Mircea, un tânăr care nu a găsit iubirea în familie
Dragă comunitate Ortodoxia Tinerilor,
Va urmăresc de cel puţin 2-3 ani. De data aceasta m-am gândit să vă fac o mărturisire care mi-aş dori din tot sufletul să fie de folos tuturor, chiar dacă nu este povestea mea, dar sunt, oarecum, implicată direct. Mă adresez tuturor tinerilor care citesc publicaţiile Ortodoxia Tinerilor.
Nu ştiu cât de conştienţi şi receptivi vom fi la drama vecinului, pentru că de multe ori ne spunem în gând: „Nouă nu ni se poate întâmpla asta”.
Este vorba despre consecinţele refuzului de a-L accepta pe Dumnezeu, a unui tânăr de 22 de ani.
Mircea este programator IT. Mircea a fost regele lumii, al femeilor, al alcoolului şi nu în cele din urmă, al drogurilor. A avut viaţa cea mai roză. Nu era nimeni ca el. Salariu mare. Ce-i mai lipsea? Ei… i-a lipsit dragostea. În tot acest haos, care, din nefericire, a fost o dorință puternică de a se regăsi pe el însuşi şi de a atrage atenţia, el asta a făcut: a căutat iubirea.
Nu vreau să fiu dură sau să judec, să-i judec familia sau pe cineva. Însăşi mama lui şi-a dat seama că propriul şi unicul copil este în starea de faţă, datorită ei. Mama lui se căieşte pentru avorturile făcute odinioară. Ea acceptă cu capul plecat că ceea ce i se întâmplă fiului este vina ei.
Când era mic, ea încă nu se întorsese „Acasă” (în Biserica lui Dumnezeu), de aceea copilul nu a crescut într-un ambient duhovnicesc. Rareori mergeau la Biserică, dar doar ca şi „creştini de vacanţă”. S-a întors doar ea. Cei din jurul ei o privesc „ciudat”. Nu mai este doamna învățătoare care cânta la acordeon şi făcea petreceri cu lăutari. Nu mai este femeia rebelă, femeia care fumează, care se vopseşte. Astăzi a renunţat cu totul la viaţa ei dinainte. Astăzi s-a metamorfozat într-un izvor, izvor de lacrimi. Lacrimile îi curg neîncetat pe obrajii traşi de nopţi nedormite. Nedormite, pentru că Mircea doar după 4-5 dimineaţa se întorcea de la discotecă. În urma ei a lăsat doar… păcatele. Viaţa ei de 13 ani este transfigurată. O viaţă nouă. O mamă care s-a căit pentru tot, dar întoarcerea ei… i-a adus multă durere. Totul s-a întâmplat rapid. O spovedanie curată, urmată de canoane, de lacrimi, multe lacrimi. Totuşi, cineva nu a vrut să o urmeze… fiul şi soţul au luat-o în batjocură. Refuzau să o accepte aşa cum este. Din exterior o priveau ca pe o ciudată. Ba chiar, nu de puţine ori, i-au zis că a înnebunit, pentru că… face acest mare păcat, de a merge la Biserică, de a posti, de a se ruga. Soţul şi după 13 ani continuă cu băutura.
Mircea când începuse să meargă în cluburi le cerea voie, ea spunea: „Nu!” tatăl spunea: „Da, mergi fiule, mergi! Du-te şi trăieşte-ţi viaţa. Bea. Distrează-te. Culcă-te cu femei. Las-o pe maică-ta că a înnebunit”. Având tot sprijinul tatălui, fericit nevoie mare, Mircea… dus a fost. Ea s-a străduit să nu mai lipsească de la Sfânta Liturghie, dar… pe Mircea tot nu l-a mai putut lua cu ea… Scăpase de sub controlul ei. Deja el era „matur”, nu mai avea nevoie de ”băbisme” din astea. Cel mai mare regret, pe care îl are mama, este că nu l-a obişnuit de mic cu atmosfera Bisericii, cu Sfânta Împărtăşanie, cu rugăciunile.
Încă mi-l aduc aminte pe Mircea cum îl lua în râs pe Dumnezeu, pe sfinţi, pe mama, Biserica… nu de puţine ori i-a închis uşa în nas preotului. De fiecare dată când mama trăgea de el, măcar o dată să meargă la Biserică, o oră, se urca în maşină şi pleca de acasă.
Această mamă astăzi acceptă crucea pe care o are de dus. Au venit două diagnostice şoc în mai puţin de jumătate de an: tulburare bipolară, iar la câteva luni în acelaşi an Mircea a fost diagnosticat cu cancer de piele, metastază. Mircea de jumătate de an refuză orice ajutor din partea noastră. Mai rău este că refuză să îşi ia tratamentul. O lună stă acasă, o lună în spital. Refuză să-şi accepte boala. Refuză să vorbească preotul cu el. Este chiar iritat când îl vede. Mai mult ca sigur, Mircea în momentul de faţă vede un „dumnezeu” răzbunător. Nu înţelege de ce este pedepsit. La fel ca mama, Mircea, a lăsat viaţa lui în urmă, doar că… astăzi viaţa lui stă în mâinile Domnului. În conştiinţa mea simt cum Dumnezeu aşteaptă ca Mircea să-I spună un sincer „Iartă-mă, Doamne!”, nimic mai mult…, numai că Mircea vrea să se ţină ferm pe poziţie şi să nu facă asta. Vrea să fie regele până la sfârşit.
„Prietenii” care l-au adus în situaţia asta, pentru că bineînţeles, el singur nu ar fi putut să facă atâtea gesturi necugetate fără „susţinerea” altor tineri, s-au retras. De la prima internare a lui, niciunul nu l-au mai căutat. La ce bun? Acum Mircea nu îi mai alimentează cu bani. Nu mai e la fel de „şmecher” ca ei.
Dumnezeu ne dă multe şanse, poate, ultima dintre ele este chiar boala, aşa cum este ea, dură, dar ne-o dă, ca să ne curăţim şi să plecăm curaţi la El.
Haideţi să ne rugăm pentru el, ca să lase această ambiţie copilăroasă. Să-L lumineze Maica Domnului şi să-şi ia tratamentul, să-şi accepte bolile, să se spovedească… şi să înceapă, asemenea mamei, o viaţă nouă.
Să ne rugăm, ca această „ambiţie” să o valorifice pentru cele sfinte. Să lupte pentru viaţa lui.
Haideţi să ne rugăm pentru el… atât cât îi mai îngăduie Maica Domnului şi Dumnezeu să fie printre noi, poate se va îndura Măicuţa de el.
Să ne rugăm pentru familiile care nu merg în aceeaşi direcţie amândoi soții şi din nefericire, consecinţele se văd asupra copiilor.
Să ne rugăm pentru copiii care nu găsesc o armonie în casă, un echilibru şi se refugiază… în plăceri trecătoare, uneori, cu efecte devastatoare pentru suflet şi trup.
Şi nu în cele din urmă să ne rugăm pentru acei „prieteni” care l-au adus în aceasta.
Situaţie delicată. Până la urmă şi ei, la rândul lor, sunt doar nişte victime care nu au găsit iubirea în familie, înţelegere… şi s-au unit, ca să-şi plângă offul… diferit.
Abia aşteaptă Mântuitorul să-l primească în braţele Lui înapoi… De ce vrem, noi oamenii, să ne împotrivim Lui?
P.S: Pe mama lui Mircea o cheamă Eugenia iar pe tatăl, Mircea.
(Elena R.)
sdaniel
mai 6, 2014 @ 4:39 pm
Buna seara Elena!
Iarta-mi mesajul urmator dar consider ca putina critica e chiar constructiva, sper sa nu te deranjeze. As avea urmatoarele sugestii:
1) Atentie la gramatica, macar titlul sa fie scris corect (acordul intre subiect si predicat este gresit);
2) (a face o) Marturisire inseamna recunoașterea păcatelor spre a obține iertarea lor, d-voastra nu faceti o marturisire ci spuneti o povestire despre o terta persoana;
3) Spuneti ca: „Este vorba despre consecinţele refuzului de a-L accepta pe Dumnezeu, a unui tânăr de 22 de ani.” Trecand peste partea cu gramatica as spune ca imbolnavirea de cancer a tanarului respectiv nu are nicio legatura cu Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu omoara pe nimeni (nici direct, nici de indirect). Daca ar fi asa, atunci ar trebui sa decedeze si prietenii/anturajului tanarului si jumate din Occident :). Practic cam tot articolul sugerati ca boala letala a tanarului este o pedeapsa divina, ceea ce este complet gresit. Daca ar exista pedepse divine pentru stilul de viata/necredinta, chiar nu ar mai exista atei sau musulmani. Nu vi se pare suspect ca sunt din ce in ce mai multi (nu ma refer la Romania) ?
As vrea sa citez cateva pasaje, ar trebui sa vi se para ciudat modul in care suna si mesajul incorect si contradictoriu transmis:
„Încă mi-l aduc aminte pe Mircea cum îl lua în râs pe Dumnezeu, pe sfinţi, pe mama, Biserica… nu de puţine ori i-a închis uşa în nas preotului…Mircea vede un „dumnezeu” răzbunător. Nu înţelege de ce este pedepsit..
Dumnezeu ne dă multe şanse … ultima dintre ele este chiar boala… dar ne-o da…Să-L lumineze Maica Domnului şi să-şi ia tratamentul…Haideţi să ne rugăm pentru el… poate se va îndura Măicuţă de el…Pe mama lui Mircea o cheamă Eugenia iar pe tatăl Mircea.
cristirg
mai 7, 2014 @ 9:09 pm
[quote name=”sdaniel”]
Spuneti ca: „Este vorba despre consecinţele refuzului de a-L accepta pe Dumnezeu, a unui tânăr de 22 de ani.” .. [b]as spune ca imbolnavirea de cancer a tanarului respectiv nu are nicio legatura cu Dumnezeu,[/b] pentru ca Dumnezeu nu omoara pe nimeni (nici direct, nici de indirect). Daca ar fi asa, atunci ar trebui sa decedeze si prietenii/anturajului tanarului si jumate din Occident :). Practic cam tot articolul sugerati ca boala letala a tanarului este o pedeapsa divina, ceea ce este complet gresit. Daca ar exista pedepse divine pentru stilul de viata/necredinta, chiar nu ar mai exista atei sau musulmani. Nu vi se pare suspect ca sunt din ce in ce mai multi (nu ma refer la Romania) ?
As vrea sa citez cateva pasaje, ar trebui sa vi se para ciudat modul in care suna si mesajul incorect si contradictoriu transmis:
„Încă mi-l aduc aminte pe Mircea cum îl lua în râs pe Dumnezeu, pe sfinţi, pe mama, Biserica… nu de puţine ori i-a închis uşa în nas preotului…Mircea vede un „dumnezeu” răzbunător. Nu înţelege de ce este pedepsit..
Dumnezeu ne dă multe şanse … ultima dintre ele este chiar boala… dar ne-o da…Să-L lumineze Maica Domnului şi să-şi ia tratamentul…Haideţi să ne rugăm pentru el… poate se va îndura Măicuţă de el…Pe mama lui Mircea o cheamă Eugenia iar pe tatăl Mircea.[/quote]
-eu nu am vazut sa sugereze ca boala e o pedeapsa dumnezeiasca ci o sansa de a se intoarce la credinta,si de a accepta boala
-imbolnavirea de cancer a tanarului poate sa aiba legatura cu Dumnezeu in sensul in care El vrea ca Mircea sa paraseasca pacatul si sa se mantuiasca(chiar si prin suferinta),poate rugaciunile mamei lui au fost auzite si Dumnezeu ingaduie aceasta boala ca sa-i salveze sufletul.
-si zice bine ca Dumnezeu ne da multe sanse/cai de mantuire si daca nu le urmam poate ingadui sa fim bolnavi trupeste ca astfel sa ne salveze sufletul,daca acceptam suferinta.
[url]http://farmaciadomnului.blogspot.ro/2012/01/invatatura-sfintilor-parinti-despre.html[/url]
“Dar, atunci când omul a fost ademenit şi înşelat de către diavol (…) Dumnezeu s-a apropiat de om aşa cum se apropie un doctor de un bolnav” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 7 La statui). Dumnezeu s-a pogorât în Eden, în răcoarea serii şi a strigat: Adame, unde eşti? (Fac. 3, 9). Prima Lui manifestare faţă de om după păcatul neascultării nu a venit ca din partea unui Judecător răzbunător, ci ca din aceea a unui Doctor înţelept, în căutarea pacientului Său, “fiindcă Dumnezeu, când află un păcătos, nu Se gândeşte cum îl poate face pe acesta să plătească, ci cum îl poate îndrepta, făcându-l mai bun” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 7 La statui).
Sfântul Ambrozie de la Mănăstirea Optina a vorbit despre relaţia dintre suflet şi trup într-o scrisoare către o mamă al cărei copil era foarte bolnav: “Nu trebuie să uităm că într-o epocă sofisticată ca cea în care trăim, chiar şi copilaşii sunt vătămaţi duhovniceşte de ceea ce văd sau aud. Prin urmare, este nevoie de curăţire, iar aceasta se realizează numai prin suferinţă trupească… Trebuie să înţelegem că desfătarea raiului se dă numai celui ce acceptă suferinţa”.
Sfântul Nicodim Aghioritul a arătat că, deoarece omul este îndoit în fire, creat cu suflet şi trup, “există o interacţiune între suflet şi trup” (Sfaturi), fiecare dintre părţi acţionând una asupra celeilalte, comunicând între ele”. Sfântul ioan Gură de Aur scrie că “ atunci când sufletul este bolnav, de obicei nu simţim nici o durere (…), dar, dacă se întâmplă ca trupul să sufere doar puţintel, facem toate eforturile să ce eliberăm de boală şi de durerea ei”. De aceea,[b] Dumnezeu pedepseşte trupul pentru păcatele sufletului, astfel ca prin pedepsirea trupului, sufletul să poată primi vreo vindecare.[/b] (…) Hristos a făcut acelaşi lucru cu slăbănogul atunci când a spus: Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca nu cumva să-ţi fie mai rău! Ce învăţăm de aici? Boala slăbănogului fusese pricinuită de păcatele lui” (Omilia 38 la Evanghelia Sfântului Ioan).
La Sfântul Serafim din Sarov a fost adusă odată o femeie. Era grav schilodită, neputând merge din cauză că genunchii ei stăteau ridicaţi până la piept. “Ea îi spuse Bătrânului că fusese născută în Biserica Ortodoxă, dar, după ce s-a măritat cu un protestant, abandonase ortodoxia şi, pentru necredincioşia ei, Dumnezeu o pedepsise dintr-o dată. (…) Ea nu-şi mai putea mişca nici mâinile, nici picioarele. Sfântul Serafim a întrebat-o pe femeia bolnavă dacă acum crede în Maica ei, Sfânta Biserică Ortodoxă. Primind un răspuns afirmativ, i-a spus să-şi facă cum se cuvine semnul Crucii. Spuse că nu poate ridica nici o mână; dar, în momentul în care Sfântul s-a rugat şi i-a uns mâinile şi pieptul cu untdelemn din candela de la icoană, boala a lăsat-o imediat”.
Această legătură dintre suflet şi trup, păcat şi boală se arată foarte limpede: durerea ne spune că s-a întâmplat ceva rău cu sufletul, că nu numai trupul este bolnav, ci şi sufletul. Vedem astfel cum sufletul poate transmite trupului bolile sale, stârnind mai apoi în om dorinţa de cunoaştere de sine şi dorinţa întoarcerii către Dumnezeu. În Vieţile Sfinţilor se pot vedea nenumărate astfel de cazuri. Bolile ne mai învaţă şi aceea că “adevăratul nostru sine, personalitatea noastră nu este trupul văzut, ci sufletul nevăzut, omul lăuntric (Sfântul Nicodim Aghioritul, Hristoitia).
cristirg
mai 7, 2014 @ 9:21 pm
„[b]Totul e de la Dumnezeu: si bolile si sanatatea, iar tot ce e la Dumnezeu ni se da spre a noastra mantuire. Deci primeste si tu boala ta si da multumita Domnului ca Se ingrijeste de mantuirea ta.[/b] Cum anume slujeste la mantuire ceea ce trimite Dumnezeu, poti sa nu cercetezi, ca poate nici nu vei afla. Dumnezeu trimite unele spre pedeapsa, ca pe o epitimie, altele spre invatatura de minte, ca omul sa-si vina in fire, altele ca omul sa scape de un necaz in care ar fi picat daca ar fi fost sanatos, altele ca omul sa dovedeasca rabdare si prin aceasta sa merite mai multa plata, altele care sa-l curateasca de toata patima, ca si din alte pricini… Iar tu, cand iti amintesti de pacatele tale, zi: „Slava Tie, Doamne, ca ai pus asupra mea epitimie spre pedepsire!” Cand iti amintesti ca inainte nu-ti aduceai aminte intotdeauna de Dumnezeu, zi: „Slava Tie Doamne ca mi-ai dat prilej si invatatura sa-mi amintesc mai des de Tine!” Cand iti vine gandul ca, daca ai fi fost sanatoasa, ai fi facut rautati, zi: „Slava Tie Doamne ca nu ingadui sa pacatuiesc!”, si asa mai departe… Asadar sa fii cu inima buna!…
Pentru toate dati multumita lui Dumnezeu; si pentru boala dati multumita. Stiu, mie imi vine usor sa vorbesc asa, dar dumneavoastra poate ca nu va vine usor sa simtiti asa. Oricum, vorbind despre rabdare eu ma rog ca Domnul sa va dea sa rabdati cu inima buna boala si sa trageti din ea o invatatura. Cine stie de ce v-a legat Domnul? Neindoielnic e insa faptul ca lucrul acesta s-a intamplat in ajutorul vietuirii pe care v-ati ales-o si in care va straduiti sa ramaneti macar cat de cat. Din aceasta latura, puteti sa nici nu mai iscoditi rosturile bolii voastre. In clipele cand suferinta este mai grea, cautati barbatie spre rabdare cu inima buna si in amintirea patimirilor cu care au patimit toti sfintii, mai ales mucenicii. Cat si cum au rabdat?! E greu sa ne inchipuim. De altfel, tuturor „prin multe necazuri se cade noua a intra intru Imparatia Cerurilor” (Fapte 14,22).
Si ceea ce ne-a fagaduit Domnul se numeste „cununa”. De ce? Fiindca acolo nu se poate intra fara patimiri. Un singur drum duce intr-acolo: crucea de voie sau fara voie.
Ingerul Pazitor sa va aduca mangaiere si inima buna! De faptul ca zgomotul din cap nu va lasa sa va adunati gandurile sa nu va plangeti. Dumnezeu judeca sufletul dupa ceea ce depinde de el, nu dupa cele asupra caruia n-are stapanire. In inima sa pastrati hotararea de a nu va departa de Domnul si El va primi aceasta.
Acum trebuie sa lasati randuiala de postire de dinainte. O sa recuperati pe urma, daca va placea inaintea lui Dumnezeu sa va ridice din boala; dar acum, cat sunteti bolnavi, puteti manca orice spre intremare, la sfatul medicului,
[b]Exista boli asupra vindecarii carora Domnul pune opreliste cand vede ca boala e mai de trebuinta pentru mantuire ca sanatatea”[/b]. – [b]Din scrisorile Sf.Ierarh Teofan Zavoratul.[/b]