Mustrarea – o cale pentru creştere spirituală
De ce ne deranjează cuvintele de mustrare? De ce simţim nevoia să fugim cât mai departe de ele, să ne închidem ochii, să păşim mai departe fără să privim în urmă?
Fiindcă prin aceste cuvinte se înfruntă direct, dur, păcatul care se amprentează asupra fiinţei noastre.
Orice încercare de nimicire a greşelilor noastre răneşte. Ne răscolesc vorbele de critică, ne urmăresc oriunde am dori să le ascundem, oricât le-am evita.
Am îndrăznit cu nonşalanţă să ne comportăm necuviincios. E atunci exagerat să ni se atragă atenţia?
Până la urmă, criticile au rolul de a ne îmbunătăţii evoluţia spirituală. Să nu spunem niciodată: „Nu cred că eşti în măsură să îmi spui mie asta! Nu cu un trecut ca al tău!”.
Lecţiile eficiente ne sunt oferite şi prin persoanele neşlefuite sufleteşte.
Cel mai simplu mod de a face faţă mustrărilor e asumarea responsabilităţii asupra faptelor noastre.
Regretele cu care ne umplem o mare parte a zilei demonstrează prizonieratul din care încă nu am scăpat. Ceea ce ne doare sunt păcatele care ne împiedică să ne bucurăm de privilegiul de a exista drept Fii ai Lui Dumnezeu.
Să ne amintim că „Orice sfânt are un trecut şi orice păcătos are un viitor!”.
Alina
Maria
aprilie 8, 2010 @ 11:04 am
Adevărat, Alina.
Dumnezeu ți-a arătat asta, prin glasul conștiinței iar tu ai fost atenta la glasul Lui, ca mulți nu vad și nu aud glasul Lui care de mult grăiește adevărul acesta.
Ma bucur mult de ce am citit.
Bravo.
Hristos a înviat!
Lucia
aprilie 8, 2010 @ 4:54 pm
„Lecţiile eficiente ne sunt oferite şi prin persoanele neşlefuite sufleteşte”. ??? Alina, m-ai făcut curioasă ! Poţi cumva detalia ? Mulţumesc!
Maria
aprilie 8, 2010 @ 5:10 pm
Lucia
pana iti raspunde Alina,
iti zic o intamplare.
un tata se plangea odata ca fiica lui i-a spus o vorba grea, l-a jignit, l-a facut intr-un anume fel.
tatal a mers la un parinte si i-a spus tot, intrebandu-l de ce a patit el asa ceva.
parintele l-a intrebat daca acea vorba grea era reala, daca era adevarata.
omul s-a gandit si si-a amintit de tineretea lui. da, acea vorba era reala.
Dumnezeu ne vorbeste si prin gura celor din jur, ne trezeste din anumite pacate sau pareri prea bune pe care le aveam fata de noi insine.
pacatul pe care il strigase fiica, era unul pe care tatal acela nu l-a marturisit niciodata!
abia atunci si-a dat seama de pacatul nemarturisit, desi fiica ii mai spusese de cateva ori acel cuvant.
asta e un exemplu, si este unul real.
mai sunt atatea altele.
dar toate le poti afla din lectura duhovniceasca.
Lucia
aprilie 8, 2010 @ 5:22 pm
Super!!! Mulţumesc mult, Maria!
admin
aprilie 8, 2010 @ 5:28 pm
Avem si in Vechiul Testament o marturie despre lectia de smerenie pe care o primim prin persoane neslefuite sufleteste. Este cazul regelui David, cazut in pacatul uciderii si al preacurviei. Ne lamureste pr. Arsenie Boca despre asta:
Suferinţa aceasta mai are şi un alt rost. De pildă prin ea îngăduie Dumnezeu oricui, neînsemnat la slujbă sau la chip, să-ţi sară în obraz şi să ţi-1 pălmuiască cu ocările cele mai de pe urmă. Şi cine ar putea să facă mai bine o treabă de asta, decât un om de nimica, dar totuşi de vreo treabă lui Dumnezeu. Astfel, pe când regele trecea plângând, un om oarecare, ca din senin, începu să arunce cu pietre după el şi după tot poporul, şi să-i zvârle în obraz blesteme: „Pleacă, pleacă, nelegiuitule şi ucigaşule!”
Iată cum îngăduie Dumnezeu să-ţi auzi faptele pe nume. Căci foarte mari târcoale dă vrăjmaşul în jurul celor încercaţi, pentru păcatele lor trecute, ca să-i scoată din calea mântuirii, ispitindu-i să nu se smerească, ci să-şi apere „onoarea”. Ispititorul însă, dacă n-a izbutit
să-l facă pe David să-şi măcelărească poporul în două tabere, era aproape sigur că măcar o moarte de om tot va mai scoate de la el. Şi, fiindcă prin blestemele cele din senin nu 1-a putut scoate din liniştea pocăinţei, ca să aprindă în el iuţimea mâniei ucigaşe, s-a mulţumit vrăjmaşul să intre într-unui din sfetnicii săi şi să ceară regelui moartea omului aceluia: „De ce acest câine leşinat blestemă pe Domnul meu?
Mă duc să-i tai capul!” – Diavolul dă sfaturile lui la toţi, dar nu are putere peste cei ce nu-l ascultă!
David însă, luminat de Dumnezeu prin Natan proorocul, duhovnicul său, era prevenit şi avea cunoştinţă despre trebuinţa încercărilor, precum că Dumnezeu a îngăduit şi cu a lui purtare de grijă trebuie să treacă – pentru păcatele sale – prin cuptorul smereniei, ca un bun scultător de Dumnezeu. De aceea regele, în loc să asculte ispita vrăjmaşului, cea din însoţitorul său, o taie cu blândeţe şi cu înţelepciune, zicând: „Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a poruncit să blesteme pe David. Cine poate să-i zică: de ce faci tu aşa?” însoţitorul regelui însă, cuprins de duhul rău, care cerea moarte de om, nu se lăsa bătut uşor, de aceea regele îi spune de mai multe ori acelaşi cuvânt.
…………………
Drept aceea, când auzi pe cineva făcându-te tobă de ocări şi blesteme, nu te pripi cu mintea şi nu sări cu gura, răspunzându-i ce nu trebuie. Nu-l întreba pe el: de ce mă ocărăşti, ci întreabă-te pe tine oare de ce mă ocăreşte omul acesta? în orice caz, răspunde ca David: pentru păcatele mele Domnul i-a poruncit să mă ocărască şi să mă blesteme; dar nădăjduiesc, pentru năpăstuirea ocării, mila lui Dumnezeu.
(Cararea Imparatiei)
Lucia
aprilie 8, 2010 @ 5:45 pm
Da! Deci David, smerindu-se, s-a bucurat de ocările ce i s-au adus! Mulţumesc, Admin! Cred că astfel de exemple ( aduse de voi şi de cei care vor mai comenta, poate ) – ne sunt de cel mai mare folos!
Alina
aprilie 8, 2010 @ 5:56 pm
Fiecare dintre noi are o poveste de viata cu fapte care ii aduc cinste sau din care a fost mai mult fortat sa invete calea dreapta. Cei care se drogheaza, betivii, curvarii, mincinosii, tradatorii etc. sunt suportati de Cel de Sus, le ingaduie sa traiasca alaturi de Sfintii Sai. Acestia au rolul de a trage semnalul de alarma asupra pacatului, prin povestea lor. Cand privesti un betiv, parasit de cei dragi, marginalizat de societate nu iti doresti sa ajungi in situatia lui si te gandesti inainte sa consumi orice bautura alcoolica. Intalnirea cu un tradator nu iti va starni admiratie ci ingrijorare…te marcheaza singuratatea lui, neincrederea cu care este tratat. Faptele ni se imprima pe chip si oricat le-am ascunde, imaginile, gesturile vorbesc de la sine. Fiecare avem un potential incredibil cu care ne-am nascut: eternitatea ne transpare din inima, e starea fireasca a sufletului nostru. Unii isi vand potentialul prin ispitele satisfacute, altii isi recapata demnitatea de Fii ai Tatalui ceresc indreptandu-si pasii catre cer. Toti cei care gresesc sunt ”neslefuiti spiritual”, de la care luam exemplu distructiv. Pe chipul lor e afisat: ”NU FACE LA FEL! NU ASTA INSEAMNA SA TRAIESTI CLIPA!”. Dar pana si ei mai au o sansa, sansa de a fi binecuvantati cu Lumina. Iar viata in Hristos nu se compara cu cea a reclamelor despre fericire…