Sfatul ei: „dacă nu vrei să suferi precum mine, schimbă-ţi imediat duhovnicul!”
Al doilea mesager divin a fost chiar Părintele; la ultima spovedanie la dânsul m-a sfătuit: „duceţi-vă o perioadă să vă spovediţi la altcineva şi – atunci când veţi scăpa de ispite – puteţi reveni!”.
Trecuse o perioadă destul de lungă de „post negru” faţă de Părintele. Eram aproape convinsă că voi rezista să vin din nou la dânsul la spovedanie. Dar Bunul Dumnezeu a vrut ca Părintele să plece în concediu chiar atunci. Simţeam nevoia să mă spovedesc cuiva cât mai departe, nu din ruşine, ci din teama că aş putea trăda numele Părintelui. Aşa că m-am dus la un duhovnic iscusit de mânăstire, care m-a sfătuit ca abia peste vreo 50 de ani să mă mai spovedesc la Părintele
Nu pot să redau în cuvinte cât am putut suferi de pe urma despărţirii forţate de atunci… Doar timpul mi-a putut alina durerile sufletului…
Bine ar fi fost dacă aş fi ştiut de la început să văd, în propriul duhovnic, doar chipul său tainic, de martor în faţa lui Dumnezeu …
Nu pot spune că-l iubesc mai puţin acum pe Părintele. Din contră, numai că – de data aceasta mă străduiesc, cu ajutorul Domnului, să-l iubesc numai în Hristos. E drept că atunci când mă apropii de dânsul (la miruit) simt încă ceva în „stomacul inimii”… Se pare că părintele de la mânăstire chiar are dreptate: doar timpul le va rezolva pe toate!
Cum credeţi că m-am putut simţi atunci faţă de Cel pe Care, deşi doream atât de mult să-L iubesc mai presus de orice, L-am dat totuşi atât de uşor „la o parte” pentru „altul” ?
Cine credeţi că mi-a redat apoi, treptat, liniştea, bucuria, adevărata fericire ?
Desigur că tot EL …Cel Care Se retrăsese discret, în umbră… a revenit – cu aceeaşi discreţie (după ce L-am rechemat cu durere în suflet!) – ca Stăpân al inimii mele! De atunci încerc să-L fixez mereu ca reper, între mine şi Părintele, lăsându-L – cu toată încrederea – să hotărască ce e mai bine pentru noi toţi…
De atunci încerc să-l iubesc pe Părintele doar prin „ochii lui Hristos”…
De la actualul meu duhovnic – Domnul să-l mai ţină mult în viaţă! – am aflat cum ar trebui să mă raportez la Bunul Dumnezeu: cu o dragoste smerită, fiiască, izvorâtă dintr-un adânc respect, şi nu cu una telurică, senzuală, pe care – cred că – o aveam, de fapt, chiar înainte de marea mea cădere în idolatrie…
Ioan
februarie 9, 2010 @ 1:58 pm
Draga mea anonima, caci nu ti-ai semnat articolul, sa te atasezi sufleteste de preotul tau duhovnic nu are nimic rau in sine, ba chiar trebuie sa existe ca sa poti sa-ti pui sufletul in mana lui; dar fa-o in dragostea cea de la Domnul, si priveste-l nu ca pe fructul cel oprit, poftindu-l pacatos, ca intr-adevar este fruct oprit, cum este fruct oprit tot ce este al altuia, cu atat mai mult preotul care este al Altuia.
Poate ca Domnul ti l-a aratat sa-l privesti mai atenta, nu ca sa-i vezi frumusetea fizica si harul pe ca El i l-a dat, cat sa-i vezi neputintele si slabiciunile, si sa-l iubesti in mila Domnului, caci preotul trece prin cele mai grele incercari si ispite, pentru ca el se apropie cel mai mult de Domnul, si cel rau il pizmuieste de moarte, si-l lupta mai mult decat pe noi, ceilalti.
Preotii au nevoie de sprijinul nostru, de dragostea noastra, agape nu eros, ca sa poata merge inainte in ceea ce este cel mai mare lucru pe care poate sa-l faca un om pe acest pamant, slujirea lui Dumnmezeu, din care preotia este cea mai inalta treapta, de care preotul trebuie sa se faca vrednic, si sa lupte pe viata si pe moarte cu ispitele.
Nu te fa ispita pentru Parintele, caci mare osanda iti atragi, si ispita esti daca dragostea ta este poftitoare, si atunci mai bine fugi, si du-te la alta biserica, ca sa nu mai treci pe langa el nici la miruit.
Dar poate ca dragostea ta nu este poftitoare, si doar cel rau ti-a dat acest gand spre sminteala; chiar si gandul ca ai fi geloasa pe altele mai tinere care se spovedesc la parintele; acest lucru ti-l spune cel mai bine constiinta ta.
ionutz
februarie 9, 2010 @ 3:30 pm
Ufff foarte foarte uluitor.Sa iti daruiasca Dumnezeu putere!:-)
somebody
februarie 9, 2010 @ 3:40 pm
Ceea ce ai trait tu a fost o ispita foarte puternica de la cel rau…Imi pare rau pt.ce ti s-a intamplat 🙁 Sa-ti daruiasca Dumnezeu putere sa mergi mai departe si sa biruiesti!
D
februarie 9, 2010 @ 3:42 pm
Eu nu prea inteleg partea cu idolatria; mi se pare cat se poate de uman ce ti s-a intamplat ( de fapt ce AI LASAT sa ti se intample). E adevarat, ca in partea de jos a umanului.
cea căzută
februarie 9, 2010 @ 5:58 pm
… s-ar putea ca această mare ispită, prin care am trecut, să se datoreze şi lipsei mele de smerenie şi trezvie. Părintele îmi dăduse în canon şi rugăciunea inimii (rugăciunea lui Iisus), care îi poate „arde” pe cei neîncercaţi, şi îmi spunea mereu să ignor acele ispite, căci sunt de la cel viclean… Problema cea mai gravă, nu cred că a fost firea-mi „poftitoare” (nu cred că sunt genul care se „aprinde” fizic prea uşor!), ci faptul că admiraţia mea pentru Părintele creştea pe zi ce trece, iar gândurile mele se focalizau aproape „obsedant” doar spre Părintele, în loc să se focalizeze cu precădere asupra Celui PreaÎnalt…
Mulţumesc tuturor comentatorilor precedenţi pentru: sfat, înţelegere, empatie şi încurajări !
Gundy
februarie 9, 2010 @ 7:42 pm
Nu stiu daca nu se confunda aici admiratia avuta fata de Parintele duhovnic cu acel sentiment de „iubire si atractie fizica” pe care crezi ca ai simtit-o (dat fiind faptul ca nu îti cunosc vârsta). Din propria-mi experienta pot confirma, ca se poate vorbi mai degraba de o admiratie fata de acea minunata”unealta a lui Dumnezeu”, fata de caracterul, cunostintele si exemplul pe care da dovada de al avea. Un lucru asemanator mi s-a întâmplat cu decenii în urma, când am început sa-L cunosc pe Hristos, casa Sa( Biserica) si slujitorii Sai. Un sentiment aproape identic, daca pot spune asa, m-a încercat dupa primele spovedanii avute la Parintele meu duhovnic; efectiv începuse sa-mi invadeze gândurile, egal la ce ora din zi sau noapte, ma deranja daca acorda mai multa atentie sau timp unui sau unei alte credincios/credincioase decât îmi acorda mie. Am mers chiar mai departe cu gândul, asemanându-l cu Domnul nostru Iisus Hristos, dat fiind faptul ca avea aceeasi statura înalta, privirea blânda si calmul vocii pe care îl puteai simti atunci când îti vorbea. Când am început sa ma analizez si sa ma întreb ce se întâmpla cu mine, primul gând a fost ispita celui necurat. apoi mi-am dat seama ca pentru mine totul fusese nou, viata bisericeasca,Sf. Spovedanie, toata stiinta si istoria Bisericii. Lucrul dupa care de fapt eram ahtiata, era ceea ce Pr. duhovnic „DETINEA”,daca ma pot exprima asa: Mi-am data seama ca „tânjeam” de fapt dupa persoana dânsului din cu totul si cu totul alt motiv:din dorinta de a-mi stapâni setea de cunostinte si de a afla cât mai multe, de a nu lasa sa treaca nici un moment din viata mea fara a-l folosi în acest scop. Ei, draga mea, odata ce am ajuns la aceasta explicatie, am putut vedea asa numita „relatie” a mea cu Pr. duhovnic, relatie pe care doar în mintea mea mi-o imaginasem, cu alti ochi. El era pastorul iar eu oaia pierduta, care, bucuroasa ca si-a regasit în sfârsit pastorul caruia îi duse dorul, încerca sa se integreze din nou în turma ce o pierduse. Sa încercam sa nu facem din lucruri mai mult decât ceea ce sânt; uneori situatia care se iveste este exact aceea pe care o poti vedea cu ochiul liber, nu trebuie neaparat sa o înfrumusetem, dând frâu liber imaginatiei! Doresc în continuare ca Domnul nostru Iisus Hristos sa-ti daruiasca multa tarie si rabdare pentru a trece peste celelalte ispite ale vietii care vor fi cu siguranta mult mai grele decât cea pe care ai experimentat-o.Nu pot decât sa-ti spun ce fac eu în astfel de situatii, care îmi sânt inexplicabile si derutante: Îi vorbesc Domului (prin Rugaciune), cerându-I sa-mi dea întelepciune si discernamânt ptr. a iesi din respectiva situatie, ptr. a rezolva problema sau a lua decizia cuvenita!Bunul Dumnezeu sa-ti calauzeasca pasii în continuare! DOAMNE AJUTA!
Oana
februarie 9, 2010 @ 10:14 pm
Noi cădem în idolatrie în fiecare zi, pentru că ne formăm(sau avem deja formată) o imagine de sine, a eului nostru căreia îi suntem fideli. Atunci când se întâmplă să păcătuim, suntem supărați, nu pentru că l-am rănit pe Domnul, ci pentru că ne-am dezamăgit pe noi înșine, ego-ul nostru. Cădem în idolatrie şi când mintea şi inima este ocupată de iubirea faţă de altă persoană sau faţă de lucruri materiale(haine,bani, bijuterii) Sa nu deznădăjduim, ci să ne rugăm cu inima deschisă, să ne lăsăm în voia Domnului, ca să-L iubim aşa cum suntem noi, smerindu-ne!
victima
februarie 10, 2010 @ 11:25 pm
Multumesc tuturor (inclusiv: Gundy si Oana) pt lamuriri, sfat si incurajari!
georgiana
februarie 20, 2010 @ 1:12 pm
Doamne ajuta! Nu te cunosc, dar izbitor ma regasesc in ceea ce ti s-a intamplat! Pot spune ca inteleg prin ce treci..eu nu mi-am schimbat duhovnicul, ci i-am spus in spovedanie aceasta atractie, desi nu aveam de gand sa-i spun, ci m-a ajutat EL! Apoi HARUL lui Dumnezeu si timpul au facut toate aproape normale..mi-as dori sa mai conversam daca Bunul Dumnezeu va consimti! Te imbratisez in Domnul. Sfantul Ioan Rusul sa te ajute in lupta cu ispitele si sa-ti fie alaturi nevazut pe marea vietii! Amin.
elena
februarie 20, 2010 @ 3:56 pm
Georgiana,te rog sa ne dai si noua mai multe detalii despre asta.cum te-a ajutat duhovnicul tau?cum a reactionat?sper ca nu e o intrebare pe care n-ar trebui s-o pun,dar ma tii in suspans.:-)
Doamne ajuta!
georgiana
februarie 20, 2010 @ 4:28 pm
Doamne ajuta! Nu a reactionat in nici un fel pt ca eram foarte vulnerabila si probabil as fi cazut in deznadejde.. se purta mai frumos cu mine si desigur in taina se ruga si cu timpul nu am mai simtit nimic patimas pt sfintia sa..sau poate nu asa de puternic ca atunci.. Ma urmarea, imi urmarea reactiile, comportamentul… rugaciunea sfintiei sale a fost de folos! iertati-ma! Sa fiti bine in Domnul. amin
Cristina
februarie 23, 2010 @ 9:50 am
Sfatul meu: roaga-te mult cu credinta si nu o sa mai ai ispita (te sfatuiesc din experienta mea).
Doamne ajuta.
Lucia
februarie 23, 2010 @ 9:40 pm
Doamne,
ce bine ar fi dacă toată partea feminină mai puţin „rezistentă” ar avea duhovnici mai în vârstă /mai „şterşi”/mai puţin atrăgători d.p.d.v. fizic … !!!
Ferice de cele care reuşesc să vadă în propriul duhovnic doar „chipul divin”…!!!
delia
martie 16, 2010 @ 4:23 pm
Dragi oameni buni vorbitori de limba romana
in multe limbi inclusiv romana, se foloseste UN SINGUR CUVANT, UNUL SINGUR (cu cateva sinonime, care insa nu nuanteaza) pentru a exprima o gama foarte larga de emotii, trairi, sentimente – si acel cuvant este IUBIRE (dragoste).
dar nu orice traire sau emotie inseamna iubire. sau mai bine zis nu inseamna iubire orice traire sau sentiment.
in limba greaca exista cel putin 5 termeni care sa exprime evantaiul de trairi pe care noi le bagam toti in aceeasi oala si le zicem „iubire”
traducerea lor in romana e doar aproximativa. cei care inteleg greaca surprind conotatiile semantice mai bine.
avem deci in greaca
1.Epithimia- iubirea in aspectul fizic
2.Eros- pasiune si instinct erotic, exclusiv
Cei mai multi oameni CONFUNDA instinctul erotic cu iubirea. cum simt o atractie sexuala, bazata doar pe ceea ce le transmite simtul vazului, zic ca sunt indragostiti.
3.Storge- iubirea dintre parinti si copii, intre rude
4.Philia- iubirea dintre prieteni, un fel de relatie afectiva profunda care are nevoie sa fie reciproca pentru a fi eficienta
impartasirea propriilor ganduri si sentimente profunde unui prieten care si el face la fel, impartasindu-ti tie trairile lui, duce in timp la o interconexiune psihologica complexa
5.Agape – iubirea cea mai apropiata de iubirea divina
e un sentiment care nu cere nimic in schimb, cei care au genul asta de iubire, nu nu-si ofera iubirea pentru a primi ceva in schimb, ci ei iubesc pentru ca nu pot altfel, nu pot sa o tina in interior si sunt nefericiti daca nu o daruiesc fara sa astepte ceva in schimb.
iubirea e ceva ce contine in ea insasi, in ratiunea ei de a fi tendinta de a trece de la o stare la alta, de a se extinde
draga anonima si dragi oameni care mai cititi ce scriu eu aici, a NU IUBI este un pacat. A-ti iubi duhovnicul cu gand curat cu acea iubire-filia nu eros, e firesc. de ce ne-a dat Dumnezeu porunca sa ne iubim unii pe altii? daca simtim ca iubim pe cei care ne ajuta sa ne despovaram de pacate, sa cercetam ce fel de sentiment este si numai daca sentimentul nostru are tendinta de a duce la iubire-eros sa ne ingrijoram .
in rest intre duhovnic si ucenic ca si intre psiholog si pacient are loc un transfer emotional care e firesc, care ne ajuta sa ne tamaduim. atentie doar sa nu lasam sentimentul sa degenereze in dorinta trupeasca interzisa.
gabrielamary
aprilie 6, 2010 @ 4:13 pm
eu m am indragostit nebuneste de parintele meu duhovnic. el stie asta dar nu are cum sa ma ajute sa renunt la el. poate doar sa ma trimita la alt duhovnic ,ceea ce mi ar fi foarte greu. ce sa fac , ajutati ma ,va rog cu un sfat
victima
aprilie 6, 2010 @ 5:05 pm
@gabrielamary, dacă duhovnicul tău „nu are cum să te ajute”, fă tu primul pas, ajută-l tu cerându-i dezlegare să te spovedeşti la altcineva… Te înţeleg că nu-ţi este deloc uşor, dar decât să suferi mai mult mai târziu, mai bine mai „puţin” acum… Ia-ţi inima în dinţi, fii hotărâtă!!!… Altfel, s-ar putea să-i provoci un mare rău şi Părintelui tău duhovnic, dacă nu cumva deja i l-ai cam provocat… Oare de ce crezi că preotesele nu se spovedesc la proprii lor soţi ? Oare vrei să transformi fiecare Spovedanie într-o „declaraţie de dragoste” ? Nu-ţi dai seama că, la un moment dat, poţi aprinde un „incendiu” ? Iartă-mă, ţi-am spus toate astea, pentru că am trecut prin aceeaşi „poveste” ca şi tine. Am ascultat – deşi nu-mi venea deloc uşor – sfaturile altor persoane trecute prin aceeşi experinţă (dar care au ajuns să sufere mult mai mult, tocmai pentru că nu au ştiut că e bine să te retragi LA TIMP!!!)… Ştiu că n-o să-ţi fie uşor de la început, dar timpul „le va rezolva” pe toate…Îmi pare rău că trebuie să ţi-o spun, dar va trebui să te îndepărtezi, încet-încet, din ce în ce mai mult, de actualul tău duhovnic. După ce-i vei cere dezlegare, roagă-te Bunului Dumnezeu să-ţi dăruiască un duhovnic potrivit. Şi încercă să vezi în noul tău duhovnic doar chipul său divin, şi niciodată pe „omul discotecii” (vorba Părintelui Arsenie Papacioc)…Bine ar fi dacă la Spovedanie am privi, nu chipul duhovnicului, ci pe al Mântuitoului din icoană…
anonima
aprilie 15, 2010 @ 10:32 am
stie cineva daca e bine sa fiu indragostita de profu de religie?nu e profu meu dar a venit de cateva ori la noi sa ne predea cand n-a putut profa noastra sa vina si…m-am indragostit.
in prezent nu vorbesc cu el,dar doar ne salutam:-)…si ma stie din vedere.
daca nu am vreo intentie sa-l ispitesc e in regula?
Ioana
aprilie 15, 2010 @ 10:58 am
Da, e in regula daca nu ai nici o intentie sa-l ispitesti ! Du-ti Iubirea, draga, poarta-L pe Dumnezeu, caci Dumnezeu este IUBIRE !
A, sa nu-ti imaginezi ca o sa-ti fie usor ! Nu, nu este usor, caci Dumnezeu este greu, El este inceputul si sfarsitul.
Bucura-te, si poarta-ti iubirea in curatie, purtandu-L astfel pe Dumnezeu, si ascunde-o cu grija de profu’ ! Ca sa nu-l ispitesti !
Curaj !
Ana
aprilie 15, 2010 @ 2:46 pm
draga Ioana, anonima spunea ca este indragostita de profesorul de religie, nu de credinta in Hristos:-). Ai fost simpatica cu sfatul tau cald.
Ana
aprilie 15, 2010 @ 2:52 pm
Toate starile astea de iubire spre cineva care nu poate fi cu noi, sunt ispite din care trebuie sa ne ridicam.
Am fost odata la o prezentare si acolo au venit doi chitaristi maturi care au cantat …nebuneste. Era frumos, dar era ceva care depasea normalul. Am simtit o ispitire enorma si am inceput puternic sa ma rog.
Fetelor, daca mie mi s-a putut intampla asta, cu atat mai mult voua. Eu am invatat cum sa ies din ispitele astea si ma silesc sa nu ma indulgesc cu nici un gand, insa voi cum iesiti….ca pana sa va casatoriti, pana cresteti o sa tot aveti parte de ispita.
Si cat de usor se poate cadea din ispitele astea …in desfranare daca celalalt doreste si el.
Voi cum va ridicati din ispitele astea? Anonima, GabrielaMary?
victima
aprilie 15, 2010 @ 5:38 pm
Depăşirea acestor ispite necesită multă rugăciune şi călire în focul suferinţei. Efectul în timp: învaţăm să pierdem cu zâmbetul pe buze (nu cu lacrimi de crocodil), mai ales după ce, poate că, o perioada bună din viaţă – am dat cu piciorul la darurile Domnului.
anonima
aprilie 20, 2010 @ 9:53 am
va multumesc mult pt raspunsuri.acum mai am inca o intrebare.cred ca sunt indragostita si de duhovnic,dar nu prea pot sa fac diferenta in cazu asta intre o iubire ca de un cel mai bun prieten sau altfel de iubire.daca,de asemenea,n-am nici cea mai mica intentie sa-l ispitesc cred ca e in regula,nu?io il iubesc atat de mult incat nu vreau sa aiba dragul de el probleme din cauza mea.mai e si calugar si sunt de parere ca ar trebui sa am mai multa grija in cazul lui sa nu-l smintesc.
deci,va rog,imi dati un raspuns?:-)
Catalina
aprilie 22, 2010 @ 10:31 am
Eu, din momentul in care m-a adus Domnul la Biserica, m-am indragostit de toti duhovnicii mei : tineri, batrani, roscati, bruneti, interiorizati, exteriorizati, de mir, calugari, etc… De ce am avut asa de multi ? Pentru ca am pus in aplicare aceasta „fuga” pe care o tot aud propovaduindu-se, cel mai gresit lucru din viata mea.
Adica : eu inainte sa vin la Biserica (asta prin adolescenta) am curvit si cand m-a adus Domnul la Biserica am avut o mare repulsie fata de tot ce indica aceasta patima. Asa ca punand aceste „indragosteli” pe seama patimii pe care o gazduisem inainte (ca ea totusi lasa niste urme), am fugit de fiecare duhovnic cum simteam ca mi se inmoaie inima pentru el,ca sa nu ajung sa-i fac rau.
Dupa 11 duhovnici (fara exagerare) intr-un timp de 4 anisori, am ajuns la extenuare…si descurajare si am cerut Domnului sa ma spovedesc la o maica ! In fine, mi-a trimis Domnul o calugarita imbunatatita, mi-am descarcat sufletul la ea, m-a incurajat, dar dezlegare nu putea sa-mi dea,fireste si, tot la un preot m-a trimis, desi deja aveam oroare !!!
Mai, fetelor, si preotul la care m-a trimis, cu lacrimi va povestesc astea, prin el a lucrat Domnul de m-a dezlegat de tot stresul asta inutil care m-a chinuit patru ani si mai bine !
Este un ieromonah tinerel (37-38 de ani), frumusel, cald, care slujeste incredibil, cu o delicatete si finete care aproape ca numai noi, femeile o putem percepe.
Da, cum era de asteptat, in timpul liturghiei , ca sa folosesc aceasta expresie, „m-am indragostit” de el… A inceput zbuciumul, teroare, simteam ca ma sufoc !!!
Dupa liturhgie urma sa ma spovedeasca si nu stiam pe unde sa fug, dar parintele mi-a zis cu mult drag la miruit: „nu ai cum sa nu te indragosteti e duhovnic”.
Am ramas masca !!! De unde stia?! Ca doar nu-i zisese nimeni nimic… Si a inceput sa-mi povesteasca cu voce calda, iubitoare ca daca noi gandim ca o dragoste stramba se corecteaza prin fuga e gresit, o dragoste stramba se corecteaza printr-o dragoste dreapta.
Si ca nu este alta cale pentru femeie decat a se indragosti de duhovnic, pentru ca este firescul lucrurilor ca femeia sa fie atrasa de barbat si mai ales ca duhovnicul, macar ca este pacatos, este imbracat in Harul lui Dumnezeu si nu are cum femeia sa nu se indragosteasca.
Asta este orice reactie a oricarei femei la inceput, si mi-a zis „intreaba toate femeile din biserica batrane, tinere, copile, toate se indragostesc de duhovnicul lor, pana si cele mici de 5 ani isi iau duhovnicii de gat si zic toata ziua vreau la parintele, vreau la parintele…”
Deja ma usurase ENORM si parintele a continuat(parafrazez):
Nu trebuie sa taiem firescul lucrurilor, si sa-l lasam Domnului sa conduca El, dupa gandul lui, mai departe.
Sa nu punem virgula dupa fraza : „Iubesc pe duhovnicul meu, dar….as face cu el cutare, cutare pornosaguri si nu stiu ce” La virgula aceea sa inceteze gandul nostru si sa inaltam toate simtirile, emotiile, „indragostelile” catre Hristos.
Este in biologia si structura femei sa iubeasca matern, sa fie dependenta de o constiinta iubitoare, sa se motiveze prin iubire daruita si primita. Femeia nu poate trai in afara constiintei iubitoare si asta o aseamana cel mai mult cu Insusi Hrisos. Ea prin fire, nu este sexuala, este materna prin excelenta pentru ca asa a facut-o Domnul. De aceea sa nu stricam pornirea dragostei firesti in noi cu fuga inulita sau cu caderi curvesti tot inutile.
Numai printr-o dreapta intelegere a lui Dumnezeu, a gandului lui cu omul, cu femeia, si a duhovnicului asa putem sa biruim gandurile acestea : „Doamne, da-mi gandul Tau si simirea Ta pentru parintele duhovnic”
Bine, si multe altele mi-a explicat parintele acesta care au venit ca o usurare extraordinara…
El nu a fost nici speriat de starile mele, dar nici flatat, pur si simplu le-a privit in firescul lor. Apoi am inceput sa pun intrebarea asta prin Biserica printre femei ca un fel de sondaj si am aflat ca cam toate au fost indragostite de duhovnicii lor.
De lucrul asta nu se scapa, pentru ce nu trebuie sa scapam de el, ci sa-l directionam spre gandul lui Hristos. Si nici nu trebuie sa ne infricosam si sa pierdem timpul cu ganduri, gandulete : „aoleo…ca va fi?!”, ci cu mult sa consideram asta o chemare a Domnlui la rugaciune.
Acest ieromonah mi-a ramas duhovnic si mie si sotului meu pana in prezent adica nu l-am mai schimbat timp de 7 ani s de atunci nici nu am mai avut „sperieturile” acelea, adica il iubim amandoi pe parintele cu toata inima si punct.
Saurian
aprilie 22, 2010 @ 10:40 am
Ce frumos şi bine spus Cătălina…
Catalina
aprilie 22, 2010 @ 10:55 am
Am uitat sa mentionez un lucru important. Am primit cuvantul acesta de la duhovnic si am mai citit si la niste sfinti parinti despre el : „sa nu facem pocainta dracior, ci pocainta sa o facem lui Dumnezeu, pentru dracii nu se vor indura de noi niciodata ci ne vor bicui cu ganduri si minciuni pana vom innnebuni, dar Domnul , ne va primi in pocainta cu dragoste parinteasca si cu dor. Deci, Doamne, de la tine cer iertare, nu de la toate gandurile astea invinovatitoare care incearca sa ma obsedeze zi si noapte.”
Gandurile de autoinvinovatire trebuiesc si ele cercetate, nu primite asa oricum… Cine este cel care ma invinovateste? Oare constiinta sau dracii?
Constiinta graieste lin, fara bruscare si se linisteste dupa pocainta omului, dar dracii graiesc cu brutalitate, cu zgariere, si vor sa aduca omul in deznadejde, de aceea nu trebuie facuta pocainta lor, ci Domnului, ca Lui am gresit, nu dracilor.
Hristos a inviat !
Elena
aprilie 22, 2010 @ 1:08 pm
Ma bag la comentat articolul acesta, pentru ca pur si simplu nu inteleg cum sa te indragostesti de duhovnic ! Sa ma iertati, dar mi se pare chiar de ras, fereasca-ma Domnul sa n-o patesc, ca niciodata nu-i prea tarziu, si cel rau nu face manastiri !
Si comentariile lui Catalina mi-au starnit atata ras, Doamne iarta-ma, dar felul in care a expus problema ei, nu putea sa nu ma conduca la asta !
Ce-a patit ea au fost culpabilizari de la cel rau, duca-se pe pustie, si a alergat biata fata la 11 duhovnici !
Spun sincer ca nici eu nu ma tin de unul singur, ca la noi nu se procedeaza asa, la care nimeresti, la acela te spovedesti, dar, tanara, batrana, pe la mijloc, eu n-am auzit pana acuma sa te indragostesti de duhovnic !
Sunt asa de obositi saracii, de curg apele pe ei, stand sa tot asculte atatia oamenii, care le toarna destule prostii in urechi, ca numai de indragostit de ei nu-ti arde !
Biata Catalina ! Nu te supara pe mine, dar asa de frumos ti-ai scris comentariul, ca nu m-am putut abtine sa nu ma bag si eu, si sa mai si rad pe rupte !
Si eu am umblat la multi duhovnici, si voi mai umbla; dar uite ca mi s-a intamplat si mie sa-mi caut un duhovnic care sa mi se potriveasca, si am cautat 10 ani, si de nici unul nu am fost multumita, sau el era prea aspru, si ceream ingaduinta sa plec, ca pana la urma am hotarat sa nu ma mai tin de unul anume, ci unde Domnul ma conduce, cand mi se cere sa ma spovedesc, la primul ma duc si ma asez sub patrafir, si privesc la Domnul Iisus in icoana, si imi las povara.
Bine ca ai scapat, draga Catalina, de obsesia respectiva, care a fost de la cel rau, ca toate obsesiile de altfel; si daca noi nu le cultivam, ci le starpim din fasa, n-au puterea sa devina obsesii !
Domnul sa ne ajute si sa ne intareasca si pe noi, sexul slab, si sa-i ajute si pe duhovnici, sexul puternic, care inainte de a fi preoti sunt barbati, si trebuie sa aiba deosebita griga privind aceasta problema delicata, ca sunt destule femei cu multe frustrari, si in mintea lor se compenseaza in sentimente care nici nu exista cu adevarat, ci diavolo le baga in cap treaba asta. Sa nu fie.
Saurian
aprilie 22, 2010 @ 1:17 pm
Elena, dacă spui că nu ai duhovnic nu prea ai cum să înţelegi lucrurile astea. Eu de exemplu în aceşti 6-7 ani am avut 2 duhovnici şi pe amândoi îi iubesc din toată fiinţa mea. Ori de câte ori îi văd, ori de câte ori vorbesc cu mine parcă îmi tresaltă inima de bucurie şi de dragoste. Iar eu sunt bărbat… Oare ce ar fi fost dacă aş fi femeie?
victima
aprilie 23, 2010 @ 6:16 am
E adevarat ca ceva lipseste din articol, si de aceea – poate – nu prea s-a inteles cum trebuie: anume faptul ca – la un moment dat – am simtit ca „problema” (dintre mine si Parintele) e cel putin reciproca, nu vreau sa dau aici detaliile care pot confirma cele de mai sus…
Asa ca – daca rezistati si puteti fi sincere in continuare, la Spovedanie – fetelor, pastrati-va duhovnicul (mai ales daca este unul de valoare, precum cel pe care cu durere a trebuit sa-l schimb, Parintele, implicandu-se la maxim, reusind ca nimeni altul pana atunci, cu atat rabdare si intelegere, sa-mi „opereze” sufletul in cele mai adanci prapastii…), daca insa simtiti ca si dansul e afectat de prezenta voastra, atunci se cam schimba situatia !
Adriana
aprilie 23, 2010 @ 8:35 am
Fetele indragostite de multe ori interpreteaza gresit anumite gesturi si cuvinte care vin din partea celui pe care il iubesc ca si cum si din partea lui ar fi ceva desi in realitate nu este nimic. Si li se par atat de evidente dovezile, incat nu au nici o indoiala ca ar putea gresi in interpretarea lor, nici chiar atunci cand ajung sa discute cu persoana respectiva si sa afle din gura ei ca de fapt el nu simte nimic pentru ea, ci doar a interpretat ea totul gresit. Este o mare capcana asta, capcana in care cad destule fete, din cauza dorintei lor mari de a fi iubite, dorinta care nu este mereu constientizata.
victima
aprilie 23, 2010 @ 10:10 am
cel mai bine este sa asculti sfatul unui duhovnicului intermediar…
Elena
aprilie 23, 2010 @ 11:43 am
„Este o mare capcana asta, capcana in care cad destule fete, din cauza dorintei lor mari de a fi iubite, dorinta care nu este mereu constientizata.”
Adriana,
la fel de mare este si dorinta baietilor de a fi iubiti, si de fapt a tuturor oamenilor, tineri sau mai putin tineri, chiar si batranii, toti avem aceeasi nevoie, pe care a sadit-o Domnul in noi, de a iubi si de a fi iubiti;
Iar „a fi indragostit” este atat de interpretabil, incat unii mai putin avizati se pot speria de sentimente normale care ii cuprind la o vreme, cand a venit vremea sa-i cuprinda, dar trebuie sa iubim fara grija, si atat.
Si nu cultivam iubiri care nu se pot implini; pe acelea le lasam sa se stinga de la sine cu timpul, ca vin altele, si altele, si tot asa, pana la sfarsitul vietii, pentru persoanele iubitoare, desigur.
Dar cum „Iubirea doare, e stiut…”, sa o ducem, ca e de la Dumnezeu, si stie El de ce ne-a dat-o, dar in nici un caz nu pentru ca sa ne desfranam la adapostul ei, ca in clipa aceea am ucis-o, si L-am rastignit iarasi pe Dumnezeu.
Sa fim iubiti si iubite, ca ce alceva mai frumos si mai bun ne putem dori?!
Adriana
aprilie 24, 2010 @ 9:29 am
Sunt deacord ca Dumnezeu a sadit in noi nevoia de a iubi si de a fi iubiti, si asta ca sa putem sa Il iubim in primul rand pe El si apoi si toata creatia Sa. Vroiam doar sa spun ca la multe fete am observat fenomenul acesta, de a se crede iubite de cel pe care ele il iubesc, fara sa aiba dovezi explicite din partea lui, ci pur si simplu interpretand anumite cuvinte si gesturi ale lui ca fiind gesturi de iubire, in timp ce din partea lui nu este de fapt nimic de acest fel. Nu stiu daca si baietilor li se intampla acelasi lucru, dar la multe fete am observat ca li se intampla. De aceea, in cazul de fata, cred mai degraba ca parintele victimei nu a nutrit nici un alt sentiment de dragoste fata de ea decat cel al unui pastor pentru oita sa, atat si nimic mai mult, iar atentia si afectiunea aceasta fata de ea, ca si pastor al ei, a facut-o sa creada ca ar fi mai mult si din partea lui, dar asta doar pentru ca foamea de a fi iubita a victimei era foarte mare, poate din cauza ca in viata ei de zi cu zi nu se simte suficient de iubita si apreciata. Nu o cunosc pe victima si nici pe parinte, dar simt ca lucrurile s-au petrecut mai degraba asa, si parerea mea este ca victima are nevoie de ajutor ca sa isi vindece o anumita durere interioara pe care o poarta cu ea, de obicei in astfel de cazuri este durerea de a nu fi suficient valorizata, durere care ii da aceasta foame crescuta de a fi iubita. Si doar cand aceasta durere va fi vindecata si va avea constiinta deplina a valorii ei, atunci va putea interpreta in mod corect gesturile de afectiune a celor din jur pentru ea.
Daca am gresit in aprecieri, imi cer iertare.
admin
aprilie 24, 2010 @ 9:44 am
Adriana, eu nu zic ca nu se intampla sa fie fete care sa creada ca sunt iubite de cineva, si defapt acel cineva sa nu aibe decat o dragoste platonica. Probabil ca sunt destule acele cazuri. La baieti nu stiu daca se intampla asa…tind sa cred ca in general nu (adica nu am auzit eu de astfel de cazuri…nu ca nu ar fi).
Dar de la acele cazuri…la cazul de fata cred ca este o cale lunga la care nu avem dreptul sa facem o astfel de asemanare.
In primul rand nu avem de unde sti daca respectiva fata sufera de „foamea” de a fi iubita in viata de zi cu zi, care sa o determine sa creada ceva ireal…s-a facut doar o presupunere.
Si in al doilea rand nu s-au dat detalii despre partea „adversa” 🙂 (si foarte bine ca nu s-au dat).
Este important sa nu constrangem persoanele care si-au marturisit din sufletul lor, ca acum sa le punem in situatia de a da detalii despre unele aspecte sensibile, ca noi sa intelegem mai bine cum stau lucrurile. Ar fi o fortare nu tocmai crestineasca sa facem asa (chiar fara a avea intentia).
De aceea mai bine ne rezumam la a invata ceea ce ni s-a prezentat, avand principiul bunei credinte asupra faptelor relatate.
Ce zici, e mai bine sa facem asa, sau nu?
Adriana
aprilie 24, 2010 @ 10:28 am
Admin,
Imi cer iertare, nu am dorit sa fortez pe nimeni la nimic, si cu atat mai putin la a da detalii care mai bine sa nu se dea. Insa cred ca suntem deacord ca doar parintele stie exact ce a simtit dansul fata de victima, iar ceea ce a simtit dansul tine de intimitatea sa si trebuie sa ramana privat. Eu am inclinat sa cred ca din partea dansului nu a fost nimic mai mult decat afectiunea unui parinte pentru credinciosii sai, si am avut aceasta opinie pentru ca modul in care s-a indragostit victima de parinte tradeaza din partea ei existenta unei oarecare dezordini emotionale, a unui vid de iubire si apreciere care a fost umplut, in parte, de parinte. De aceea este bine ca astfel de goluri sa fie umplute de Domnul Iisus, adica de Dumnezeu, si nu de oameni. Prin parintele lucra Dumnezeu si de Dumnezeu trebuia sa se indragosteasca in primul rand, El era cel care ii vindeca sufletul, nu parintele. Parintele era doar un vas prin care Domnul lucra. Prin parintele se exprima dragostea lui Dumnezeu pentru ea, aceasta dragoste o vedea la el. Daca victima nu ar fi avut acest gol emotional si aceasta nevoie intensa de a fi apreciata si iubita, nu ar fi fost posibil sa se indragosteasca de parintele mai mult decat acea afectiune normala a credinciosului fata de parintele sau.
Banuiam ca la baieti nu apar astfel de fenomene pentru ca la ei vidul emotional nu se manifesta pasiv ca la fete, ci activ prin acte de dezordine mai mult sau mai putin violente prin care cauta sa obtina din partea celorlalti aprecierea si recunoasterea valorii lor, este modul lor de a cere iubirea.
Dumnezeu a pus in noi setea de iubire, insa pentru a iubi corect, trebuie sa avem constiinta corecta a valorii noastre, altfel setea aceasta este pervertita si omul ajunge sa caute iubirea in mod neadecvat, intr-un mod care il raneste atat pe el cat si pe cei din jur. Lucrul acesta l-am observat pana acum. Dar bine-nteles ca ma pot insela, partial sau total, ca nimeni nu este fara de greseala. Asa ca daca am gresit in aprecieri, imi cer iertare. Daca nu, sper din toata inima ca victima sa isi umple cat mai mult inima cu dragostea lui Hristos, Domnul care o apreciaza si o iubeste nespus de mult, iar apoi toate celelalte i se vor da pe deasupra!
admin
aprilie 24, 2010 @ 10:42 am
Nu-i nimic Adriana, nu-ti face grji, stiu ca ai inteles ceea ce vroiam sa spun despre acea asemanare. Insa e bine ca ai expus acel caz, pentru ca poate fi si asta o posibilitate de care sa ne lovim in viata de zi cu zi.
victima
aprilie 24, 2010 @ 1:13 pm
multumesc Admin si Adriana pentru delicatetea de a nu ma pune in situatia unor dezvaluiri care, pana la urma, vorba Adrianei, pot fi cat se poate de subiective …
Elena
aprilie 24, 2010 @ 1:18 pm
Iarta-ma Adriana, dar prea mult marsezi pe acest subiect, extrem de delicat, de-mi vine sa zic ca nu numai parintele „stie”, dar si tu stii ce este in inima parintelui, te rog iarta-ma !
Cel mai bine ar fi sa-l lasi la locul lui, subiectul respectiv, ca pe toate le vindeca Domnul: si inima victimei, si mintea ei „bonava”, si presupunerile tale in ceea ce-l priveste pe duhovnic, ca ar fi indiferent la suferinta fetei,…samd.
Sunt oameni care au darul suferintei, care este mai mare decat darul invierii mortilor, dupa cum am citit, si isi gasesc motiv de suferinta, cred, din orice; de fapt ei tanjesc dupa alte taramuri, si in aceasta lume se simt straini, si viata lor este un martiriu continuu; poate ca acesta este cazul victimei noastre(adica din articolul dezbatut)
Si…pana acuma, de cand a scris articolul, o fi uitat si victima, si sub patrafirul parintelui s-or mai fi asezat destule…victime, dar, asa e viata, multe nu le intelegem, si trebuie sa le traim cu bun simt, cu frica de Dumnezeu, si cu rusine de oameni.
Iarta-ma, Adriana, daca te-am suparat !
Elena
aprilie 24, 2010 @ 1:37 pm
Saurian,
am duhovnic, adica am duhovnici, ca mi-i trimite Domnul sa nu raman fara Tainele cele Sfinte; nu inteleg de ce va mirati ca treburile merg atat de prost in aceste vremi, din urma ! Nu cautati vina numai in voi, ca principalul vinovat este cel rau, si are tot interesul sa ne invinovateasca, ca doar asta este treaba lui, duca-se pe pustie! Iar voi intariti-va in Domnul, si inainte cu totii spre Imparatia cea Cereasca ! Amin.
Adriana
aprilie 24, 2010 @ 9:48 pm
Elena,
Nu m-ai suparat deloc. Ai dreptate, Domnul le vindeca pe toate.
Cat despre cei care tanjesc dupa alte taramuri, ma refer la Imparatia Cereasca, langa Domnul, ferice de ei ca au aceasta dorinta! Sa dea Domnul sa o avem cu totii, si sa ne manance pe toti Raiul!
nuconteaza
aprilie 24, 2010 @ 9:53 pm
Adriana, roaga-te sa nu ti se intample vreodata. E dureros tare… mai mult decat atat, e dureros si sa fii constienta sau sa crezi ca si de partea cealalta se intampla ceva…
Adriana
aprilie 24, 2010 @ 10:00 pm
Desi nu mi s-a intamplat, simt ca este dureros, si cu atat mai mult cu cat chiar durerea din sufletul omului genereaza astfel de situatii. De aceea trebuie intai vindecata inima cu ajutorul Domnului, si apoi toate se vor vedea in lumina adevarata, cea placuta lui Dumnezeu, Cel care ne vrea numai binele.
Eu ma rog mereu sa se faca voia lui Dumnezeu si sa nu ma duca niciodata in astfel de ispite, si nici in altele dealtfel: „Faca-se voia Ta precum in Cer asa si pe Pamant […] Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau”.
Adriana
aprilie 24, 2010 @ 10:12 pm
Prin „Desi nu mi s-a intamplat” vroiam sa spun ca nu mi s-a intamplat asa ceva fata de un preot, mi s-a intamplat insa fata de un baiat obisnuit de care ma indragostisem la un moment dat chiar fara sa vreau, intr-o perioada tulbure din viata mea, si cand am discutat cu el mi-a zis ca sentimentele nu sunt reciproc. Insa pentru mine nu a fost deloc dureros, dimpotriva, avand convingerea ca primesc de la Dumnezeu tot ceea ce este bine pentru mine, si ca nu are rost sa doresc ceva ce El nu doreste sa imi dea, tocmai pentru ca stie El mai bine de ce face asa, avand deci convingerea asta, tot ce am simtit a fost o mare pace. Si am ramas amici buni. Dupa cativa ani m-a invitat chiar si la nunta lui, si m-a chemat in egala masura si la evenimente mai triste cum a fost moartea tatalui sau.
Saurian
aprilie 25, 2010 @ 7:33 am
Elena, n-ai înţeles ce am vrut să spun. În momentul în care ai un duhovnic cu care mergi pe drumul mântuirii, un duhovnic care te înţelege şi cu care treci prin diferite greutăţi, un duhovnic care te iubeşte ( ca pe un/o fiu/fiică duhovnicească ) şi care se roagă pentru tine se formează o relaţie foarte strânsă cu acel om. Şi de asta spun că dacă acea persoană e de sex opus nu e mare minune să te îndrăgosteşti de acel om. Mi-a plăcut mult ce a spus acel ieromonah care îi este şi duhovnic Cătălinei şi anume că nu e sfârşit de lume când te îndrăgosteşti de duhovnic. Dar din păcate cred că mulţi duhovnici ( şi fii duhovniceşti ) se sperie când au astfel de sentimente şi nu au de ce. Dragostea asta sentimentală va trece dacă se încearcă a se trece la o dragoste duhovnicească. Aşa că nu e ok să fugim de astfel de situaţii exceptând un caz. În momentul în care vezi că această dragoste îl face pe duhovnic să nu mai fie un aşa bun doctor duhovnicesc cu respectiva persoană sau dacă fiica duhovnicească se mulţumeşte cu această stare ( nedorind să treacă la o dragoste duhovnicească faţă de duhovnic ) atunci trebuie ruptă respectiva relaţie între cei doi. Dar nici asta nu cu duritate ci foarte liniştit. Asta e părerea mea ce recunosc că poate fi greşită.
Elena
aprilie 25, 2010 @ 12:01 pm
Saurian,
e posibil ce zici tu, dar nu am avut ocazia sa am un astfel de duhovnic, care sa se implice atat de mult, sau la care sa simt ca pot sa-i spun absolut totul; multe se intampla sa le dau Domnului, pentru ca simt ca asa este mai bine.
Adriana,
scumpa mea,(nu te supara ca te apelez in acest fel, dar cred ca sunt mai maricica decat tine)sa zicem ca ieri am scris mai mult cu creierul, avand inima usor uscata, dar azi, dupa o Sfanta Liturghie care m-a urcat in cer, am inima mai zdrobita, si pot sa-ti scriu din inima; iubirea este o taina a Domnului si nu se pot face nici un fel de calcule, nici un fel de analize, cu atat mai putin sa listezi si sa tragi linii; o dam la Dumnezeu, si o lasam sa curga de la Sine, cum vrea El. Si sigur El vrea sa fie curata, si atunci o pastram asa, si ne ajuta El sa o ducem; nu ne mai facem atatea probleme, ca sunt destule in viata pentru care sa ne facem probleme. A ingaduit Domnul sa iubim, iubim ! Dar curat, asa cum Ii este placut Lui, si mai departe faca-se voia Domnului. Te rog sa ma ierti daca te-am suparat.
Adriana
aprilie 25, 2010 @ 12:09 pm
Elena,
Nu m-ai suparat deloc, este cum zici. In ceea ce priveste anumite sentimente de dragoste, cred ca important este sa nu se ajunga la a ravni pe cel/cea care apartine alteia/altuia, si asta poate fi uneori foarte greu, dar cu rugaciune nimic nu este imposibil. :-)Am trecut si printr-o astfel de experienta si totul s-a terminat cu bine prin rugaciune. Iar in urma nu a ramas decat pace.
Adriana
aprilie 25, 2010 @ 12:16 pm
Cel de care zic nu era casatorit, dar pentru mine si prietenia este sfanta ca si casatoria, chiar daca nu toate prieteniile se termina cu casatorie. Sunt multe cazuri de prietenii destramate din cauza unei a treia persoane care intervine, insa nu cred ca poate fi de la Dumnezeu o astfel de situatie, asa ca prin rugaciune se poate evita.
elena
mai 3, 2010 @ 8:07 pm
stie cineva daca ar trebui sa-i marturisesc duhovnicului meu ca m-am indragostit de el,chiar daca mi-a trecut de indragosteala?mi-e teama sa nu ma indragostesc iar de el daca ii spun asta.
Anesti
mai 3, 2010 @ 8:29 pm
spune-i prima data cand te intalnesti
Elena
mai 3, 2010 @ 8:37 pm
elena,
Nu fa chestia asta, Doamne fereste !Ti-a trecut, Doamne fii laudat ! Mai menajatii pe duhovnici, ce Dumnezeu ! Cat credeti voi ca pot duce ? Pai ce „vrei sa faci din fiecare spovedanie o declaratie de dragoste?”
Si daca te trimite la altul, si te indragostesti si de ala, o sa-i spui, si o sa le tot spui ca o sa-ti mearga vestea, de nu te mai primeste niciunul ! Nu se spovedesc si ei unul la celalalt? Si atunci e normmal ca se afla.
Fii cuminte, ai rabdare ca sa-ti treaca, si aveti grija de preotii vostri, ca sa vii puteti pastra ! Nu pot duce nici ei peste puteri !
Si daca esti asa de vulnerabila, cauta cauza vulnerabilitatii tale, si ti-o rezolva ! Iarta-ma, daca am fost prea dura !
Domnul sa te ajute !
Elena
mai 3, 2010 @ 8:41 pm
Anesti,
Cum o sa faca asa ceva? Astea sunt subiecte de spovedit? Este pacat? De unde stii cat te va tine, si daca este cu adevarat dragoste, sau vreun moft juvenil trecator, si smintesti preotul? Il smintesti !
Treaba voastra, faceti ce vreti, dar nu faceti bine !
victima
mai 3, 2010 @ 9:11 pm
elena,
Bine ar fi dacă ai putea să expui Părintelui tău duhovnic problema, cât mai „impersonal”, ceva de genul: Parinte, am avut anumite ganduri (eventual sa specifici – daca e cazul – necuviincioase) fata de o anumita persoana. Poate nu-ti va cere detalii…desi, am impresia ca ar trebui sa specifici tu ca e vorba de o „faţă bisericească”…
e doar o parere…
daca n-ai suficient curaj, poti marturisi asta unui duhovnic intermediar, pe cat posibil cat mai departe, eventual pe la o manastire, important e sa nu divulgi numele Parintelui !!!…
Elena
mai 3, 2010 @ 9:24 pm
victima,
sau de ce nu pe internet? Poate gasiti si asa ceva !
Mai oameni buni, fiti seriosi ! Ca mai exista si Dumnezeu intre voi si preoti ! Sa ma ierte preotii !
Dar Sfanta Maria Egipteanca, 47 de ani nu s-a spovedit decat lui Dumnezeu, si a luptat pe viata si pe moarte cu patimile,si pentru aia a ajuns sa umble pe ape ca pe uscat, si se inalta de la pamant cand se ruga !
De ce va agatati cu atata disperare de preoti?
Oare ei nu sunt oameni? Poate ca au sute pe care ii spovedesc! Ii pot duce pe toti in spate la mantuire?
Eu cred ca voi spune fleacurile la preoti, si pacatele mari le lasati sa lucreze mai departe in voi !
Domnul sa fie cu voi, si cu mine !
Anesti
mai 3, 2010 @ 9:27 pm
apoi unii vad rau unde altii pot vedea bine…eu ce sa zic…un om in inima lui poate sa isi asunda cu un anumit duh ce simte in taina pt a prelungi ce simte…daca marturisesti orice gand…risipesti ispita eu asa stiu…duhovnicu a sa zambeasca a sa vadaca era un gand de ispita si copilaresc…si atata tot…ce sa sminteasca…ce era in mintea ei care sa il sminteasca??? mai este ceva si nu ai zis???? daca este in mintea ta ceva nefiresc si necuvios…asta nu e stiut…iertare si bucurie!!
Elena
mai 3, 2010 @ 9:39 pm
Anesti,
In mintea cui, ceva nefiresc? Intra mea, intra victimei, intra lui elena?!
Anesti
mai 3, 2010 @ 9:41 pm
apoi in mintea persoanei care crede k e indragostita…si oscileaza…de ce sa oscileze …sa dea afara gandul…si asa nu a putt tine mult si a zis aici…sa dea de tot si sa primeasca binecuvantare…k asa e crestineste..nu ii putem da noi binecuvantare..eu stiu ca ce te tulbura marturisesti al duhovnic pe asta este duhovnic…nu sa te indragoststi de el sau sa il plicitsesti cu picanterii….
Elena
mai 3, 2010 @ 9:52 pm
Anesti,
n-o mai tulbura, ne-a spus noua ca a trecut ! Gata !
Anesti
mai 3, 2010 @ 9:57 pm
da sa traiti, am inteles!!!!!
Elena
mai 3, 2010 @ 10:03 pm
Anesti,
Sigur, daca oscileaza, sa dea afara gandul, si sa i-l bage preotului in cap, ca el e de piatra, si ea sa plece usoara pe-aici incolo, si sa se tot „indragosteasca” lunar, ciclic…
Lasati fata in pace ! I-a trecut, Doamne fii laudat ! A lucrat Dumnezeu !
nuconteaza
mai 3, 2010 @ 10:07 pm
Elenea,
I-o fi trecut, sa-i fie de bine; dar pacatul cu gandul tot a existat. Si nu a fost spovedit. Deci trebuie marturisit. Logic, nu? Ca doar asa ne invata biserica ortodoxa. (ca la matematica: vezi necunoscuta, te lupti un pic cu ea, ce sa-i faci ca sa o elimini, apoi treci la treaba: faci tot posibilu sa o aduci la cea mai simpla forma ca sa o elimini. si s-a rezolvat problema : ) glumeam, dar principiu e cam acelasi…)
Elena
mai 3, 2010 @ 10:21 pm
nuconteaza,
Asculta-ma, ca stiu ce spun, si conteaza; sunt persoane care nu ajung la marturisit cu anii, ca nu stiu, ca asa sunt vremurile, si multe altele ! Crezi ca pe aceia Domnul ii lasa de izbeliste? Nu, Domnul ne poarta grija ! Iar cand ajungem sa stim mai multe, trebuie sa ne tinem de ele, cu toate ca ispitele se inmultesc, si tot cu ajutorul Domnului ne putem tine de ele, si sa ramanem in Biserica cea Una, pe calea de mijloc, cea Imparateasca, ceea ce nu este usor deloc ! Dar, cu ajutorul Domnului, daca noi vrem, se rezolva !
nuconteaza
mai 3, 2010 @ 10:24 pm
Elena, tu cand faci curat bagi gunoiu sub covor, ca sa nu se vada? sau ca sa se vada (aparent) curat in camera?
Elena
mai 3, 2010 @ 10:37 pm
nuconteaza,
nu prea fac curat, ca n-am talente de gospodina ! Vine altcineva si imi face !
nuconteaza
mai 3, 2010 @ 10:40 pm
Si totusi dai sfaturi de curatenie…
Elena
mai 3, 2010 @ 10:43 pm
nuconteaza,
sa stii ca mania curateniei exterioare o au cei care nu sunt curati interior…din pacate !
Anesti
mai 3, 2010 @ 10:47 pm
apoi sa ne fie rusine ca nu ne cerem iertare…sau…sa tinem in noi…sauu sa asteptam sa mergem la duhovnic…cum sa facem sa nu ne tulburam …sa ne fie…noua…si numai noua..bine
Iertare!
nuconteaza
mai 3, 2010 @ 10:53 pm
Cine a pomenit de „mania curateniei”?
Elena
mai 3, 2010 @ 10:54 pm
Anesti ,
ai dreptate !
Uite, eu va cer iertare tuturur, si gata, nu mai zic nimic !
Doamne ajuta !
si
Hristos a inviat !
anonima
mai 15, 2010 @ 11:18 am
daca ma simt atrasa de un preot pt aspectul lui fizic este atat de grav?nu-mi este duhovnic,m-am spovedit la el doar 1 data.la Spovedania respectiva nu mi s-a parut deloc cine stie ce,dar,dupa cateva luni,am fost din nou la biserica respectiva de mai multe ori si,treptat,am descoperit cat este de superb(+ca avea niste haine preotesti foarte frumoase).dupa ce l-am vazut ultima data,in noaptea respectiva,nu prea am dormit pt ca m-am gandit intr-una la cat de frumos era,mai ales ca trecuse incet pe langa mine de 2 ori si…m-a influentat.m-am gandit toata noaptea la faza aia.dimineata respectiva a fost si naspa si frumoasa pt ca:
1.a fost naspa pt ca am crezut ca am inteles ce este cu sminteala barbatilor.m-am gandit ca si lor li se intampla sa vada vreo femeie foarte frumoasa si sa nu mai poate dormi noaptea din cauza ei(nu stiu dak se intampla chiar asa,dar cred ca sunt pe aproape)
2.m-am bucurat ca pe Hristos Il putem vedea doar in icoane ca dupaia daca L-am vedea cu trup si in realitate ni s-ar intampla noua,celor de sex feminin, cum mi s-a intamplat mie cu respectivul preot(si se intelege ca nu-i prea placut).
deci,va rog sa-mi spuneti,am facut vreun pacat dak mi s-a parut preotul respectiv asa cum mi s-a parut?voua vi s-au intamplat chestii din astea?
Vasile
mai 15, 2010 @ 11:50 am
anonima, depinde cum l-ai privit pe preot.
Sa-ti spun o intamplare, poate adevarata, poate ce a spus-o vreun Sfant Parinte, nu mai retin : intrun oras mare , pe o strada, trecea o femeie foarte fromoasa; din sens opus vine un desfranat, si dupa ce a trecut mai departe, in mintea lui, a desfranat cu aceasta femeie frumoasa. Apoi tot din sens opus apare si un calugar; a privit si el femeia, si dupa ce a trecut mai departe, a dat slava lui Dumnezeu, pentru asemenea frumusete cata a creat.
Deci, cerceteaza-te !
Adriana
mai 15, 2010 @ 6:27 pm
Desfranarea este pacat. Dar nu este prea clar pentru toata lumea ce inseamna a desfrana cu mintea, si cred ca de aceea unii/unele isi fac griji.
giorgy
mai 26, 2010 @ 11:33 am
Si eu il iubesc pe duhovnicul meu. Mi-e f greu, as vrea sa il vad in fiecare zi sa vb pt ca numai atunci cand sunt cu el uit de tot. E un om bland, in care am vazut un frate pe care mi l-am dorit dintotdeauna, un prieten…
anonima
iulie 17, 2010 @ 8:56 am
dragi baieti(sau barbati)sper sa nu vi se para stupida si/sau indiscreta intrebarea mea dar din curiozitate as vrea sa stiu daca voi v-ati putea indragosti de o maica
m-am gandit ca poate nu au doar persoanele de sex feminin probleme cu indragostitul de calugari pt ca eu sincer am avut
va rog nu va suparati ca v-am intrebat
Dan
iulie 17, 2010 @ 9:10 am
Draga anonima 😀 ma grabesc sa raspund inaintea altor baiet care poate stiu mai multe, si o sa-ti spun ceea ce am vazut pana acum.
Desi baietii admira foarte usor femeile…ca mai apoi sa cada si mai usor in pacatul poftirii, totusi nu am auzit pe niciun baiat pana acum spunand ca admira o maica, darami-te sa se indragosteasca.
Ma gandesc ca sobrietatea maicilor este o palma peste obrazul barbatilor care sunt tentati sa admire mai mult exteriorul decat sufletul omului.
Oricum, sunt si eu curios de ce vor spune ceilalti baieti.
Guest
iulie 17, 2010 @ 9:21 am
pai ce calugarii nu sunt sobrii?mie imi place la ei barba parul lung si hainele
de fapt eu ma refeream la maicile tinere care am vazut ca sunt foarte frumoase
imi cer scuze ca nu scriu destul de corect dar nu imi merg majoritatea semnelor de punctuatie nu stiu unde am apasat
Ctin
iulie 18, 2010 @ 10:09 pm
O gramada de lucruri invatate/rememorate in acest post …
M-am gandit sa scriu ceva din gandurile pe care le-am avut pe aceasta tema, poate se potrivesc cumva. In primul rand, cred ca autoarea a expus exact situatia care se intalneste destul de des la cei credinciosi si i-a dat si denumirea corecta. Pentru ca „din tot sufletul tau, din toata inima ta …” este doar pentru Domnul; pentru aproapele este ca pentru sine, iar daca incurcam masurile suntem exact in situatia in care ne inchinam la idoli; iar asta nu este un lucru mic.
Sfantul Antonie cel Mare spunea ca cea mai mare virtute este dreapta socoteala, deci si dragostea trebuie sa fie data cu masura; cazurile in care unul este „topit” dupa celalalt nu sunt normale, toata lumea probabil a vazut cazuri din acestea si nimanui nu-i place acest dezechilibru.
Atractia pentru duhovnic, in afara unor limite normale, poate sa vina si dintr-o necesitate (neimplinita) de a iubi, insa impletita cu patimi „subtiri”, din aceeasi gama, precum mandria si egoismul, lipsa iertarii, judecata aproapelui, situatii in care harul Duhului Sfant nu ne mai acopera si ne paraseste, iar astfel apare golul sufletesc, in care intra ceea ce este mai la indemana. Inceputuri de rezolvari: de ex. iertarea celor care ne-au gresit (de ex. reevaluarea sotului/sotiei), iar daca ace(a)sta nu exista, o clarificare a statutlui social (sotie/monahie).
Asta cred ca se intampla pentru ca pe unii – ca Unul Care cunoaste inimile mai bine decat oricine – Domnul ii (re)chema la El cu aceasta mustrare a zdrobirii de inima prin genul acesta de „iubiri imposibile”. Totusi, cred ca acesta trebuie luat doar ca un semnal de indreptare, pe care il primim pentru pacatele noastre si doar ca o treapta necesara urcusului duhovnicesc. Sfantul Marcu Ascetul vorbeste cumva despre asa ceva:
18. Este o zdrobire de inimă lină si folositoare, spre înmuierea ei; şi este alta ascuţită şi vătămătoare, spre pedepsirea ei.
210. Fără zdrobirea inimii, e cu neputinţă să ne izbăvim cu totul de păcat. Iar inima se zdrobeşte prin înfrânarea de la trei lucruri: de la somn, de la hrană şi de la lenevirea trupească. Căci prisosinţa acestora sădeşte iubirea de plăcere; iar iubirea de plăcere primeşte gândurile rele. Pe de altă parte, ea se împotriveşte atât rugăciunii, cât şi slujirii cuvenite.
Iertare daca poate a fost prea mult sau ne- la subiect. Doamne ajuta! tuturor.
Guest
august 2, 2010 @ 1:15 pm
Catalina, ar fi ok ptr. tine sa ne spui unde poate fi gasit pr. tau duhovnic, acel ieromonah care ti-a vorbit atit de frumos ? Multumesc.