Muzeul Regional al Olteniei

Am să vă prezint în acest articol o altă clădire deosebit de frumoasă din Craiova, anume Muzeul Regional al Olteniei, parte a unei instituţii mai largi numită Muzeului Olteniei, ce se află pe strada Madona Dudu. Este o clădire în stil neoromânesc.

Elementele decorative sunt oarecum discrete, cu ancadramente la ferestrele parterului şi coloane ce despart ferestre duble la etaj; găsim câteva elemente decorative geometrizate aplicate pe faţade, cel de sub cornişă fiind o stea cu opt raze. Mai avem un brâu de trecere de la soclu la perete şi o cornişă.

Faţada principală este ceva mai elaborată, cu un pridvor ce acoperă intrarea principală în clădire, la etaj avem o cameră cu cinci ferestre despărţite de patru coloane, legate deasupra prin arce ce se închid într-o sugestie de floare de crin, iar deasupra acestora un şir de ocniţe cu discuri ceramice încadrate în ele.

Imaginea generală a clădirii mă duce cu gândul la Culele olteneşti, datorită simplităţii şi masivităţii sale. Îmi pare un exemplu foarte frumos de exprimare a identităţii locale/regionale în cadrul stilului naţional de arhitectură!

Particularitatea care m-a surprins o reprezintă panoul de plăci ceramice de deasupra intrării principale. V-am vorbit într-un articol anterior despre folosirea faianţei pe faţade (vezi aici) şi am ocazia să vă prezint un exemplu bun de acest fel prin intermediul acestui muzeu.

(Arhitect Adrian Păun | Muzeul Regional al Olteniei )

(Visited 11 times, 1 visits today)