Mitul evoluţiei speciilor

Sistemul oficial impune predarea evolutionismului şi interzice concluziile ştiintifice antievolutioniste. În data de 4 octombrie 2007, Consiliul Europei a dat o rezoluţie intitulata Pericolele creaţionismulu în educaţie. Rezolutia îndeamna statele membre să se opună cu tărie predării creaţionismului ca disciplină ştiintifica si sa promoveze predarea evolutionismului. Evolutioniştii afirmă că există multe dovezi în sprijinul evoluţiei speciilor: „dovezi ale biogeografiei”, „dovezi ale sistematicii”, „dovezi ale anatomiei comparate”, „dovezi ale embriologiei”‘, „dovezi ale paleontologiei” şi chiar „dovezi directe ale evolutiei”. În realitate, nu exista nici una din aceste dovezi.

Nu exista „dovezi ale biogeografiei”. Se prezinta disparitia unei specii (dintr-un areal), nu aparitia ei.

Nu există „dovezi ale sistematicii”. „Arborele genealogic” este un simplu desen realizat de unii biologi atei, pornind tocmai de la ipoteza evoluţionistă. Se constata eroarea de logică: justificarea in cerc vicios. Pe baza ipotezei evolutioniste se construieste un desen care se aduce apoi ca „dovada” in sprijinul ipotezei evolutioniste.

Nu exista „dovezi ale anatomiei comparate„ în sprijinul evolutiei. Descendenta implica omologia organelor, dar omologia nu implica descendenta. In plus, evolutionismul nu poate raspunde la intrebarea: de ce exista organe cu aceeasi functie la specii intre care nu exista legatura filogenetica? Aici este normal sa gandim că functia a fost prevăzută de acelaşi Creator şi a fost realizată prin metode diferite.

Nu există „dovezi ale embriologiei” in favoarea evolutionismului. Asemanarea superficială şi trecătoare a unor embrioni nu implica descendenţa lor. Este normal să existe unele asemanari intre embrioni, în stadiile initiale, pânâ la aparitia unor caractere de deosebire. Aş numita „lege biogenetică fundamentala” formulată de Haeckel în 1866 este astăzi abandonată chiar şi de evolutionisti.

Nu exista „dovezi directe ale evoluţiei”. Exemplul lepidopterului Bisto betularia arată o modificare a procentajului de indivizi, nu o evoluţie. La început se întâlneau exemplare albe şi negre; apoi exemplarele negre au devenit mai numeroase, dar nu au evoluat din cele albe, fiindca existau si mai inainte, impreuna cu cele albe.

Nu se poate susţine evoluţionismul prin „dovezi ale paleontologiei”. Faptul ca exista „fosile vii”, nemodificate din timpuri vechi, este mai curand un argument impotriva ideii de evolutie, decat in favoarea ei. De asemenea se confunda adaptarea la mediu cu „evolutia”. Adaptarea exista, dar nu depaseste cadrul speciei. Manualele prezinta exemple de adaptarea, nu de evolutie. Pana in prezent nu se cunoaste niciun caz concret de evolutie naturala.

Unitatea lumii vii nu implica evolutia. Faptul ca fiintele vii sunt alcatuite din proteine si acizi nucleici nu arata ca s-au transformat unele in altele. Daca un pictor realizeaza doua tablouri pe acelasi timp de suport si cu aceleasi vopsele, nu vom spune că tablourilile provin unul din altul.

Nici diversitatea lumii vii nu este o dovadă a evoluţiei. Ea poate fi explicat prin existenţa Creatorului. Marea diversitate a tablourilor unui pictor nu arată ca s-ar transforma un tablou în altul. O sursă a diversitatii vieţuitoarelor este si variabilitatea, dar ea nu depăşeşte limitele speciei. Nu s-a observat transformarea unei specii in alta.

Aşa zisele „organe rudimentare” nu dovedesc evolutia. Unii atei le considera organe fără functie. Mult timp s-a crezt că apendicele vermiform este un astfel d organ. Astăzi cunoaştem însa că el est un organ limfoid cu functie imunitara. Din faptul ca un om nu cunoaste functia unei structuri anatomice nu rezulta ca acea structura este lipsita de functii.

Se afirmă în manual [Biologie cl. IX, Editia 1996] că „evoluţia se produce pe baza selectiei variatiilor mici”. Dar selectia elimina din „competitie” indivizii cu performante slabe intr-un mediu dat; nu produce specii noi. Ea explica disparitia unor indivizi sau disparitia unor specii, nu aparitia lor. Asa cum scrie intr-un manual, „au sanse de supravietuire variatiile utile si cele indiferente”. Dar cercetările arată că majotatea mutatiilor sunt dăunătoare, unele chiar incompatibile cu viata; urmeaza mutatiile indiferente, dar ele nu aduc un progres, o evolutie. Chiar autorii manualului recunosc faptul ca „cele mai multe mutatii sunt daunatoare speciei”., iar „aparitia unei mutatii utile… nu reprezinta in sine un fenomen evolutiv”. Selectia artificiala nu este o dovada a evolutiei, deoarece se realizeaza prin interventia omului.

Mai demult, biologii atei spuneau ca funcţia creează organul. Este aici o eroar de logică, deoarece functia nu poat exista inaintea organului. Astăzi, chiar evolutioniştii au renunţat la această ipoteză. Asemănările dintre oameni şi maimuţe nu sunt dovezi în sprijinul evolutiei. De exemplu, Pongidele au aceleasi circumvoluţiuni cerebrale ca şi la om, au aceleaşi grupe sanguine, se deplaseaza in poziţie bipedă şi nu au coadă. Dar si autorii manualului sunt nevoiti sa recunoască faptul că „deşi apropiate de om prin structura lor anatomică, pongidele nu pot fi strămoşii omului”, deoarece există şi multe deosebiri ale craniului si ale scheletului fetei.

Biologii atei incearca să explice „evolutia” prin modificări climatice. In manual e scris că „specia hominidelor a pierdut haina de blana”. Dar daca se afirma racirea climei, de ce s-a pierdut haina de blana tocmai atunci cand a venit frigul? Iar daca se afirma incalzirea climei, de ce nu si-au pierdut haina de blana maimutele si celelalte mamifere?

Profesorul Nicolae Paulescu a spus foarte clar: „Avem datoria de a respinge doctrina transformarii speciilor ca antistiintifica, fiindca ea este in dezacord cu un mare numar de fapte bine stabilite”. Iar celebrul embriolog suedez Soren Lovtrup, a afirmat: „Eu cred ca intr-o zi mitul lui Darwin va fi tratat ca cea mai mare inselatorie in domeniul stiintific”. [iar acea zi a si sosit n.n]

(Dictatura Pseudostiintei – Ioan Vladuca)