Mesajul norilor

– Ce formă vezi?

– Hm….o lebădă, ba nu…se schimbă. Uite, acum devine o inimă.

Norii pufoși defilau încet, schimbându-și forma cu o repeziciune incredibilă.

– Este rândul tău. Spune-mi, ce formă are acest nor?

– Este… un înger. Da, se văd și aripile.

Fetița cu bujori în obrăjori, cade pe gânduri. Observând tăcerea ce s-a așternut, frățiorul întreabă în șoaptă, ca și când i-ar fi fost teamă că îl aude cineva.

– Ce s-a întâmplat?

– Crezi că acești nori au un mesaj pentru noi?

Băiatul se încruntă ușor, întrebarea punându-l în dificultate.

– Cred că totul depinde de tine. Dacă ești capabilă să vezi mesajul pe care norii ți-l trimit, atunci ei iți  vor vorbi despre o taină. Dar, dacă rămâi doar la forma lor, ei vor tăcea.

Fetița zâmbește entuziasmată.

– O taină? Ce taină mi-ar putea spune norii?

– Nu știu….poate taina creației lor. Admiră-le forma și elucidează taina!

Se așterne o pauză liniștită, în care doar păsările voioase îndrăzneau să își exerseze cântul.

– Copii, veniți la masă!

O femeie gingașă îi privea cu iubire din pragul ușii. Ochii ei atât de blânzi erau de-a dreptul minunați, iar vocea caldă și nemuritoare te determina să îi dai slavă lui Dumnezeu pentru că a creat o făptură atât de minunată precum este mama. Imaginea ei continua să dăinuie peste ani, timpul cedând sub puterea iubirii și, deși lua cu sine totul, această imagine nu o putea smulge din sufletul băiatului care, acum, era un bărbat în toată firea.

Cuprins fiind de dorul copilăriei și de amintirile trecutului, bărbatul nu observase că soarele a dispărut, în locul său ivindu-se nori negri și amenințători.

Adesea, când privea norii cei repezi, își amintea de acea zi însorită și surâdea ușor. Venise timpul să plece…iar drumul pe care îl făcea urma să fie presărat de emoții, fiindcă era drumul ce ducea la casa părintească; Știa că nu îl va mai aștepta nimeni în pragul ușii, înveselindu-i inima cu acea privire nemuritoare. Știa că norii nu vor mai fi la fel, că iarba îl va primi ca pe un străin, iar păsările nu îl vor întâmpina bucuroase de o așteptată revedere. Știa toate acestea dar nu deznădăjduia, pentru că în fiecare părticică din acel loc era o parte din sufletul său.

Timpul trecea greu, dar pașii îl duceau  tot mai aproape de casă. A ajuns și… Doamne, cât de tare îi tresălta inima! Totul era la fel: aceeași nori, aceleași păsări, aceeași iarbă, aceeași mireasmă atât de familiară și…minune! o imagine cunoscută îl surprinde. În apropierea casei, o fetiță cu bujori în obrăjori privea, cu o nevinovăție adorabilă, mersul norilor.

Bărbatul, cu lacrimi în ochi, se apropie ușor pentru a vedea mai bine imaginea atât de vie a surioarei sale. Prezența sa nu rămâne neobservată. Fetița, auzind pași în apropiere, se întoarce și, zărindu-l îl întreabă fără nicio teamă, arătând spre cer:

– Ce formă vedeți?

După ce face câțiva pași, apropiindu-se de fetiță, bărbatul ridică privirea și răspunde:

– Un zâmbet!

Fetița îl privește curioasă.

– Un zâmbet?

– Da, pentru că fiecare nor iți transmite un mesaj.

– Și ce mesaj v-a transmis acest nor în formă de zâmbet?

– Că Dumnezeu ne zâmbește în fiecare zi, doar că trebuie să privim mai des spre cer pentru a vedea acest zâmbet.

(Mihaela Gligan)