Mi-e sete! Dă-mi să beau…

„Imi este atat de sete…Dar nu, nu pot, nici nu indraznesc sa te las in pace. Mi-e atat de sete incat si un pahar plin cu apa ar fi prea mic pentru setea ce s-a zamislit in mine. Dar ce vorbesc eu de un pahar cu apa?!…acum e la moda sa cumperi o băutură răcoritoare ,,The Coca-Cola Company”, ca doar in secolul XXI traim…

Eh, uite ca nici o asemenea băutură tot nu mi-ar potoli setea. Incerc să-mi aştern gandurile pe hartie. Incerc să spun celorlalti tineri, cat de profunda este …această sete încuibată în cămara inimii mele pāngărite…”

Dar mai bine sa trec peste introducere. ,,Mi-e sete! Dă-mi să beau…” – iti suna cunoscut? Desi foarte putini tineri recunosc, tuturor le este sete.

Atitudinea noastra îndoielnica , firea neinduhovnicita, neluminata, salbaticita, netransformata, risipita pretutindeni si lipita de locul, forma si imaginile pacatelor noastre si ale lumii, provoaca acesta sete; aceasta ,,lipsa” nascuta in interiorul nostru. ,,Mi-e sete! Dă-mi să beau…” nu se refera la un strigăt firesc, un strigăt de ajutor, ci se refera la o strigare nesfarsita, necontenita a inimii.

Tanarul contemporan isi doreste sa devina el supremul; el devine insetat prin micile sau marile sale razvratiri; incearca sa creeze intotdeauna ceva propriu, ceva cu totul nou si independent. Insa acel ,,ceva” provoaca de foarte multe ori o sete lumeasca, astfel incat ,,oricine va bea din apa aceasta va inseta iarasi”…

Setea zamislita in noi inca din tinerete, simbolizeaza lipsa de iubire şi comuniune; simbolizeaza lipsa celei mai inalte trepte si anume: dragostea. Aceasta sete a tānărului , reflectă înstrăinarea de cele sfinte; înstrăinarea si totodata refugiul într-o lume a pacatului, refugiul intr-un cerc vicios al carnalitatii, un cerc bazat pe ganduri, sentimente nestabile prinse in mirajul fabulos al timpului.

Golul creat de uscaciunea sufleteasca ne face sa cautam intelesurile cele mai adanci ale vietii noastre. Ne intrebam cine ne-ar putea potoli aceasta sete. Cine ar putea umple golul transpus in adancul fiintei noastre pline de desertaciune?

La intrebarea noastra,Domnul Hristos vine si spune: „Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.”

Nu exista decat o singura cale prin care putem veni la Hristos, prin care ne putem apropia de El, si prin care putem primi iubire. Aceasta cale se refera la neincetata pregatire; neincetata exercitare pentru a deveni mai tari, mai capabili de a primi harul Duhului Sfant si mai vrednici pentru a bea din Paharul Vesniciei. Doar prin Hristos putem sa ne impartasim de adancul original al dragostei Sale. Doar prin Hristos setea salasluita in noi, va conteni: ,, cel care va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai inseta in veac”.

Tanarul care inseteaza dupa Hristos, tanarul ce doreste lumina, adevarul si viata, va indeparta gandurile cele nefiresti descoperite pana in clipa de fata. Hristos ne ajuta defapt, in aceasta permaneta descoperire a gandurilor; El este singurul care ne lumineaza pentru a identifica gandurile cele straine, incuibate din zamislire in noi.

Setea tanarului contemporan explica intr-un mod paradoxal, nelinistea fireasca, starea de cautare, nelinistea duhovniceasca care te mentine permanent treaz si constient de faptul ca tot ce este in afara Vietii, este sortit absurditatii. Nu exista traire in afara trairii celei duhovnicesti. Cei care spun ca traiesc si nu-L au pe Hristos, aceia nu traiesc. Paharul Vesniciei, despre care am scris in randurile anterioare, reprezinta Apa Vietii celei Adevarate, Apa cea Vesnica pe care numai Hristos ne-o poate da. Ea ne elibereaza pe toti de intuneric, de pacat, de spaima si ezitare; ne da tarie si putere, ne aduce bucurie nesfarsita, nemasurata intelegere si dragoste fata de semeni. Apa ce duce spre vesnicie, precum Mantuitorul ne spune: ,, apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa curgatoare spre viata vesnica.”

In Evanghelia Duminicii a V a dupa Sfintele Pasti este intalnirea marginitului cu nemarginitul; setea femeii dovedeste insuficienta si neputinta existentei prin sine. Aceasta insuficienta si neputinta o gasim chiar in noi insine, deoarece nu ne putem intoarce pe caile Domnului, fara ca El sa ne ridice dandu-ne tarie. El ne ajuta sa iesim din orice impas al calatoriei noastre, ne ajuta sa trecem peste toate suisurile si coborasurile acestei vieti.

Hristos ne indeamna pe toti sa ne apropiem de El si sa bem din apa vietii. Domnul asculta strigarea inimii pāngărite si revarsta peste aceasta rauri de tamaduire si izbavire. Hristos vede sufletul celui care tanjeste dupa adevarata si coplesitoarea Lui milostivire si iubire de oameni.

Asemenea femeii din Samaria, sa indraznim si noi sa ne apropiem de Mantuitorul si Datatorul tuturor bunatatilor celor ceresti si vesnice.

Sa cerem de la El apa vietii, Apa care ne face pe noi indiferent de varsta…vesnici, netrecatori, nemuritori. Apa care ne face sa-L dorim pe Domnul din ce in ce mai mult in sufletele noastre…

,, În ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule.” (Psalm 41:1).

(Georgiana)

(Visited 5 times, 1 visits today)