Mi-e sete! Dă-mi să beau…
„Imi este atat de sete…Dar nu, nu pot, nici nu indraznesc sa te las in pace. Mi-e atat de sete incat si un pahar plin cu apa ar fi prea mic pentru setea ce s-a zamislit in mine. Dar ce vorbesc eu de un pahar cu apa?!…acum e la moda sa cumperi o băutură răcoritoare ,,The Coca-Cola Company”, ca doar in secolul XXI traim…
Eh, uite ca nici o asemenea băutură tot nu mi-ar potoli setea. Incerc să-mi aştern gandurile pe hartie. Incerc să spun celorlalti tineri, cat de profunda este …această sete încuibată în cămara inimii mele pāngărite…”
Dar mai bine sa trec peste introducere. ,,Mi-e sete! Dă-mi să beau…” – iti suna cunoscut? Desi foarte putini tineri recunosc, tuturor le este sete.
Atitudinea noastra îndoielnica , firea neinduhovnicita, neluminata, salbaticita, netransformata, risipita pretutindeni si lipita de locul, forma si imaginile pacatelor noastre si ale lumii, provoaca acesta sete; aceasta ,,lipsa” nascuta in interiorul nostru. ,,Mi-e sete! Dă-mi să beau…” nu se refera la un strigăt firesc, un strigăt de ajutor, ci se refera la o strigare nesfarsita, necontenita a inimii.
Tanarul contemporan isi doreste sa devina el supremul; el devine insetat prin micile sau marile sale razvratiri; incearca sa creeze intotdeauna ceva propriu, ceva cu totul nou si independent. Insa acel ,,ceva” provoaca de foarte multe ori o sete lumeasca, astfel incat ,,oricine va bea din apa aceasta va inseta iarasi”…
Setea zamislita in noi inca din tinerete, simbolizeaza lipsa de iubire şi comuniune; simbolizeaza lipsa celei mai inalte trepte si anume: dragostea. Aceasta sete a tānărului , reflectă înstrăinarea de cele sfinte; înstrăinarea si totodata refugiul într-o lume a pacatului, refugiul intr-un cerc vicios al carnalitatii, un cerc bazat pe ganduri, sentimente nestabile prinse in mirajul fabulos al timpului.
Golul creat de uscaciunea sufleteasca ne face sa cautam intelesurile cele mai adanci ale vietii noastre. Ne intrebam cine ne-ar putea potoli aceasta sete. Cine ar putea umple golul transpus in adancul fiintei noastre pline de desertaciune?
La intrebarea noastra,Domnul Hristos vine si spune: „Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.”
Nu exista decat o singura cale prin care putem veni la Hristos, prin care ne putem apropia de El, si prin care putem primi iubire. Aceasta cale se refera la neincetata pregatire; neincetata exercitare pentru a deveni mai tari, mai capabili de a primi harul Duhului Sfant si mai vrednici pentru a bea din Paharul Vesniciei. Doar prin Hristos putem sa ne impartasim de adancul original al dragostei Sale. Doar prin Hristos setea salasluita in noi, va conteni: ,, cel care va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai inseta in veac”.
Tanarul care inseteaza dupa Hristos, tanarul ce doreste lumina, adevarul si viata, va indeparta gandurile cele nefiresti descoperite pana in clipa de fata. Hristos ne ajuta defapt, in aceasta permaneta descoperire a gandurilor; El este singurul care ne lumineaza pentru a identifica gandurile cele straine, incuibate din zamislire in noi.
Setea tanarului contemporan explica intr-un mod paradoxal, nelinistea fireasca, starea de cautare, nelinistea duhovniceasca care te mentine permanent treaz si constient de faptul ca tot ce este in afara Vietii, este sortit absurditatii. Nu exista traire in afara trairii celei duhovnicesti. Cei care spun ca traiesc si nu-L au pe Hristos, aceia nu traiesc. Paharul Vesniciei, despre care am scris in randurile anterioare, reprezinta Apa Vietii celei Adevarate, Apa cea Vesnica pe care numai Hristos ne-o poate da. Ea ne elibereaza pe toti de intuneric, de pacat, de spaima si ezitare; ne da tarie si putere, ne aduce bucurie nesfarsita, nemasurata intelegere si dragoste fata de semeni. Apa ce duce spre vesnicie, precum Mantuitorul ne spune: ,, apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa curgatoare spre viata vesnica.”
In Evanghelia Duminicii a V a dupa Sfintele Pasti este intalnirea marginitului cu nemarginitul; setea femeii dovedeste insuficienta si neputinta existentei prin sine. Aceasta insuficienta si neputinta o gasim chiar in noi insine, deoarece nu ne putem intoarce pe caile Domnului, fara ca El sa ne ridice dandu-ne tarie. El ne ajuta sa iesim din orice impas al calatoriei noastre, ne ajuta sa trecem peste toate suisurile si coborasurile acestei vieti.
Hristos ne indeamna pe toti sa ne apropiem de El si sa bem din apa vietii. Domnul asculta strigarea inimii pāngărite si revarsta peste aceasta rauri de tamaduire si izbavire. Hristos vede sufletul celui care tanjeste dupa adevarata si coplesitoarea Lui milostivire si iubire de oameni.
Asemenea femeii din Samaria, sa indraznim si noi sa ne apropiem de Mantuitorul si Datatorul tuturor bunatatilor celor ceresti si vesnice.
Sa cerem de la El apa vietii, Apa care ne face pe noi indiferent de varsta…vesnici, netrecatori, nemuritori. Apa care ne face sa-L dorim pe Domnul din ce in ce mai mult in sufletele noastre…
,, În ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule.” (Psalm 41:1).
(Georgiana)
Laura Stifter
octombrie 16, 2011 @ 2:26 pm
Da, foarte profunde cuvinte! Felicitări şipentru acest articol, Georgiana!
„Însetat-a sufletul meu după Dumnezeul Cel viu” – exclamă, sub înrâurirea Duhului Sfânt, Psalmistul. În acelaşi sens, Sfântul Apostol Petru întreabă retoric: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice”.
Minunat este că… şi Hristos însetează după dragostea noastră… Această idee mi-a rămas în suflet, după ce am citit vol. 1 din „Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi” – de Sf. Nicolae Velimirovici.
Doamne ajută!
Cristina
octombrie 20, 2011 @ 4:42 pm
Georgiana,
Am intrat din intamplare pe acest site, si sincera sa fiu am ramas foarte placut surprinsa! Multumesc pt cuvinte acestea pline de duh, care le ai impartasit si cu mine…
[b]M-am regasit in articolul tau… si pot spune cu voce tare [b]mi-e sete[/b]mai cu seama ca sunt departe de „casa” Intr-o tara catolica… unde desi sunt inconjurata de atatea persoane de multe ori ma simt singura!
Privesc in jurul meu si imi dau seama ca ceea ce ma mistuie pe mine, pe ceilalti ii lasa reci…
Laura Stifter
octombrie 20, 2011 @ 5:03 pm
Cristinela,
Doamne ajută!
ÎNtr-adevăr, Georgiana este o persoană minunată… şi site-ul estedeosebit de interesant! Aici vei avea şansa de a comunica despre credinţă cu persoane deosebite, cu o viaţă spirituală profundă. Eu intru pe site doar de un an şi… deja am legat câteva frumoase relaţii de prietenie. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit să-i şi cunosc pe câţiva dintre prietenii de aici şi pot spune doar atât: Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dăruit bucuria de a-i întâlni! 🙂 Sunt tineri foarte credincioşi şi inteligenţi (o elevă olimpică, un absolvent al Facultăţii de Istorie, o studentă la Conservator, un student la Teologie şi alţi câţiva). În afară de aceştia, sunt convinsă că mai intră pe site şi mulţi alţi tineri serioşi şi credincioşi, pe care încă nu i-am cunoscut.
Eşti departe de ţară şi sunt sigură că-ţi este foarte greu… dar Dumnezeu va fi cu tine oriunde!
Să-ţi ajute Mântuitorul nostru să rămâi credincioasă şi însetată de dragostea divină, chiar dacă mulţi nu te înţeleg! Vei cunoaşte şi creştini adevăraţi, care-ţi vor înţelege şi-ţi vor împărtăşi convingerile şi preocupările duhovniceşti. Să nu deznădăjduieşti în această privinţă!
Dumnezeu să fie cu tine!
Georgiana Ionela Tofoleanu
octombrie 20, 2011 @ 5:37 pm
Mulţumesc Laura şi implicit Cristinela pentru cuvintele frumoase. Nu eu sunt cea minunată, ci site-ul şi totodată oamenii care au muncit la el multe zile pentru a-l crea. Ce pot să-ţi spun Cristinela…este să ai răbdare şi să te rogi. Să nu îl iei ca sfat ci doar ca pe un simplu gând prietenesc. Şi eu am fost plecată o vreme în străinătate, într-o ţară catolică şi cunosc foarte bine ,,sentimentul”…Cum a spus Laura, trebuie să nu deznădăjduieşti sau să disperi; în timpul acestei vieţi vei avea parte de multe încercări dureroase dar [i]la capătul drumului te aşteaptă Dumnezeu[/i] (Sfântul Augustin).
O seară binecuvântată !
Cristina
octombrie 20, 2011 @ 10:36 pm
Dragele mele,
Ce pot sa spun decat MULTUMESC! va multumesc voua ca v-ati deschis sufletul si ati impartasit cu mine si cu toti cei ce intra pe acest site trairiile voastre si nu numai, si bineinteles Bunului si Sfantului Dumnezeu pt infinitaa Lui Mila si bunatate!
Ce sa spun… sunt de 10 ani aproape plecata din Romania, am plecat cand aveam 15 ani. Eram o adolescenta cu multe planuri… in vara aceea trebuia sa plec in tabara pt ca terminasem foarte bine anul si dintr-o data aproape intr-o clipita m-am trezit intr-o alta tara, unde trebuia sa incep din nou…
Dar asa cum ai spus tu Laura oriunde am fi Dumnezeu este cu noi, si nu ma lasat! Cu ajutorul lui am terminat liceul, am dat BAC-ul, am intrat la facultate, am terminat o facultate si acum sunt in anul 3 la o alta facultate. Toate cu ajutorul Lui fara de care eu nimic nu as fi facut si nimic nu as fi!
Acum pot sa spun ca avem biserica si aici, cand am intrat pt prima data in biserica nu puteam sa ma opresc din plans, as fi urlat, simteam ca am sufletul prea mic si ar trebui sa il mai mare sa poata intra mai multa fericire si bucurie… am crescut de mititica aproape de biserica, practic in curtea manastirii Cernica, imi amintesc cu mult drag de parintele Argatu.
Cand sa deschis biserica aici chiar am simtit ca au cantat ingerasii in sufletul meu 🙂
Cum v-am spus desi sunt inconjurata de multe persoane la facultate si nu numai, sunt multe momntele in care ma simt singura… si atunci cand privesc in jurul meu vad cum fiecare e in ale lui cu ale lui… si ce fac eu in acele momnte?!Strig cu toata puterea sufletului meu la Dumnezeu, imi amintesc ca inaninte de Tabor a fost Golgota, imi reamintesc” dreptul de va cadea de 7 ori in zi, sa se ridice, caci tot drept se va numi” cine a spus ca lupta va fi usoara? cine?? Daca Mantuitorul insusi a suferit atat eu cine sunt sa nu sufar?
Domnul sa va binecuvinteze si sa ne ajute 😉
Georgiana Ionela Tofoleanu
octombrie 21, 2011 @ 1:25 pm
La fel şi pe tine, Cristinela! Bucurii şi pace!