Mărturie despre minunile Sfinților Efrem și Nectarie în viața noastră

Bună ziua! Numele meu este Ana Maria şi aş vrea să depun mărturie referitoare la minunile Sf Nectarie şi Sf Efrem.

La începutul acestui an, trecând printr-o perioadă de dificilă, mă tot rugăm la Bunul Dumnezeu să mă ajute. Într-o noapte, m-am visat într-o biserică goală, rugându-mă la o icoană, fără să zăresc chipul unui sfânt… îmi aduc aminte doar că spuneam: „Îți mulţumesc Sf Efrem” şi că pupam icoana. A doua zi de dimineaţă i-am povestit visul mamei mele, iar ea mi-a spus că e imposibil, că nu există acest sfânt (Sfântul Efrem), spre ruşinea noastră.

După câteva căutări pe internet, am aflat că există într-adevăr Sf. Efrem şi cât este de puternic, pentru ca de Sfântul Nectarie ştiam deja cât este de mare. Din acea zi, ne rugăm mereu la ambii sfinţi şi ajutorul a venit degrabă. Una dintre numeroasele minuni pe care Sf. Efrem şi Sf. Nectarie le-au făcut pentru mine a fost că am trecut cu bine toate examenele, am avut proba practică de titularizare chiar la şcoală care poartă hramul Sfântului Nectarie.

O altă mare minune a avut loc pe data de 5 mai 2015, chiar de ziua Sf Efrem. Neştiind că în acea zi este ziua Sf Efrem, eu vroiam să merg după cursuri la Catedrala Sf Spiridon, însă, când să traversez Dâmboviţa, un glas interior îmi tot spunea să merg la Mănăstirea Radu Vodă. Mi-am ascultat chemarea, şi când am ajuns acolo era curtea plină de pelerini. Atunci am primit de la o doamnă şi Acatistul Sf. Efrem şi am înţeles că a fost chemarea Sfântului Efrem. 

Altă minune pe care au realizat-o sfinţii cu mine a fost că m-au ajutat să-mi găsesc un loc de muncă, pe o perioadă scurtă, ce e drept, m-au vindecat de o problemă a pielii, m-au îmbrăcat şi mi-au oferit ajutorul lor ori de câte ori i-am chemat. Într-o zi, (fiindcă nu aveam suficienţi bani) am dus flori doar la icoana Sfintei Fecioare Maria şi Sfântului Efrem, iar noaptea următoare l-am visat pe Sfântul Nectarie cum mă dojenea, spunându-mi: „Eu sunt SFÂNTUL NECTARIE, mie de ce nu mi-ai adus o floare în semn de mulţumire?”.

Ţin de asemenea să precizez şi minunile pe care Sfântul Nectarie şi Sfântul Efrem le-au făcut cu mama mea: ea merge mereu la Mănăstirea Radu Vodă şi îi roagă pe sfinți să-i fie mijlocitori pentru rugăciunile ei către Bunul Dumnezeu (tatăl meu, fiind un om destul de dificil, cu ajutorul rugăciunilor către sfinţi, s-a mai liniştit). Altă minune pe care sfinţii au realizat-o cu mama mea a fost aceea când, în biserica fiind şi citind unul din acatistele sfinţilor, era foarte însetată, însă nu vroia să-şi întrerupă rugăciunea… după câteva clipe a venit cineva şi i-a oferit un pahar de apă. Sfinţii au ajutat-o la pensionare medicală deoarece este foarte bolnavă. Noi suntem convinse că sfinţii se roagă la Bunul Dumnezeu pentru noi şi nu vom înceta niciodată să credem în Ei.

La rugăciune, atât eu cât şi mama mea, le-am promis sfinţilor că în vacanţa de iarnă vom depune mărturie despre minunile şi ajutorul pe care l-am primit.

Doamne ajută!

Ana-Maria Ploșteanu

 

 

Ana-Maria Ploșteanu

 

(Visited 77 times, 1 visits today)