Marina: „Rămâi de ruşine cu fecioria asta”
Bună ziua. Mă numesc Marina şi am peste 30 ani. Am fost singură la părinţi, iar acum şi fără ei. Nu m-am întâlnit niciodată cu nimeni, şi mi-i ruşine să spun acest lucru. Am citit sfaturile pe care le dau unii preoţi celor ce vor să-şi găsească perechea şi nu sunt de acord absolut deloc cu opinia lor. Realitatea nu este chiar aşa, cum o descriu. E mult mai crudă. Pentru că timpurile s-au schimbat. Oamenii s-au schimbat, şi singură în această lume crudă te distrugi şi moral şi fizic, Dumnezeu nu mai face minuni ca înainte, să-ţi aducă bani în pungă ca Sfântul Nicolae, ca să nu cazi în desfrânare sau să speri că Dumnezeu o să-ţi dea copii la bătrâneţe ca Sfânta Ana. Am înţeles că cel cu familie şi copii niciodată n-o să-i înţeleagă durerea celui singur. Preoţii spun multora că e bine să profităm de singurătate, să ne gândim nu la cele lumeşti, că de fapt ne îngrijim de trup, dar nu de suflet. Să ne gândim la mântuirea sufletului, că nu suntem singuri, ci cu Dumnezeu.
Vreau să vă relatez durerea mea. Frecventez biserica de mică. Aşa m-au învăţat părinţii, am cântat şi în cor. Ţin posturile, mă împărtăşesc, fac rugăciuni, dar Dumnezeu mă răsplăteşte ca pe cea mai mare păcătoasă de pe faţa pământului. Nu comunic cu nimeni zile întregi, dat fiind că Dumnezeu nici de lucru într-un colectiv nu se îndură să-mi dea, lucrez de acasă. Unica bucurie sunt duminicile, mă mai duc la biserică unde mai comunic cu cunoscuţi. Stau zile întregi şi plâng de durere, căci nu am şi eu un suflet cu care să mă mângâi sau să schimb o vorbă.
Cât e de dureros când vin sărbătorile, când nu ai cui spune un Hristos a înviat!, sau cu cine ciocni un ou, când la ziua de naştere, nimeni nu-ţi dă o floare, nu-ţi spune că te iubeşte, să te simţi şi tu femeie, mamă. Lumea se bucură, se veseleşte, dar pentru mine aceste zile sunt de tristeţe şi cu lacrimi. Când elementarul nu are cine să-l facă prin casă, să-ţi repare ceva, sau să bată un cui, tot eu trebuie să fiu şi bărbat. Sau când te simţi rău şi nu are cine să-ţi dea o cană cu apă, sau să cheme ambulanţa. Mi-i frică că o-i muri într-o zi, şi nimeni n-o să ştie. N-are cui să-i pese de mine. Singurii care se vor îngriji va fi poliţia, care va veni peste vreo câteva luni să vadă de ce nu achit serviciile comunale.
Să cer sfat de la duhovnic, nu are sens, căci cu vreo 7 ani în urmă la răspunsul că scopul meu în viaţă e să am familie şi copii, mi-a spus că trebuie să mă îngrijesc de mântuirea sufletului. Oare nu-i mai plăcut în faţa lui Dumnezeu să adormi pe umărul soţului şi să-i mulţumeşti în gând lui Dumnezeu pentru ceea ce ţi-a dat, decât să plângi şi să-i ceri moartea, să nu mai ajungi a doua zi? Să înţeleg că a făcut aluzie să mă duc la mănăstire?
Nu vreau să ajung ca sora despre care mi-a povestit o maică, că a fugit la mănăstire, că a avut o dezamăgire în dragoste. Cu trupul e acolo, dar cu gândul la cele lumeşti. Venise o cunoscută de-a ei cu soţul, cu copii la acea mănăstire, şi i-a făcut inimă rea, spunea cât e de fericită aceea, are copii, soţ bun, dar eu stau la mănăstire. De ce mântuire poate fi vorba aici? Îmi veţi spune că poate Dumnezeu m-a păzit de rău, poate mă căsătoream, trăiam 1-2 ani, făceam un copil şi divorţam. Da, posibil, dar să spun sincer, chiar dacă divorţam, 1-2 ani de fericire aveam, rămâneam cu copilul, aveam un sens oricum în viaţă, aveam pentru cine trăi mai departe, că mai degrabă una divorţată cu copil îşi găseşte pe altul şi se căsătoreşte, decât una singură, dar aşa ce sens sau interes mai am în viaţă?
Am scris la psaltire neadormită pe un an la 3 mănăstiri, că citisem despre puterea ei, şi eram încrezută că Dumnezeu o să mă ajute, am citit 40 psaltiri cu binecuvântarea preotului timp de 80 zile, dar să vă spun care a fost rezultatul. În a 80-a zi la a 40 psaltire mi-a spus o cunoscută de la biserică la care mă duc că un băiat de la teologie care m-a văzut la biserică a cerut numărul meu de telefon. I-am mulţumit lui Dumnezeu că mare e puterea Lui, că în sfârşit m-a auzit, dar nu mult mi-a fost dat să mă bucur. Nu m-a mai sunat şi am aflat că el nu mai vrea. Oare numai cu atât m-a răsplătit Dumnezeu pentru rugăciunile mele cu lacrimi şi cu durere. De ce la durerea şi suferinţa pe care o am, îmi provoacă şi mai multă durere? Şi cu ce inimă să mă mai rog, dacă Dumnezeu nu face pentru mine nimic, de ce eu trebuie să fac pentru El ceva?
Unii îmi spun că încă nu mi-a venit vremea. Dar când o să-mi vină vremea, la 40-50 ani? Câtă răbdare să mai am, cât să mai sper, anii trec, îmi veţi da ca exemplu pe părinţii Maicii Domnului care la bătrâneţe au născut copil. Dar acum nu mai sunt minuni ca cele din Biblie, cum aş putea să mai aştept că poate şi pe la 40-50 ani pot să mă căsătoresc, dacă atunci deja copii n-o să mai pot avea. Dacă o să mai ajung până atunci teafără la minte. Că de singurătate poţi deveni schizofrenică, să vorbeşti atunci nu cu Dumnezeu, dar cu tine însuţi. Nu vreau să-mi sfârşesc zilele într-o casă de nebuni.
Mi-aş pune capăt zilelor. Decât să trăiesc aici în iad şi să văd cum alţii trăiesc în rai, acolo tot în iad voi fi, dar toţi se vor chinui ca mine. Că în rai oricum nu mai ajung. Ce folos că sunt fecioară, că nu curvesc. Oare nu sunt iertaţi cei care curvesc, au relaţii înainte de căsătorie, pe urmă se căsătoresc, îşi mărturisesc păcatul şi sunt iertaţi, dar ce folos să spun eu la mărturisire, că îl învinuiesc pe Dumnezeu de soarta mea, îmi cer moartea, cad în disperare, ca pe urmă să se repete din nou. Oare nu-s ei mai iertaţi cu acel păcat, decât mine, numai cu gândul? Că au făcut păcatul, le-a fost şi bine, dar eu un moment fericit nu am avut în viaţă, nici nu ştiu cum e să te săruţi. Ca să fi fost de acord să am relaţii, poate eram şi căsătorită, dar aşa m-am gândit că e păcat, să fie totul după căsătorie, şi iată rezultatul, Dumnezeu m-a răsplătit cu singurătate.
Cum pot să mai sper că o să întâlnesc pe cineva. Din cele ce am mai citit, băieţii celibatari umblă după femei divorţate, evident că cele divorţate sunt cu experienţă, se aruncă repede în gât, ce-i trebuie o fată cu care nici să nu se sărute, nemaivorbind de sex. Dar după fete singure umblă bărbaţi însuraţi, cu care familie n-o să ai, numai sex caută. E şi cazul meu când lucrăm în colectiv de bărbaţi. Umblau 2 însuraţi, în faţă mi-a spus unul că doreşte o diversificare în viaţa sexuală. Şi când aflase de la colegele de serviciu că sunt fecioară la 24 de ani, a înţeles că relaţii n-o să mai aibă cu mine, şi râdea cu colegii lui de mine. Eram făcută sălbatică, handicapată. Ce să mai vorbim de oameni de rând, când însăşi teologii sunt de aceeaşi părere. Ştiu un caz concret, când un ipodiacon, pe care îl refuzase o fată, spunea că e speriată de avioane… şi cred că actuala lui soţie, nu l-a refuzat ca prima. Şi iată e preoteasă, dar prima aşa şi stă nemăritată. Ce sfat o să poată el să dea celor care trăiesc în desfrânare, când el singur a fost aşa? Sau cunosc un diacon, care e însurat mai bine de 10 ani, are 2 copii, dar se uită la fete în timpul slujbei, le zâmbeşte. Şi tot ei scot vorba că fetele umblă după ei, că ei nu au nicio vină, doar sunt însuraţi…
Pentru un bărbat e mai uşor chiar dacă e singur, el nu are instinctul de mamă, dacă apare dorinţa de a-şi satisface necesitatea, uşor îşi găseşte pe cineva pentru o noapte, dar fetele vor să fie mame, nu doar să-şi satisfacă dorinţele animăleşti. Preoţii dau sfaturi fetelor să se bucure de singurătate, că până la 40 de ani mai este. Mai este, dar cu psihicul la acea vârstă cum o să fie?
Am ajuns la concluzia, că fără relaţii înainte de căsătorie, nu mai ajungi la căsătorie. Şi încă rămâi de ruşine cu fecioria asta.
(Marina – nume fictiv, autoarea preferă să rămână anonim)
Am ales să publicăm această mărturie a ”Marinei” despre feciorie din respect pentru ea, chiar dacă e o mărturie prin a cărei concluzie nu susţine campania „Mii de tineri îşi păstrează fecioria până la căsătorie”. Marina este o tânără din Biserică, un om care a încercat prin faptele ei să placă tot timpul lui Dumnezeu dar dezămăgirile vieţii au dus-o în stadiul în care să tragă concluzia pe care ați citit-o mai sus. Din respect şi iubire faţă de o persoană care ne este soră în Biserica Ortodoxă, am ales să publicăm cuvintele ei pline de durere.
Marina, trăirile tale sunt toate adevărate şi strigătul tău este cât se poate de sincer şi de curat, şi te apreciez că ai avut puterea să scrii aceste cuvinte. Concluziile mărturiei tale se bazează doar pe trăirile tale şi pe experienţa ta de viaţă. Cred că, frumos ar fi să tragem o concluzie auzind mărturia a mii de tineri în legătură cu păstrarea fecioriei, şi nici atunci n-am putea spune că tabloul concluziilor este complet, pentru că e foarte posibil ca niciunul din acei tineri să nu fi ajuns la măsura desăvârşirii şi din acest motiv la toate acestea trebuie să adăugăm viaţa şi sfaturile Sfinţilor Părinţi.
Sunt oameni care au fost foarte dezămăgiţi de viaţa de familie şi au tras concluzia că e mai bine să nu te căsătoreşti, sfătuindu-i pe alţii astfel. Au fost femei foarte dezamăgite în dragoste după ce au fost înşelate şi părăsite de bărbaţii lor, şi au tras concluzia că “bărbaţii sunt porci”. La fel au fost bărbaţi înşelaţi în aşteptările lor de femei şi au tras concluzia că “toate femeile sunt materialiste şi toate vor acelaşi lucru”. Totuşi, deşi concluziile lor izvorăsc dintr-o suferinţă reală, ele nu se pot generaliza, pentru că sunt atâtea familii fericite şi atâtea relaţii de iubire minunate.
Marina, nu ştiu ce sfaturi ţi-aş putea da, dar cred un lucru, și anume că nimic nu e întâmplător, că Dumnezeu e foarte conştient de ceea ce ţi se întâmplă şi face toate astea având un plan. Un plan pe care nu-l ştiu şi nu pot specula pe seama lui, dar îţi pot spune din experiență că planul de mântuire al vieţii tale e strâns legat de planul de mântuire al vieţii celor din jurul tău. Poate vrea Dumnezeu prin viaţa ta să-i tragă pe alţii la credinţă! Ne influenţăm atât de mult unii pe alţii, şi fiecare gest şi cuvânt de al tău poate fi o mărturie de credinţă care sfidează păcatul!
De ce să suferi chiar tu? De ce să fii tu ”sacrificată” ca model pentru mântuirea altora? Nu ştiu. Dar răsplata va fi mare. Dacă vedem viaţa doar în perspectiva celor 70-80 de ani de pe pământ, atunci am putea spune că eşti nefericită, dar pentru toţi, după viaţă urmează moarte şi după moarte, judecata. Suferinţa ta se va transforma în bucurie iar “raiul” de pe pământ al unora care păcătuiesc şi nu le este frică, se va transforma în suferinţă continuă.
Cât priveşte relaţiile înainte de căsătorie, după atâtea discuţii avute pe site şi după atât timp în care m-am gândit la asta, îţi pot spune că sexul în afara căsătoriei este principala cauza pentru desfrânarea pe care o vedem în societate, ca fiind promovată peste tot. Sexualitatea expusă în exces şi pornografia sunt efecte directe ale pierderii fecioriei.
Marina, tu suferi astăzi tot din acelaşi motiv, pentru că familia nu mai este o valoare a societăţii, ci sexul şi frumuseţea trupului. Tot din cauza vagabondajului sexual în afara familiei s-a ajuns astăzi ca bărbaţii să aştepte în viaţa lor doar “femei bune” şi să nu-şi mai dorească o iubire curată.
Marina, eu cred că suferinţa ta e o cauză a pierderii fecioriei a sute de mii de oameni în jurul tău. Nu este deocamdată vreun bărbat vrednic, bărbat serios în jurul tău care să te prețuiască așa cum se cuvine pentru că este criză de bărbați adevărați, adică de bărbați care să umble în adevăr, pe căile Domnului. Și toţi suferim de pe urma acestor fapte ale desfrânării în societate.
Te pomenesc în rugăciuni! N-am suferit nici 1% din cât suferi tu şi te apreciez pentru că ai putere să rezişti.
(Claudiu – administrator)
Boitos
februarie 3, 2012 @ 9:18 am
Si eu am gandit la fel exact ca si Marina. E greu , tare greu sa nu mai ai nici parintii langa tine.Eu ii mai am , dar mie tot imi vine sa o scutur bine pe Mariana, sa se trezeasca: draga nu mai sta asa, implicate in actiuni caritabile, daca altii nu iti dau iubire atunci da tu cat de multa poti, nu dispera ca nu ai pe nimeni, te asigur ca mai sunt ca tine zeci de persoane, poate sute, in tara asta, exact asa ca tine.Nu mai astepta sa iti de-a Domnul pe cineva , daca nu iti da asta e, implicate tu si da iubire.Ia pe cineva in chirie la tine, o fata serioasa, cuminte ,ceva ruda , cu care sa vorbesti.I-ati un animalut, un catel, sa il scoti la plimbare.Nu sta si plange ca e rau. Vei ajunge exact asa cum spui.Si pana la urma ce putem face: sa acceptam viata asa cum ne-o da Domnul, nu o putem schimba.Eu am vrut sa o schimb, dar pe cand sa imi schimb destinul, nu a fost dupa mine. Asa ca iesi din casa oriunde: plimbari, excursii, mergi daca iti permiti la o sala de intretinere.Crede-ma ca te simti mai bine dupa 1-2 ore de miscare.
Si eu nu inteleg un lucru: de ce le-ai spus tu la colegi ca esti fecioara la varsta asta?
Lucrul asta il tii pt. tine.Ai crezut ca nu vor rade , ba da rad.Asa fac ei, aia care schimba partenerii de la o zi la alta.Si gandeste-te ca esti ca si Iov: rabdatoare la orice va veni.
Vreau sa aud de la tine vesti bune.Te pup si capul sus, fi mandra ca ai rezistat, fiecare zi e o batalie, vedem noi dupa razboi cati raman..ca eu asa zic : vedem noi la sf vietii care cum isi sfarseste viata:dupa legea lui Dumezeu sau altfel.Eu mai cred ceva, fiecare isi primeste rasplata aici pe pamant: bine sau rau.Ca pana cand ajungem batrani mai este o cale lunga si grea.Dar daca este Dumezeu cu noi avem cel mai mare ajutor.Nu suntem singuri, ci cu Dumezeu.
Doamne ajuta la toti: la buni sa poata duce crucea si pana la urma si la rai sa se schimbe ca de nu sunt pierduti pe vecie.
Albinuta
februarie 3, 2012 @ 9:30 am
Doamne ajuta ,m-am gandit daca ar fii sau nu potrivit sa scriu cateva cuvinte pentru Marina si daca da ce anume as putea spune ,iertare in primul rand daca prin ceea ce spun o sa supar incerc sa nu o fac insa se intampla si aceasta .
Nu stiu ce sfat ar trebui dat si nici nu incerc ceea ce spun as dori sa fie cateva cuvinte de alinare ,de a stii ca nu este singura ,ca mereu cineva este cu noi.Este adevarat ca este greu singur poate ca uneori este greu si casatorit fiind ,nu pot sa spun cum este mai bine insa stiu ceva sigur ,trebuie gasit CEVA ,ORICE ,pentru a scapa de dejnadejde ,pe unele persoane le ajuta ceva pe altele alceva ,insa cu siguranta este ceva care sa ajute si in cazul Marinei .Casatorit sau nu trebuie sa incercam sa avem 1-2 prieteni cu care sa mai vorbim din cand in cand ,(aici nici eu nu stau prea bine insa mereu caut solutii),trebuie sa incercam sa iesim din casa zilnic macar pana in parc sau in natura undeva (nu neaparat insotiti ,desii sunt casatorita ies de foarte multe ori si singura ,ba inca ma si linisteste ) si cevA a ce pe mine ma ajuta foarte mult (iertare ca spun a nu stiu cata oara )DUHOVNICUL .Cred ca la duhovnic trebuie sa alergam ori de cate ori nu intelegem care este rostul nostru in viata ,poate o sa se creada ca sunt cam exagerata insa cred cu tarie ca doar duhovnicul ne poate ajuta ,prin sfaturile pe care le primim de la dansul si incercand sa facem si noi cate ceva din ceea ce primim ca sfat ,personal atunci cand nu reusesc sau nu inteleg cum ar trebui facut ceva pun intrebari ,caut explicatii orice
Albinuta
februarie 3, 2012 @ 9:58 am
Am mai spus odata anul trecut la noi in oras s-a casatorit o tanara foarte credincioasa de 38 de ani nu stiu sa spun amanunte din viata ei pentru ca o cunosc doar de la biserica insa mereu o vedeam cu zambetul pe buze ,gata oricad cu o vorba buna pentru cineva care credea ca are nevoie ,o tanara care nici macar o clipa nu mi se parea ca ar avea probleme (desii cu siguranta ca mai avea ).De asemenea la spitalul unde am lucrat era o angajata tecuta de 40de ani care nu este casatorita insa cele mai multe incurajari primeam de la dansa ,mereu cu o vorba buna ,fara sa s planga oricand gata sa ajute .
Cred ca ar trebui si Marina intr-un fe sa incerce sa ajute ,sa sustina persoane mai tinere ,care ar avea nevoie de ajutor,aducand bucurie in viata altora imposibil sa nu primeasca si ea bucurie.
Un alt mod de a uita de griji pentru mine sunt sfaturile maicii Siluana (centru de formare si consiliere Sfiontii Arhangheli Mihail si Gavriil ) cu siguranta sciindu-i maicii Siluana va primi raspuns la intrebarile ei (eu am primit raspunsuri la multe din intrebari doar citind ce au scris altii ).Dansa face si un seminar cu persoanele care doresc sa il urmeze (Seminarul Iertarii )si care din cate am citit schimba mult gandirea celor ce il fac cu rugaciune si sinceritate )
Iertare ca m-am intins cam mult ,iertare de asemenea daca te-am suparat cu ceva Marina si te rog frumos incearca si fa ceva orice ,ce crezi ca ar putea sa-ti aduca bucurii .Multumeste Domnului ori de cate ori pentru faptul ca tea ajutat sa ramai fecioara ,NICIODATA ,sa nu-ti fie rusine cu aceasta (nici nu stii cate persoane si-ar dori sa mai aiba fecioria sau sa se fii casatorit fecioare ).Dumnezeu sa te ajute si sa te calauzeasca mereu .
Aici pe Ortodoxia Tinerilor sunt multe persosane inscrise in Clubul de Prieteni inscrie-te si tu mai discutati despre una ,alta ,personal nu am intrat niciodata insa stiu ca aici vei gasi mereu persoane gata sa te ajute .
ralucaaa
februarie 3, 2012 @ 11:10 am
Deznadajduirea asta te termina… adopta un copil,un suflet…..
Ludmila Doina
februarie 3, 2012 @ 12:24 pm
Draga mea, chiar nu intelegi ca mucenicesti pentru Hristos? BUCURA-TE !
Si ce, crezi ca daca ai avea un copil, sau mai multi, te-ai putea agata de ei? O poti face pana sunt mici, apoi n-o mai poti face, ca trebuie sa le dai libertate, cum ne da si Domnul noua, copiii Lui.
Nu te mai certa cu Dumnezeu, nu mai avea pretentia ca El sa asculte de tine, cand trebuie sa se intample exact invers, intra in ascultare de El, si asteapta cu rabdare. Nu primesti? Atunci Domnul te tine pentru El, pt ca nu a gasit nici un baiat care sa te merite. Nu poti sa traiesti in singuratate? Ai varsta la care te mai poti adapta la viata de manastire. Este o viata superba.
Nu te mai zbate atata, ca doar esti in mana Lui. Si mai vreau sa te intreb ceva: de duhovnic esti in ascultare? Atunci de ce te zbati? Stai in pacea Domnului, pe care s-ar parea ca o ai, dar nu esti constienta de asta.
DOMNUL SA FIE CU TINE, si cu mine !
Ludmila Doina
februarie 3, 2012 @ 12:34 pm
Poate ca si eu traiesc ce traiesti tu, dar eu trag pentru pacatele mele cele multe, si Ii cer Domnului macar o clipa sa-mi dea inainte de-a ma lua, clipa in care sa sufar pentru El.
Daca ti-am spus de manastire, am facut-o in cunostinta fiind, pt ca am stat luni de zile la manastire.
Da, in situatia noastra, a ta si a mea, poti sa ajungi sa vorbesti cu tine insuti, mie mi se intampla, dar asta nu inseamna ca innebunesti; nu, ci iti usurezi putin povara.
Hai, incearca sa-ti privesti situatia in care te afli cu alti ochi decat cei lumesti; ar fi bine sa te duci macar cateva luni sa stai in manastire, si poate ca vei vedea altfel lucrurile.
Doamne ajuta !
Meiloiu
februarie 3, 2012 @ 1:36 pm
Te inteleg PERFECT, Maria.
Tare mult imi doresc ca Domnul sa -ti aduca vindecarea sufletului si sa intelegi ca te-a ferit de multe lucruri rele si dezamagiri , dar mai presus de toate te-a ferit de caderea in acest pacat grav numit desfranare , care i-a cuprins pe multi.
Poate acum ti se pare putin lucru.
Nu e asa.
Nu stii cat de greu este sa te ridici din el , nu stii nici cum e sa te simti cu totul murdar , vinovat inaintea lui Dumnezeu .Si pentru ce ?
Nu stii cat de nefericiti si cat de frustrati sunt cei care au niste relatii ne potrivite si in afara casatoriei .Eu vad exemple in jurul meu si efectiv multumesc Domnului ca m-a ferit de multe lucruri .
Mult timp nu o sa intelegi sfatul dat de acei preoti si o sa -l percepi ca pe o vorba in vant , ca pe un sfat sablon servit fiecaruia care vine cu aceasta problema la ei .
Insa acel sfat ascunde un Adevar , pe care eu l-am priceput tarziu -implinirea sufleteasca si iubirea pe care tu o cauti vine numai de la Domnul .
Dupa multi -multi ani de revolta interioara , de „ razboi „, de cereri conditionate , de nedreptati graite impotriva lui Dumnezeu am inteles acest lucru.
Crezi ca daca te vei casatori vei „rezolva „ o situatie : nu vei mai fi singura , vei fi fericita.
NU e asa.Tu stii cati oameni traiesc singuratatea in doi, cati regreta , cati zic „am facut prea rapid pasul acesta „?
Am cunoscut o astfel de persoana , aparent fericita , pana cand intr-o zi a inceput sa planga si sa-si descarce sufletul inaintea mea ,desi nu ne cunosteam prea bine.
Nu avea cui sa spuna durerea ei.Imagineaza-ti ca a vorbit cu o necunoscuta aproape.
Inca ceva-viata ta are sens si scop , chiar daca nu ai copil sau sot.
Meiloiu
februarie 3, 2012 @ 1:48 pm
Scopul nostru nu este sa avem ceva – un copil , o familie , un sot , un iubit etc.Dumnezeu ne-a creat in primul rand ca sa ne unim cu El , sa avem o relatie cu El, o viata in El.
Noi am venit si plecam din lumea aceasta singuri.Poate suna trist , dar asa este.
Domnul sa te ajute sa intelegi ceea ce ti-am scris.
Faca-se voia Lui si sa ne ajute pe fiecare sa ne purtam crucea.
PS-O ispita asemenatoare (tot cu cineva de la Teologie ) am avut si eu.
Pe mine insa m-a intarit (in cele din urma ) intamplarea respectiva.
Sa stii ca a fi student la Teologie nu inseamna neaparat o garantie a caracterului sau a credintei in Dumnezeu.Exista si exceptii .In mod sigur Dumnezeu nu te-a amagit cum poate ti se pare tie .
Sorin
februarie 3, 2012 @ 2:46 pm
Marina, când citesc asta de multe ori mă văd pe mine ( deşi eu n-am încă vârsta ta ci sunt mai tânăr cu vreo 10 ani cred ). Înţeleg că suferi foarte mult în singurătate, aşa făceam şi eu. Tu măcar eşti singură dar eu eram cu toată familia în casă şi sufeream îngrozitor de tare de singurătate. Ce pot să-ţi spun din experienţa mea? Eu cred că poate Hristos te vrea doar pentru El prin călugărie. E destul de greu să vorbesc de călugărie deoarece ori de câte ori auzeam şi eu de acest cuvânt fugeam de el deoarece îl priveam ca pe un duşman fără milă ce vrea să-mi fure sufletul. Îmi dau seama că această frică, această fugă de călugărie a apărut din faptul că ni s-a inoculat o imagine destul de stricată despre acest drum. Durerea ta puternică care a fost şi a mea ( îmi amintesc momente când îmi plăcea să vegetez şi să mă chinui singur din cauză că nu am nici o fată şi că nimeni nu mă iubeşte ) vine de la o privire greşită a lui Hristos. Îmi este foarte greu să-ţi exprim în cuvinte cine este acest Hristos. Să încerc totuşi să-ţi spun povestea vieţii mele şi poate te ajută cu ceva. Eu de când eram mic credeam că am o anumită boală. Eram sigur că aveam o anumită boală şi de asta nu îmi permiteam să mă apropii de o fată în scopul de a fi împreună. Un alt motiv ar fi şi faptul că am fost crescut foarte prost şi am ajuns un om extrem de timid. Când L-am găsit pe Hristos am vrut de la început să mă călugăresc ( uitasem să spun că atunci când încă eram la grădiniţă şi în clasele primare doream să mă fac preot când sunt mare ). Eram hotărât să termin facultatea şi să mă călugăresc. Era o perioadă foarte frumoasă în sensul că aveam anumite trăiri duhovniceşti şi deseori mă vizitau sfinţii în vis ( cârtitorii vor spune că erau de fapt draci ). E drept că au fost şi nişte înşelări uriaşe pe lângă acele momente dar acele înşelări era din cauză că eram în viaţa duhovnicească cu dinţi de lapte.
Sorin
februarie 3, 2012 @ 2:55 pm
La un moment dat totuşi a apărut ea. Era o fată penticostală cu care comunicam foarte bine ( îi eram şi eu foarte drag ). Fata asta m-a scos total din echilibrul meu de călugăr şi cred că de la ea am ajuns să renunţ la gândul călugărie. Nu a fost nimic şi nici nu se putea deoarece ea deja era logodită cu un băiat. După ce fata asta s-a mutat de unde lucram eu am întâlnit pe internet o altă fată care de data asta era ortodoxă. M-am îndrăgostit enorm de ea şi ori de câte ori îi priveam chipul mi se părea că e o zeiţă ( deşi când mă uit acum la chipul ei nu mi se pare nu ştiu cât de frumos ). Nici cu fata asta nu s-a putut şi am suferit enorm pentru ea. Ajunsesem dependent de ea şi ajunsesem la un moment dat într-o înşelare atât de puternică încât consideram că Hristos vrea să ne căsătorim. În acea perioadă o altă fată pe care am cunoscut-o pe Internet şi s-a căsătorit la 30 de ani şi cu care discutam gândurile mele de deznădejde îmi vorbeşte de păr. Iustin şi Mănăstirea Petru Vodă. Până la urmă mă hotărăsc să mă duc acolo ( ea îmi spune să vin cu maşină până la Piatra Neamţ şi de acolo voi sta la un băiat iar în dimineaţa următoare voi pleca cu acel băiat la mănăstire ). Era prima oară în viaţa mea. Ajung la Vatra Dornei de unde trebuia să iau o altă maşină când mă sun această prietenă şi îmi spune că respectivul băiat e la ţară dar să mă duc până la Poiana Largului şi apoi să iau autostop. Fiind prima dată în viaţa mea când plecasem undeva singur nu îmi plăcea deloc ideea şi o sun pe fata de care eram îndrăgostit, Florina, ca eventual să mă duc la ea în Suceava. La un moment dat tipa cu mănăstirea îşi dă seama că mi-e prea frică şi aş renunţa la mănăstire aşa că rezolvă ce rezolvă şi îmi spune că pot veni la ea să dorm peste noapte şi apoi să plec la Petru Vodă. Eu nu ştiam ce să fac ( era de ales între prima întâlnire cu iubirea vieţii mele şi întâlnirea cu un sfânt în viaţă ) dar în prostia mea ziceam că plec la păr. Iustin ca să-mi înveşnicesc relaţia cu florina
Sorin
februarie 3, 2012 @ 3:03 pm
Când ajung la Piatra Neamţ tipa asta îmi spune că ea ştia dinainte să plec că acel băiat va pleca la ţară dar ştia că dacă aflu asta nu voi mai veni aşa că ( citez cuvintele ei ): „Maica Domnului biruieşte!”. Mi-a plăcut mult acest cuvânt. În fine, am ajuns la păr. Iustin care a fost foarte, foarte dur cu mine ( probabil vedea câţi demoni mă ţin în lanţuri ) şi peste câteva săptămâni m-am întâlnit cu Florina care a spus nu. Am suferit enorm şi tot nu credeam că s-a terminat relaţia cu fata asta. Eram sigur că tot va face ceva Dumnezeu să fiu cu ea. La un moment dat mă hotărăsc să mă duc la Sfânta Parascheva. Acolo, la sfintele ei moaşte, pentru prima oară mi se deschide minte şi înţeleg că eu de fapt nu o iubeam pe Florina ( nici nu aveam cum să o iubesc deoarece vorbeam doare pe mess şi la telefon ) ci doream să iubesc şi să fiu iubit de cineva. Când am auzit asta m-am speriat şi repede am revenit la ideea că Dumnezeu vrea să fiu cu Florina. Totuşi, pregâtindu-mă să merg spre Sf. Parascheva ( şi aici ce ispite uriaşe aveam în casă cu părinţii că mama mea la un moment dat îmi spune că: „Dumnezeu mi-e martor că nu vreau să te duci”, ispite date de draci deoarece ştia că Sfânta se pregăteşte să mă scoată din mâinile lor. Iarăşi aş mai adăuga că tot timpul drumului până în Iaşi parcă simţeam că mă aşteaptă cineva la tren… dar nu m-a aşteptat nimeni ci era Cuvioasa ce îmi purta de grijă ) am scris o povestioasă pe care să o las la moaştele sfintei ( era o perioadă în care încercam să mă apropii de sfinţi scriind povestioare cu ei ) şi aveam nevoie de nişte informaţii. Întrebând de aceste informaţii pe net am ajuns să vorbesc cu fata pe care mi-a trimis-o Cuvioasa să-mi aline durerea şi să mă apropie de Hristos. Am vorbit tot mai mult după acest drum şi am mai fost la Petru Vodă unde a fost şi prima întâlnire cu această fată ( momentat mulţumită ei sunt în Bucureşti unde este şi ea ). Dar am mai sărit ceva cu Petru Vodă.
Sorin
februarie 3, 2012 @ 3:12 pm
Într-o iarnă după perioada în care Florina a terminat relaţia noastră am fost iarăşi la Petru Vodă şi mă simţeam foarte singur. Era îngrozitoare durerea. Mă simţeam atât de singur şi mi-era atât de frică de acest Dumnezeu ce mă dorea doar pentru El. Şi ştiu că înainte să plec la Petru Vodă, duhovnicul din oraşul natal văzându-se depăşit de situaţie din cauza stărilor mele de deznădejde, îmi spune să mă spovedesc la un călugăr de-acolo. Deci eram în biserică şi ştiu că plângeam… nu mai ştiu ce plângeam… Îmi plângeam păcatele, îmi plângea singurătatea… Chestia e că după aceea mi-am amintit de ce mi-a spus fostul duhovnic şi am hotărât să mă spovedesc. Am văzut un călugăr în biserică şi i-am spus dacă pot să mă spovedesc. Şi aici începe o altă perioadă din viaţa mea. Acest călugăr, ce mi-a devenit mai apoi duhovnic, a fost iubirea vieţii mele. Am ajuns să mă îndrăgostesc de acest om. Era un om cu un chip şi o seriozitate la slujbe de sfânt şi care atunci când era lângă tine era foarte cald. Îmi amintesc cum îi spuneam la prima spovedanie că mi-e frică de acest Dumnezeu ce ne vrea să ne spele creierele şi cum el parcă mai tare mă strângea la piept simţindu-mi parcă dorinţa mea imensă de a fi iubit. Mi-a dat apoi şi o carte despre viaţa păr. Porfirie şi câteva cuvinte ale sfinţiei sale ( citeşte-l pe păr. Porfirie că sfinţia sa cred că te va mângâia mult ). Şi îmi spunea păr. Spiridon ( aşa îl cheamă pe acest înger pământesc ) că nu trebuie să mai caut iubirea ci trebuie ca eu să dăruiesc iubire, îmi spune că acum sunt ispite foarte mari în lume din cauza mândriei oamenilor. Acest părinte a apărut într-un moment foarte bun deoarece în urmă cu vreo două drumuri la Petru vodă întâlnisem un monah care, din păcate neavând experienţă, îmi mângâia mai tare orgoliul. Totuşi n-a fost aşa la păr. Spiridon. Aveam certuri foarte mari la spovedit dar îl iubeam foarte tare. Păr. Spiridon mi-a dăruit atunci primul cadou: şi anume iubirea de Hristos ce alunga toţi demonii.
Sorin
februarie 3, 2012 @ 3:21 pm
După acea primă întâlnire restul zilelor ori de câte ori simţeam gândurile de deznădejde şi de singurătate Îi spuneam la Hristos că-L iubesc şi că vreau să fiu cu El iar demonii fugeau. Între timp am cunoscut-o şi pe fata asta cu care am început să mergem la Petru Vodă. Aflasem că Hristos dorea să-mi întemeiez o familie cu fata asta dar tot îmi era foarte greu ( acasă erau nişte demoni foarte puternici ce făceau ce doreau din mine ). La un moment dat mai merg cu fata asta pe la păr. Spiridon şi îi spun iarăşi de durerile şi deznădejdea mea. Păr. Spiridon îmi spune că vin mulţi, ca şi mine, care plâng că nu mai pot de singurătate şi de deznădejde şi mă invită să stau un an, doi cu sfinţia sa la mănăstire. Îmi spunea păr. Spiridon că această durere de singurătate e din cauză că stau destul de izolat şi nu ies cu nimeni. Mă speriase foarte mult ideea de a rămâne la mănăstire. Iarăşi acel strigăt al mănăstirii ce vrea să-mi fure sufletul era acum prin cuvintele păr. Spiridon mai tare ca niciodată. Fata care a venit cu mine, acel înger, mă convinge totuşi să rămân măcar pe vară. Şi am rămas. Mare binecuvântare că am rămas. După acea vară acest păr. Spiridon mi-a dat pe Hristos din rugăciunea inimii. Iar acest al doilea dar a fost un dar ce nu m-a mai părăsit niciodată. În momentul când spunând Doamne simţea prezenţa lui Hristos lângă mine am început să descopăr că Hristos nu e deloc ca cel de care citisem în cărţi duhovniceşti sau auzisem de la preoţi şi călugări. E un Hristos mult mai dulce şi mai minunat şi mai cald. Între timp vorbind cu fata asta şi dorind să fiu cu ea s-a ajuns să vin în Bucureşti şi să stau la cămin unde m-am schimbat iarăşi foarte tare. După un an în cămin mi-am dat seama cât de stricat era sufletul meu şi deşi nu mai am nevoinţele şi harul de la început am câştigat totuşi altceva mult mai important: dreapta socoteală. Totuşi Hristos e tot lângăm mine şi Îi simt prezenţa. Ştiu că orice aş spune nu va putea să-ţi dea o mângâiere ce să ţină.
Ana
februarie 3, 2012 @ 3:22 pm
Maica Domnului sa-ti ocroteasca sufletul tau incercat. Ce bine ca ti-ai pastrat fecioria.
Doamne ajuta
Sorin
februarie 3, 2012 @ 3:28 pm
Tot ce pot să-ţi cer e să Îl cauţi pe Hristos. În momentul în care Îl găseşti nu te mai simţi singură, nu mai cauţi iubirea unui soţ sau a altor persoane deoarece Îi simţi iubirea Lui, nu mai ai greutăţi insuportabile deoarece vezi în toată viaţa ta cum El face minuni şi te ajută. Hristos e acolo lângă tine. Hristos plânge cu tine şi suferă cu tine. Trebuie doar să Îl vezi. Vorbeşte cu El. Spune-I durerile tale. Încearcă să faci rugăciunea inimii şi să te implici în cât de multe activităţi. Şi făcând aşa Hristos Îşi va face apariţia în inima ta şi câtă linişte vei avea atunci în suflet… Atunci vei vedea minunile lui Dumnezeu peste tot, atunci vei vedea cum El este lângă tine în orice durere, atunci vei vedea că EL nu vrea ce îţi spun alţi preoţi că trebuie să faci ci vrea ca tu să fii fericită. Oamenii sunt răi deoarece nu sunt iubiţi şi vrăjmaşul are putere asupra lor. Marea lor parte nu au adâncimea şi sensibilitatea sufletească pe care o ai tu şi în orice imagine fericită să ştii că se ascunde multă durere. Mai ales la cei păcătoşi. Nici un păcat nu va rămâne neplătit. Diavolul îţi arată la început că toţi sunt fericiţi dar el nu-ţi arată toată suferinţa acelora ce tu nu o vezi. Doar Hristos îţi dă linişte. El îţi dă o linişte pe care nimeni nu poate să ţi-o ia. Iar toate acele gânduri întunecate sunt date de nişte demoni. Rugându-te mult, încercând să calci aceste gânduri de tristeţe vei ajunge să-i simţi şi pe aceşti demoni ce îţi trimit aceste gânduri. Du-te şi la un părinte îmbunătăţit cum ar fi păr. Serafim Bădilă de la Mănăstirea Căşiel ( e duhovnicul meu actual ), de lângă Dej, judeţul Cluj. Hristos şi Maica Domnului să te ajute în biruinţa ta. Iartă-mi mesajul lung. Nădăjduiresc că te va ajuta experienţa mea de viaţă să-L găseşti pe Hristos.
Ana
februarie 3, 2012 @ 3:35 pm
Am citit cu atentie textul lui Claudiu si l-am simtit ca de la un frate pentru sora sa scris cu multa iubire si compasiune. O parte din el este atat de important pentru timpul pe care-l traim, incat poate fi de folos multor fete care tocmai din motivele explicate de Claudiu nu ajung sa se casatoreasca:
[quote]Cât priveşte relaţiile înainte de căsătorie, după atâtea discuţii avute pe site şi după atât timp în care m-am gândit la asta, îţi pot spune că [b]sexul în afara căsătoriei este principala cauza pentru desfrânarea pe care o vedem în societate, ca fiind promovată peste tot[/b]. [u][b]Sexualitatea expusă în exces şi pornografia sunt efecte directe ale pierderii fecioriei.[/b][/u]
Marina, [b]tu suferi astăzi tot din acelaşi motiv, pentru că familia nu mai este o valoare a societăţii, ci sexul şi frumuseţea trupului[/b]. [u][b]Tot din cauza vagabondajului sexual în afara familiei s-a ajuns astăzi ca bărbaţii să aştepte în viaţa lor doar “femei bune” şi să nu-şi mai dorească o iubire curată.[/b][/u]
Marina, [i][u][b]eu cred că suferinţa ta e o cauză a pierderii fecioriei a sute de mii de oameni în jurul tău[/b][/u][/i]. [u]Nu este deocamdată vreun bărbat vrednic, bărbat serios în jurul tău care să te prețuiască așa cum se cuvine pentru că [b]este criză de bărbați adevărați[/b], adică de bărbați care să umble în adevăr, pe căile Domnului.[/u] Și toţi suferim de pe urma acestor fapte ale desfrânării în societate.[/quote]
Doamne ajuta
shtugher
februarie 3, 2012 @ 5:10 pm
buna Marina …. cred ca fiecare a trecut prin ce treci tu intr-o masura sau alta, Dumnezeu e bun si iubitor de oameni si ca un Tata ce ne este ne da inainte sa cerem cele de trebuinta dar El actioneaza si in raport cu vointa si lucrarea noastra degeaba eu stau acasa si ma rog intr-una sa primesc ceva daca eu nu misc un deget , degeaba eu ma rog la Dumnezeu sa ajung la Ierusalim sa vad Sf Mormant locurile sfinte etc daca eu nu ma duc sa-mi cumpar bilet de avion si nu-mi rezerv o camera la o pensiune sau hotel, sfatul meu este ca sa incepti sa iesi din casa sa te implici in ceva sa te inscrii intr-un ONG , Crucea Rosie , ASCOR sau altele unde poti intalni persoane cu care poti interactiona si Dumnezeu o sa-ti scoata in cale persoana potrivita.
shtugher
februarie 3, 2012 @ 5:12 pm
eu la ASCOR mi-am gasit jumatatea :). Doamne ajuta!
Diana
februarie 3, 2012 @ 6:08 pm
Draga Marina,
Scrisoarea ta m-a intristat mult, mult de tot… timp de 3 ore la servici si in drum spre casa m-am gandit numai la tine… Am simtit si eu o buna parte din trairile pe care cu atat de multe amanunte ni le-ai relatat…E un strigat de ajutor pe care multi dintre cei de aici nu il intelegem la nivelul pe care tu il percepi ACUM cu toata fiinta ta…Sa iti mentionez pe Dumnezeu si sa te incurajez ca El este langa tine si iti cunoaste tot chinul si toate framantarile nu are rost, pentru ca o stii deja…Aceasta nu iti rezolva problema pentru ca impactul emotional al starii in care te afli acum depaseste cu mult nadejdea si credinta pe care le-ai avut de-a lungul anilor si care in final nu s-au concretizat in scopul pe care ti-l doresti, acela de a avea o familie. Din pacate acestea se intampla, si Dumnezeu ingaduie… nu ai gresit cu nimic, asa cum nici Dumnezeu nu a gresit cu nimic… sigur are EL un plan.
Dar sa vorbim de momentul actual, pentru ca nu pare sa aveti o relatie prea buna (tu cu Dumnezeu), asa cum nici pe tine nu te vad intr-o relatie buna cu tine INSATI ca persoana. Cu aceasta ar trebui inceput, Marina… cu tine insati… cine esti tu, ce iti doresti tu, ce nevoi ai tu? Eu am identifcat pana acum din povestirea ta si alte nevoi pana la a ajunge la nevoia de a avea un sot. Printre ele, nevoia de a avea pe cineva aproape, un suflet cu care sa imparti bucuriile, tristetile, si mai apoi nevoia de a fi integrata intr-o comunitate. Aici trebuie mai intai lucrat si asta depinde in mare masura si de tine! Dumnezeu iti poate indruma pasii, e drept, dar si tu trebuie sa alegi ! Sa ceri cu indrazneala, sa lupti cu toate fortele pana se va gasi ceva ce te va multumi!
Diana
februarie 3, 2012 @ 6:08 pm
Intrebarile mele sunt simple: din ce oras esti? care este tiparul activitatilor pe care le faci si care iti plac? ar fi o sansa sa incepi sa iti gasesti de lucru intr-un colectiv? Sa te integrezi si sa iti faci prietene? Nu se poate sa nu gasesti un suflet cu care sa impartasesti aceste lucruri, toti suntem oameni si depindem emotional de ceilalti ! Nu, nu meriti sa stai singura si sa astepti o saptamana intreaga sa vina ziua de duminica sa vezi oamenii la biserica, e o greseala pe care am facut-o si eu si acum stau si ma gandesc cum am putut gandi asa! Tu trebuie sa iesi din casa, sa te prezinti, sa cauti ! Suna capitalist, stiu… dar aceasta e societatea in care traim, daca nu iesi pe piata, nu te va observa nimeni, indiferent cate calitati ai. Toti suferim, cum a zis si Claudiu , de pe urma acestui infern in care selectia naturala si sexuala predomina! Dar si noi, ca oameni ce vor sa respecte legea lui Dumnezeu trebuie sa ne integram! Trebuie sa intram in hora sa jucam ! Ai fi surprinsa sa vezi ca se poate si ca poti avea la randul tau impact asupra unor destine! Pastreaza pe Hristos in suflet, ca pe cel mai mare secret al tau, fii evaziva in exprimare pentru ca oamenii sunt radicali si mare grabitori in a-ti pune o eticheta! Si pur si simplu iti vezi de treaba ta!
Dar de tine ai grija? Sa te alimentezi, sa te ingrijesti, si sa te mai rasfeti din cand in cand? Poate nu suna crestineste, dar uneori femeile crestine neglijeaza acest aspect si il considera minor. O mare greseala! Ia in considerare si acest aspect… societatea judeca in mare parte dupa acest aspect
Diana
februarie 3, 2012 @ 6:08 pm
E adevarat, biserica poate oferi un mediu social, dar comunitatea e diversa, oamenii vin coplesiti de nevoile LOR. Indiferent ca sunt mireni, clerici sau ce rol mai au ei … Toata lumea are un scop, o nevoie, asa cum si tu le ai pe ale TALE! Nu e corect sa uiti de TINE! Duhovnicul este de mare ajutor, dar te poate el ajuta in acest aspect care tine de social? Nu prea, are o groaza de ucenici, cum ar fi sa stea cu fiecare in parte sa le construiasca la fiecare aceasta parte! Are si el problemele LUI…
Marina, la 30 de ani, viata abia incepe ! Si eu am 30 de ani, si am ajuns sa cred cu tarie ca totul tine de atitudine si de abordare! Am decis ca trebuie sa ma schimb, si trebuie sa schimb ceva radical in viata mea, ca sa imi fie si mie bine! Nu zic sa nu te gandesti la altii, dar depinde f mult ce rol vrei sa joci ! Vrei sa oferi dragoste si mila, implica-te in actiuni de voluntariat! Si acolo poti cunoaste multe tipuri de oameni ! Vrei sa faci parte dintr-un social, integreaza-te intr-un colectiv! Este imposibil daca esti o persoana deschisa sa nu iti faci prieteni si sa nu fii remarcata! Vrei sa iti schimbi starea de spirit? Mergi si te inscrie pentru un sport (de exemplu gimnastica) sau la un psihoterapeut (care iti poate oferi si o alta perspectiva, diferita de un duhovnic). Toti avem nevoie de cat mai multe ancore !
Gandeste-te la TINE, pentru ca nimeni altcineva nu o va face… decat Dumnezeu, cu care momentan esti in reconciliere…
Daca vrei sa vorbim, te rog lasa-mi adresa ta!
Paula
februarie 3, 2012 @ 8:46 pm
Draga Marina …nu trebuie sa privesti lucrurile asa, …si eu si multa lume in ziua de azi sufera de singuratate, de lipsa valorilor si aici ma refer si la fete si la baieti…acum depinde si de ce pretentii ai tu cred ca tu vrei un preot neaparat, …stiu e greu sa gasesti persoane pe aceeasi unda sa nu zic mai mult…!! si eu sufar foarte mult dar incerc sa-mi canalizez toata forta, puterea si dragostea spre numeroase activitati sociale sunt atatea de facut incat nu o sa iti mai amintesti ca esti singura ! si chiar o sa te bucuri de acesti ani…mai mult cred ca trebuie sa strigi mai cu forta …eun una nu m-am rugat pana acum pentru acest lucru din pacate …daca vrei sa te implici te rog sa mi lasi un email sau ma poti cauta la Biserica Sfantul Dumitru de pe str. Franceza unde au loc multe actiuni si activitati cu tinerii interesante si in fiecare zi de luni este seara catehetica…poti veni sa vezi daca iti place atmosfera….nu trebuie sa-mi spui cine esti daca o sa ma cauti….eu nu vreau sa te judec pentru ce ai scris pe aici, o sa ma rog pentru tine sa te pazeasca Dumnezeu in echilibru..asta e cel mai important acum !
cu multa sinceritate si mult drag, Paula
catu
februarie 4, 2012 @ 5:46 pm
„Draga mea, chiar nu intelegi ca mucenicesti pentru Hristos? BUCURA-TE !” Ludmila
Sa dam slava Lui intru toate ! Este greu, intr-adevar este greu singur ,chiar te muncesti rau cu acestea,bucura-te ca platesti AICI , Sf Arsenie Papacioc spunea ca a fost tare umilit insa acum nu-l mai poate atinge nimic, normal ! Pentru ca l-A intarit Domnul si acum ii multumeste. Mai tarziu iti vei da seama cat de mare este darul pe care ti l-a dat Dumnezeu ! Poarta-ti crucea cu bucurie ! II vei multumi Domnului ! Iti spun din propria experienta, aveam s eu cateva probleme,am avut si eu probleme cu singuratatea,eram dezamagita de toata lumea ,nu exista saptamana sa nu plang, sa nu ma deprim macar 1 data pe saptamana, mai multe.. si ma tot intrebam de ce imi da Domnul toate acestea? De ce nu ma lasa sa fiu fericita, ca pana la urma si El ne vrea fericiti, cu El sunt si intru El eram si vroiam sa fac voia Lui si totusi de ce tot imi dadea acele suferinte ?Aproape ca ma revoltam impotriva Lui …insa acum ii multumesc , am inteles si sunt bucuroasa pentru toate suferintele pe care le-am avut !Am aflat raspunsurile la toate intrebarile care ma framantau Insa a facut asta spre a cunoaste Adevarul, Calea si Viata cu adevarat! Spre rusinea mea ,m-am intors cu adevarat la Domnul prin suferinte si asta datorita milostivirii Lui ! Am inteles ca fara suferinta nu se poate! cu adevarat NU SE POATE!Cand ii auzeam pe marii duhovnici ca e „crucea” ,”duceti-o cu bucurie” imi ziceam : ” ce atata suferinta?
catu
februarie 4, 2012 @ 5:46 pm
Inca ma mai revoltam impotriva Lui zilele acestea ,ca parca nu ma ajuta, nu vrea sa imi usureze suferinta* insa am primit raspunsul imediat , m-am uitat pe programul trinitas si am inteles ca trebuie sa ii multumim pentru toate, sa fim multumiti cu ce avem, sa nu dorim mai mult , mie sincer chiar imi trebuia si imi trebuie „bataita” aceasta pe care mi-o da Dumnezeu ! Abia acum mi-am dat seama ca-mi face un bine enorm ! Sa suferim aici si sa Ii dam Slava ! daca vrei sa mai vorbim : helenname@yahoo.com
eu nevrednica dau sfaturi 🙁 iti urez toate bune :*:*:*:*:* esti cea mai puternica! Sunt sigura ca va fi bine ! Domnul sa fie cu tine ! Am sa ma rog pentru tine.
catu
februarie 4, 2012 @ 5:46 pm
Cuviosul Alxie, care s-a nevoit în “pustia” Zisomova, scria: “Nu vă doresc nici bogăţie, nici slavă, nici succes, nici măcar sănătate, ci numai pace sufletească. Acesta este lucrul cel mai de seamă. Dacă veţi avea pace, veţi fi fericiţi“. […]
catu
februarie 4, 2012 @ 5:59 pm
Dupa toate darurile (suferintele) pe care le-am avut sunt mult mai optimista,nadajduiesc,am o „indraznire Hristica”, sunt mai fericita, am inteles scopul in viata, inainte eram deprimata , trista . Cum am citit tot pe site-ul acesta sau un alt site asemenea ” nu trebuie sa cautam vinovatii, ci sa gasim solutii „toate se intampla cu un scop si intelegem mai tarziu toate acestea dupa ce „vedem toata pilda” ne dam seama ce a vrut Dumnezeu cu noi. Este extraordinara mila Lui! Doamne iarta-ma !
Dumitrescu Aurelia
februarie 4, 2012 @ 9:24 pm
Vezi tu, LUDMILA, ai alergat la cuvintele duhovnicilor si te-au incurajat sa suporti suferinta. Eu am alergat la cuvintele Mantuitorului din Biblie si m-au incurajat sa ies din suferinta: „VENITI LA MINE CEI OSTENITI DE GRIJI, LUATI POVARA MEA ASUPRA VOASTRA SI VA VOI DA ODIHANA SUFLETELOR VOASTRE!” Unde sa-L gasim? La biserica! Peste 20 de ani, din propria-mi curiozitate am citit selectiv dar profund din Biblie.
Observ ca se fac niste confuzii pe-aici. Sfintii martiri sunt amintiti, dar ei au suferit cand credinta crestina era interzisa prin diferite didctaturi. Ei au avut UN ALT SCOP, mult mai nobil, au aparat cu pretul vietii crestinismul. Asta este ALTCEVA decat suferintele noastre particulare care pot avea diverse cauze. Cum i-a zis ologul lui Iisus inainte sa fie vindecat: DOAMNE, IARTA GRESELILE MELE SI ALE PARINTILOR MEI PENTRU CARE SUNT NEPUTINCIOS (am citat din memorie). Stia ologul ce stia … El nu suferea pentru ca apara o cauza dreapta, ci datorita unor pacate.
De-aceea insist cu rugamintea mea: MERGETI SI APELATI REPETAT LA SFINTI CONSACRATI, TESTATI SI RASPLATITI DE INSUSI DUMNEZEU, CARORA LE-A DAT DUH SFANT, FACATORII DE MINUNI PRIN RUGILE LOR SFINTE. De exemplu: daca pe mine nu ma ajuta Dumnezeu pentru o greseala mare de-a mea sau a parintilor mei, dar se roaga pentru mine un Sfant indragit de Dumnezeu, atunci eu voi fi iertata si ajutata de dragul acelui Sfant.
Eu iti doresc si tie LUDMILA sa ai cat mai multe bucurii, NU suferinte!
O ULTIMA RUGAMINE PENTRU TOTI CARE APAR PE-AICI:
Cand ajungeti la biserica aprindeti o lumanare si pentru tara si neamul romanesc, sa ducem cu totii o viata mai decenta, sa fim mai corecti si mai uniti. Oameni sarmani au murit in ger, pentru ca noi ca popor nu am putut sa le oferim un minim de adapost. Inchei tot cu un avertisment al Domnului si anume ca DUPA FAPTELE NOASTRE VOM FI JUDECATI si cu o cugetare de-a mea strict matematica: FAPTELE BUNE LE ANULEAZA PE CELE RELE, macar partial…
Eu
februarie 5, 2012 @ 6:06 pm
imi pare foarte rau pt situatia in care esti, si eu ma regasesc in fiecare rand al tau, cu toate ca sunt ceva mai mica de varsta.
Albinuta
februarie 6, 2012 @ 5:56 am
Doamne ajuta ,i-mi pare forte rau ca si tu Roz te regasesti in ceea ce a scris Marina ,nu o sa spun iaras aceleas cuvinte care i le-am adresat Marinei insa daca doresti sa faci ceva pentru tine te rog citeste cu mare atentie tot ceea ce s-a scris pentru ea si incearca sa vezi cam ceea ce ai putea sau ai dori sa faci tu pentru a iesi din aceasta stare (bineinteles daca asta i-ti doresti ),iertare daca ceea ce am scris te-a suparat nu aceasta afost intentia mea
Andrei
februarie 7, 2012 @ 6:48 pm
salut
adina
februarie 7, 2012 @ 8:25 pm
CATRE TOTI CEI CARE SUNT SINGURI, VA PUTETI INSCRIE PE SITE-UL CETATEA CRESTINA.ESTE UN SITE UNDE ESTE POSIBILITATEA GASIRII UNUI PARTENER CRESTIN.
Danyela
februarie 11, 2012 @ 1:53 pm
Ai incredere in Dumnezeu, nimeni nu este cu adevarat singur!
sorin
februarie 16, 2012 @ 9:28 am
Sarut mana, iti simt suferinta, dar ma bucur ca ai ajuns sa Cauti…asta imi spune ca esti aproape sa gasesti raspunsurile necesare binelui tau.Prin intermediul administratorului (daca poate si vrea) as vrea sa avem un schimb de mailuri. O scurta conversatie daca vrei si poti. Multumesc, Sorin
iooana
februarie 20, 2012 @ 9:01 pm
Draga Marina,
Noi suntem trecatori, cu multe greseli. Calea pe care ne-o arata Domnul este cea adevarata cu siguranta! Datorita pacatelor avem niste solzi pe ochi si nu vedem realitatea…vedem gresit unele lucruri, multe ne vin si din greselile noastre si din mandria noastra si poate din greselile celor dinaintea noastra!
Chiar daca te casatoreai, chiar daca aveai copii, daca nu il aveai pe Hristos in inima tot nu erai fericita, nunai EL poate umple golul din sufeletele noastre. Pentru ca EL ne-a creat!
Stai in pace! Daca Il ai pe Hristos Domnul, toate se vor aranja!
Pentru rugaciunile Maicii Domnului, a tuturor sfintiilor, a cuviosului Valeriu Gafencu, care a cunoscut suferinta singuratatii, Dumnezeu sa te binecuvinteze cu darul fericirii si cu tot ceea ce EL stie ca ai nevoie! AMIN!
Cu toata dragostea, Ioana
iooana
februarie 20, 2012 @ 9:12 pm
Draga mea Marina,
M-am mai gandit la situatia ta!
Poate o solutie ar fi sa lucrezi in colectivitate.
Cauta-ti un job, unde sa nu mai lucrezi de acasa!
O sa intri in colectivitate si o sa ai oameni in jur. Incet, incet singuratatea o sa treaca..pe nesimtite asa.
Curaj! Nu fi fricoasa! Hristos a biruit lumea! Prietenii lui Hristos (cuviosii) au trecut peste zeci de ani de inchisori si au trecut si au trait 100 de ani!
Hristos e VIATA!
Nu uita ca crestinii trebuie sa fie niste luptatori! Noi suntem obligati sa luptam pana la sfarsit, pana inchidem ochii, pentru dragostea pe care o avem pentru Domnul nostru!
Doamne Iisuse Hristoase, mieluselul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Domnul sa reverse HARUL Sau Preasfat peste tine, draga Marina!
Cu toata dragostea duhovniceasca si cu gandul la Domnul nostru,
Ioana
Cristina
februarie 21, 2012 @ 6:29 am
Doamne, ajuta!
‘Fata draga, nu fi trista, fiindca e pacat!’ Cred ca este o tendinta a fetelor ca sa faca din prieten, casatorie, sot, familie si poate chiar copii un fel de idol, fara de care li se pare ca viata lor nu ar avea niciun sens. Multa vreme am avut si si eu aceasta abordare, ca sa zic asa, falimentara. Nu neg ca o femeie se implineste prin casatorie si prin prunci. Insa nu casatoria este scopul vietii, nu dobandirea unui sot si nici nasterea de prunci, ci dobandirea Duhului Sfant. Daca avem Duhul Sfant cu noi, toate se limpezesc si oamenii se apropie de noi cu drag si daruim dragoste celor din jur (pentru ca avem si noi acces direct la sursa dragostei). Ani de zile am facut aceasta greseala, de a crede ca un barbat imi va da sens vietii, ca abia atunci cand ma voi casatori viata mea va capata un rost. Stiu ca familia este foarte importanta, insa trebuie sa intram in ea induhovniciti, trebuie sa intram pe picioarele noastre, nu asteptand de la sot sa aduca Harul atat de necesar. Daca nu esti impacata cu tine insati si cu Dumnezeu cand esti singura, nu vei fi nici cand te vei casatori, nu te poti astepta de la sot sa iti rezolve problemele duhovnicesti sau de alta natura, mai ales ca acestea nici nu se explica foarte bine si sotul nici nu si-ar putea da seama care este problema. Trebuie sa il avem pe Hristos cu noi cand ne casatorim, altfel casatoria singura nu ne mantuieste. Nu ne putem gandi la casatorie ca un mod de a fi fericiti pe pamant, si in casatorie sunt atatea probleme si greutati, casatoria este cale spre mantuire.
Cristina
februarie 21, 2012 @ 6:33 am
O femeie divortata care are un copil ramane si cu foarte multe regrete pentru ca un divort vine de obicei in urma unor certuri si unor raniri reciproce intre soti, precum si a copiilor, daca acestia exista. Deci chiar nu cred ca situatia unei femei divortate cu copii este mai buna decat a unei femei care nu a fost maritata. Ca sa nu mai spun ca o crestina nu ar trebui sa divorteze, casatoria e pana la moarte, deci la ce sa invidiem femeile divortate? Imi pare rau pentru fata trista care ne-a scris, si ma regasesc si eu oarecum in ce a scris, dar mi-e si ciuda putin, pentru ca sunt atatea femei singure sau cupluri de oameni casatoriti care nu au copii desi si i-ar dori foarte mult, insa prefera sa se planga decat sa mearga la Valea plopului si sa adopte un copilas. Pai daca noi cu casa, cu servici, cu parinti care ne-au crescut, suntem nefericiti, un copilas pe care mama lui a vrut sa il avorteze, deci un copilas care nu a fost dorit de parinti, ce motive sa aiba sa fie fericit? Daca societatea noastra ar fi crestina cu adevarat, nu ar fi copii neadoptati precum nici nu ar fi copii avortati.
Cristina
februarie 21, 2012 @ 6:36 am
Cand sunt atatea nedreptati fata de omuletii acestia micuti care nu se pot apara sau intretine singuri, noi ne plangem ca nu ne-a gasit un barbat cu care sa ne casatorim? Si daca era un barbat care sa nu doreasca relatii sexuale inainte de casatorie dar care apoi sa impuna ca nu vrea decat un anumit numar de copii, pentru ca numai tiganii lasa toti copiii pe care ii da Dumnezeu, atunci acel barbat ar fi fost bun? Iarasi, e buna fecioria, dar nici sa dea prilej de mandrie, caci fecioria singura nu ne mantuieste. E frumos sa isi pastreze cineva fecioria atata timp, dar e sigur ca persoana care va beneficia cel mai mult din aceasta va fi chiar acea persoana, pentru ca nu s-a murdarit si nu are un pacat greu in carca. Orice ni se intampla, poate fi folosit spre mantuirea noastra sau nu. Stiu o doamna profesoara care nu a fost casatorita si si-a facut meseria cu foarte multa dedicare fata de elevi. Atunci cand s-a pensionat, in loc sa se plictiseasca, a inceput sa ia copii orfani in plasament si a ajuns sa aiba in grija vreo 10, pentru ca nu o lasa inima sa ii lase la centrul respectiv. Pai credeti ca in casa ei nu este insusi Hristos? Nu ii impunem noi Domnului conditiile in care ne mantuim, stie Domnul mai bine de ce conditii avem nevoie sa ne mantuim. Odata ce ne aflam intr-o situatie, inseamna ca a fost ingaduita de Dumnezeu si ca Domnul ne-a dat si mijloace sa folosim acea situatie spre mantuirea noastra. Daca noi pierdem trenul sau spunem ca e prea grea sarica, ne-o da Dumnezeu alta cruce, mai mica, dar pana la urma tot trebuie sa ne urcam pe Golgota, altfel nu se poate sa avem parte de mantuire, nu?
Cristina
februarie 21, 2012 @ 6:37 am
Crestinii trebuie sa se bucure de tot ce primesc de la Dumnezeu, bune, rele, de la Dumnezeu sunt toate. Si frica de oameni nu isi are rostul sau ideea ca nu mai sunt barbati buni. Eu cred ca sunt tot atatia barbati buni cate femei bune sunt si degeaba dam vina pe desfranarea existenta in societate daca noi nu facem nimic impotriva ei, fie chiar si sa ne rugam pentru ceilalti. Daca ne gandim la Apostolul Petru, care era casatorit, avea copii, avea un trai implinit oarecum, lumeste vorbind, si care si-a lasat familie, copii, ca sa devina pescar de oameni si ca sa ajunga sa fie crucificat la Roma, inseamna ca totusi traiul acesta caldicel nu e automat si sursa de fericire si mantuire asigurata. Bunica mea are o vorba: numai mama sa nu fii. Cate decizii trebuie sa iei ca mama, cata suferinta poti sa ai pierzand un copil iubit, cate situatii dificile trebuie sa rezolvi, oare stim noi sigur de ce Dumnezeu nu ne-a lasat sa ne casatorim mai devreme? Oare nu din cauza ca, nepregatite fiind, am fi facut rau casnicilor nostri poate, din nestiinta, din tinerete, din minte slaba? Cine stie de la ce pacate ne-a tinut Dumnezeu. Mie cateodata imi vine sa-L intreb pe Dumnezeu: cata rabdare o sa mai ai cu mine, Doamne? Dupa ce mi-ai dat atatea, si ai mai si platit cu sangele Tau pacatele mele, eu tot nemultumita sunt si nici la impartasanie nu ajung cat de des ar trebui si cate lucruri bune nu as putea sa fac si nu fac, in schimb fac atatea si atatea pacate in orice ceas…Un lucru stiu, sunt atatea motive ca sa fiu trista si de doua ori mai multe ca sa fiu bucuroasa. De mine depinde daca sunt trista sau bucuroasa. Frica e pacat, tristetea e pacat, deznadejdea e si mai mare pacat, neajutorarea aproapelui aflat in nevoie e pacat. Doamne, ajuta-ne si miluieste-ne!
Lilii
februarie 21, 2012 @ 5:43 pm
Presonal,sunt de acord cu ce-a scris Cricri.Chiar daca risca sa para un cliseu,eu cred ca Dumnezeu ne trimite in viata persoanele potrivite la momentul potrivit.Daca inca nu a aparut persoana cu care vrei sa-ti imparti viata inseamna ca inca nu e momentul,ca inca nu esti pregatit/a.Eu cunosc persoane care s-au casatorit la 37 de ani.Si nu erau privite ca niste persoane ciudate(desi e adevarat societatea din ziua de astazi in ipocrizia ei are tendinta de a privi ciudat persoanele care pana acum nu s-au casatorit)insa nu,persoana respectiva era mereu cu zambetul pe buze,intotdeauna daca-i cereai ceva iti dadea,nu cred ca am auzit-o vreodata zicand „nu” atunci cand cineva-i cerea un lucru.Ideea e ca trebuie sa te bucuri de viata indiferent de situatie.Adica in loc sa plangi ca nu ai intalnit persoana la care visezi mai bine ai incerca sa te bucuri de oamenii pe care-i ai in jurul tau sa cauti,sa descoperi alte persoane care iti pot aduce un zambet in suflet si o pata de culoare in viata.Asta nu inseamna ca nu-mi doresc o familie.Dimpotriva,imi doresc foarte mult,intotdeauna am mers pe principiul: familia pe primul loc.Insa cuvantul „familie” pentru mine reprezinta toate persoanele care le am in suflet(toate persoanele minunate pe care le-am cunoscut,prietenii adevarati,rudele,etc)Cum spunea Cricri,de noi depinde daca suntem bucurosi sau tristi.Poate ca in loc sa asteptam sa e opreasca ploaia mai bine am iesi si ne-am bucura de fiecare strop.:)In loc sa asteptam sa vina acel „moment perfect” mai bine am incerca noi ca in fiecare din fiecare clipa „imperfecta” sa ramanem cu o amintire frumoasa.
Lilii
februarie 21, 2012 @ 5:48 pm
Sensul vietii ti-l dai tu insusi/insasi, nu alta persoana.In momentul cand o alta persoana devine „sensul tau de a trai”,deja ajungi pe o panta periculoasa.Daca persoana respectiva te dezamageste profund dovedindu-ti ca nu e asa cum ai crezut,daca te paraseste,daca moare?Ce faci atunci?Nu este asta o solutie.Cred ca sensul vietii il gasesti traind.
Cristina
februarie 22, 2012 @ 8:38 am
Ai dreptate, Lili, daca ne punem toata nadejdea in oameni, o sa fim cu siguranta dezamagiti. Ca sa nu mai spun ca eu nici nu m-as simti bine sa aiba cineva asteptari foarte mari de la mine, poate daca nu se asteapta de la mine sa ma comport exemplar, mai degraba fac ce trebuie : ). Ma tem ca am fost prea dura cu fata trista care nu mai iese din casa, o inteleg foarte bine dar tocmai pentru ca o inteleg, cred ca singura solutie este sa se puna in ordine cu Dumnezeu, sa iasa din casa, sa vorbeasca si cu alti oameni, sa merga spre ex la o manastire peste weekend, acolo vin mai multi oameni credinciosi si mai gasesti cu cine sa schimbi o vorba. Sunt multe lucruri de facut inafara de servici, voluntariat in diferite cauze, eu odata ajunsesem atat de absorbita de activitatile acestea extra servici incat nu imi mai statea mintea la lucrul pentru care eram platita : ).
Boitos
februarie 22, 2012 @ 9:57 am
Pana la urma o sa fie bine, Marina.Ai sa vezi.
Dumezeu nu ne da mai mult decat putem duce.Si tot El ne ajuta sa le si ducem pe toate.
Si de ce vrei sa dezarmezi acuma? Dimpotriva, lupta pana la capat cu toti si cu toate.
Cand cineva iti va spune sa renunti, ca nu mai ai nici o sansa, tocmai atunci sa te incurajezi , sa mergi mai departe pe drumul tau.
Lilii
februarie 22, 2012 @ 1:54 pm
„Ca sa nu mai spun ca eu nici nu m-as simti bine sa aiba cineva asteptari foarte mari de la mine,poate daca nu se asteapta de la mine sa ma comport exemplar, mai degraba fac ce trebuie : )”-acelasi lucru este si la mine ! Cand vad ca oamenii ma accepta asa cum sunt,ca ma iubesc asa cum sunt,ca nu au asteptari imense de la mine si eu nu traiesc cu teama ca daca voi „calca stramb” gata,ei ma vor scoate din viata lor,ma simt mult mai bine.Eu stiu persoane care din iubitul/sotul lor fac un idol.In sensul in care daca respectivul le paraseste ele nu mai gasesc „un sens in viata”,ajung la depresie si apoi chiar la sinucidere.Oamenii,in general ne vor face sa suferim,ne vor deceptiona,pentru ca sunt oameni si gresesc.Dar noi daca ii iubim ii vom ierta si ii vom primi iarasi in vietile noastre in cazul in care ei se schimba,daca nu vom astepta clipa in care se vor schimba.Una este sa suferi foarte mult din cauza unei persoane si altceva este sa refuzi sa traiesti fara acea persoana.
Referitor la tristete CriCri, spuneai ca e pacat, eu cred ca e pacat atunci cand „ne plangem de mila”,atunci cand refuzam sa cautam frumosul dincolo de urat, insa nu e pacat sa fii trist din cauza ca vezi ca cineva sufera sau ca cineva a luat-o pe o cale gresita.
Mie imi pare rau de Marina pentru ca stiu ce inseamna sa te simti atat de singur incat sa-ti vina sa mori.Eu cand mi-am pierdut prietenele cele mai bune am suferit enorm din cauza schimbarii lor,dar mi-am dat seama ca Dumnezeu mereu ne scoate in cale oameni minunati,important e sa ii vedem,sa ne deschidem inimile.Mi-am dat seama ca pe-o persoana poti sa o pierzi fie din cauza ta(ca ai gresit cu ceva si chiar daca respectivul X te iarta,relatia de prietenie sau de ce-o fi, nu poate fi ca inainte) fie din cauza ca persoana respectiva a decis sa plece din viata ta.In a doua situatie nu poti obliga pe nimeni sa ramana in viata ta,pentru ca prietenie/dragoste cu forta nu exista.
Radu
martie 31, 2012 @ 12:33 am
Da, este o drama! Desi la „solutii” multi se pricep, mai greu e de gasit una concreta! Ceea ce e sigur, e ca totul e face cu buna stiinta a lui DUMNEZEU si doar El stie de ce ingaduie un eveniment sau altul! Poate mai trebuie explorate si alte sectoare pt.a gasi o solutie cu adevarat concreta!
Constantinescu
iulie 14, 2012 @ 8:35 am
”Marina” sincer imi pare rau pentru ce ti se intampla dar fiecare avem o cruce de dus si probabil aceasta este crucea ta. nu trebuie sa fim nemultumiti de ceea ce primim
pana la urma poate ti se va schimba viata nu ai de unde sti. Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem noi duce si in niciun caz nu ai voie macar sa te gandesti sa -ti iei viata dar sa mai si spui …. Dumnezeu ne-a dat viata,El ne-o ia .
in loc sa te gandesti ca in rai nu mai ajungi ar trebui sa incerci sa iti castigi mantuirea nu sa ti doresti sa ajungi in iad ”Decât să trăiesc aici în iad şi să văd cum alţii trăiesc în rai, acolo tot în iad voi fi, dar toţi se vor chinui ca mine.” aici chinul pe care il traiesti e infim fata de ceea ce este in iad si oricum acolo chinul e vesnic nu ca aici. te rog sa te gandesti ca fata de multi care au primit o cruce mult mai grea de dus , esti fericita. o fericire relativa dar este. incearca sa iesi din starea asta sa te bucuri de ceea ce ai primit caci altfel de afunzi tot mai mult in depresie . Imi pare sincer rau pentru ce ti se intampla dar incearca sa fii optimista. Referitor la concluzia finala cred ca e total gresita. Eu intentionez sa ma pastrez fecioara pana la casatorie .
Ramona
august 17, 2012 @ 10:53 am
Marina…citindu-ti confesiunea,mi-au dat lacrimile..multe ganduri rele am avut si eu,vazand cum e lumea in zilele noastre si simtind uneori ca nu poti sa iti gasesti un loc in ea fara sa te pervertesti…si sufeream ff mult,caci si o pervertire mica lasa urme in constiinta si ajungi sa nu mai stii ce e bine si ce nu.Nu pot sa imi arog absolut niciun drept de a-ti da vreun sfat sau o povatuire cat de mica,insa iti spun sincer ca pe mine RUGACIUNEA si BISERICA ma intaresc ff mult si imi dau tarie..nici eu nu stiu de unde imi vine puterea.Incearca sa mergi mai departe,cu toate ca e inimaginabil de greu,sa apreciezi ca totusi esti sanatoasa si in putere.Mi-as dori peste ceva timp sa citesc pe aceasta platforma o noua marturie a ta,in care sa spui ca ai depasit aceasta criza mare in care te afli.Multa,multa bucurie!
UDREA ELENA
ianuarie 1, 2013 @ 12:29 pm
eu pot sa spun din propria mea experienta asa: poti sa citesti rugaciuni,sa tii post,sa te spovedesti si sa te impartasesti ca Dumnezeu sa te ajute sa-ti gasesti un baiat pe care sa-l iubesti,DAR trebuie sa faci anumite schimbari si in obiceiurile tale,in felul tau de a fi.Eu,inainte sa-l cunosc pe prietenul meu am citit cartile ”SUCCESUL IN VIATA” de Brian Tracy si ”CUM SA-TI GASESTI UN SOT DUPA 35 DE ANI”. Pe scurt,vreau sa punctez faptul ca o rugaciune nu-ti imbogateste vocabularul,nu te invata cum sa te comporti in anumite situatii,nu te face sa fii placuta de catre cineva. Trebuie tu, ca fata sa-ti pui in evidenta atuurile,sa stii sa te faci placuta de catre cineva,sa stii sa fii cuceritoare (bineinteles,in limitele bunului simt si ale moralitatii). Asa gandesc eu!
Ana
ianuarie 1, 2013 @ 5:32 pm
Elenna [quote]Pe scurt,vreau sa punctez faptul ca o rugaciune nu-ti imbogateste vocabularul,nu te invata cum sa te comporti in anumite situatii,nu te face sa fii placuta de catre cineva. Trebuie tu, ca fata sa-ti pui in evidenta atuurile,sa stii sa te faci placuta de catre cineva,sa stii sa fii cuceritoare (bineinteles,in limitele bunului simt si ale moralitatii). Asa gandesc eu![/quote]
[b]Elenna, de fapt este tocmai invers.[/b]Rugaciunea iti imbogateste vocabularul, rugaciunea te invata sa te comporti, rugaciunea te face sa fii placuta.
In timp ai sa te convingi de puterea rugaciunii! Apoi acele carti motivationale care nu sunt scrise in duh ortodox, cu toate ca pe moment par sa ne ajute, in timp o sa vedem ca nu ne sunt deloc de ajutor ci chiar dincontra:(. Mai de folos ptr casatorie sunt sfaturile date de parintii bisericii noastre si desigur legatura cu duhovnicul (sper ca ai unul).
Exista o colectie de carti scrise de parintele arhim Simeon Kraiopoulos de ex:http://www.librarie.net/carti/155624/Adolescenta-Feciorie-Casatorie-Arhim-Simeon-Kraiopoulos
NIKOLAI URSACHI
ianuarie 1, 2013 @ 11:58 pm
Trebuie sa multumim Lui Dumnezeu pentru tot ce avem . Uneori familia nu este tot ce are nevoie un om ……se prea poate sa ai Familie si totusi sa fii uneori singur pentru ca orsicum cei din Familie nu te inteleg 🙂 Ei astepta de la tine doar sa fii pe placul lor si nu pot sa te inteleaga in lupta ta pe care o ai in credinta. Am avut tot ce mi-am dorit in viata asta, dar pacea in suflet nu o primesti decat la Iisus Hristos . Pentru mine viata fara Dumnezeu nu are sens . Dumnezeu sa ne ajute!
UDREA ELENA
ianuarie 2, 2013 @ 7:54 pm
@ ANA: Frumoase sfaturi in comentariul tau. Dar daca e asa, atunci de ce Marina nu si-a gasit perechea? Daca rugaciunea te face sa fii placuta,si ai perfecta dreptate aici (un om care face zilnic rugaciuni are o cu totul alta conduita decat unul care n-a citit in viata lui asa ceva) atunci de ce Marina nu a intalnit pe cineva caruia ”sa-i pice cu tronc” cum se spune?….Eu chiar nu mai inteleg nimic…adica nu pot sa-mi explic cauza nefericirii Marinei.
Anna.
ianuarie 4, 2013 @ 6:30 pm
Si cu toate aceste eu nu cred ca Dumnezeu nu vede suferinta ta!Nu se poate sa nu fii rasplatita daca nu aici,pe pamant,poate dincolo.Din cate am inteles pare ca tu ai facut tot ce ti-a stat in putere sa ii fii placuta lui Dumnezeu deci nu cred ca va mai trece mult timp pana iti vor fi ascultate rugaciunile.Poate toata suferinta asta trebuie sa iti spele vreun pacat..nu stiu…Insa nu deznadajdui!
Teodora
ianuarie 5, 2013 @ 6:00 pm
Părintele Nicolae Tănase a spus cândva un cuvânt pe care câteodată îl mai repet și eu multor oameni disperați din cauza faptului că nu își găsesc „jumătatea”: nu mai cârtiți, încercați să nu vă mai doriți ca lucrurile să fie altfel de cum sunt; cine știe de ce greutăți sau suferințe vă ferește Dumnezeu, neîngăduind să vă căsătoriți!
Câți nu au făcut pasul acesta grăbindu-se și au regretat mai târziu! Fie pentru că nu au avut răbdare și au ales persoana nepotrivită, fiindca pentru că nu erau suficient de maturi sufletește pentru a-și asuma crucea căsătoriei (se știe că tinerii în ziua de azi se maturizează mult mai greu), fie din alte motive… De ce să ne grăbim și să nu așteptăm ca Domnul să ne dea adevărata încredințare? De ce încercăm să Îi forțăm mâna, cu toate că știm că El știe mai bine decât noi cum să rânduiască totul? Am văzut persoane care au așteptat până la 30-35 de ani și abia atunci s-au căsătorit…si acum sunt împlinite, fericite alături de o persoană minunată pe care o iubesc și care le iubește. Am văzut alte persoane care,deși nu s-au căsătorit niciodată, au continuat să trăiască în lume în curăție, dedicându-se Domnul și având grijă de bolnavi, săraci, sau adoptând un copil și oferind astfel unui suflețel șansa la o viață normală, la o copilărie fericită, șansa la iubire…Am văzut nenumărați oameni, în cele mai diverse situații.
Știi ce îi făcea fericiți pe acești oameni? Faptul că Îl aveau pe Hristos și că, indiferent de lucrurile exterioare, principala lor grijă era să trăiască alături de El și prin El! În ultimă instanță, acesta e lucrul care ne duce la adevărata bucurie, la pace sufletească și la împlinire.
Singurătatea e doar o stare, nu un fapt în sine. Putem fi singuri în familie, alături de prieteni sau într-o mare de oameni, la fel cum putem fi în comuniune cu oamenii chiar dacă trăim singuri, sau nu avem familie (indiferent dacă am ales asta sau nu). Singurătatea este folositoare, dacă știm să o folosim cu discernământ (adică să nu devină izolare).
Marina, nu știu dacă citești ceea ce au scris ceilalți aici, dar încearcă să te gândești la faptul că nimic nu se întâmplă fără voia Domnului. Mulți oameni s-au căsătorit la vârste mult mai înaintate decât a ta. Dă slavă lui Dumnezeu că te-a ajutat să-ți păstrezi fecioria și să nu cazi în păcate care ți-ar fi rănit sufletul cu mult mai mult decât îți poți închipui.
O autoare care m-a impresionat foarte mult spunea așa (dau citatul în engleză, adică în original, pentru ca traducerea să nu denatureze cumva sensul):
“. . . hell is wanting to be somewhere different from where you are. Being one place and wanting to be somewhere else . . . . Wanting life to be different from what it is. That’s also called leaving without leaving. Dying before you die. It’s as if there is a part of you that so rails against being shattered by love that you shatter yourself first.”
E adevărat, când vrei să trăiești o altă viață decât cea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, trăiești un adevărat iad. De fapt, nu mai trăiești, sufletul îți moare încetul cu încetul, blocat între „rumegarea” continuă a trecutului și visarea unui viitor imposibil.
Gândește-te că, în starea în care ești, poți face nenumărate lucruri pentru Dumnezeu, pentru oameni, pentru sufletul tău! Chiar dacă ne simțim atât de singuri și secătuiți de viață, în momentul în care începem să dăruim, ne umplem și noi de mângâiere și de bucurie. De ce să nu iei partea pozitivă a lucrurilor, acea parte pozitivă care există chiar și în cele mai întunecate momente ale existenței noastre? Sfinții spun că cei care trăiesc în feciorie și nu sunt căsătoriți pot face mult mai multă milostenie, de exemplu, decât cei care trebuie să aibă grijă de familie, de copii. Te poți ruga mai mult – și e bine și frumos ca toți cei care avem mai mult timp să ne rugăm și pentru cei care nu pot, deși ar vrea, pentru cei care ar da orice pentru o oră de liniște,dar trebuie să muncească mult, au copii de îngrijit etc. Noi trebuie să ne rugăm și pentru acești oameni!
Poți începe prin a vizita un cămin de bătrâni, iar dacă ai posibilitatea să duci fructe, iconițe, să vorbești cu acei bătrâni care poate nu au pe nimeni.
Poți merge la un orfelinat să te joci cu copilașii, să le duci dulciuri și să întrebi cu ce altceva ai mai putea fi de folos.
Te poți înscrie într-un program de voluntariat, unde vei cunoaște oameni buni, cu suflet mare, care vor să facă ceva frumos pentru societate, pentru cei din jur, pentru natură, pentru sănătate, pentru animale.
Poți merge mai des la slujbe, oricând ai timp, pentru că acolo sufletul tău va primi mângâierea de care are nevoie pentru a merge mai departe!
Începe să faci zilnic sport, mișcarea este unul dintre cele mai bune remedii împotriva tristeții, a deprimării și a plictiselii, pe lângă faptul că e sănătate curată. Nu trebuie să mergi la o sală de sport pentru a face mișcare, sunt nenumărate alte modalități. Dar, dacă ai posibilitatea, poți merge și la o sală, sau te poți înscrie la un sport (tenis de câmp sau altceva care îți place). De unde știi că nu vei cunoaște acolo persoane deosebite cu care să te împrietenești?
Te poți înscrie ca voluntar la Crucea Roșie, unde vei învăța cum să acorzi primul ajutor și o mulțime de alte lucruri medicale utile pentru viață, în general.
Du-te la o asociație pentru protecția animalelor, fii un voluntar…vei cunoaște acolo niște oameni extraordinari, oameni din aceia care nu se mulțumesc doar să critice societatea și legile ei, ci pun osul la treabă, fac ceva concret, se implică. Poți adopta un animăluț pe care să îl iei la plimbare la sfârșit de săptămână – sincer, eu rar am văzut la oameni asemenea recunoștință și afecțiune cum oferă aceste animăluțe celor care se poartă frumos și cu blândețe cu ele. Vei vedea cum sufletul tău se va schimba sub privirea blajină a acelor ochi dulci care se vor mira că nu te bucuri de viață…
Încearcă să stai cât mai departe de televizor și chiar și de calculator/internet. În locul lor, fă zilnic o plimbare, chiar și prin zăpadă, bucură-te că soarele răsare în fiecare zi pentru noi, deși ar trebui să se întunece de mulțimea păcatelor noastre…bucură-te de tot ceea ce este în jurul tău. Bucură-te de fiecare carte pe care o citești,de fiecare cățeluș pe care îl mângâi, de fiecare noapte liniștită pe care o dormi (fiindcă alții se chinuie în dureri, în boli, afară
în frig…)
VEZI CÂT DE MULTE SUNT LUCRURILE FRUMOASE PE CARE LE POȚI FACE?
Căsătoria în sine nu este un scop în viață, așa cum nu este nici călugăria. Chiar dacă suntem căsătoriți și avem mulți copii, nimeni nu ne asigură că aceștia vor fi alături de noi până la sfârșitul vieții. Uită-te în jur la câte persoane văduve există, la câți bătrâni trăiesc singuri doar pentru că fii și fiicele lor sunt plecați la mii de km distanță și vin acasă o dată pe an sau mai telefonează din când în când…în plus, ar fi egoist să credem sau să sperăm că copiii noștri vor sta mereu lângă noi. Copiii noștri nu sunt ai noștri, ci în primul rând ai lui Dumnezeu; până la urmă și ei vor dori să își facă o viață proprie, ceea ce înseamnă că vor părăsi „cuibul”, casa părintească… Și atunci, dacă nu îl avem pe Domnul, ce vom face? Vom considera călătoria și scopul vieții încheiate și ne vom sinucide?
Să nu crezi că nu înțeleg cuvintele pe care le-ai scris. Din punct de vedere omenesc, ele sunt îndreptățite și cred că majoritatea dintre noi recunoaștem că ne-au trecut măcar o dată prin gând. Suferința ta, cum spunea și Claudiu, este SINCERĂ, strigătul tău disperat este real și la fel de SINCER…dar încearcă să ieși din această cochilie în care disperarea și dezamăgirea te-au închis. Spui că stai zile întregi și nu ieși din casă. Poate că e timpul să iei inițiativa și să intri în discuție la biserică cu vreo fată și să încerci să vezi dacă nu puteți deveni prietene. Sau îți poți căuta un job nou, în care să interacționezi cu oamenii. Poți face o a doua facultate sau niște cursuri de specializare, dacă îți permiți, pentru a intra în contact cu alți oameni, pentru a te integra într-un cerc de persoane cu aceleași pasiuni…
Nu mai rămâne pasivă, ci adună-ți și ultimii stropi de încredere și curaj și…schimbă ceva în viața ta.
Domnul ne spune: „Îndrăzniți. Eu am biruit lumea.”
Iisus Hristos, ieri, și azi, și în veci este același. Minuni se întâmplă și în zilele noastre și se vor întâmpla mereu.
Nădejde și bucurie!
Teodora
ianuarie 5, 2013 @ 10:16 pm
PS: Încă ceva… nimeni nu ar trebui să aleagă mânăstirea (călugăria) din cauza decepțiilor în dragoste. Un astfel de om e foarte probabil să nu fie un călugăr bun deoarece va fi cu gândul în lume, așa cum ai spus și tu, Marina. Dar să lăsăm totuși lucrul acesta în voia Domnului. Dacă sunt (și mai mult ca sigur sunt) oameni care au intrat în mânăstire din acest motiv, Dumnezeu lucrează uneori așa de minunat încât le întoarce inimile cu totul spre El, încât acei oameni chiar încep să își dea seama de marea valoare a îngerescului chip și devin călugări plini de har, ducând nevoința și crucea până la moarte…
Așadar, să nu ne întristăm când auzim de astfel de cazuri, ci să ne rugăm și să nădăjduim!
alex
iulie 18, 2014 @ 10:47 am
Mariana ai rabdare si vei vedea Mila si Harul Lui Dumnezeu.Oricine te ar sfatui sa primesti ,nu conteaza ca e placut sau mai putin placut de la toti avem de invatat.Doamne ajuta sa gasesti iubirea duhovniceasca.Dumnezeu este totul intru toate.