Moş Crăciun este icoana pedagogică a lui Dumnezeu

4

Cred cã nu putem înţelege dacã existã sau nu Moş Crãciun decât dacã înţelegem cine este. Lumea din jurul nostru ne vorbeşte despre legende cu oameni rãi transformaţi în oameni buni, dar legendele sunt legende, nici mãcar apocrife.

Cine este Moş Crăciun? Este icoana pedagogicã a lui Dumnezeu pentru cei mici. Un copil de 5 ani nu înţelege taina iconomiei divine, dar prin întâlnirea cu moşul trãieşte, pe viu, o pedagogie a darului, şi implicit a vieţii. Eu am vãzut lucrul acesta, ca profesor pentru cei mici şi mari. Din experinţa mea, a spune unui copil mai mic sau mai mare cã MC nu existã, nu înseamnã altceva decât o introducere (poate inconştientã) într-o viitoare logicã atee. Chiar dacã punem accentul în Bisericã pe orice altceva decât MC, pedagogia celor mici rãmâne mereu valabilã.

Ne întrebãm de ce adolescenţii au subit momente de necredinţã. Toţi dau vina pe vârstã, eu dau vina pe mesajele pe care le primesc şi care îi formeazã, sau formateazã.

Moş Crãciunul cu care suntem invadaţi nu reprezintã decât o falsã reminiscenţã idolatrã a moşului, pe care mai târziu orice om viu o va taxa cu: „e clar, n-are cum sã existe, e doar o poveste de pãcãlit copiii.”

Eu mai m-am întrebat de mai multe ori cum este posibil ca o bucurie extraordinarã sã porneascã de la o minciunã.

Cred cã dacã nu se separã taina de comercial şi superficial, nu se poate înţelege cum se pune problema în legãturã cu existenţa lui MC.

Cine mai crede azi în Moşul? În lumea luminii, a credinţei, o lume de basm de altfel, Moşul există. Iar existenţa lui este una fericită, pentru că nu cunoaşte niciun copil, tânăr, părinte, bunic din lumea lui care să nu creadă în Moş Crăciun. Da. Moş Crăciun există. Moş Crăciun nu este nici mama nici tata, care în lumea de zi cu zi, în lumea grăbită, pun repede cadouri multe şi, de cele mai multe ori inutile, sub pomul făcut şi el în grabă. Moş Crăciun este altcineva. Este real şi există ca atare, aşa cum şi Dumnezeu există. În inimi, în suflete, în lacrimile care curg. El este peste tot în seara Ajunului. Nu uită pe nimeni. Ştie tot despre toţi copiii, mici şi mari. Şi dăruieşte cu multă dragoste fără să primească înapoi de la nimeni nimic. Şi atunci când dăruieşte îi uneşte pe oameni şi le descoperă lumina lumii. Lumina de la Răsărit şi cunoaşterea lui Dumnezeu.

Ispita de a nu mai crede în Moş Crăciun este ispita lumii care nu mai are inima de copil, inima care garantează intrarea în Împărăţie. Acea inimă care încă mai ştie să primească.

Noutatea: Moşul există, chiar dacă unora le convine sau nu. Moşul vine şi bate la uşă, chiar dacă este sau nu este aşteptat. Sau poate chiar alungat. Moşul iubeşte şi va iubi până ce toţi vor uita cum este să iubeşti şi să ai fluturi în stomac. Moşul iartă şi îi va ierta pe toţi pentru toate, chiar şi pentru greşeala de a nu mai crede în el. Cu o singură condiţie: sinceritatea şi deschiderea inimii. Încălzirea ei. Moşul însuşi continuă mereu să creadă în noi şi în puterea noastră, a celor din lume, din această lume, de a crede în el. El are curaj şi multă încredere. Astfel, când ne întâlnim cu el, vedem cum continuă mereu să întinerească inimile tuturor celor ce cred, să le copilărească.

Curaj. Nu e uşor să crezi în basme. Dar dacă basmele sunt izvorul vieţii, puterea de a crede este puterea de a trăi în permanenţă autentic. Epifanic. Simplu. Curat. Fericit.

(Alexandru Barna)

(Visited 42 times, 1 visits today)