Munţii Buzăului – o zonă extraordinară
Acum o săptămână am făcut o mică excursie pe munte cu prietenii. În 2009 printr-o conjuctură de îmtâmplări am ajuns la Lopătari în judeţul Buzău, la casa cuiva. Personal înainte de a merge acolo nu eram aşa de încântat pentru că Buzău pentru mine însemna câmpie şi o zona care din punct de vedere turistic nu prea are ce oferi. M-am înşelat tare.
Lopătari, este ultima localitate la care drumul asfaltat ajunge din Buzău. De aici încolo satele continuă dar pe drumuri de ţară şi pe munţi.
50 de kilometri până-n la Lopătari drumul nu-ţi prea spune nimic, câmpie şi câteva dealuri dulci… La intrare în Lopătari este o carieră de piatră, punct din care încep să se vadă munţii…. Da! Munţi în Buzău. Şi ce munţi! Ce frumuseţe! Mi se părea că eram în Bucovina.
Chiar aşa se numesc Munţii Buzăului Încadraţi în vest de munţii Ciucaş, în est de munţii Vrancei, în sud de culmile Subcarpaţilor de Curbură, iar la nord de Clăbucetele Întorsurii, munţii Buzăului se desfăşoară pe o suprafaţă de aproape 1900 km pătraţi. Masivul Penteleu atinge 1772 de metri, fiind cel mai mare masiv din Munţii Buzăului.
O minunăţie! Acum doi ani am făcut trei trasee de munte, două pe jos şi unul cu maşina.
Acum o săptămână, încântat de ce am văzut în trecut, am hotărât să-mi iau şi prietenii să le arăt. Bineînţeles că au fost reticenţi şi în minţilor lor plutea o nedumerire: „Munţi în Buzău?”
Da, sătul de Buşteni şi Sinaia, de cota 1400 şi de Crucea Caraiman, Munţii Buzăului oferă o alternativă de traseu montan excepţională, mai ales că aici totul este neatins. Nu existe cabane montane, pensiuni sau alte amenajări turistice, iar traseele de munte mare parte din ele sunt nesemnalizate. Asta nu scade cu nimic frumuseţea peisajelor, ba dimpotrivă sporeşte sentimentul prezenţei aproape de natură şi de Dumnezeu.
Am plecat din Galaţi dimineaţa la ora 6 şi jumătate, la zece aproximativ eram deja trecuţi de Lopătari şi parcasem maşina într-un din satele de la baza muntelui: Luncile, lângă râu.
Direcţia noastră era Lacul Limpede, undeva pe vârf de munte. Traseul era nemarcat, şi mergeam doar pe amintirile mele, dar ajutaţi foarte mult de drumul care ducea la o stână de oi mai sus, drum bătătorit, care ne sugera uşor pe unde trebuie s-o luam.
După 40 de minute de urcat am ajuns la stână, aici ne-am odihnit lângă un izvor cu apă rece. Ne-am aşezat pe băncuţa de lângă, ne-am răcorit, am mâncat câteva bucăţele de brânză cu roşii. Ce bună e mâncare pe munte! Şi apoi am plecat în continuare spre Lacul Limpede. De aici drumul devenea mai anevoios. George avea o mai veche problemă la genunchi dar se urca destul de bine.
Drumul şerpuia prin pădure şi spre deosebire de prima parte unde ne-a ars soarele, acum ne bucuram de umbră şi răcoare.
De la stână am urcat două ore şi mai mult până când am ajuns sus. Aici..linişte deplină…o poiană imensă, cu o altâ stână în mijloc…iarba era până la genunchi, vântul adia uşor, căţeii de la stână lătrau… şi noi ne îndreptăm către cioban să-l întrebăm în ce direcţie este lacul. După ce ne arată ne invită să gustăm şi o bucată de urdă… Din lipsă de timp l-am refuzat frumos şi am mers mai departe.
În 10 minute am ajuns la Lacul Limpede unde noi speram să facem şi o baie. Lacul era foarte mlăştinos şi din auzite era şi foarte periculos din cauza adâncimii sale. Intrarea în lac se făcea pe un „pat” de muşchi şi plante acvatice, pe care pluteam efectiv, dar simţeam cum ne afundam uşor uşor. Ne-a fost frică să mai înaintăm şi am hotărât după puţin timp să ne întoarcem.
La coborâre a mers mai repede dar totuşi ni s-a părut că drumul a fost mai anevoios, poate şi pentru că eram rupţi de foame, obosiţi şi fără apă în rucsac, dornici să ajungem la izvorul cu apă rece.
La ora 16 eram deja jos la maşină şi planul era să urcăm cu maşina pâna la Lacul Mocearu, care era pe alt versant. Din Luncile am luat-o spre Plaiul Nucului şi apoi am văzut un indicator la stânga spre Lacu Mocearu.
Am ajuns la lac pe la 5 şi ceva cred. Peisajul era extraordinar….Lacul Mocearu stătea între munţi, liniştit şi scăldat de soarele blând, străjuti de brazi în jurul malului.
Aici am hotărât să facem un grătar şi apoi o baie în lac. Intrarea în lac se făcea pe o platforma de lemn, apa era curată şi caldă şi de data aceasta am reuşit să ne bălăcim pe cinste.
Am făcut focul şi la puţin timp după ce am pus cărbunii a început să ploua torenţial. Maşina era lăsată într-o vale de unde nu puteam ieşi dacă se înnoroia pe jos, aşa că la primii stropi am fugit repede spre maşină şi am urcat-o sus la drumul mare, deşi mai aveam puţin şi rămâneam împotmoliţi.
Hainele şi sacoşele cu mâncare şi cu lucrurile personale rămăseseră lângă lac. Dan, în mod inspirat pune peste foc două scânduri ca să-l protejeze de ploaie. După 10 minute de ploaie de vară se opreşte, eram deja resemnaţi şi înfometaţi iar gândul nostru mai stătea doar la pepenele pe care-l aveam cu noi.
Totuşi Dan reuşeşte în mod „miraculos” 🙂 să salveze jarul care era destul de puternic. Aşează bucăţile de carne pe grătar şi-i mulţumim lui Dumnezeu uşuraţi că avem ce mânca.
A ieşit soarele… ne gândeam să mai facem o baie în lac, dar era deja 7 şi se făcuse răcoare afară. N-aveam prosoape la noi şi am fi stat uzi în bătaia vântului.
Am plecat spre maşină. Eram arşi de soare pe spate, uzi, murdari şi obosiţi dar ne bucurasem de o zi plină de locuri frumoase şi aventură.
Avem şi cortul la noi şi ne gândeam la un moment dat să rămânem, totuşi ploaia ne-a speriat repede.
Am plecat spre Galaţi la ora 20 şi abia pe la 9 jumătate seara eram prin Buzău, oprind la o benzinărie. La 11.30 am ajuns acasă.
A fost o zi superbă, deşi oboseala urma să-şi spună cuvântul a doua zi. Toată plecare ne-a costat undeva pe la 35 de lei de persoană (trasportul şi ce am mai cumpărat de pe la magazine). La asta se adaugă şi ce am mai luat din frigider de acasă.
Vă recomand cu mare căldură Munţii Buzăului! Vă spun sincer că veţi fi uimiţi de ce veţi găsi aici!
(Claudiu)
