Moartea omului vechi, naşterea omului nou
Sufletul gol şi însetat al omului a ajuns să fie acoperit cu o mască a desfătărilor lumeşti şi a tuturor plăcerilor efemere. Plăcerea lumească a devenit o piesă de teatru arhaică , o piesă a viciilor si a patimilor, în care omului i se acordă rolul principal. Şi astfel acesta se supune cercului vicios al distracţiilor şi al tuturor lucrurilor trecătoare şi vremelnice.
Problema este că deseori îi judecăm pe păcătoşi în loc să judecăm păcatul. Îl judecăm pe celălalt, dar nu privim nici un minut la noi înşine. Căci minciuna şi invidia, tot în interiorul nostru se găsesc. Noi ne desfătăm în alcool şi în tutun. Iar în loc să ne iubim unii pe alţii, după porunca Mântuitorului, noi ne urăm şi ne batjocorim unii pe alţii. De aici se formează omul cel vechi, pentru că sufletul lui este învechit, înnecat si căzut în genunea morţii. Din această prăpastie ne salvează însuşi Mântuitorul care spune: ,,N- am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă” (Matei 9, 13). Iar pocăinţa este un preludiu spre Viaţa Veşnică.
Am vorbit despre omul cel vechi, cel însălbăticit, cel neinduhovnicit şi fără Hristos. Poate acum vă întrebaţi cum se naşte omul cel nou.
Mă gândeam zilele trecute ce caută defapt omul in tot acest cerc bizar al carnalităţii. Am ajuns la un răspuns simplu şi cât mai concret: nimic. Dacă omul ar căuta ceva cu un scop precis, ar găsi cu siguranţă. Poate sună ca un paradox, dar tot ceea ce caută un astfel de om în afara lui Hristos formează un nimic. Omul indiferent de vârstă, nu poate trăi decât întru Mântuitorul Hristos care este Viaţa vieţii noastre veşnice. Fără această Viaţă, omul care se hrăneşte din plăcerile lumeşti este mort sufleteşte. Devine nimic pentru că foamea şi setea lăuntrică sunt prea mari ca să se sfârşească, ca să contenească. Sufletul nu acceptă, nu primeşte hrana lumească, nu se satură. Cum nu poţi stropi o plantă cu o singură picătură de apă, aşa nu poţi stropi nici ariditatea sufletească cu această picătură a fărădelegilor. Şi cu oricât de multe ,,picături” lumeşti l-ai stropi, sufletul are nevoie de picătura Vieţii. Aceasta nu doar că îl hrăneşte, ci îl şi vindecă de toată neputinţa şi întristarea sufletească. Mai mult de atât, îi dăruieşte nemurirea.
Din omul îmbrăcat în haina deşertăciunilor lumeşti izvorăşte întunericul; din cel îmbrăcat în haina cea noua a nemuririi izvorăşte Lumina. ,,Am văzut Lumina cea Adevărată, am văzut Duhul cel Ceresc”. Această Lumină Mântuitorul o aduce înlăuntrul nostru pentru ca ochii cei orbiţi de mulţimea păcatelor să-şi recapete vederea. Acest Duh, Tatăl îl trimite nouă pentru a ne curăţi de întinăciunea sufletească şi trupească. Dezbrăcând haina trecătoare a placerilor lumeşti, omul se îmbracă practic, cu Lumina cea adevărată, cu frumuseţea şi slava Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Atunci nimicul capătă existenţă: nimicul se transformă în trăire; iar trăirea nu poate fi decât în Dumnezeu. Moartea şi tot ce este pieritor se transformă în nepieire, în eternitate. Moartea sufletească este biruită, moare omul cel vechi şi astfel se naşte omul cel nou, împărtăşindu-se permanent cu Dătătorul de Viaţă Veşnică. Omul cel nou este omul care reintră în poruncile si în plinirea faptelor celor bineplăcute lui Dumnezeu; este omul care consimte cu intenţie dumnezeiască din momentul creării, care l-a vrut să fie spre lauda măririi Sale. Omul cel nou se naşte din Lumina faplor sale, aşa încât lumea să vadă faptele cele bune şi să slăvească pe Tatăl Cel din ceruri.
Să ne îmbrăcăm atât tineri cât şi bătrâni în haine şi în veşminte de ,,sărbatoare”, căci fiecare zi a vieţii este câte o sărbătoare şi câte un prilej pentru a ne îmbrăca cu haina cea nouă a veşniciei. Să lepădăm omul cel vechi şi faptele sale, şi să ne îmbrăcăm cu cel nou după cum spune Sfântul Apostol Pavel: “V-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou” (Coloseni 3:9 10).” Să ne îmbrăcăm în haina cea nouă a adevăratei credinţe întru Hristos Domnul. Amin.
(Georgiana)
RDF
iulie 28, 2010 @ 10:44 am
Domnul sa ne ajute! Amin…PAce
Filofteia
iulie 28, 2010 @ 1:15 pm
Am si eu o intrebare pt cine se pricepe…referitor la ceea ce a zis Matei si se regaseste si in acest articol,,N- am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă”.Deci,Dumnezeu este alaturi doar de cei care gresesc?Dupa ce un om se indreapta de la o anumita patima,Dumnezeu se intoarce de la el si se duce la alti?Sau ramane alaturi de om?
Si mai este ceva,de ce marea majoritate(fie fete,fie baieti)a tinerilor au tendinta sa greseasca,unii constient(si atunci aia zic ca lasa sa gresesc la tinerete ca am timp de pocainta mai tarziu)sau inconstient?De ce este atat de greu sa ne gandim la consecintele faptelor noastre?Eu de cate ori am gresit nu m-am gandit la consecinte decat dupa ce am gresit,dar as vrea sa imi pot da seama de dinainte cand e sa ranesc pe cineva…ei bine,cum?
RDF
iulie 28, 2010 @ 2:15 pm
Intai de toate, Evanghelia dupa Matei vrea sa aduca o accentuare a faptului ca Dumnezeu ne da mereu sanse de a ne indrepta si de a ajunge la pocainta la cer El doreste sa ajungem pe calea noastra spre desavarsire suflleteasca si progres duhovnicesc.Dar oare daca Dumnezeu Si-ar indeparta Harul Sau Cel Sfant, DREPTII ar ramanea DREPTI fara de El…caci ei sunt Drepti traind in si prin Dumnezeu!Sa nu uitam!
RDF
iulie 28, 2010 @ 2:17 pm
Noi trebuie sa ajungem la o desavarsire sufleteasca prin care sa fim in stare a simti ispita venita asupra noastra din lume, de la diavol, si sa o putem combate cu rugaciunea-medicament.Cu siguranta acei tineri despre care vorbesti sunt INCONSTIENTI caci nu au descoperit Harul DIVIN!Eu asa cred…Dumnezeu sa te lumineze si sa-ti dea putere sa treci peste toate ispitele, priveghind si rugandu-te, draga Filofteia!(Matei 26, 41)
Guest
iulie 28, 2010 @ 2:29 pm
Foarte adevarat ce a spus RDF.
Imi cer iertare ca indraznesc sa adaug ceva
Filofteia, sa stii ca un om chiar daca se indreapta de la o anumita patima, tot greseste. Toti suntem pacatosi,asta e clar, de aceea Mantuitorul se adreseaza noua prin aceasta mangaiere : ,,N- am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă”.
,,Dumnezeu se intoarce de la el si se duce la alti?Sau ramane alaturi de om?” Nu are cum sa se duca la altii=> chiar Domnul spune in Sfânta Evanghelie după Ioan: ,,Nu vă voi lăsa orfani”.
Din asta intelegem ca este pretutindeni cu noi si in noi.
Dar depinde si de credinta noastra, de cat de mult ramanem in iubirea lui Hristos. De aceea Mantuitorul spune: ,,Ramaneti intru Mine, si Eu voi ramane intru voi.”
Tinerii au tendinta sa greseasca cu sau fara constiinta pentru ca nu au nicio alternativa,cum spunea cineva, tineretea nu inseamna doar distractie si placere, ci ea este un razboi continuu cu sinele propriu. Prin ceea ce spunem: ,,am timp de pocainta mai tarziu”, refuzam defapt acest razboi launtric. Refuzam POCAINTA.
Este greu sa ne gandim la consecinte, mai ales cand dupa o fapta savarsita, ne dam seama cat de mult am ranit pe cel de langa noi. Dar sa ne gandim la Sf Apostol Petru, si la Iuda. Nu stiu daca sunt exemplele cele mai potrivite, dar Sf Apostol Petru s-a lepadat de trei ori de Mantuitorul… apoi si-a dat seama de ce a facut, s-a gandit la consecintele care urmau sa fie, si s-a strecurat afara plin de intristare plangand cu lacrimi de pocainta… Astfel a fost iertat. Iuda in schimb, L-a vandut pe Mantuitorul ca pe un sclav, nu s-a gandit la consecinte, si a ales moartea…
Sunt multe alte exemple, dar am ales acesta pentru a ne da seama cat de important este sa ne gandim inainte de a savarsi o fapta. Sa vedem daca ea poate duce spre pacat, sau spre bucurie. Spre moarte sau spre Viata si Lumina.
Georgiana
iulie 28, 2010 @ 2:29 pm
Foarte adevarat ce a spus RDF.
Imi cer iertare ca indraznesc sa adaug ceva
Filofteia, sa stii ca un om chiar daca se indreapta de la o anumita patima, tot greseste. Toti suntem pacatosi,asta e clar, de aceea Mantuitorul se adreseaza noua prin aceasta mangaiere : ,,N- am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă”.
,,Dumnezeu se intoarce de la el si se duce la alti?Sau ramane alaturi de om?” Nu are cum sa se duca la altii=> chiar Domnul spune in Sfânta Evanghelie după Ioan: ,,Nu vă voi lăsa orfani”.
Din asta intelegem ca este pretutindeni cu noi si in noi.
Dar depinde si de credinta noastra, de cat de mult ramanem in iubirea lui Hristos. De aceea Mantuitorul spune: ,,Ramaneti intru Mine, si Eu voi ramane intru voi.”
Tinerii au tendinta sa greseasca cu sau fara constiinta pentru ca nu au nicio alternativa,cum spunea cineva, tineretea nu inseamna doar distractie si placere, ci ea este un razboi continuu cu sinele propriu. Prin ceea ce spunem: ,,am timp de pocainta mai tarziu”, refuzam defapt acest razboi launtric. Refuzam POCAINTA.
Este greu sa ne gandim la consecinte, mai ales cand dupa o fapta savarsita, ne dam seama cat de mult am ranit pe cel de langa noi. Dar sa ne gandim la Sf Apostol Petru, si la Iuda. Nu stiu daca sunt exemplele cele mai potrivite, dar Sf Apostol Petru s-a lepadat de trei ori de Mantuitorul… apoi si-a dat seama de ce a facut, s-a gandit la consecintele care urmau sa fie, si s-a strecurat afara plin de intristare plangand cu lacrimi de pocainta… Astfel a fost iertat. Iuda in schimb, L-a vandut pe Mantuitorul ca pe un sclav, nu s-a gandit la consecinte, si a ales moartea…
Sunt multe alte exemple, dar am ales acesta pentru a ne da seama cat de important este sa ne gandim inainte de a savarsi o fapta. Sa vedem daca ea poate duce spre pacat, sau spre bucurie. Spre moarte sau spre Viata si Lumina.
Saurian
iulie 28, 2010 @ 5:33 pm
Filofteia, în legătură cu ce ai spus aş vrea să mai adaug câteva lucruri. În primul rând cu citatul din Evanghelia de la Matei îmi place mult felul cum l-a explicat păr. Rafail Noica şi anume faptul că TOŢI suntem păcătoşi. Iisus le spune la farisei că a venit pentru păcătoşi şi nu pentru drepţi din cauză că fariseii credeau că sunt drepţi. De fapt nimeni nu e drept. Toţi suntem păcătoşi.
Iar la a doua problemă explicaţia ar fi următoarea. Sf. Maxim Mărturisitorul vorbeşte de faptul că odată cu căderea noastră a căzut şi raţiunea ce o aveam de la Dumnezeu iar fiinţa noastră e înclinată spre păcat. Deci prin căderea omului din Rai mintea noastră este foarte întunecată şi a căzut de la cele duhovniceşti la cele trupeşti. De aceea şi vrăjmaşul mai uşor ne poate înşela. Ba mai mult, ori de câte ori vine vrăjmaşul lângă noi ne întunecă mintea şi de asta mai uşor cădem în păcate. Totuşi prin rugăciune ne curăţim mintea şi inima şi vom cădea mai greu în păcate.
Filofteia
iulie 28, 2010 @ 5:46 pm
Am inteles asta….multumesc pt raspunsuri RDF,anonim,Georgiana si Saurian!E normal sa gresim cu totii ca nu exista om fara de pacat.Deci daca pacatuim si ne indreptam Dumnezeu ne este alaturi in continuare sau doar atunci cand vom mai pacatui inca odata si ne vom pocai din nou?Banuiesc ca Dumnezeu ne iubeste mereu si inainte si in timpul si dupa pocainta.
RDF
iulie 29, 2010 @ 6:08 pm
Trebuie sa nu uitam faptul ca Dumnezeu este mereu alaturi de noi!!! Noi suntem cei Care Il indepartam prin savarsirea pacatelor!Dar El ramane mereu alaturi de noi! …caci bate si la usi incuiate :love: