Milostenia te va feri de tot răul

„Cel ce face milostenie îşi împrumută aproapele; cel ce-i vine în ajutor păzeşte poruncile. Împrumută-ţi aproapele când are el nevoie; la rândul tău, înapoiază-i după cum v’aţi înţeles; ţine-te de cuvânt şi fii cinstit cu el  şi’ntotdeauna vei afla ce-ţi trebuie.

Mulţi socotesc împrumutul ca pe un chilipir şi le fac necazuri celor ce i-au ajutat. Până să primească, pupă mâna celui care-i dă  şi de banii aceluia vorbeşte cu smerenie; dar când trebuie să înapoieze, atunci tărăgănează,  vorbeşte ca un amărât şi pune vina pe împrejurări.

Dacă are noroc, cel ce l-a împrumutat primeşte banii pe jumătate şi se uită la ei ca la o pleaşcă; iar dacă nu, n’o să mai vadă nimic şi-şi va face pe degeaba încă un duşman care-i va răsplăti cu blesteme şi sudălmi  şi, în loc de cinste, nu-i dă decât dispreţ.

Mulţi sunt cei ce n’au vrut să împrumute, dar nu din răutate, ci din teama de a fi păgubiţi pe degeaba.  Cu toate acestea, fii îngăduitor cu cel umil şi nu-l face să tânjească după mila ta. De dragul poruncii, sări în ajutorul săracului şi, privind la sărăcia lui, nu-l lăsa cu mâinile goale.

Pierde-ţi banii pentru un frate sau un prieten; că dacă ruginesc sub o piatră, îi pierzi pe degeaba. Pune-ţi comoara după poruncile Celui-Preaînalt, şi-ţi va folosi mai mult decât aurul.

În hambarele tale strânge-ţi milostenia, că ea te va feri de tot răul; mai mult decât un scut puternic, mai mult decât o lance grea, în faţa duşmanului se va bate ea pentru tine.

Omul de bine se pune chezaş pentru aproapele său, dar cel ce şi-a pierdut ruşinea îl lasă singur. Nu uita binele pe care ţi l-a făcut chezaşul, că el şi-a pus viaţa pentru tine.

Păcătosului nu-i pasă de bunurile chezaşului său, nerecunoscătorul îl uită pe cel ce l-a scăpat de nevoi.
Chezăşia a sărăcit numeroşi înstăriţi şi i-a purtat încoace şi încolo precum un val pe mare; oameni puternici a scos afară din case şi i-a făcut să rătăcească printre neamuri străine.

Păcătosul care se îmbie să fie chezaş şi urmăreşte câştig, îşi îmbie osânda. Ajută-ţi aproapele după puterea ta şi ia aminte la tine însuţi, ca nu cumva să-ţi îmbii căderea.

În viaţă nu te poţi lipsi de apă, de pâine, de haină şi de o casă care să-ţi fie adăpost. Mai bună e viaţa săracului într’o colibă de bârne decât mâncărurile scumpe într’o casă străină. Că-i mult, că e puţin, fii mulţumit şi nimeni din preajma ta nu te va arăta cu degetul.

Tristă e viaţa de a umbla din casă’n casă: oriunde te opreşti, nu-ţi vei deschide gura; dai de mâncat şi de băut ca să nu ai decât neplăceri şi, pe deasupra, mai auzi şi vorbe amare: „Vino, străinule, şi pune masa şi, dacă ai ceva, dă-mi să mănânc; du-te, străinule, lasă locul unuia mai vrednic, că-l aştept pe fratele meu şi-mi trebuie casa!“

Iată ce e greu de’ndurat pentru un om cu minte: să-l certe ospeţia şi să-l dojenească datornicul.”

(Sfânta Scriptură – Cartea Înţelepciunii lui Iisus Sirah – Capitolul 29)