Nerespectarea trio-ului moralitate-etică-legislație, nu face un rău sufletesc doar celui care le practică, ci întregii societăți

Timpul nu are răbdare cu noi și vedem cum trăim în zilele în care alergăm…. alergăm și nu știm bine după ce anume…., trecerea timpului înseamnă evoluție…. evoluție a vieții omenești, a condiției umane. Omul, ca ființă creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu a primit cel mai frumos dar, trupul și sufletul său, iar el, omul, are puterea și libertatea de a alege, de a lua decizii astfel încât să contribuie prin activitățile sale la creșterea sa sufletească și prin urmare la împlinirea sa.

Sentimentul supraviețuirii l-a determinat pe om să facă orice îi stă în putință astfel încât să nu îi lipsească nimic, aici, pe Pământ. Oamenii mereu au interacționat unul cu altul, au efectuat schimburi între ei, ce îi lipsea unuia i se oferea de către cel care deținea acel bun.

Datorită intensificării schimburilor între triburi dar şi în interiorul lor, s-a impus necesitatea ţinerii unei evidenţe a socotelilor şi a însemnărilor contabile. Cu toate acestea, la început schimburile erau sub forma trocului, bunurile se schimbau între ele, de aici și necesitatea stabilirii valorii corespunzătoare pentru fiecare bun în parte. Așa a apărut moneda cu rol de măsură a valorii mărfurilor şi de instrument de schimb.

Cercetătorii au descoperit că oamenii primitivi făceau inscripții pe pereții peșterilor, unde se ținea o evidența clară și completă, prin diferite picturi, câte animale au vânat și au mâncat, câte piei au jupuit și câte haine au făcut din ele. De aici ar rezulta că o formă de contabilitate s-a născut concomitent cu gândirea umană.

Chiar bazele contabilității moderne sunt într-o legătură de ”rudenie” cu creștinismul, având în vedere că în 1494 apare contabilitatea ca știință, atunci când în orașul italian Veneția sunt publicate două tratate “Summa de Arithmetica, Geometrica, Proportioni et Proportionalita” și ”Divina Proportione’, al căror autor este un călugăr franciscan. În aceste tratate există un capitol aparte numit „Tratat particular despre conturi și înregistrări”, în care sunt descrise practicile negustorilor venețieni din acea perioadă, precum și particularitățile contabilității în partidă dublă. Luca Pacioli, acesta fiind numele călugărului nostru, este considerat părintele contabilității, pentru contribuțiile sale de pionierat în acest domeniu. În acele vremuri era de la sine înțeles ca un călugăr să aibă asemenea interese, având în vedere faptul că biserica avea un rol însemnat în viața orașelor, iar călugării și preoții erau printre puținele categorii de persoane intelectuale ce dețineau cunoștințe diverse și aveau astfel îndatorirea de a ține o evidență clară a fondurilor bănești de care dispuneau.

De-a lungul anilor, contabilitatea s-a detașat de preocuparea călugărilor și preoților, activitățile economice s-au intensificat, au apărut întreprinderile, activitățile economice s-au diversificat, preocuparea pentru profitabilitate și performanțe a devenit un deziderat și astfel a fost necesar ca principiul dublei înregistrări să fie importat și utilizat în toate activitățile economice. Bineînțeles că și bisericile păstrează o anumită metodă de evidență a veniturilor, cheltuielilor proprii, acest fapt este unul absolut necesar.

Contabilitatea în sine este o activitate ce presupune multă rigoare și strictețe, meticulozitate, perseverență. Astăzi vorbim de sisteme informatice specializate pe ținerea contabilității, de reglementări contabile naționale și internaționale, vorbim de convergență contabilă și de metode de reducere a diferențelor procedurilor și politicilor contabile între diferite țări. Pe lângă toate acestea, s-a stabilit și un Cod etic ce trebuie respectat de cei care practică această profesie.

De exemplu, Codul etic național al profesioniștilor contabili din România prevede ca un contabil profesionist să respecte anumite principii fundamentale, cum ar fi integritatea, obiectivitatea, competența profesională, conduita profesională sau respectul față de normele tehnice și profesionale. Toate aceste principii, îl invită pe contabil în postura de fidel cronicar al evenimentelor economice, determinându-l să fie un apărător al adevărurilor de natură comercială, exprimate în cifre.

În fond și la urma urmei, contabilitatea, nu este altceva decât o artă, o măiestrie, a celui care o practică. Cu siguranță vorbim de artă atunci când nu primează interesul de îmbogățire proprie, atunci când nu primează dorința de înșelăciune și de furt, însă totul ține de principiile morale proprii, care să asigure motivația de a respecta principiile etice ale contabilității.

Dumnezeu i-a lăsat omului libertatea de a alege între ce este bine și ce este rău, astfel că stă în capacitatea sa de decizie în ceea ce priveștea alegerea activităților pe care le desfășoară, astfel încât să fie în concordanță cu principiile morale și etice și totodată cu legislația în vigoare. Nerespectarea trio-ului moralitate-etică-legislație, nu face un rău sufletesc doar celui/celor care le practică, ci pagubele se răsfrâng asupra întregii societăți, cu consecințe incomensurabile în timp și spațiu, pe multiple planuri: social, economic, politic.

Este adevărat că cel puțin în condiții de criză, economia la negru poate fi motivată de sentimente care stârnesc compasiune, precum disperarea, teama, grija zilei de mâine. Din păcate asemenea situații sunt la tot pasul, când fiecare agent economic este ispitit sau chiar constrâns să așeze interesul propriu în detrimentul interesului public, dar dacă acest fenomen de supunere este continuat, niciodată nu vom ieși la lumină, nici moral, nici economic. Nu uitați, indiferent de ce activitate desfășurați în fiecare zi, sunteți un profesionist, desfășurați o artă, o artă a muncii voastre, deci nu lăsați pe nimeni să o păteze, fiți responsabili față de voi, față de sufletul vostru.

Datorită posibilității de interpretare a normelor și reglementărilor în domeniul financiar contabil, precum și a existenței unor breșe (deficiențe sau ambiguități) din cuprinsul normelor contabile, recent s-a descoperit posibilitatea de a putea obține informație contabilă ”ameliorată” față de imaginea fidelă a patrimoniului firmei. Această practică se numește contabilitate creativă și se desfășoară la limita legalității, nu se încalcă nicio lege, însă dacă acea informație contabilă poate fi neloială față de unele persoane, aceasta pune la îndoială principiile etice și moralitatea celor care aleg să o practice.

Am fost creați din iubire și ni s-a dat fiecăruia dintre noi o virtute, o calitate, un talant pe care să îl folosim cum știm noi mai bine, prin urmare doar atunci când slujim Adevărului, ne va aduce și implinire.

Trăim vremuri în care pare că tot ce contează este setea de putere, de faimă, de bani… devenind chiar motivul existențial pentru unii și alții. Și așa oamenii își risipesc anii frumoși ai vieții căutând ceva trecător, își pierd zile, luni, ani, sănătate, viața pentru ceva ce oricum vor lăsa aici când vor pleca în lumea celor drepți.

Trăim vremuri tulburi în care vedem cum noi oamenii ne lăsăm influențați la modul negativ de colectivitate, de gândurile ce întunecă mintea omului și nu țin cont de suflet, de noi, de viață, de sentimente.

Timpul nu are răbdare cu noi în aceste vremuri….acum când suntem dominați de răutate, când luăm decizii care să dea bine… acum când sunt bolnavi de o boală foarte gravă și de cele mai multe ori incurabilă: boala indiferenței. Suntem indiferenți de tot ce ne înconjoară dar și mai grav suntem indiferenți față de noi înșine, față de condiția noastră umană, față de omul din noi.

Timpul se scurge ca o apă murdară în care spălăm mâinile permanent de acțiuni pe care nu le considerăm prea importante. Este trist să vedem că de multe ori preferăm să alegem în funcție doar de interesele proprii.

Luăm decizii care ne ajută să trăim mai bine noi, nu alții, însă nu trăim mai bine ci ne afundăm și mai mult în mlaștina întunecată în care ne place atât de mult.

Dezvoltarea economică și socială au dus la degradare, la degradarea omului, l-au transformat în robot care ascultă de oameni mai mult decât de Dumnezeu. Vedem cum în marile corporații deciziile se iau astfel încât să se obțină rezultate, să se obțină profit. Omul este privit ca o resursă care este capabilă să aducă beneficii economice în companie iar când resursa nu mai dă randamentul așteptat este înlocuită cu ușurință. Chiar în mod oficial, în literatura de specialitate economică angajatul este considerat resursă, mai exact resursă umană. Însă puțin antreprenori sunt aceia care valorifică potențialul acestei resurse în mod benefic inclusiv pentru ”resursa” în cauză: omul.

În economie sentimentele nu își au locul (spun unii), poate tocmai de aceea ne confruntăm cu o criză ce derivă mai degrabă din acțiunile noastre, din lăcomia și egoismul care domină în mod constant activitățile economice.

Atâta vreme cât nu reușim să fim mai responsabili față de noi, față de semenii noștri vom duce o luptă continuă, vom trăi în întuneric.

(Dana Cușmir)