Maria: „Fecioria, cel mai de preț dar de la Dumnezeu, prin care ne asemănăm cu Însuşi Mântuitorul şi Maica Domnului”

Cu ajutorului lui Dumnezeu, îndrăznesc să vă scriu mărturia mea, care sper să ajute pe mai mulţi tineri să nu săvârşească greşeală pe care am făcut-o eu. Vreau să încep prin a vă spune că fecioria este cel mai mare dar pe care ni l-a dat Dumnezeu, ne face să ne asemănăm cu Însuşi Mântuitorul şi Maica Domnului.

Se creează în noi o stare de curăţie, de puritate de împreună lucrare cu Dumnezeu. Dar dacă eu am căzut în acest păcat, cum pot să mă mai asemăn cu Maica Domnului ? Cu Mântuitorul? Cum am putut să-mi murdăresc trupul, templu al Duhului Sfânt? Of, dacă aţi şti cât de mult mă doare acest lucru şi cât de mult mă mustra conştiinţa pentru această faptă josnică, care a început când aveam doar 12 -13 ani, de la o joacă. Eu nu m-am culcat cu un băiat din dragoste, ci din curiozitate. Nu mi-am dat seama că acest lucru înseamnă să pierzi totul, am întinat haina Sfântului Botez.

Chiar dacă în aceea perioadă nu ştiam nimic despre Dumnezeu şi despre păcat, totuşi conştiinţa, adică glasul lui Dumnezeu, îmi spunea să nu fac asta. Din milă şi dragostea lui Dumnezeu am conştientizat gravitatea acestui păcat, care la început mi se părea normal, că mai toţi tineri acum îşi încep viaţa sexuală de mici şi eu de ce n-aş face-o? Vă spun cu toată sinceritatea că, plâng şi regret nespus de mult că am făcut acest lucru, chiar dacă m-am spovedit şi poate Dumnezeu m-a iertat, eu nu pot să mă iert, mă simt murdară, îmi e scârbă de mine. De când L-am cunoscut pe Dumnezeu într-un mod miraculos, eu i-am promis că, niciodată nu o să mă mai culc cu vreun băiat. Şi din clipa aceea mi-am dorit să devin mireasa lui Hristos?

Ah, dar cum pot să mai fiu mireasa lui Hristos, când sunt aşa murdară? Totuşi din clipa aceea mi-am dorit să îmi schimb viaţa, să mă lupt cu toate ispitele care încă sunt şi astăzi, şi să nu mai cad niciodată în păcatul acesta, astfel m-am hotărât să mă călugăresc. Majoritatea tinerilor nu conştientizează importanta fecioriei şi consideră că nu au nimic de pierdut, dar se înşeală amarnic, ai pierdut cel mai de preţ dar. Aşa am crezut şi eu la început, dar apoi mi-am dat seama că am dat sufletul meu diavolului pentru o clipă de fericire trecătoare.

O, frate drag! Pentru ce te amăgeşti singur? De ce vrei tu să renunţi la fericirea veşnică pe care Ţi-o dă Hristos, pentru una trecătoare şi pierzătoare. Gândeşte-te bine înainte să faci ceva, nu alege merele care par frumoase pe exterior dar stricate în interior. Chiar dacă am greşit o dată, să ne străduim să nu mai cădem în acest groaznic păcat şi să punem început bun pentru mântuirea noastră.

Vă rog să mă iertaţi dacă prin aceasta mărturisire a mea am supărat pe cineva.

Cu toată dragostea frăţeasca în Iisus Hristos,

Maria. (18 ani)