Micii mucenici ascunși – o propunere de pregătire pentru Săptămâna Patimilor

“… un repros viu pentru oamenii cu suflete moarte…”

Un reportaj tulburator difuzat in cadrul emisiunii “In premiera”, despre miile de copii romani cu boli rare si cumplite, “copii eroi”, cum au fost ei numiti in emisiune, eroi impreuna cu parintii lor, copii si parinti chinuiti si rastigniti zilnic, ale caror suferinte teribile, dar si ale caror seninatate si demnitate sufleteasca ne coplesesc, ne mustra si ne rusineaza fara drept de apel.

https://www.youtube.com/watch?v=NHDJwblRBj4&feature

Apoi un articol cu povestea unui copil grec foarte credincios, Marios, care a purtat, pana la 17 ani, o boala cumplita degenerativa, intr-o stare de pace plina de intelepciune, de bucurie matura si de recunostinta incredibile, ce nu pot fi explicate decat prin puterea sfintitoare a harului, care l-a inundat cu mangaierea Sa.

Aceste Golgote vii si cotidiene care se petrec astazi, langa noi, ne rusineaza si ne mustra cu putere, daca a mai ramas cel putin o farama de constiinta si de sensibilitate in noi, pe toti cei care, relativ sanatosi fiind si ducand o viata inca destul de linistita si de normala, ba unii chiar foarte confortabila si rasfatata, nu stim sa mai pretuim nimic, nu stim sau uitam foarte usor sa fim recunoscatori pentru tot ceea ce am primit. (…)

Cu aceste imagini, ganduri si trairi va propunem sa intram in Saptamana Mare, pentru ca numai asa vom intelege si vom participa viu si adevarat, la Sfintele si mantuitoarele Patimi pentru noi ale Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos!

Sa mergem si noi sa murim impreuna cu El, ca sa ne inviem sufletele moarte!

***

“E foarte optimista, si ea ne da curaj si noua… Ea a acceptat ca e un copil mai deosebit ca ceilalti: Daca asa sunt eu… Si-ti da curaj. E o luptatoare!”

– Ia spune, ce spui tu la copiii bolnaviori?

– Sa se lupte, sa nu se dea batuti si sa fie curajosi.

(Georgiana Haineala, 12 ani, bolnava de epidermoliza buloasa, a carei piele, mai subtire decat a aripii de fluture, se sfasie la cea mai mica atingere)

***

… Eduard, in schimb, se bucura pentru orice. Pentru fiecare zi in care mai poate iesi putin din casa. Pentru fiecare clipa in care crede ca e un om normal…

“Imi zice si el de multe ori: Mami, trebuie sa te gandesti ca sunt oameni sanatosi, care n-au avut nimic niciodata, si se intampla un accident, si de multe ori raman marcati pe toata viata. Macar eu asa am crescut, asta e situatia! Si vreau sa va spun ca daca ar fi un copil sa se streseze, sa planga, sa se necajeasca, sa-si planga de mila, n-as rezista, credeti-ma! Stiti cat de mult ma intareste el pe mine prin felul lui de a fi!”

(Elena, mama lui Eduard Gabor, 21 de ani, bolnav de hemofilie, ramas fara ambele picioare, din cauza bolii, de la 13 ani)

***

“Mamico, ne iubeste Dumnezeu”

Lectia minunata a unui copil bolnav de distrofie musculara din Grecia, MARIOS NASIOS

Marios s-a nascut de Intampinarea Domnului (2 februarie) 1987. La varsta de 5 ani incepu sa prezinte dificultati la mers, instabilitate, obosea repede, intampina greutate in a urca scarile sau a se scula de jos. La 7 ani i s-a pus diagnosticul: distrofie musculara de tip Duchenne.

Distrofia musculara este o boala rara ereditara ce apare la baieti si se agraveaza in timp, treptat,pana cand bolnavii in cele din urma raman imobilizati complet si din cauza atrofierii muschilor aparatului respirator, se ajunge la insuficienta respiratorie.

Marios a trecut prin toate aceste stadii, dar era un copil talentat. Elev stralucit pana la liceu, unde a apucat sa intre (a murit la 17 ani). De la 8 ani era in caruciorul cu rotile pentru invalizi.

Cu acest carucior participa la parade de defilare ca stegar, purtand drapelul cu fala in fruntea defilarii. Avea un suras vesel, intelepciune dupa Dumnezeu, simtul recunostintei si era cu un “multumesc” pe buze catre oricine: catre mama lui care-l ingrijea, catre colegii lui de scoala, profesori si catre duhovnicul lui, parintele Ghevasie.

Obisnuia sa spuna:

“Sunt foarte bine. Nu-mi lipseste nimic. Simt ca iubesc pe toata lumea. Ca Dumnezeu sa nu ma faca bine, ceva stie, poate ca asa e mai bine.Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat minte si pot comunica cu oamenii; ca pot citi; ca pot intelege toate. De n-as fi avut minte, ce as fi facut cu mainile? Cel paralizat, care are minte si face rabdare este cel mai istet om din lume… Mama, Dumnezeu ne iubeste. Este spre binele sufletelor noastre si, daca nu ne da sanatate, totusi ne dezleaga celelalte probleme“.

Datorita faptului ca evolutia bolii a afectat muschii cardiaci, Marios incepu sa dea semne de puls accelerat. Cu un puls de 128 era nevoit sa mearga in fiecare zi la scoala. Aflandu-se aceasta suferinta spunea:

“Alti copii, suferinzi ca si mine, sunt nevoiti sa intrerupa scoala, caci nu mai pot continua din pricina bolii. Iar eu cate daruri am!“.

Colegii sai de scoala, profesorii isi amintesc mereu de chipul sau ce stralucea de bucurie.Avea dreapta socoteala si dragoste si spunea adesea mamei sale:

“Iarta-ma, mama, ca te obosesc relele mele. Suntem doi oameni si avem doar doua picioare. Ale tale si acestea operate. La pranz eu imi fac lectiile, iar tu ai grija de mine seara, astfel si eu am grija de tine la amiaza“.

In fiecare Duminica se impartasea cu dor si nerabdare.

Cand in 1995, Marios se infatisa Comisiei de Medicina in vederea obtinerii de ajutor social pentru cei cu probleme de locomotie si afectiuni musculare, si Casa de Asigurari nu i-a acordat niciun ajutor, mama sa s-a mahnit, dar el i-a zis:

“Mama, nu merita sa te mahnesti pentru viata aceasta. Noi pentru cealalta viata trebuie sa ne intristam. Nu vreau sa fii trista si sa plangi. Asa cum Dumnezeu hraneste pasarile, astfel ne va hrani si pe noi si ne va purta de grija. Da, intr-adevar“.

“Nu pot pricepe cum de nu merg oamenii la biserica”

Marios inteleptit de Dumnezeu spunea:

• Eu nu sunt nimic. De altfel, oamenii nu trebuie sa se bucure mult, dar nici sa se intristeze mult. Sa avem buna-cuviinta…

• Cu Dumnezeu ne punem noi? Daca El vrea sa ploua, sa ploua. Ca doar nu suntem de zahar!

• Mamico, ne iubeste Dumnezeu! Se ingrijeste de noi. Ne da, desigur, greutati, dar ne si ajuta, ne da si putere sa le trecem. Nu vezi cat de mult se ingrijeste de noi? Se ingrijeste si de pasarele si nu se va ingriji de noi? Uite! Multi oameni, necunoscuti noua inainte, acum ne inconjoara cu dragoste.

• Soarele dragostei daca ar lumina lumea, ea ar fi foarte frumoasa si mai buna, pentru ca soarele dragostei este Insusi Hristos  (Aceasta propozitie a fost scrisa de Marios intr-o teza cand era elev in clasa a IV-a).

• Ce pacat! Rudele nu trebuie sa caute razbunarea. Dimpotriva, sa se roage pentru odihna sufletului rudeniei lor, dar si pentru sufletul ucigasului. Dumnezeu este singurul in drept sa judece.

• Nu pot pricepe cum de nu merg oamenii la biserica…

Pe 5 august 2003, Marios a facut edem la plamani. A fost internat la terapie intensiva, unde felul sau de a fi, in ciuda starii critice in care se afla inima sa, cu 145 de pulsari, a impresionat profund pe tot personalul medical al spitalului. Trei luni mai tarziu facu primul atac de cord.Pe 25 noiembire 2003 a adormit intru Domnul.

In ziua inmormantarii, desi fusese aranjat ca sicriul sa fie transportat cu masina speciala, aceasta s-a oprit brusc! Nu era cu putinta sa mai porneasca, cu toate ca nu prezenta vreo defectiune. Lucru inexplicabil! Ce se intamplase? Colegii lui de scoala au vrut sa transporte sicriul ei insisi, pe umerii lor, si rugaciunea le-a fost ascultata. Intamplarea cu oprirea masini au socotit-o un semn, si astfel a avut loc impresionanta procesiune funerara, cu sicriul, purtat pe umerii colegilor lui de scoala. La cimitir, in timpul slujbei de inmormantare, s-a cantat “Hristos a Inviat!”.

Absolventii de liceu din acel an, au scris pe diploma de absolvire, cu litere mari, numele Marios, cu urmatoarea inscriptie comemorativa:

“Mare cinste si bucurie ca te-am cunoscut aici pe pamant, Marios. Mai mare cinste si fericire sa ne intalnim in cealalta viata, cea vesnica“.

Meditatii despre rugaciune

• Rugaciunea este singurul mijloc de comuniune a oamenilor cu Dumnezeu.

• Ca sa ne rugam fara raspandire, ne ajuta lasarea spatiului pamantesc si urcarea in inalturi, la cer, unde exista Imparatia Cereasca a lui Dumnezeu.

• Dumnezeu asculta toate rugaciunile ce facem, chiar daca nu raspunde intotdeauna la cererile noastre.

• Nu trebuie sa ne suparam, deoarece are si El planurile Sale pentru mantuirea oamenilor. Stie cum, unde si cand va raspunde rugaciunilor noastre, astfel incat sa iasa bine. De ne asculta de indata, poate ca iesea rau, si de aceea nu ne raspunde.

• Rugaciunea trebuie sa iasa din inima, iar nu din minte. Sa se faca cu caldura si simtire, iar nu cu raceala, cum facem de obicei.

• Bine ar fi fost ca toti oamenii din lume se se roage, astazi cand lumea noastra a pierdut orice contact cu Dumnezeu, si nu doar sa cerem, ci si sa-I multumim si sa-L slavim.

(Marios Nasios, 3 februarie 2000 – Traducere din cartea “Se fac si astazi minuni?” de Monah Gherontie Nica, aparut in revista Familia ortodoxa, nr. 3/2011)

(Articolul poate fi citit integral pe Războîntrucuvânt)