Mihai Eminescu – l-am îndrăgit, dar nu în şcoală

20

EminescuCând auzeam de Mihai Eminescu mă enervam şi mă gândeam la comentariile de zeci de pagini la poeziile lui pe care trebuia să le-nvăţ. Oricum din poezia lui nu înţelegeam prea multe, decât rima şi ritmul ei, cum să înţeleg acele lungi şi plictisitoare comentarii. În primul rând ne-au pus profesorii să-i învăţăm poeziile lui şi comentariile altora asupra lor, fără să ne spună cu ce ne ajută în viaţă, la ce-mi foloseşte mie acum să ştiu, sau mai târziu? Întrebarea era cumva retorică, pentru bacalaureat normal.

Nici profesorii nu păreau prea încântaţi când îl predau pe Eminescu, era totul o rutină….nimic atragător, plictiseală…. Şi uite aşa am început să leg de Eminescu numai amintiri neplăcute, chin, şi muncă, fără niciun rezultat. Totul se întâmpla pănâ-n liceu.

Acum un an şi câteva luni stând la servici fără prea multă treabă am intrat pe un site de poezii şi am început să citesc câteva scrise de Mihai Eminescu. Cred că era prima oară când îi citeam poeziile liber, neconstrâns, şi cu mare drag. Citeam, citeam….şi nu-mi venea să cred ce frumoase sunt. Din când în când mai citeam câte o poezie şi de alt autor să văd daca problema e la mine, dacă nu ştiam eu ce înseamnă poezia sau Eminescu e un geniu. Versurile lui Eminescu erau printre versurile celorlalţi aşa cum sunt cuvintele din scrierile sfinţilor pe lângă cuvintele oamenilor de rând, a celor căldicei sau departe de Dumnezeu.

Pot să spun astăzi cu putere că Mihai Eminescu a avut un mare har de la Dumnezeu, că frumuseţea poeziilor lui nu poate veni decât de la Vistierul Bunătăţilor şi Dătătorul de viaţă, că poezia e o armonie a cuvintelor, e o înţelegere tainică de a da un singur mesaj, de a transmite un singur duh, o singură stare…

(Claudiu)

(Visited 46 times, 1 visits today)