Moartea omului vechi, naşterea omului nou

9

Sufletul gol şi însetat al omului a ajuns să fie acoperit cu o mască a desfătărilor lumeşti şi a tuturor plăcerilor efemere. Plăcerea lumească a devenit o piesă de teatru arhaică , o piesă a viciilor si a patimilor, în care omului i se acordă rolul principal. Şi astfel acesta se supune cercului vicios al distracţiilor şi al tuturor lucrurilor trecătoare şi vremelnice.

Toate plăcerile acestei vieţi alcătuiesc un preludiu spre păcat. Iar păcatul este boală ce duce spre moarte. Tot ce facem ni se pare la început bun, însă mai târziu ne dăm seama că ne-am înşelat amarnic. Unele păcate, ca minciuna sau invidia, ni se par prea mici pentru a fi luate în seamă, de aceea nici nu le mărturisim la Taina Spovedaniei. Alcoolul sau tutunul, nu se mai ia în considerare, ,,o viaţă avem şi trebuie să o trăim din plin”nu?

Problema este că deseori îi judecăm pe păcătoşi în loc să judecăm păcatul. Îl judecăm pe celălalt, dar nu privim nici un minut la noi înşine. Căci minciuna şi invidia, tot în interiorul nostru se găsesc. Noi ne desfătăm în alcool şi în tutun. Iar în loc să ne iubim unii pe alţii, după porunca Mântuitorului, noi ne urăm şi ne batjocorim unii pe alţii. De aici se formează omul cel vechi, pentru că sufletul lui este învechit, înnecat si căzut în genunea morţii. Din această prăpastie ne salvează însuşi Mântuitorul care spune: ,,N- am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă” (Matei 9, 13). Iar pocăinţa este un preludiu spre Viaţa Veşnică.

Am vorbit despre omul cel vechi, cel însălbăticit, cel neinduhovnicit şi fără Hristos. Poate acum vă întrebaţi cum se naşte omul cel nou.

Mă gândeam zilele trecute ce caută defapt omul in tot acest cerc bizar al carnalităţii. Am ajuns la un răspuns simplu şi cât mai concret: nimic. Dacă omul ar căuta ceva cu un scop precis, ar găsi cu siguranţă. Poate sună ca un paradox, dar  tot ceea ce caută un astfel de om în afara lui Hristos formează un nimic. Omul indiferent de vârstă, nu poate trăi decât întru Mântuitorul Hristos care este Viaţa vieţii noastre veşnice. Fără această Viaţă, omul care se hrăneşte din plăcerile lumeşti este mort sufleteşte. Devine nimic pentru că foamea şi setea lăuntrică sunt prea mari ca să se sfârşească, ca să contenească. Sufletul nu acceptă, nu primeşte hrana lumească, nu se satură. Cum nu poţi stropi o plantă cu o singură picătură de apă, aşa nu poţi stropi nici ariditatea sufletească cu această picătură a fărădelegilor. Şi cu oricât de multe ,,picături” lumeşti l-ai stropi, sufletul are nevoie de picătura Vieţii.  Aceasta nu doar că îl hrăneşte, ci îl şi vindecă de toată neputinţa şi întristarea sufletească. Mai mult de atât, îi dăruieşte nemurirea.

Din omul îmbrăcat în haina deşertăciunilor lumeşti izvorăşte întunericul; din cel îmbrăcat în haina cea noua a nemuririi izvorăşte Lumina. ,,Am văzut Lumina cea Adevărată, am văzut Duhul cel Ceresc”. Această Lumină Mântuitorul o aduce înlăuntrul nostru pentru ca ochii cei orbiţi de mulţimea păcatelor să-şi recapete vederea. Acest Duh, Tatăl îl trimite nouă pentru a ne curăţi de întinăciunea sufletească şi trupească.  Dezbrăcând haina trecătoare a placerilor lumeşti, omul se îmbracă practic, cu Lumina cea adevărată, cu frumuseţea şi slava Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Atunci nimicul capătă existenţă: nimicul se transformă în trăire; iar trăirea nu poate fi decât în Dumnezeu. Moartea şi tot ce este pieritor se transformă în nepieire, în eternitate. Moartea sufletească este biruită, moare omul cel vechi şi astfel se naşte omul cel nou, împărtăşindu-se permanent cu Dătătorul de Viaţă Veşnică. Omul cel nou este omul care reintră în poruncile si în plinirea faptelor celor bineplăcute lui Dumnezeu; este omul care consimte cu intenţie dumnezeiască din momentul creării, care l-a vrut să fie spre lauda măririi Sale. Omul cel nou se naşte din Lumina faplor sale, aşa încât lumea să vadă faptele cele bune şi să slăvească pe Tatăl Cel din ceruri.

Să ne îmbrăcăm atât tineri cât şi bătrâni în haine şi în veşminte de ,,sărbatoare”, căci fiecare zi a vieţii este câte o sărbătoare şi câte un prilej pentru a ne îmbrăca cu haina cea nouă a veşniciei. Să lepădăm omul cel vechi şi faptele sale, şi să ne îmbrăcăm cu cel nou după cum spune Sfântul Apostol Pavel: “V-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou” (Coloseni 3:9 10).”  Să ne îmbrăcăm în haina cea nouă a adevăratei credinţe întru Hristos Domnul. Amin. 

(Georgiana)

(Visited 22 times, 1 visits today)