Muntele Schimbării la Faţă şi Cămăra Slavei Bucuriei

Există o tendintă în lumea noastră modernă de a despica firu’ în patru – de a analiza. Am câstigat o anumită măiestrie peste multe lucruri prin analizarea numeroaselor componente ale structurii lor şi prin manipularea a ceea ce-am găsit. Aceasta a devenit un lucru normal pentru gândirea modernă. Această putere de  analiză, totuşi, este slăbită de chiar propiul ei succes.  Frecvent adevărul unui lucru nu se bazează pe însumarea părţilor sale, ci pe minunea întregului.  

Acelaşi lucru se întâmplă şi în credinţa creştină. Nu este neobişnuit pentru teologie să fie abordată sub diverse titluri: Hristologie, soteriologie, eshatologie, eclesiologie, hermeneutica, etc.,  suficiente pentru o serie impresionantă de titluri  ale unei  liste de discipline apartinând facultăţii de teologie. Problema însă, este că teologia în cele din urmă încearcă să descrie ori să stabilească un singur lucru (sau ar trebui). Acest unic lucru, totuşi, este atât de mare încât nu poate fi descris cu uşurinţă. Plenitudinea credinţei nu este revelată în analiza diverselor elemente constitutive, ci în înceata (şi uneori spontana) teamă a întregului.

Dacă ar trebui să utilizez un singur cuvânt pentru a descrie singurul lucru care este „totul” ar fi Învierea (în plenitudinea lor).  Nu mă pot gândi la o altă parte a vieţii creştine ori la o alta parte a revelaţiei care să nu fie conţinută în plinătatea Învierii. Este unul dintre motivele pentru care celebrarea liturgică a Sfintelor Paşti este cu totul copleşitoarea în spiritualitate ortodoxă.

Liturghia are o gramatică, un mod de a vorbi şi de a revela adevărul.  Această gramatică face lucruri  care nu pot  fi descrise atât de usor în scrisul teologic discursiv.  Am scris despre aceasta anterior.

În primul rând, practica liturgică ortodoxă are obiceiul  de a aduna la un loc elementele istoriei creştine care în mod frecvent sunt gândite separat – mai ales  în abordarea modernă compartimentată a credinţei. Există „ritmuri teologice” în ciclul ortodox al slujbelor religioase.  Fiecareia dintre cele 7 zile ale săptămânii îi este atribuită o temă particulară (Lunea pentru Îngeri, Marţea pentru Sfântul Ioan Botezătorul, etc.). Fiecare zi din calendar are unul sau mai mulţi (de obicei mult mai mulţi) sfinţi a căror memorie este păstrată în acea zi.  Există, de-asemena, ciclul de sărbători care depind de data Paştilor şi altele care sunt stabilite în conformitate cu o dată fixă.

Aceste cicluri se reunesc mereu şi-şi aduc propriile elemente şi perspective asupra slujbei.  Astfel, cei ce vin să se inchine niciodată „nu fac doar un singur lucru”, ci întotdeauna le sunt prezentate „mai multe lucruri”. Şi, mai mult decât atât, totul e pus laolalta ca un „întreg” şi nu doar ca o înşiruire de elemente.  Acest „Unic lucru” este văzut la fiecare sfânta slujbă, chiar dacă o faţetă străluceşte mai luminos decât celelalte.

6 August marchează sărbătoarea Schimbării la Faţă a Lui Hristos. Biserica comemorează apariţia Sa transfigurată înaintea ucenicilor pe Muntele Tabor, cu Moise si Ilie însoţindu-L. Cântările dedicate acestei sărbătorii analizează acest eveniment din toate unghiurile posibile.  Unul dintre aceste unghiuri m-a luat prin surprindere prima dată cand l-am întâlnit – a fost prilejuit de confluenţa normală a structurii liturgice – dar mi-a oferit o imagine care m-a lăsat mut de uimire.

S-a întamplat la Utrenie în ziua de dinaintea Schimbării la Faţă (cunoscută ca şi Înainteprăznuirea). Pe durata Utreniei în fiecare zi, se face o citire a „canonului”.  Acesta este un imn care urmează o anumită structură poetică. Este constituit din 9 ode, fiecare dintre ele işi iau meditaţia interioară de la una  dintre cântările tradiţionale biblice ale Vechiului Testament (precum „Cântecul lui Moise” din Exod şi următoarele). Oda a şasea este întotdeauna o reflecţie a imnului din cartea lui Iona (ale carui 3 zile în balenă sunt întotdeauna văzute ca un chip ale celor 3 zile ale Lui Iisus în centrul pământului).

Acesta este versetul care m-a şocat:

„Cămara Slavei Bucuriei ce va să fie gătind Hristos ucenicilor, Se suie în munte, de la viaţa cea râvnitoare, de la cele de jos, la viaţa cea mai înaltă ridicându-i pe dânsii. “(Peasna 6, Irmos)

În general am privit Schimbarea la Faţă prin propiul său „compartiment”. Am extins acea consideraţie pentru a include reflecţii asupra doctrinei palamite a energiilor divine, de când Sfântul Grigorie Palama a utilizat imaginea luminii Schimbării la Faţă pentru o mare parte din înţelegerea sa teologică.  Dar niciodată n-am făcut saltul către Paşte (căruia îi aparţine imaginea Camerei Slavei Bucuriei).  

M-am trezit fără cuvinte. Ideea era prea cuprinzătoare.  Imaginea Camerei  şi a afinităţii ei cu Paştele este bogată, inăuntrul şi în afara ei. Biserica aşteaptă cu nerăbdare „ceremonia nupţială a Mielului”, o imagine folosită pentru aproprierea vârstei şi indeplinirii tuturor lucrărilor. Paştele este atat de aproape şi de indeplinire cu toate că, de asemena, se întâmplă într-un moment particular al istoriei, în anul  33 dupa Hristos. Moartea şi reînvierea lui Hristos este mariajul cerului cu pământul, uniunea Lui Dumnezeu cu omul, îndeplinirea tuturor lucrurilor. Revelând ucenicilor „Cămara Slavei Bucuriei”( în măsura în care puteau suporta s-o vadă ), El a început să le vorbească despre apropiata Sa înviere şi despre suferinţele Sale în Ierusalim.

Schimbarea la Faţă este aşişderea Cămara Slavei Bucuriei (şi este descrisă în diferite alte moduri de-asemenea). Este o licărire (dintr-o secvenţă, dintr-un loc în care secvenţele n-au niciun loc), a  plenitudinii Divinităţii. Hristos apare alaturi de Ilie şi Moise, cei vii şi cei morti, profeţii şi legea, şi vorbeşte cu ei în ceea ce priveşte Sfintele Sale Paşti. Şi acestea au loc în contextul Luminii  Divine –  o lumină ce era dincolo de abilitatea ucenicilor de a o suporta.

Insăşi credinţa noastră ar trebui să aibă această calitate a plenitudinii (despre ea) – ceva ce este mai mare decât abilitatea noastră de a suporta. Compartimentarea noastră asupra lumii şi asupra credinţei le duce pe amândouă la niveluri suportabile – dar după nu mai reuşim să trăim şi să credem. Inţelegerea începe cu mirarea – şi mirarea are  nevoie de ceva dincolo de limitele noastre normale. Schimbarea la Faţă este o invitaţie în Cămara Slavei Bucuriei – misterul morţii Lui Hristos şi învierea în profunzimile Paştelui. Să ne fie ruşine dacă compartimentizăm evenimentul într-o meditaţie asupra Luminii Divine. Lumina străluceşte în  întuneric pentru un motiv şi pentru un motiv întunericul n-o înţelege.

Hristos să ne poarte pe fiecare dintre noi în Cămara Slavei Bucuriei ce va să vie – şi să ne ridice din viaţa de jos către viaţa din ceruri în minunea  Paştilor Sale!

Îmi cer iertare de la cititorii mei. Voi fi în Dallas pentru câteva zile şi nu pot prevede accesul la computer pentru  a răspunde şi gestiona comentariile. Fie ca  Dumnezeu să va dea tuturor bucuria Sărbătorii!

Foto: O privelişte de pe  Muntele Tabor, privind de sus către regiunea Galileea. Este de la pelerinajul meu în Ţara Sfântă.

(Pr. Stephen Freeman)