Muzica modelează caracterele tinerilor în bine sau în rău

Am asistat cu ocazia taberei de iarnă de la Mănăstirea Oaşa din anul 2012 la o serie de predici şi conferinţe susţinute de părintele Marcel Hancheș despre muzică şi cum ne poate influenţa ea viaţa !

În acest articol doresc să vorbesc despre ce a vorbit părintele, ce am înţeles eu şi ce folos putem avea dacă urmăm îndemnul părintelui Marcel şi vom avea mare grijă în privinţa aceasta, muzica fiind de origine divină, fiind data îngerilor pentru a slăvi pe Dumnezeu, în rai îngerii aduc continuu laudă lui Dumnezeu. Muzica este o condiţie sine qua non de a intra în comuniune cu Dumnezeu! Fără muzică totul ar pieri, încă de aici de pe pământ am simţi prezenţa iadului dacă nu ar mai exista muzica! Dar mare atenţie, nu orice se cheamă astăzi muzica reprezintă cu adevărat muzica!

Degeaba a lăsat Dumnezeu privighetorile, ciocârliile, susurul apelor sau foşnetul pădurilor? Cum ar arăta Crăciunul fără colinde, sau Învierea fără cântarea „Hristos a înviat!”, fără veselia şi bucuria transmisă prin cântec direct către inima omului?

Dar imaginaţi-vă cum ar suna pe lângă aceste minunate cântări îngereşti un cântec vulgar gen Paraziţii, de exemplu, ca să dau un exemplu autohton şi care agresează cu siguranţă orice ureche sensibilă şi orice suflet de copil nevinovat! Cam asta a explicat părintele Marcel, la una din conferinţe din tabăra de Crăciun, după ce la predică ne-a vorbit despre primele instrumente muzicale, cum pot fi folosite în scopuri diavoleşti, dar şi cum pot fi folosite aceste instrumente, asemeni împăratului David care îmblânzea inima tiranului Saul cu harpa să!

Părintele ne-a înălţat inimile cu ”Ich habe genung’’, din câte îmi amintesc, iar apoi ne-a zgâriat auzul cu „Wannabe”-ul jalnic al celor de la Spice Girls… ce groaznic sună, puteţi chiar voi să încercaţi acest experiment şi să vă convingeţi!

Ne-a arătat apoi cum artiştii rock, vânduţi satanei, recunosc cu gura lor că reuşesc prin muzică să îşi manipuleze fanii, mulţi dintre ei fiind satanişti declaraţi, trăgând în jos milioane de suflete hipnotizate şi posedate de cântecul lor satanic, care-i duce direct spre iad!

Având o cultură generală bogată, părintele ne-a vorbit despre cum foloseau vechii greci muzica pentru a controla cu ajutorul ei pe ceilalţi din cetate! Vechii greci aveau un cult al corpului, copiii lor fiind de mici antrenaţi în spirit militar, practicau sportul autentic, cu un program foarte rigid, foarte greu, dar pe lângă asta erau educaţi şi în spiritul muzicii şi al poeziei, gândind să cultive nu doar trupul, ci şi spiritul! Poezia era pe atunci cântată şi dansată, nedespărţite una de alta, sincronizându-se într-o armonie perfectă. Omul avea nevoie de cântec şi dans pentru a-şi înnobila sufletul, nu doar de gimnastică, pentru a nu deveni o brută! Şi astfel Platon constata că, atunci când se schimbă muzica, tinerii cetăţii vor accepta foarte uşor o ideologie străină de cetatea lor, vor fi foarte uşor de manipulat de duşmanii din exterior!

De asemenea, în cadrul demonicelor împreunări orgiastice din antichitate, era folosit fluierul pentru a aprinde patimile în participanţi şi a dezlănţui fapte despre care nu se cade a se vorbi nici măcar în glumă! Se pare că din acest motiv, acela de a nu trezi anumite simţuri, instrumentele nu sunt permise în Sfânta Biserică!

Un exemplu mai recent: anul 1999, unul elev din UŞA intră înarmat în şcoală cu o armă şi împuşcă la întâmplare pe mulţi dintre colegii săi. Ucide în chinuri o fată căreia mai întâi îi cere să renunţe la credinţa în Hristos, apoi văzând refuzul acesteia, o împuşcă în cap!

Tânărul criminal era fan al muzicii rock, şi purta un tricou cu iniţialele KMFDM, o formaţie rock satanistă, al cărei nume în traducere ar suna cam aşa: ”Nici o milă faţă de mulţime” (Kein Mehrheit Fur Die Mitleid). Din repertoriul acestei formaţii citez: ”Shockware / Masive attack/ Atomic blast /Son of a gun is back!”. Destul de concludent nu-i aşa? Şi să mai spunem că cei de la KMFDM au şi o piesă numită „Under satan”? Asta ar explica duhul luciferic transmis şi tânărului criminal, care nu avea nici o remuşcare pentru faptele sale! Dar oare el e singurul autor al crimei? Ar fi greşit să îl judecăm doar pe el, o victimă, căci mai vinovaţi decât el ar fi cei care cântă astfel de piese şi cei care-i promovează, dar se pare că nici o măsură nu s-a luat în privinţa lor!

Tom Araya, unul dintre membrii formaţiei Slayer declară: Fanii noştri vor face orice le vom spune. Dar ce anume le cere, aflăm din piesă: „Altar of sacrifice”: „Aşteaptă ora, destinată să mori, aici pe masa iadului, marele preot aşteaptă, cu pumnalul în mâna vărsând purul sânge virgin...’’

Poate aţi auzit şi voi despre povestea de origine germană, în care un cântăreţ la flaut atrage cu ajutorul muzicii sale toţi şobolanii aducători de ciumă în mare, atrăgându-i cu cântul său fermecăto, dar apoi, când nu primeşte suma de bani promisă pentru această treabă, el atrage toţi copiii celor ce l-au minţit în mare, tot cu ajutorul flautului, şi astfel se răzbună!

Sau poate aţi citit despre cântecul sirenelor, de care se temea Ulise şi a fost nevoit să astupe urechile tuturor marinarilor săi pentru a nu-i atrage în apă, despre faimoasa Lorelai din basmele germane care proceda la fel, sau şi mai grăitor ca exemplu avem o mărturie despre Alexandru Macedon, care, la masa fiind, i se cântă un cântec de luptă. Acesta se ridică brusc, îşi strigă subalternii şi le ordona să se pregătească de luptă, dar acelaşi cântăreţ a reuşit cu un cântec liniştitor să îl facă să se liniştească şi să se aşeze la masă!

Până acum nu am reuşit să vă spun mai nimic, poate să vă neliniştesc doar, multe dintre ele le ştiţi şi voi, le ştiam şi noi cei care am participat la conferinţă, am aflat câteva lucruri noi, dar ce e de făcut?

Părintele Marcel propune o soluţie aristocratică, înălţătoare, cuvenită unor fii aleşi ai lui Dumnezeu, să evite cu nobleţe aceste curente satanice transmise prin pseoudomuzica de astăzi, şi să ne propună să ne curăţim auzul mai întâi cu o muzică ce tinde spre înălţimi, pentru a asculta apoi cu dragă inimă psalmii, cântările îngereşti pe care să dea Domnul să le auzim cântate direct de heruvimii care aduc neîncetat lauda Sfintei Treimi în Împărăţia Cerurilor.

Părintele Marcel ne vorbeşte din experienţă, din trăirile sale, nu doar din auzite, el a trăit la maxim zbuciumul muzicii rock, l-a trăit la intensitate, având propria formaţie de muzică rock, depărtat fiind de Dumnezeu, dar la care s-a întors tot cu ajutorul muzicii, celei adevărate, aceeaşi muzică care i-a schimbat viaţa până şi părintelui Serafim Roze!

El ne-a pus în față binele şi răul, muzica şi pseodomuzica. Deşi nu cred că mulţi dintre cei care am participat la această conferinţă suntem străini de muzică clasică, multora ne-a întărit convingerile de a ne îmbăta de acum încolo auzul cu ea, să dăm un plus de frumuseţe vieţii noastre, să distingem urâtul şi să ne ferim de el!

Părintele Serafim Roze spunea despre copiii care apreciază de mici muzica clasică, că vor reuşi mult mai uşor să treacă peste provocările muzicii rock şi a altor curente muzicale nihiliste şi distructive!

Iată şi o mărturie în acest sens:

„Odată m-a rugat să-l duc pe Theofil să vadă Don Giovanni de Mozart la Opera din San Francisco, ceea ce am şi făcut. Altădată m-a rugat să-l duc la Doctor Faustus de Marlowe, la Ashland. Cunoştea foarte bine aceste opere şi chiar mi-a dat indicaţii ce lecţii se pot învăţa din ele, ca să le împărtăşesc lui Theofil. De fiecare dată îmi cerea un raport amănunţit despre cum a reacţionat Theofil (sau alţii), dacă au prins esenţialul.”

Îmi amintesc şi cum îl încuraja Părintele Serafim pe Michael Anderson să citească Platon şi alţi filozofi, discutând totul cu el în amănunt, pe măsură ce Michael îşi croia drum cu multă trudă prin textele cu pricina. Părintele Serafim îi arăta cum toate acestea se legau de Ortodoxie şi de scrierile Sfinților Părinți.”

Părintele Savatie Baștovoi recomandă de asemeni tinerilor să citească poezia antică, operele dramatice, care pregătesc sufletul pentru rugăciune. Alt părinte ortodox recomanda în post, pentru cei care nu pot citi zilnic cărţi sfinte, să renunţe măcar la televizor, să citească cărţi din literatura clasică, în special pe Dostoievski, cărţi care vor da linişte sufletească şi vor atinge corzile sensibile ale sufletului pentru a reuşi să îl apropie de literatura ortodoxă!

Îmi amintesc de vremea când eram ca o trestie ce o bătea vântul, foarte agitat şi răzvrătit, pe la vârsta de 15 ani, când luam totul în râs, şi am mers în parcul Herăstrău cu tatăl meu, iar din întâmplare se desfăşura acolo o scenă de teatru mut, în aer liber, despre dispariţia oraşului Pompei. Eu eram la început foarte amuzat, râdeam în hohote de cum erau îmbrăcaţi actorii, totul mă amuza, iar tata nu ştia cum să mă facă să tac, se făcea de ruşine… Dar începe piesa, şi încetul cu încetul drama începea să mă cuprindă şi să o simt şi eu, să înţeleg şi să meditez apoi la destinul tragic al Pompeiului. De atunci am început să văd lucrurile altfel, se cunoştea diferenţa dintre piesele de teatru ieftin, cu inovaţiile contemporane, adaptate la starea de astăzi a societăţii, care preferă în loc să asiste la o piesă tragică, dar din care să tragă poveţe, distracţia, râsul, prostia. Apoi tata, fiind bucuros că mi-am schimbat părerea despre teatru a vrut să meargă şi mai departe, ducându-mă la „Macgeth-Hamlet”, care mi-a schimbat modul de a gândi.

Au urmat apoi primele cărţi serioase scrise de Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Kafka, Dumas, Pluthard, dar şi cărţile duhovniceşti, mersul la biserică, iubirea de neam, mândria de a fi român, am renunţat apoi treptat la muzică care o ascultam până atunci, modul de a gândi, modul de a vedea păcatul şi de a-i spune pe nume, ne-numindu-l normalitate. Am renunţat să mai înjur (înjuram foarte mult şi vorbeam foarte vulgar), odată ce am schimbat şi muzica ce o ascultam până atunci. Acum mă tulbură orice cuvânt urât, orice înjurătură sau perversiune folosită în muzică, orice aduce tulburare.

Un pilon de bază în formarea modului de a gândi l-au avut sfinţii închisorilor, generaţia interbelică, generaţia criterionului. Petre Țutea mi-a plăcut foarte mult şi m-a ajutat să îmi ridic mintea spre o filozofie ortodoxă, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr şi poezia sa, Eliade şi ideile sale pe care le avea când era în ţară, Valeriu Gafencu, Părintele Calciu, şi lista poate continua!

E foarte important să avem o traiectorie precisă în viaţă, iar dacă nu o avem să ne-o impunem! Spunea Ernest Bernea că obiceiurile nobile se moştenesc prin tradiţie, dar dacă nu avem legătură directă cu tradiţia atunci să ni le impunem noi! Să lăsăm ce e frumos şi nobil să ne modeleze minţile, şi de vom avea copii la fel să-i educăm! O mentalitate sănătoasă, cere şi un limbaj sănătos! Cine controlează limbajul controlează şi oamenii! Să numim avortul crimă, homosexualitatea boală şi nu normalitate, patriotismul să ne fie virtute, strămoşii modele de urmat, nu să-i privim ca pe nişte medievali barbari cum suntem îndemnaţi astăzi să o face, pentru că astfel am pierdut totul. Nici o abatere de la normă, chiar dacă ne va fi groaznic de greu, credinţa în Dumnezeu, nu trebuie lăsată! Unii din sfinţii închisorilor, atunci când s-au dezis de credința lor de până atunci, de dascălii lor, de părinţii spirituali şi ceilalţi colegi de generaţie, imediat au căzut și și-au pierdut și credința în Dumnezeu. De aceea la Piteşti, Țurcanu insista ca deţinuţii să spună cele mai urâte cuvinte la adresa mamei, a surorilor, pentru a scoate din minte pilonii de bază din mintea lor, fiind uşor de manevrat şi descusut astfel. Ce bine prevăzuse Platon acest lucru…

Nu poţi să fi creştin, să te rogi, să posteşti, să citeşti din Pateric şi Filocalie, să vrei să urmezi pe calea sfinţilor şi să fi tolerant la ideea că homosexualitatea e ceva normal, feminismul o politică bună şi necesară, sau avortul normalitate, pentru că la un moment dat în minte se vor ciocni ideile cap în cap şi vei ceda! De aceea, ori îţi faci ordine în minte, ori îţi pierzi de tot credinţa! Iar o singură abatere de la normă, o singură încercare de a îndreptăţi un păcat, o cădere, ca fiind ceva normal şi să încerci să te disculpi pe tine sau pe altul, îţi poate aduce daune mult mai grave faţă de altul care e străin de mentalitatea ortodoxă. Mai bine ştii că ai greşit şi că te poţi curăţa oricând prin spovedanie, decât să accepţi chiar în mintea ta că nu ai făcut rău.

Duhul de astăzi este unul care doreşte să creeze mămăligi și mămăligoși, mass-media doreşte prin orice metode să distrugă creierele noastre! Doar aşa se explică de ce se vând aşa de bine ziarele gen Can-Can sau Click, de ce până şi muzica populară începe treptat să decadă, integrându-se ritmului de manea şi de beţie continuă, care duc din ce în ce mai jos pe om! Ori în acest ocean e nevoie acută de idei sănătoase şi trainice, să ne salvăm măcar pe noi şi să nu cădem în mocirla în care încearcă vrăjmaşii noştri să ne arunce, să nu jucăm după cum ni se cântă, ci să căutăm să avem candelele pline, să dănţuim la nuntă cu Mirele Hristos!

Tot părintele Marcel ne vorbea despre starea jalnică din ziua de astazi, despre schimbarea bruscă a locului de muncă care poate şi ea influenta concepţia omului, apoi nesiguranţa la locul de muncă, continua apăsare, compromisurile pentru a păstra locul de muncă, care pot face din om o marionetă. Pur şi simplu suntem asaltaţi din toate părţile să ne schimbăm concepţia despre viaţa, lume, Dumnezeu, asaltaţi de tot felul de pseodo-descoperiri care vor să lovească în mintea şi sufletul omului, să-l destabilizeze psihic şi emoţional, gata să accepte orice. E nevoie de o turmă ascultătoare, care să muncească robotic şi să tacă, să nu aibă idei sănătoase ci doar în spiritul veacului de acum. Aceasta e libertatea promisă de revoluţia franceză şi de bolşevism, acesta este omul ideal dorit de stăpânii acestui veac! Dar Domnul va trezi pe mulţi, să încercăm prin trăirea noastră să dăm şi altora exemplu, să nu judecăm pe cei loviţi de duhurile acestui veac, şi să ne rugăm pentru mântuirea lor.

Să nu facem însă din muzică şi arta un scop în sine, ele pot fi doar metode de a ne apropria de Dumnezeu, dar ne pot trage în jos, chiar şi muzica cea frumoasă şi plăcută auzului, poate avea duh rău în ea. Şi să fim conştienţi că oricât de bine ne-am pregăti noi, fără de Dumnezeu nu o să rezistăm, oricât de sănătos am gândi noi, ci doar de Dumnezeu, pe care-L rugăm să aibă milă şi de noi şi să nu îşi întoarcă faţa de către păcatele noastre. Noi nu avem nicio putere, avem doar voinţa, restul vine de la Domnul.

Am să închei aici, şi să vă rog să mă iertaţi de v-am plictisit mult cu povestirea mea, dar aşa am simţit după ce când am auzit îndemnul părintelui Marcel şi să dau şi altora imboldul pe care l-am primit ascultându-l, întărindu-mi convingerile de până atunci de a nu da înapoi din drumul pe care am început să merg! Veniţi şi voi la Oaşa să ascultaţi îndemnurile unor mari învăţaţi ortodocşi de la care aveţi multe de învăţat şi vă asigur că veţi pleca de acolo schimbaţi în bine!

(Carol Mihai)