Mircea, un tânăr care nu a găsit iubirea în familie

3

Dragă comunitate Ortodoxia Tinerilor,

Va urmăresc de cel puţin 2-3 ani. De data aceasta m-am gândit să vă fac o mărturisire care mi-aş dori din tot sufletul să fie de folos tuturor, chiar dacă nu este povestea mea, dar sunt, oarecum, implicată direct. Mă adresez tuturor tinerilor care citesc publicaţiile Ortodoxia Tinerilor.

Nu ştiu cât de conştienţi şi receptivi vom fi la drama vecinului, pentru că de multe ori ne spunem în gând: „Nouă nu ni se poate întâmpla asta”.

Este vorba despre consecinţele refuzului de a-L accepta pe Dumnezeu, a unui tânăr de 22 de ani.

Mircea este programator IT. Mircea a fost regele lumii, al femeilor, al alcoolului şi nu în cele din urmă, al drogurilor. A avut viaţa cea mai roză. Nu era nimeni ca el. Salariu mare. Ce-i mai lipsea? Ei… i-a lipsit dragostea. În tot acest haos, care, din nefericire, a fost o dorință puternică de a se regăsi pe el însuşi şi de a atrage atenţia, el asta a făcut: a căutat iubirea.

Nu vreau să fiu dură sau să judec, să-i judec familia sau pe cineva. Însăşi mama lui şi-a dat seama că propriul şi unicul copil este în starea de faţă, datorită ei. Mama lui se căieşte pentru avorturile făcute odinioară. Ea acceptă cu capul plecat că ceea ce i se întâmplă fiului este vina ei.

Când era mic, ea încă nu se întorsese „Acasă” (în Biserica lui Dumnezeu), de aceea copilul nu a crescut într-un ambient duhovnicesc. Rareori mergeau la Biserică, dar doar ca şi „creştini de vacanţă”. S-a întors doar ea. Cei din jurul ei o privesc „ciudat”. Nu mai este doamna învățătoare care cânta la acordeon şi făcea petreceri cu lăutari. Nu mai este femeia rebelă, femeia care fumează, care se vopseşte. Astăzi a renunţat cu totul la viaţa ei dinainte. Astăzi s-a metamorfozat într-un izvor, izvor de lacrimi. Lacrimile îi curg neîncetat pe obrajii traşi de nopţi nedormite. Nedormite, pentru că Mircea doar după 4-5 dimineaţa se întorcea de la discotecă. În urma ei a lăsat doar… păcatele. Viaţa ei de 13 ani este transfigurată. O viaţă nouă. O mamă care s-a căit pentru tot, dar întoarcerea ei… i-a adus multă durere. Totul s-a întâmplat rapid. O spovedanie curată, urmată de canoane, de lacrimi, multe lacrimi. Totuşi, cineva nu a vrut să o urmeze… fiul şi soţul au luat-o în batjocură. Refuzau să o accepte aşa cum este. Din exterior o priveau ca pe o ciudată. Ba chiar, nu de puţine ori, i-au zis că a înnebunit, pentru că… face acest mare păcat, de a merge la Biserică, de a posti, de a se ruga. Soţul şi după 13 ani continuă cu băutura.

Mircea când începuse să meargă în cluburi le cerea voie, ea spunea: „Nu!” tatăl spunea: „Da, mergi fiule, mergi! Du-te şi trăieşte-ţi viaţa. Bea. Distrează-te. Culcă-te cu femei. Las-o pe maică-ta că a înnebunit”. Având tot sprijinul tatălui, fericit nevoie mare, Mircea… dus a fost. Ea s-a străduit să nu mai lipsească de la Sfânta Liturghie, dar… pe Mircea tot nu l-a mai putut lua cu ea… Scăpase de sub controlul ei. Deja el era „matur”, nu mai avea nevoie de ”băbisme” din astea. Cel mai mare regret, pe care îl are mama, este că nu l-a obişnuit de mic cu atmosfera Bisericii, cu Sfânta Împărtăşanie, cu rugăciunile.

Încă mi-l aduc aminte pe Mircea cum îl lua în râs pe Dumnezeu, pe sfinţi, pe mama, Biserica… nu de puţine ori i-a închis uşa în nas preotului. De fiecare dată când mama trăgea de el, măcar o dată să meargă la Biserică, o oră, se urca în maşină şi pleca de acasă.

Această mamă astăzi acceptă crucea pe care o are de dus. Au venit două diagnostice şoc în mai puţin de jumătate de an: tulburare bipolară, iar la câteva luni în acelaşi an Mircea a fost diagnosticat cu cancer de piele, metastază. Mircea de jumătate de an refuză orice ajutor din partea noastră. Mai rău este că refuză să îşi ia tratamentul. O lună stă acasă, o lună în spital. Refuză să-şi accepte boala. Refuză să vorbească preotul cu el. Este chiar iritat când îl vede. Mai mult ca sigur, Mircea în momentul de faţă vede un „dumnezeu” răzbunător. Nu înţelege de ce este pedepsit. La fel ca mama, Mircea, a lăsat viaţa lui în urmă, doar că… astăzi viaţa lui stă în mâinile Domnului. În conştiinţa mea simt cum Dumnezeu aşteaptă ca Mircea să-I spună un sincer „Iartă-mă, Doamne!”, nimic mai mult…, numai că Mircea vrea să se ţină ferm pe poziţie şi să nu facă asta. Vrea să fie regele până la sfârşit.

„Prietenii” care l-au adus în situaţia asta, pentru că bineînţeles, el singur nu ar fi putut să facă atâtea gesturi necugetate fără „susţinerea” altor tineri, s-au retras. De la prima internare a lui, niciunul nu l-au mai căutat. La ce bun? Acum Mircea nu îi mai alimentează cu bani. Nu mai e la fel de „şmecher” ca ei.

Dumnezeu ne dă multe şanse, poate, ultima dintre ele este chiar boala, aşa cum este ea, dură, dar ne-o dă, ca să ne curăţim şi să plecăm curaţi la El.

Haideţi să ne rugăm pentru el, ca să lase această ambiţie copilăroasă. Să-L lumineze Maica Domnului şi să-şi ia tratamentul, să-şi accepte bolile, să se spovedească… şi să înceapă, asemenea mamei, o viaţă nouă.

Să ne rugăm, ca această „ambiţie” să o valorifice pentru cele sfinte. Să lupte pentru viaţa lui.

Haideţi să ne rugăm pentru el… atât cât îi mai îngăduie Maica Domnului şi Dumnezeu să fie printre noi, poate se va îndura Măicuţa de el.

Să ne rugăm pentru familiile care nu merg în aceeaşi direcţie amândoi soții şi din nefericire, consecinţele se văd asupra copiilor.

Să ne rugăm pentru copiii care nu găsesc o armonie în casă, un echilibru şi se refugiază… în plăceri trecătoare, uneori, cu efecte devastatoare pentru suflet şi trup.

Şi nu în cele din urmă să ne rugăm pentru acei „prieteni” care l-au adus în aceasta.

Situaţie delicată. Până la urmă şi ei, la rândul lor, sunt doar nişte victime care nu au găsit iubirea în familie, înţelegere… şi s-au unit, ca să-şi plângă offul… diferit.

Abia aşteaptă Mântuitorul să-l primească în braţele Lui înapoi… De ce vrem, noi oamenii, să ne împotrivim Lui?

P.S: Pe mama lui Mircea o cheamă Eugenia iar pe tatăl, Mircea.

(Elena R.)

(Visited 2 times, 1 visits today)