Minunile Sfântului Efrem cel Nou prin icoana sa făcătoare de minuni (recomandare de carte)

Cu bucurie vă semnalăm apariția unei noi cărți la Editura Areopag în care sunt redate minuni ale Sfântului Efrem cel Nou prin icoana sa făcătoare de minuni care se află acum în București. Iată câteva spicuri din această carte:

„Mărturisesc sfințenia icoanei Sfântului Efrem cel Nou, mare izvorâtor de mir”

Subsemnatul Arhimandrit Ioan Lovin, din Mănăstirea Sihăstria Rarăului, mărturisesc sfințenia icoanei Sfântului Efrem cel Nou, mare izvorâtor de mir. În data de 21 noiembrie, la orele 8 dimineața, în lipsa părintelui Onufrie, cel ce se ocupă cu supravegherea sfintei icoane, am găsit o sticlă de un litru cu sfântul mir, deși seara i s-a pus sticla goală. Mirul deja curgea pe jos în picături dese. De asemena, protosinghelul Haralambie Orcălean, tot din mănăstirea noastră, trezit în mirosul mirului a venit și a văzut și el sticla de un litru plină de mir ce dădea pe dinafară. Aceasta este a doua mărturie. Apoi, a fost chemată obștea mănăstirii noastre ca să vadă și ea minunea izvorârii mirului din icoană, care curgea prin furtunaș în altă sticlă goală. Și de atunci, permanent, cu mici întreruperi, sfânta icoană dăruiește mir vindecător celor bolnavi ce vin cu credință, după spusa Mântuitorului adresată celor bolnavi:  Fie ție după credința ta .

Printre cei prezenți la sfânta icoană a fost și părintele Iacob monahul, care a simțit prezența harului divin folosind acest sfânt mir pentru vindecarea și sănătatea lui.

Pentru confimarea celor de mai sus semnează ieromonahul Calinic, rasoforul Andrei, fratele Ovidiu, fratele Victor, monahul Arsenie, rasoforul Arsenie, fratele Adrian, monahul Iacob, fratele Iulian, fratele Gerard și alții precum și toți creștinii care vin zilnic de se închină la sfânta noastră mănăstire. (Arhimandritul Ioan Lovin, Mănăstirea Sihăstria Rarăului)

„De atunci am simțit că mi s-a îmbunătățit vederea”

Mi-am dat cu mir de la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou și am simțit o putere duhovnicească, bucurie în suflet și vindecarea neputințelor mele trupești. Mă simt cum nu se poate spune în cuvinte omenești, parcă sunt alt om. Am dat cu mir pe frunte. Un timp îndelungat îmi îngheța fruntea. După ce mi-am dat am început să simt o căldură pe care mai înainte nu o simțeam. Am dat cu mir de la sfânt pe pleoape și în ochi și am început să simt o căldură duhovnicească și o usturime ca aceea a usturoiului în ochiul stâng, care era bolnav. În momentul acela am simțit două, trei zgârieturi în ochi. La a treia ungere cu mir nu am mai simțit acele răni. De atunci am simțit că mi s-a îmbunătățit vederea. ( Monahul Iacob)

Sfântul Efrem cel Nou ajută o fetiță să iasă din comă. Fetița noastră, Elena Carmen, în vârstă de 11 ani și 5 luni, aflată în comă la Spitalul Elias în urma unui accident de circulație pe trecerea de pietoni, și-a revenit după ce părintele a adus la spital în secția A.T.I. icoana Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou și sfânt mir. Medicii au relatat că după ce părintele Onufrie a plecat, starea fetiței s-a îmbunătățit simțitor. (Silvia Vrăjitoru, Mogoșoaia). Notă: mărturia doamnei preotese a fost confirmată prin semnătură de părintele Ion Vrăjitoru, soțul dânsei. „O să lăsați bastonul.” Eu am auzit de Sfântul Efrem cel Nou de la doamna Maria Cenușă. Cineva mi-a dat numărul de telefon al părintelui Onufrie. Când am sunat și am vorbit cu părintele, am simțit ca o binecuvântare. Nu știam cum să ajung mai repede la dânsul. Înainte să ajung la el am căzut, m-am operat de gonartroză și ruptură de menisc. Am avut și lichid la genunchi. Mai întâi am stat în cărucior cu rotile trei săptămâni. Apoi am trecut la cârje. Am ajuns la părintele Onufrie anul trecut (în 2012). Inițial doctorul îmi spusese că nu știe exact dacă va reuși operația și dacă nu va fi nevoie de proteză. Fiind la o vârstă înaintată, exista riscul să nu se mai refacă cartilagiile. În martie m-am operat, în iunie am ajuns la icoana sfântului mai ntâi în cârje, apoi în baston. Încet, încet m-am rugat la sfântul, cum am putut. Părintele Onufrie mi-a spus: o să lăsați bastonul! N-a mai trecut mult și prin luna septembrie, pe la sfârșit, când am mers la părintele am ajuns fără baston. I-am mulțumit sfântului pentru minune. După ce m-am rugat câteva luni la icoana Sfântului Efrem cel Nou m-am dus la control și acum pot să merg foarte bine, fără să port proteză. (Maria V., 56 de ani)  

„Peretele era plin, plin din ce în ce curgea mai mult mir.” Părintele Onufrie era în spital și am venit cu soțul să îi pregătesc niște hăinuțe de schimb să îi duc la spital și ceva de-ale gurii, de mâncare. Și l-am rugat pe soțul să meargă să pregătească candela să ardă la icoana sfântului. Niciodată nu lăsam stinse candelele. Și zic, uită-te la sticluță, vezi dacă a curs ceva mir în ea. Mai întâi a fost așa vizibil mirul pe ea. Acum un an și jumătate a fost asta. N-am fost eu de față. Câteva credincioase care se spovedesc la părintele au venit să aducă lumină de Paști acasă și au văzut că pe perete era șiroi, umed de mir. Noi aveam la toate icoanele câte o lumină aprinsă în fața lor. La început au crezut că au atins cumva candela când au pus lumină și au curs pe perete picături de mir sau de ulei. De fapt de ulei, că nu știau că e mir. Și au rămas surprinse că totuși mirosea a mir. Și i-au spus părintelui. Părintele era ori pe Rarău, ori în spital, nu mai știu unde era în perioada aceea, de Paști. I-au spus părintelui și când a venit părintele, într-adevăr, a văzut că era mir și peretele era plin, plin din ce în ce curgea mai mult. Și se umezise bine de tot peretele din spatele icoanei cu Sfântul Efrem cel Nou.

Noi venind la părintele,  soțul a zis, părinte, haide să vă facem un fel de tăviță unde să stea icoana și să curgă mirul, să fie cu un țâmburuș să recuperăm ce curge din ea. Să nu lăsăm așa să se irosească mirul, să se piardă. Și i-a făcut dintr-o țeavă de cupru din aceea mai mare, a desprins-o și a făcut cât să stea icoana așa în ea. Și așa mirul care curgea a reușit să curgă într-o sticluță. La început era mai puțin. Pe urmă icoana era tot mai îmbrobonată, tot mai curgea dar nu cu fluiditate mare, așa, să se strângă și să vezi cu ochiul liber mult de tot.

Revenim la ceea ce am văzut și am trăit eu cu soțul. Soțul a mers să schimbe sticluța de la icoană că părintele se simțea foarte rău și noi mai stăteam lângă el la spital. Au fost perioade în care făceam cu rândul și aveam grijă de părintele la spital, că era rău de tot. Și zic, nu știu dacă mâine ajungem să trecem pe acasă, dar vezi cât este în sticluța aia, dacă cumva a curs și pune o altă sticluță sau varsă în altă sticluță. Noi o luam, deșertam în altă sticluță și puneam sticluța la loc. Era o sticluță de plastic. Atunci soțul zice, vino repede! Sticluța era umplută pe jumătate. Eu m-am speriat la început, n-am știut din ce cauză. Într-adevăr, pe furtunel mirul era fluid. Cum tragi vinul pe furtun și la început se vede șiroiul curgând. Pe urmă mirul avea momente când se oprea, nu mai curgea. Dar tot timpul pe icoană erau brobonele. Și tot timpul se vedea umed cu ochiul liber. Avea momente când curgea mai mult, avea momente când icoana era numai îmbrobonată și nu curgea. Acum (când înregistrăm mica mărturie) a început să curgă din ce în ce mai mult.

Și acum, când a dus icoana pe Rarău, a fost ceva de nedescris, nu pot să vă spun. Erau broboanele ca după o ploaie torențială de vară când rămân picăturile alea mari pe plante. Se făcuse icoana plină de broboane mari și am zis părintelui, părinte, cred că e ceva cu Sfântul Efrem, cred că i-a plăcut să ajungă aici la Rarău sau nu știu ce vrea să ne arate. Că icoana era plină, plină, plină. Și peste noapte a curs de s-a umplut sticla și când au intrat părintele Ioan de la Rarău și cu părintele Haralambie era baltă pe jos. Și de atunci continuu curge și din ce în ce curge mai mult acolo, la părintele Ioan.

Și acasă, v-am zis, eu fiind aici zi de zi, tot timpul aveam grijă să ardă candelele și când stăteam prin preajmă ardea lumânarea la Sfântul Efrem și la Sfânta Paraschevi. Că și de la icoana Sfintei Paraschevi a curs. Eu voiam să șterg icoana ei de praf și să am grijă să nu se atingă tot omul de icoană direct. Toți vor să atingă mai mult, să atingă mai mult! Și când am fost la părintele Justin cu icoana Sfântului Efrem măicuțele erau dornice să atingă mirul și să dea cu vată și se lipise vata pe icoană și se imprimase pe mir, era toată lipicioasă. Dar pe urmă mirul a curs și s-a acoperit, s-a uniformizat, nu se mai cunoaște.     La icoana Sfintei Paraschevi sticla era curată, dar curgea pe ramă, pe unde ieșea nu știu, curgea pe tăviță, curgea puțin în pahar, dar toată rama era plină  de mir. Și prin spatele ei băgam mâna și o ștergeam și pe acolo găseam mir. Acum n-a mai curs mult în pahar, dar în schimb acum s-a îmbibat toată în mir, foarte puțin, sus, nu e îmbibată. Icoana Sfintei Paraschevi a izvorât mir nu mult după ce a izvorât icoana Sfântului Efrem. Atunci a făcut soțul tăviță și pentru cealaltă. Deci le-a făcut la amândouă. Și a făcut și la icoana Mântuitorului că ea izvora din chilia în care a stat prima dată părintele. A stat în gazdă la cineva. Acum trei ani am fost cu părintele Onufrie la Prislop. A fost ceva, așa, pe nepregătite. Pe ultima sută de metri cineva a renunțat și m-a luat pe mine. Și la Sibiu ne-am oprit și am intrat într-un magazin de obiecte bisericești. Părintele își dorea foarte mult să facă un paraclis pentru copiii cu probleme. Știind lucrul acesta am zis, părinte, hai să intrați și să vă alegeți o icoană cu Mântuitorul să o aveți în paraclis. A ales-o pe asta, am cumpărat-o. V-am zis că părintele stătea în altă parte dar icoana Sfântului Efrem era la mine în casă. Și a Sfintei Paraschevi. Părintele, când le-a cumpărat, nu avea unde să le pună. Unde stătea dumnealui era o cameră foarte, foarte micuță. Avea câteva icoane și nu avea unde să le mai pună și pe acestea. Și atunci m-a rugat, zice, mamă, ține-le la dumneata. Stând la curte zic, părinte, am spațiu suficient, le țin. Tot timpul mă uitam la ele și îmi erau chiar dragi. Și atunci am cumpărat-o pe cea cu Mântuitorul și am dus-o tot la mine acasă. Deci au stat la mine acasă mai bine de jumătate de an. Cred că aproape un an au stat cea cu Sfânta Paraschevi și cu Sfântul Erem, iar cea cu Mântuitorul a stat din iunie până în decembrie. Înainte de Sfântul Nicolae i-am dat-o părintelui și a dus-o acasă. A venit pe la noi și i-am zis, haideți părinte, nu luați acasă măcar icoana micuță cu Mântuitorul? Zice, hai să o iau acasă. Părintele ținea să aibă tot timpul flori la icoane. Primise sau cumpărase crini. Și s-a trezit că curge mir de la icoana Mântuitorului pe hârtia de la crini, pe ambalaj. Când am mers cu colindul la părintele mi-a arătat cum curgea mirul din icoana Mântuitorului și cum era numai mir. Mutându-se de acolo, am adus icoana aici, acasă. Se uscase mirul în zona ochilor Mântuitorului dar acum vreo două săptămâni am văzut că începe iarăși să curgă, avea șiroaie ușor vizibile, nu e zvântat tot. Mai întîi a izvorăt mir icoana Mântuitorului, apoi icoana Sfântului Efrem cel Nou, apoi icoana Sfintei Paraschevi.

Au fost persoane care veneau și îmi ziceau că sunt foarte mulțumite pentru cum le-a ajutat sfântul. A venit o bătrânică care avea băiatul aproape alcoolic. Părintelui i-a băut și spirtul medicinal. Intra în baie și când a realizat părintele nu mai avea nici spirt medicinal. L-a băut. Plus ce mai avea părintele pe acolo,  o sticluță, două de vin pentru împărtășanie. Erau goale toate. Și spunea mama băiatului că nu are serviciu și bea în disperare. La un moment dat, băiatul pleca de aici încărărit (pe șapte cărări). Nu îmi dădeam seama de ce. Să vină la părintele și să plece pe șapte cărări! Și a venit maică-sa după ce s-a rugat la icoana Sfântului Erem și ne-a spus că și-a găsit și serviciu, s-a lăsat de băutură și vorbește și cu o fată și urmează să se căsătorească.

Pe urmă, tot așa, o doamnă se ruga pentru băiatul ei că era necăsătorit și avea o vârstă, în jur de treizeci și ceva de ani. Eu pe doamna o cunosc pentru că am mai văzut-o și la alte biserici, unde mergem noi de obicei. A făcut acatistul sfântului, s-a rugat și după ce a terminat de citit acatistul ne-a spus plină de bucurie vestea că băiatul și-a găsit o prietenă și și-au stabilit și nunta. Acum sunt căsătoriți în fața sfântului altar.

Fetița părintelui de la Mogoșoaia a avut un accident, pe trecerea de pietoni a lovit-o mașina. Astăzi am văzut-o, merge în picioare și e bine, nu are nicio zgârietură. Am zis, Doamne, mare e puterea lui Dumnezeu! Spre sfârșitul lui august a fost accidentul. Vine părintele și ne spune, rugați-vă cu toții că fata unui părinte a avut accident pe trecerea de pietoni. Ne-am adunat toți care am putut, am făcut acatistul Sfântului Efrem. Părintele Onufrie a făcut și el acatistul și a mers la spital. Cred că a ajuns și cu icoana la patul fetiței, care era în comă. N-avea nicio șansă de supraviețuire. Medicii au spus că nu mai are nicio scăpare. Era pe aparate. La fiecare dezlegare părintele o pomenea. Pe la toate mănăstirile unde ajungeam dădeam să o pomenească la Sfântul Altar. După ce s-a dus părintele la spital și a citit acatistul lângă patul fetiței a doua zi a primit un telefon și a aflat că au scos-o de la aparate și a înțepat-o să vadă dacă simte și e conștientă sau o deconectează de tot. Și atunci fetița a dus mâna unde au înțepat-o și apoi a început să-și revină. Și într-o săptămână fetița și-a revenit. Și astăzi am văzut-o stând în picioare. Părintele zice, a ieșit, nu mai are nicio zgârietură, nu  mai are nicio zgârietură! Astăzi am văzut-o venind la părintele și am zis, Doamne!

Și eu m-am rugat la sfântul când era sora mea în operație de apendicită. Eu zic că și pe mine m-a ajutat, mi-a ascultat rugăciunile. A fost de trei ori în operație. Ea are ciroză hepatică și a avut complicații. Și aveam acatistul sfântului. Zic, sfinte, ajută-mă tu! L-am sunat pe părintele și i-am zis, părinte, rugați-vă la sfântul. Sfântul a fost acolo și a ajutat-o.

Uneori scriam câte un bilețel cu problema omului respectiv, o puneam sub icoana sfântului și pe urmă îmi spuneau că omul e bine.

Mai venea o doamnă în cârje, de-abia mergea. Nu reușea să meargă. Și a venit o dată, de două, de trei ori și la un moment dat a început să meargă mai bine. Vedeam cum merge mai bine. Și își uita și bastonul la ușă. Nu îl mai ținea în mână. Eu râdeam cu dumneaei și-i spuneam, să vedeți că îl uitați de tot! Sfântul o să vă vindece și nu o să mai aveți probleme. Și într-adevăr, a plecat la un moment dat și mergea fără bastoane. Și mergea foarte bine. Mi-a zis și soțul că părintele Ioan de la Rarău, de când a dus icoana acolo merge, face pași fără să se țină de amândouă bastoanele. Și dânsul avea probleme mari pentru că a trecut prin comunism. I-au zdrobit comuniștii cu ciocanele genunchii, oasele îi sunt strivite. A venit soțul meu acasă și zice, știi că părintele Ioan a mers de la chilie până pe balcon? A mers fără bastoane! Le flutura în vânt! Și am zis, Doamne, mare e minunea ta! (Niculina Șirli, București)

(Mărturii oferite de Ciprian Voicilă)