Metodele contraceptive frâng visul adevaratei iubiri, iubirea creatoare , singura mântuitoare

6

N-am înţeles decât după mulţi ani. Mulţi de la momentul aflării că ele există. Să fi avut atunci vreo 14 ani… Se poate și mai puţin. Auzi la rudele tale femei, toate la casele lor, cinstite și decente şi nu ştii cum să gestionezi informaţia.

În genere, sunt prezentate ca un lucru pozitiv. Te scapă de chinul şi păcatul avortului, zic femeile.

O fi aşa, te gândeşti… Tu nu ştii. Eşti copil. Şi te bucuri de copilăria ta din plin, pentru că n-ai bătăile de cap ale adulţilor.

Studentă fiind, citeam în grabă la finalul anului IV un curs de Morală creștină, unde le aveam categorisite frumos, fiecare cu consecinţele ei. Le-am asimilat în memorie „el fugitivo”. Cele abortive: pilule, care sunt şi cancerigene, sterilet, sârma dăunătoare pentru organism. Cele neabortive: prezervativ, metoda calendarului… Mai citisem undeva până atunci despre metodele abortive, ştiam de ele care sunt, şi că trebuie să se ferească de ele orice creştină ca de foc. Cursul arăta de asemeni în detaliu problemele puse şi de celelalte metode. Impactul pentru mine la momentul respectiv însă a fost mai mare tot în cazul celor din prima categorie, abortivele, astfel încât, am uitat foarte repede cat de dăunătoare sunt şi celelalte.

Venind timpul căsătoriei mele, personal, îmi doream copii. Femeia nu se simte complet femeie până ce nu se realizează în planul maternităţii. Ca o paranteză frumoasă, vreau să vă spun că la un curs de Istoria Limbii, am aflat că însuşi cuvântul femeie vine din latinescul familia. În sufletul meu eram, aşadar, sigură de asta, şi aşteptam doar poziţia soţului meu. Fuseserăm cuminţi până la nunta pe care am organizat-o cu ce strânseserăm şi noi doi până atunci, şi cu o descoperire de card bancar pe care am acoperit-o imediat a doua zi de la frumosul eveniment şi eram tare fericiţi că am reuşit să ne păstrăm curaţi şi cu ajutorul Domnului să ne facem nuntiţa.

Situaţia noastră financiară era însă una destul de precară şi cred că în aceste vremuri nu sună deloc nou. Soţului meu îi era, aşadar, frică. L-am înţeles şi nu am vrut să-l forţez, în plus, mă gândeam şi eu că într-adevăr ne-ar fi tare greu, nu prea aveam perspective, şi să-i îngreunăm pe părinţii noştri în caz de situaţia se înrăutăţea cumva, noi nu vroiam deloc, cel puţin atunci, astfel gândeam, că i-am putea îngreuna. Aşa că ne-am ferit neabortiv. Aceasta nu a fost o perioada foarte lungă, mai exact, un an şi jumătate. Într-o bună zi, deşi situaţia noastră nu se schimbase deloc, soţul meu s-a răzgândit. Am fost foarte bucuroasă! Trecând însă vremea, nu rămâneam însărcinată. De-acum, amândoi ne doream.

Aflându-ne la soacra mea în vizită o dată, aceasta s-a şi grăbit să ne spună să nu care cumva să avem copii, căci ne trebuie întâi casă. Se temea să nu rămânem pe capul ei, căci exact în perioada aceea, ne vedea că o duceam greu cu banii, din cauză că plăteam chirie, de acum mai mare, acolo unde locuiam împreună de la începutul căsniciei. Amândoi ne-am mâhnit tare mult de atitudinea ei, dar ne-am dus tot pe drumul nostru, continuând să ne dorim din toată inima să ne vină şi nouă un bebe. În prezent, sunt aproape 4 ani de când aşteptăm, şi minunea încă nu s-a întâmplat. Ne simţim tare trişti că ne-am ferit la începutul căsniciei. Situaţia noastră financiară şi perspectivele s–au îmbunătăţit, sunt minunate. Dar este un gol… Iar acum, când stăm şi ne uităm în urmă, ne-am întrebat dacă nu cumva din cauză că l-am supărat pe bunul Dumnezeu ni s-a întâmplat nouă aceasta. Drumul pe care El ni l-a hărăzit, a fost aşa minunat, încât de la nuntă, cu multe binecuvântări pentru răbdarea noastră de a ne păstra curați, ne-a încununat. De fiecare dată când am avut o problemă, pe ultimul moment ni s-a deschis de undeva o uşă, ni s-a oferit o cheie, o rezolvare. Când stau şi privesc, un copilaş-doi, ar fi crescut până azi de bună seamă fără nicio problemă cu resursele ce le aveam noi sau care ar fi crescut între timp, iar acum, am fi avut copiluţi mărişori, plus perspectivele care sunt în prezent, adică, har peste har.

Ce amară este căinţa, fraţilor! De ce în ascultarea faţă de Dumnezeu nu suntem uneori consecvenţi? De ce ne lăsăm copleşiţi de frică, manevraţi de societate şi mass-media, robi, în loc să fim liberi? Uitând că Tatăl nostru din Cer ştie ce griji avem noi şi la timpul potrivit nicidecum nu ne abandonează. Când situaţia ţi-e mai grea atunci te mângâie şi pe nimeni nu lasă fără răspuns. Credem că noi înşine putem face marea cu sarea sau că ştim noi ce putem şi ce nu putem. Ehe!

Soacra mea doreste acum desigur nepoţi, şi ne face aluzii ori de câte ori vorbim cu ea. Vă închipuiţi lesne că ea nu cunoaşte necazul şi taina sufletului nostru. Nu i–am spus. Nu este omul pregătit a împărtăşi o asemenea durere, ci poate mai tare ne-ar răscoli intimitatea şi amarul.

Crede în continuare că totul depinde de noi. Aşa cum s-a lăsat şi ea convinsă de lume, că noi hotărâm, iar nu Creatorul a toate.

Ce pustiu este pentru ei acum fără nepoţi! Iată alt aspect, cum cei ce se vor a fi bunici la comanda proprie, cu voia lor se pustiesc, căci sfaturi rele dau ori au în gând să dea copiilor lor!

Câţi dintre noi mai înţelegem dar, că a separa actul iubirii de actul creaţiei este un non-sens? Sfânta Treime creează lumea din iubire. Şi asumarea acestui drum este singura care duce spre mântuire! Câţi înţelegem că punând bariere, indiferent de ce tip, în relaţia intimă dintre bărbat şi femeie, aceasta se va răci, se va degrada în timp, lăsând locul unor frustrări şi angoase care pot dura până la sfârşitul vieţii? Căci biologic vorbind, barierele afectează unirea desăvârşită, perventind. Pervertirea, va crea în subconştient neîmplinirea. Păcălind natura, uite timbru – nu e timbru, ne păcălim şi ne stricăm pe noi înşine. Corpul nostru născut sub ocrotirea lui Hristos spre libertate, îl încătuşăm cu falsa libertate propusă de media şi de cei din jur, care nu mai ştiu decât să repete nişte automatisme învăţate pe de rost de la alţii. Cum că numai pocăiţii (sectarii) fac mulţi copii, (de parca noi ortodocşii ar trebui să fim nişte câini limitaţi, castraţi, sterpi şi scopiţi – că aşa înţelegem noi virtutea Ortodoxiei, după cum vrem noi, nu după cum e), ori baliverne că s-a suprapopulat planeta, sau că nu mai există azi resurse într-o familie de a-şi creşte pruncii. Stresându-ne, ne punem singuri bariere, pe care mintea noastră va refuza să le mai treacă, deşi în realitate, în Hristos, nimic nu ne este cu neputinţă. Inconştienţi de realul nostru potenţial, sădit în noi de la naştere, ne autolimităm, de parcă am fi propriii noştri duşmani, ai propriului neam, ai propriei seminţe.

Ca alternativă, în cazuri şi mai rele, ţi se invocă faptul că meriţi şi tu puţină distracţie, că poţi fugi pentru un timp de responsabilităţi, te poţi relaxa, etc. Ne „relaxăm” însă pe timpul mântuirii şi pe sănătatea noastră! Căci devenim depresivi, agitaţi, infertili, nişte bolnavi psihic si fizic, plătind prea scump preţul propriilor comodităţi de la sine putere luate. Ne jefuim pe noi înşine de ce avem mai bun în adânc şi mai Sfânt!

De ce oare în ultimii ani a crescut copleşitor rata divorţurilor, a concubinajului şi a infertilităţii? Nu vi se pare interesant că tocmai acum, când oferta produselor care „ne scapă de griji” este atât de variată, noi suntem din ce in ce mai temători, stresaţi, obosiţi, în fond, alienaţi?

Şi-atunci, survin întrebările: Mai putem oare cu mintea noastră gândi? Sau alţii ne vor trăi nouă viaţa? Îi vom lăsa?

„Îndrăzniţi!” zice Hristos. ” Eu am biruit lumea!”

Experienţa mea, o las drept mărturie. Mă rog din toată inima, Lui, să fiu iertată de greşeala mea! Şi să continui fără să mă mai abat de la drumul cel bun! Am nădejde! Conştientizez în acelaşi timp câtă dragoste are Dumnezeu faţă de noi, căci ne-a dat această încercare nu întâmplător, ci ca să ne îndrepte. Cu siguranţă totul va fi bine. El ştie toate! El poate ierta şi vindeca prin Taina Spovedaniei toate, acolo unde este regret din întreaga fiinţă.

Tinere, oriunde ai fi, trăieşte-ţi visul libertăţii şi al iubirii tale creatoare întru Adevăr!

Singura reclamă tv care mi-a rămas în minte de când eram în liceu pentru frumuseţea mesajului spunea:

Îndrăzneşte să crezi, îndrăzneşte să speri, să treci peste ”nu”, să nu renunţi! Îndrăzneşte! Eşti mai puternic decât crezi!

Cristina-Rodica

(Visited 17 times, 1 visits today)