Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in DumnezeuTu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continuaEuharistia continua

 

   

Cântarea psaltică se învață la strană. Numai acolo suflă duhul care însuflețește vocile psalților cu dragoste și rugăciune. Toți am simțit cândva chemarea stranei, în biserici sau pe la mânăstiri. La început nu îndrăzneam să se apropiem – priveam cu emoție și cu dorință cărțile deschise și pe cei concentrați asupra lor. Apoi am cutezat, ne-am apropiat sau am fost chemați de cineva care ne-a înțeles dorința. Am început să murmurăm isonul, am învățat notele și am ascultat casete și cd-uri împrumutate cu protopsalți vestiți. Muzica s-a deschis în fața noastră ca o carte și continuă să ne surprindă cu ascunzișurile ei, prin care străbați numai după multă trudă.

Dumnezeu ne-a adunat împreună, la strană și apoi în acest grup de muzică bizantină. Unii dintre noi am colaborat cu Grupul de Psalți al Patriarhiei Române pentru câțiva ani. PC Diacon și dirijor Marius Stelian Militaru a fost psalt al Catedralei Patriarhale, iar alți trei componenți ai grupului sunt și acum. Dorința noastră a fost să formăm un grup care să răspândească, peste tot pe unde cântă, atmosfera de strană. Cântarea nu înseamnă doar executarea perfectă a notelor. Înseamnă trăirea mesajului textului sfânt, înseamnă rugăciune.

PC Diacon Marius Stelian ne-a adunat în jurul său și ne-a propus să formăm un grup cu un stil deosebit, dedicat stranei. În toamna anului 2008, doamna Maria Barbu a hotărât să sprijine constituirea acestui grup și a propus un nume: Sfântul Ioan Rusul. L-am acceptat cu bucurie. Cu aceeași bucurie am acceptat ideea colaborării cu Așezământul Ortodox al Sfântului Ioan Rusul, înființat de doamna Maria Barbu și al cărui membru fondator este și PC Diacon Marius Stelian Militaru.

Cei mai mulți dintre noi sunt studenți sau absolvenți ai unei Facultăți de Teologie Ortodoxă. Acesta nu este însă un criteriu de apartenență la grup. Unii membri nu sunt teologi, dar Dumnezeu a rânduit să fie atrași de cântarea bizantină și să învețe, practic, peste umărul cântăreților.

În toamna anului 2008, când s-a înființat grupul de psalți Sfântul Ioan Rusul, eram câțiva tineri dornici să învățăm și să cântăm muzică bizantină. Nu ne propuneam să scoatem discuri, să ne umplem de faimă. Eram bucuroși că ne simțeam ca într-o mare familie. Între noi domneau un spirit de prietenie și o dragoste de muzică care ne-au legat. Ne bucuram că eram un grup închinat unui sfânt (Sfântul Ioan Rusul, cu ale cărui rugăciuni nădăjduim și acum să sporim), dar ceva lipsea…

Orice lucrare plăcută lui Dumnezeu – și mai ales închinată Lui – se cuvine să aibă binecuvântare. Pentru orice acțiune importantă, omul e bine să ia binecuvântare de la părintele său – trupesc sau duhovnicesc. Cu atât mai mult un grup de muzică psaltică, care acționează ca un reprezentant al Bisericii. Un astfel de grup se cuvine să aibă binecuvântare de la Arhiereu, dacă își dorește să le facă pe toate după rânduială.

Dumnezeu a lucrat în chip tainic și a rânduit să primim această binecuvântare de la cel dintâi dintre slujitorii Săi – Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În toiul numeroaselor sale activități întru folosul Bisericii, Prea Fericitul Părinte Patriarh a găsit puțină vreme să plece urechea la strană, la cântările noastre, ale nevrednicilor. În înțelepciunea sa – a hotărât să ne ia sub oblăduirea lui, ca grup de psalți misionar al Patriarhiei Române.

Cu supunere și cu bucurie am primit, cu această ocazie, un nou nume, astfel că de acum înainte suntem, cu binecuvântarea Prea fericitului Părinte Patriarh Daniel, Grupul de Muzică Bizantină EVLOGHIA. Un nucleu de psalți selectat de PC Diacon și dirijor Marius Stelian Militaru va forma de asemenea un grup mai restrâns, cu numele EVLOGHITOS, care va fi trimis ca grup misionar al Patriarhiei Române la slujbe din țară sau din diaspora.

De la înființarea grupului, participăm la slujbe religioase, în biserici din București și din țară, cât și din diaspora. Una dintre aceste slujbe, la mânăstirea Sf. Pantelimon din Siliștea-Gumești, Teleorman, a prilejuit înregistrarea unui disc cu Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, cu participarea Preasfințitului Galaction, episcop al Alexandriei și Teleormanului. Este prima înregistrare a grupului, pe care o vom păstra ca pe o amintire dragă a începuturilor.

Nădăjduim ca, prin ajutorul lui Dumnezeu și al Sfinților Săi, să nu ne dovedim nevrednici de această cinste și să sporim darul făcut nouă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, întru răspândirea muzicii psaltice și întru slava lui Dumnezeu și ne dorim ca prin cântarea noastră să bucurăm și să întărim inimile credincioșilor. Dumnezeu și acum lucrează, iar noi vrem să amintim tuturor de lucrarea Sa. Cu rugăciunile Sfântului Ioan Rusul, ne punem sub ocrotirea Maicii Domnului, pe care o rugăm să împlinească și întru noi cuvintele:

”Pe ai tăi cântăreți, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești izvor viu și îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întărește-i în dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i!”

Iubitorii de muzică bizantină ce doresc să aprofundeze minunatul meşteşug al psaltichiei şi care indrăgesc stilul de intrerpretare al Grupului Evloghia, sunt invitaţi să participe la repetiţiile noastre ce se desfăşoară săptămânal în cadrul Facultăţii de Teologie!  Accesând pagina CONTACT a site-ului, sunteţi rugaţi să luaţi legătura cu dirijorul grupului, PC Diacon Marius Militaru, pentru a stabili o eventuală colaborare ! Vă aşteptăm !


Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabără de Ziua Națională

Caută articole în site » Caută articole în site »

Ajută

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții