Toate regulile societății moderne au la bază principii morale extrase din comportamentele oamenilor

Acum câteva zile am auzit despre o familie, soț și soție, că au ales să aibă o căsnicie albă, adică să trăiască împreună fără a avea relații intime, chiar dacă au primit binecuvântare de la Dumnezeu pentru acest lucru. Au deja câțiva ani buni de când trăiesc astfel. Pe moment m-am răzvrătit în inima mea, și mă gândeam: „E mult mai ușor să trăiești în feciorie lângă soția ta decât să crești 5-6 copii, care necesită foarte multă jertfă”. Am mai stat puțin și mi-am amintit de Sfântul Ioan din Kronstadt-ul Rusiei care a făcut același lucru cu soția sa, ca preot mirean, au trăit într-o căsnicie albă.

Și am realizat cât de multă misiune a făcut Sfântul Ioan în micul lui sătuc, încât veneau mii de oameni zilnic din toată Rusia la el. Kronstadt-ul devenise loc de pelerinaj național, iar preotul Ioan era un fel de Părintele Cleopa la noi, ba mai mult. Stătea de dimineață până seară în picioare și slujea Sfânta Liturghie, împărtășea, spovedea, predica și vindeca pe oameni atât trupește cât și sufletește. Era recunoscut drept un sfânt, un făcător de minuni, un om al multei rugăciuni, al blândeții și al slujirii zilnice la sfântul altar.

Atunci am înțeles un lucru, că de fapt regulile și principile pe care le avem noi în minte sunt toate extrase din faptele pe care noi le-am văzut la alți oameni. Așa cum copiii învăță să iubească și să se comporte frumos în societate, doar privindu-i pe părinți, fără a citi cărți de bune maniere sau tratate de moralitate, la fel facem și noi adulții: asimilăm mental faptele celorlalți oameni ca bune sau rele, și pe baza lor acționăm.

Prin urmare, dacă majoritatea dintre noi considerăm că un anumit gest / comportament este bun atunci înseamnă că am reținut această acțiune din faptele unei persoane, și nu dintr-un manual. Gândiți-vă! De ce toți dintre noi apreciem iubirea mamei? De ce pentru majoritatea dintre noi mama este ființa cea mai dragă? De unde acest principiu? Cine a scris această regulă?

Nimeni, dar toți știm acest lucru din experiență proprie, din familie, din copilărie, din înbrățișarea caldă a mamei, din vorbele ei mereu pline de îngăduință și înțelegere.

De ce toți dintre noi considerăm că a dărui este un lucru bun? De ce majoritatea din noi considerăm un gest de mare noblețe jerfa unui om față de celălalt, în orice formă ar fi ea?

De unde știm cu toții că e urât să jignești? În ce carte am citit acest lucru? Nicăieri. Am simțit-o pe propria noastră piele, am suportat cu greu țipetele și injuriile altora și de atunci ne amintim ce urât este să jignești.

De ce pentru mulți dintre noi a fura / a fi necinstit este perceput ca fiind rău? Pentru că nu suportăm să ni se fure ceva de-al nostru, pentru că știm că paguba suportată ne revoltă.

Dacă stăm și ne gândim mai bine veți vedea că toate regulile societății moderne în care trăim au la bază principii morale extrase din comportamentele oamenilor, și nicidecum seturi de reguli care există independent de noi. Ce vreau să spun este că legea fundamentală a țării noastre, Constituția, nu este nicidecum un set de reguli absolut, rigid, care au fost inventate de cineva din senin. Nu, nicidecum! Constituția împreună cu tot corpul de legi al țării noastre, și al tuturor țărilor din lume, au la bază descrierea unor comportamente ale oamenilor, care au fost clasificate ca bune și rele tot de către noi.

Gândiți-vă de exemplu la Codul Rutier. Acum 100 de ani nu exista, și fiecare circula așa cum putea, cu căruța, pe cal sau pe jos, singurele reguli fiind a nu lovi pe ceilalți și a nu crea pagube materiale. Totuși apariția marilor artere de circulație și a automobilului au pus Statul în situația în care trebuie să legifereze (să definească ce e rău și ce este bine) circulația rutieră. Cum credeți că s-a făcut acest lucru? Pe baza bunului simț, pe baza conflictelor anterioare, pe baza a ceea ce majoritatea consideră că este moral… de fapt tot pe baza observării comportamentelor oamenilor din societate.

La fel s-a întâmplat și cu Codul Civil și cu Codul Penal și cu alte legi care reglementează manifestarea persoanelor în societate.

Prin urmare este fascinant că faptele noastre ale oamenilor pot ridica sau coborî ștacheta moralității în societate. Eu sunt un standard de moralitate în fața copiilor mei și a soției. Profesorul este un standard de moralitatea în fața elevilor săi, polițistul în fața comunității pe care o păzește, șeful în fața angajaților săi, preotul în fața enoriașilor parohiei sale, episcopul în fața preoților și credincioșilor din teritoriile pe care le păstorește, iar primul ministru și președintele în fața întregii țări și chiar în toată lumea.

Copiii și tinerii caută modele printre oamenii vii în societate și mai puțin printre cei trecuți la Domnul. Regulile societății de mâine se vor trasa pe baza a ceea ce noi astăzi considerăm că e moral sau imoral. Copiii noștri vor moșteni o societate modelată de propriile noastre virtuți și păcate. Iată de exemplu cum azi noi moștenim o societate în care uciderea de copii (avortul) este legală, sexul este considerat un bun comun care trebuie să fie accesibil tuturor indiferent de vârstă și gradul de maturitate, iar corupția (a te descurca așa cum poți fentând sistemul) e o stare de fapt. Societatea României de acum 100 de ani nu era așa… moralitatea era cu totul alta.

Așadar, gândurile și starea noastră sufletească afectează întreaga societate pe termen scurt, mediu și lung. Dacă suntem plini de patimi (desfrânare, beție, lăcomie, iubire de bani, etc.) atunci așa vom acționa în societate, iar cei din jurul nostru vor percepe normalitatea pe baza faptelor noastre…

Iată cum istoria peregrinării umane prin timp se scrie pornind din sufletele noastre, și de nicăieri altundeva. Toate faptele noastre de zi cu zi sunt expesii văzute ale stărilor noastre interioare.

Iată de ce Dumnezeu prin Biserica Sa dă mereu ca soluție la răul întregii lumi, schimbarea personală a fiecăruia dintre noi. Dacă-mi schimb eu viața atunci voi defini noi standarde de normalitate în ochii oamenilor, și regulile de mâine se vor trasa și în funcție de faptele mele. Vă gândiți oare: „cum poate un om să schimbe lumea”? Iar eu vă voi răspunde simplu: Un om a și schimbat lumea: Iisus Hristos, Dumnezeu care S-a făcut om născându-Se din Fecioara Maria.

Tot ce a predicat Iisus Hristos pe pământ: iubire, iertare, milă, bunătate, blândețe, unire, pace a și împlinit în viața Lui prin fapte. Toată Evanghelia e plină de porunci, dar nu simple principii goale, ci porunci pe care Le-a împlinit întâi Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu la porunca Tatălui.

A predicat iubirea de vrăjmași și iertarea dar și-a iertat și El dușmanii care-L pironeau pe Cruce. A predicat iubirea aproapelui dar a arătat în viața Lui iubire față de toți păcătoșii lumii acesteia. A spus că este Fiul lui Dumnezeu dar a și demonstrat asta prin miliardele și miliardele de minuni săvârșite secundă de secundă. A spus că va învia și a înviat! A proorocit multe lucruri și parte deja s-au împlinit. Tot ce a spus a și făcut.

Prin venirea Mântuitorului Hristos în lume, El a trasat noi standarde de moralitate. După Înățarea lui la ceruri lumea n-a mai fost la fel, iar moralitatea / regulile au devenit cu totul altele. Această redefinire a regulilor poate fi observată și din predica de pe munte a Domnului Hristos. Dacă înainte uciderea era considerată un mare păcat, astăzi și ura față de oameni este considerată la fel de gravă:

„Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului” (Matei 5, 22-23).

Dacă vom sta puțin să ne gândim vom observa că Dumnezeu stabilește de fapt regulile lumii în care trăim. Dar cum face asta? Nu impunându-ne aceste reguli ci arătându-le în faptă, împlinindu-le El mai întâi în relație cu noi. În concluzie, nu doar faptele noastre stabilesc standardele moralității în lume ci mai ales faptele lui Dumnezeu față de noi. La nivel absolut nu există reguli, ci totul stă în relația personală dintre mine și Dumnezeu, dintre mine și tine, și dintre noi și Dumnezeu.

Iată cum de fapt totul stă în comuniunea dintre persoane și nu în reguli abstracte, răsplată-pedeapsă.Vă reamintesc că un sfânt al Bisericii noastre a spus că: acela care susține dogmele Bisericii fără a arăta iubire, devine închinător la idoli. Până la urmă esența Evangheliei Mântuitorului Hristos stă în a ne iubi unii pe alții și a-L iubi pe Dumnezeu. Dacă astăzi în Biserică vor apărea oameni care fac lucruri ne mai văzute, dar faptelor lor sunt pline de iubire și aduc folos întregii lumi, atunci pot deveni noi reguli morale.

Iată de ce Se naște Hristos, pentru a ridica mintea decăzută a lumii, și pentru a deveni în ochii tuturor un alt nivel de perfecțiune (desăvârșire) și pentru a-i provoca pe toți Să-L urmeze.

(Claudiu Balan)