Măriuca, fetiţa-eroină în luptele de la Mărăşeşti
Cea mai mare şi mai îndelungată bătălie din timpul Primului Război Mondial a avut loc la Mărăşeşti, unde s-a rostit pentru prima dată „Pe aici nu se trece!”. Însă în mausoleul de la Mărăşeşti închinat eroilor nu se odihnesc doar militari. Alături de cei care s-au remarcat prin faptele de eroism se află şi mormântul Măriucăi Zaharia, o fetiţă care, la doar 12 ani, s-a jertfit pentru ţară.
Fetiţa s-a născut la Pădureni în 1905, iar în 1917 locuia cu bunicul ei în satul Haret, unde armata română crease un post de observație. Un soldat transmitea, dintr-un nuc, poziţiile inamicului, iar un altul raporta telefonic, ceea ce a determinat trupele inamice să bată în retragere. Însă, la un moment dat, un glonţ rătăcit a răpus soldatul care se afla în pom. Văzând aceasta, fetiţa a luat în grabă locul soldatului, urcând în nuc, deşi telefonistul a încercat să o împiedice, însă Măriuca i-a dat „ordine” să comunice telefonic tot ceea ce observa ea de la post. Măriuca a început apoi să transmită mişcările duşmanului.
După cum se spune în relatarea din revista „Frontul Mărășești” (1917), semnată de Dinu Cluceru – istoricii spun că era pseudonimul unui ofițer care culesese informații de la soldații ce se aflaseră lângă fetiţă –, Măriuca i-a răspuns soldatului care încerca să o determine să coboare din pom: „Vreau să fac și eu ceva pentru țară.” Ore în şir ea a transmis, din copac, despre poziţiile trupelor germane. Însă, la un moment dat, nemţii au depistat postul de observaţie şi au lovit cu tunurile în acea direcţie. A doua lovitură a fost fatală, iar trupul fetiţei a căzut fără viaţă la pământ. În 1977, în cinstea sacrificiului acestei copile, a fost ridicat un monument chiar în locul unde s-a aflat nucul şi a fost instalat un bust al fetiţei în fața școlii din acest sat, unde a învăţat Măriuca.
Autor: Irina Monica Bazon
Sursa: Concurs: Fapte ale demnităţii româneşti/ 10 fapte ale demnităţii româneşti pe front şi legate de înfăptuirea Marii Uniri