Mic catehism pentru tineri

1. De ce ar trebui să fiu eu moral, dacă cei din jurul meu nu sunt?

R: Un filosof oriental îndemna cândva: „Nu încerca să te adaptezi, realitatea are o problemă!”. Nu cred că ne e de folos să ne aliniem neapărat după mode sau trenduri. Unde am ajunge, dacă am adapta mereu, fără nici un discernământ, comportamentul celor din jur? Am fura, ne-am droga, am vorbi urât și am justifica toate acestea spunând că… așa fac și alții. Fiecare își alege să trăiască în viață cum dorește, dar totodată este și responsabil pentru ce alege. Încercăm să fim morali raportându-ne la Dumnezeu, nu la cei din jur.

2. De ce se vorbește de rău despre rețelele de socializare? Eu văd că se adună tinerii împreună, comunică, sunt împreună?

R: Dacă ai auzit vorbindu-se de rău despre aceste rețele de socializare, înseamnă că ai auzit și argumentele criticilor. Îndeobște, psihoterapeuții atenționează că rețelele de socializare (gen facebook, twitter) au furat viaţa tinerilor, făcând din ei nişte sedentari feroce, parcă legaţi cu lanţul de conexiunea web, că s-a mutat astfel aşa-zisa socializare din viaţa reală în spaţiul online, făcând pe mulţi să nu se mai întâlnească la un suc în oraş cu prietenii, ci pe chat, la poveşti. Criticii vorbesc din ce în ce mai alarmist despre dependența creată, despre anxietate și depresii, despre predispoziția spre afecțiuni psihice a utilizatorilor dependenți de rețelele de socializare. Sigur că ar fi de punctat și lucruri pozitive, dar acestea pălesc în fața necazurilor pe care le provoacă.

3. În ziua de astăzi au apărut felurite produse de post care le suplinesc pe cele de dulce (ex: cașcavalul de post, laptele din soia). Postitul nostru mai este astfel autentic?

R: Subiectul acesta a fost deseori abordat în ultimii ani. Chiar dacă părerile sunt împărțite, majoritatea autorilor socotesc că a consuma în exces produse de post care imită carnea și brânzeturile înseamnă a imita de fapt hrana perioadei de dulce, deci implicit nu ne putem bucura de roadele postului. Postul înseamnă întâi de toate înfrânare, el fiind prin excelență un exercițiu de asceză, de nevoință. Dacă privim la chipul în care Hristos a postit, aflăm că postind… a flămânzit (cf. Matei 4, 2). Dacă diferența dintre produsele din carne sau brânzeturi și echivalentele lor din soia e doar una de etichetă, înseamnă că postind astfel, înlăturăm nevoința trupească si, implicit, pe cea sufletească, suprimând totodată lupta cu lăcomia pântecelui. Mai ales când piețele agro-alimentare sunt pline de legume și fructe, e bine să avem discernământ și să postim mâncând produse tradiționale de post.

4. Este bine să renunțăm la muzica lumească pentru liniștirea sufletului nostru? De ce spun unii că e păcat să asculți muzică?

R: Întrebarea ta face trimitere la răspuns. Da, ar fi bine să renunțăm, mai ales dacă deja conștientizăm că sufletul și-a pierdut liniștea. Dar pentru asta trebuie să știi mai întâi ce este liniștea și pacea sufletească, iar asta se află în tihna rugăciunii și în contemplarea lumii văzute. Păcat este tot ce ne desparte de Dumnezeu. Uneori și muzica poate fi păcătoasă, dacă ne stârnește simțurile spre patimi, dacă ritmul este cu totul nebunesc, dacă mesajul versurilor este unul vulgar sau imoral. Există însă și muzică bună, în sensul de nevătămătoare, cea care liniștește sufletul. Când regele Saul era tulburat lăuntric, tânărul păstor David, cântăreţ iscusit din harfă şi alăută, îi cânta psalmi şi astfel regele se liniştea. E cunoscut faptul că muzica proorocului David îi alunga pe demoni (un argument pentru forţa muzicii). El îndeamnă: Cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi Lui, gătiţi calea Celui ce străbate pustia… (Psalmi 67, 4), iar în acelaşi psalm spune: Înainte mergeau căpeteniile, după ei cei ce cântau din strune, în mijloc fecioarele bătând din timpane… (Psalmi 67, 26). Însuşi Mântuitorul Hristos şi Sfinţii Săi Apostoli au cântat. Avem mărturia Sfintei Scripturi că după Cina cea de Taină au cântat cântări de laudă şi au ieşit la Muntele Măslinilor (Marcu 14, 26; Matei 26, 30). Din toate acestea deducem că în faţa muzicii nu poţi rămâne impasibil, deci e drept a spune că muzica poate fi bună sau rea.

5. De ce să merg la biserică, dacă cei din biserică merg doar formal? Nu recunosc virtuțile creștinești acelora care nu merg la biserică.

R: Înainte de toate, nu mergem la biserică pentru alții, mergem pentru Dumnezeu și pentru sufletul nostru. E drept că deseori mulți merg formal și mă bucur că nu ai dori să mergi și tu de formă. Asta înseamnă că ești o persoană care abordează cu seriozitate lucrurile în viață. Nu lăsa lumea să stea între tine și Dumnezeu! Nu lăsa lumea să-ți fie piedică în drumul spre casa Domnului!

6. Cum scapi de reproșurile celor din jur în momentul în care ei observă schimbarea „negativă” de când mergi la biserică?

R: Reproșuri vor fi și va trebui să le porți cu demnitate creștină, ca pentru Domnul. Hristos atenționează pe cei credincioși Lui, pe care-i numește turmă mică (Luca 12, 32): Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveți. În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33). Așadar, să fim curajoși, să nu ne temem. Nu le da apă la moară, nu-i cicăli, nu-i eticheta și vei vedea, în timp, că reproșurile lor se vor transforma în tainică admirație pentru fermitatea ta.

7. De ce copiii din ziua de azi au impresia că dacă poartă cruci întoarse și pentagrame la gât și-și spun sataniști, sunt mai interesanți, chiar mai buni decât alții?

R: Mulți cred că ceea ce este inedit, ciudat, altfel, este automat și interesant. Există o vârstă la care teribilismul își spune cuvântul, dar odată cu maturizarea apucăturile acestea sunt lăsate în urmă. Nu le lua în seamă, nu le da importanță și pomenește-i pe cei ce, pentru o vreme, cad în capcana aceasta.

8. Toate religiile sunt bune, adevărate?

R: Nu pot fi adevărate toate religiile, pentru simplu motiv că învățăturile lor sunt adesea contrare. A crede că toate sunt adevărate, înseamnă a minimaliza cu totul jertfa pe care a făcut-o Hristos pentru noi. El nu este una din căi, este însăși Calea. Iisus Hristos spune despre Sine: Eu sunt ușa (Ioan 10, 9), Eu și Tatăl una suntem (Ioan 10, 30), Eu sunt Lumina lumii (Ioan 8, 12), Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine (Ioan 14, 6). Iudaismul este și el adevărat, dar nu este complet, nu este desăvârșit. Despre celelalte religii, numite îndeobște – păgâne, putem spune că au frânturi de adevăr, însă nicidecum nu le putem numi religii bune, adevărate. Asta nu înseamnă că acei oameni se pierd neapărat. Ai Domnului suntem cu toții, însă nu putem acredita religiile necreștine ca fiind bune, dumnezeiești, ele fiind închipuiri omenești, reminiscențe ale revelației primordiale.

9. Îmi e tot mai ușor să mint. Cum să scap de apucătura asta?

R: Minciuna e o patimă urâtă și ne aduce numai necazuri. Chiar și atunci când ne justificăm minciuna încercând să menajăm sau să nu supărăm pe cineva, vom avea de suferit. E nevoie de un efort susținut de a scăpa de această tendință nefirească de a înflora lucrurile, de a le răstălmăci sau inventa, pentru că, în timp, nimeni nu va mai pune preț pe ceea ce spunem, ne vom pierde prietenii și chiar așa zisa stimă de sine. Conștienzarea problemei e un pas uriaș spre rezolvarea ei. Cere ajutor Domnului să te ajute să scapi de neputința asta! Te va ajuta negreșit să lupți împotriva minciunii și a celui rău. Spun asta pentru că Scriptura asociază minciuna cu lucrarea celui rău, numind pe diavol – mincinos și tatăl minciunii. Ce nu e da, da și nu, nu, este de la diavol. Așadar, cei ce mint nu sunt într-o companie prea plăcută, dar Domnul e bun să ne scoată (și) din asta.

10. Prietenii mă consideră un habotnic pentru că eu cred în Dumnezeu. Ce mă fac dacă rămân fără prieteni?

R: Ce prieteni pot fi aceia care nu-ți respectă opțiunile, aspirațiile, visele? Odată cu trecerea timpului, cu maturizarea, căutăm să ne alegem prietenii în funcție de interesele și valorile comune. Sunt convins că în mediul tău sunt totuși și câțiva amici care simt și gândesc ca tine. Strângeți rândurile! Împrieteniți-vă! E greu să fii fără prieteni, e drept, dar e și mai rău să ai prieteni necredincioși, care nu te înțeleg și care, probabil, te ademenesc spre o viață de păcat, străină de valorile credinței.

11. Mi-am pus un cercel în sprânceană. Toți mi-au spus că sunt așa cool. Sunt tare fericită… Niciodată nu cred că voi suferi, eu voi fi mereu în pas cu moda…

R: Mi-am pus și eu cândva doi cercei în ureche, iar pe vremea ceea nu erau mulți băieți cu cercei. Însă, fericirea de care vorbești nu a durat mult și cu adevărat nu poate să dureze, pentru că ea nu ne poate veni de la lucrurile trecătoare, pieritoare. Fericirea e o stare sufletească profundă și e legată de relația noastră cu semenii și cu Dumnezeu. Citește Fericirile pe care le rostește Hristos (Matei 5, 1-12) și vei înțelege mai multe. Cu toată puterea cred că tocmai moda și trendurile care hăituiesc firea noastră, forţând o schimbare pe care în adânc nu o dorim, e pricină de nemulțumiri, suferință, nefericire. Ai grijă!

12. Creștinii ăștia sunt niște habotnici, îndoctrinați, limitați mintal. Fanatici, ce mai! Nu vreau să fiu ca ei, ci vreau să fiu cu gașca mea, mereu pe culmile fericirii. Că doar nu fac rău nimănui, nu?

R: Cândva credeam și eu exact același lucru. Timpul a trecut și lucrurile le văd altfel. Acum pe adevărații creștini îi văd fiind niște oameni extraordinari, profunzi, virtuoși, serioși, stăpâni pe sine, bucuroși, iubitori de aproape. Va veni o vreme când, probabil, gașca se va destrăma. Și a doua gașcă, și a treia. Dacă pe culmile fericirii nu se ajunge neapărat prin distracții cu gașca?

13. Părinții nu mă lasă să mă rog seara. Ce să fac? Dacă nu mă rog, simt că mor pe dinăuntru, încet-încet. Care e soluția?

R: Cred că, pe cât posibil, e bine să evităm astfel de conflicte. Să căutăm pacea, pe cât e posibil. Există soluții pentru astfel de situații nefericite. Întâi de toate, se poate alege un alt timp pentru rugăciunea citită, când părinții nu sunt acasă sau când sunt ocupați cu altceva. Pentru astfel de situații se poate pune accent mai mult pe rugăciunea lăuntrică, pe rugăciunea „Doamne, Iisuse…” care se poate rosti în tihna nopții și fără a consuma curent. Dar cel mai bun e sfatul direct al duhovnicului. Recomand multă răbdare și rugăciune permanentă pentru neputința și orbirea părinților. E și asta o formă de mucenicie contemporană.

14. Ce înseamnă prieten adevărat?

R: Pe tema acesta s-au scris cărți întregi, studii și articole nenumărate. Greu e a cuprinde pe scurt valențele unei prietenii adevărate, de aceea la această întrebare vor fi mai multe răspunsuri. În Capernaum Domnul Iisus Hristos a primit „vizita” unor oameni care îşi aduceau prietenul pentru a fi vindecat. Şi spune Sfântul Evanghelist că văzând Domnul credinţa lor, l-a vindecat pe bietul chinuit de boală. Eu văd aici tabloul adevăratei prietenii. Cel care te duce la Hristos şi cel care nu te părăseşte atunci când îţi este mai greu dovedeşte adevărată şi nefăţarnică prietenie. Iar culmea dragostei este să-ţi pui sufletul pentru prietenii tăi, după cum spune același Hristos.

15. Boala este ceva cu totul rău, negativ sau are și o latură pozitivă?

R: Cum bine ai intuit, într-adevăr, boala poate avea și o latură pozitivă. Există o tendință aproape generalizată de a numi boala ca fiind un rău. Rău însă este numai păcatul, singurul pe care-l putem numi cu adevărat rău. Boala, suferința, neputința, de multe ori, când sunt duse cu credință și răbdare, ne dau șansa să privim spre noi înșine, să ne reevaluăm în altă lumină întâmpinările vieții și să învățăm să trăim frumos.

(Laurențiu Dumitru)