Cine pe cine naşte…? Despre naşterea acasă. Un îndemn la simplitate.
Cu toţii ne simţim afectaţi de supertehnicizarea mediului înconjurător. Simţim din ce în ce mai mult efectele neplăcute ale denaturalizării nivelului de trai. Ne plângem tot mai mult de acestea. Şi, uneori, atât… Cu toate acestea, apelurile vieţii către simplitate nu încetează să fie evidente, dincolo de încăpăţănarea noastră de a nu le lua în seamă. De fapt, tocmai această încăpăţănare, efect al comodităţii noastre a condus cursul societăţii către o instituţionalizare şi o tehnicizare exagerată a medilui nostru vital.
Concret, vrem să vă mărturisim despre experienţa normală – şi tocmai de aceea extraordinară – pe care am trăit-o la naşterea celui de-al treilea fiu al familiei noastre.
Cu doar câteva zile în urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Sale şi al slăviţilor Lui sfinţi am primit în braţe, în cel mai natural cadru posibil, pe băieţelul nostru cel mult aşteptat. Ineditul acestui eveniment constă în faptul că el s-a născut acasă cu asistarea unei moaşe şi a unei dule.
Mulţi au auzit de această posibilitate şi o nutresc deja. Dar şi mai mulţi nici măcar n-au auzit de ea, iar dacă au auzit o cosideră imposibil de realizat sau chiar o nebunie. Nu-i condamnăm. Am făcut parte din ambele tabere. Tocmai vă aminteam mai sus că sistemul ne-a virusat deja pe mulţi dintre noi în proporţii nebănuite.
Soţia a născut primii doi băieţi tot natural, dar la spital (insist pe acest natural în condiţiile în care un procent foarte crescut al mamelor din România nu vor să mai audă de naştere naturală, preferând direct operația cezariană). Aceste experienţe au fost atât de traumatizante pentru ea încât i-au indus o stare de groază faţă de tot ceea ce înseamnă sarcină şi mai ales naştere. Dar, pentru că timpul vindecă şi Dumnezeu mângâie neputinţele noastre, la doi ani şi jumătate de la ultima naştere, soţia a rămas iarăşi însărcinată. Am simţit-o cum pendula între bucurie şi teamă. Între taina ivită şi experienţa neplăcută trăită. Totuşi, mobilizarea i-a venit mai repede decât mă aşteptam. A început să se documenteze temeinic cu privire la alte modalităţi de naştere naturală.
Convingerea de creştini dublată de faptul că suntem fii de ţărani ne-a animat pentru descoperirea firescului pierdut. Deşi nu ne lipsea sentimentul inutilităţii, pe parcursul sarcinii soţia îmi vorbea adesea despre posibilitatea naşterii acasă. Nu era foarte convinsă. Eu nici atât. Căutam informaţii cât mai sigure. Ele veneau. Totuşi… Era mai puternic sistemul implementat în noi. Voiam siguranţă. Voiam asigurări, de parcă indirect ceream justificări Creatorului despre posibilitatea de a naşte singuri.
Încet, încet şi cu răbdare. Cu căutare şi atenţi la coincidenţele neîntâmplătoare. Cu apel permanent la memoria firescului în care ne-am petrecut copilăria şi pe fondul încrederii în Dumnezeu am început să prindem curaj. Apoi, am devenit convinşi, mai ales după ce soţia a citit excepţionala lucrare a lui Michele Odent: Cezariana, din care adesea îmi povestea şi din care mai târziu am citit şi eu. Totuşi, ne lipsea hotărârea şi, mai ales, locul în care să se producă această naştere acasă. În Galaţi, la ora actuală nu există această posibilitate, iar să ajungem la Bucureşti, Braşov sau Constanţa… deja apăreau multe invariabile.
Naşterea naturală acasă presupune în primul rând să dispui de această posibilitate acolo unde ai domiciliu. Noi nu o aveam. Ajunsesem în luna a şaptea şi încă pendulam. Eram convinşi de ceea ce vrem, dar nu aveam şansă. Aşa că ne-am lăsat în voia Domnului… şi n-a întârziat să ne răspundă. La doar o lună, o lună şi jumătate înainte de naştere, finii noştri de la Bucureşti, care erau în aceeaşi căutare (fina fiind însărcinată cu două luni mai devrreme decât soţia), dar cu destule dubii şi ei, ne-au dat vestea cea mare. Printr-o împrejurare providenţială, cu doar câteva ore înainte de naştere, fina a renunţat la spital şi a hotărât să nască acasă. Şi a născut acasă (deşi aceasta era varianta de rezervă) o fetiţă minunată într-o bucurie nespusă, care pe noi, deodată, ne-a dezarmat şi ne-a motivat devinitiv. Uitasem de bucuria biblică a naşterii de prunci. De fapt, nu o cunoscusem vreodată. Eram blocaţi doar pe durearea şi frica ei. Dar, odată cu experienţa finilor am fost contaminaţi de această bucurie a lor şi am hotărât să o trăim şi noi. De aici lucrurile au fost ceva mai simple, deşi nu fără încercări…
Şi aşa am ajuns la Bucureşti în casa finilor şi am născut „acasă”, aşa după cum plănuisem. Practic, experienţa finilor a înlesnit derularea evenimentelor. Am mers pe urmele paşilor lor (cu diferenţa că la noi, planul de rezervă era spitalul), cu pivire la moaşă, la dulă şi la toate pregătirile ante şi post naştere, până la cele mai mici detalii. Un singur lucru era în suspans: experienţa efectivă a naşterii. Aceasta a venit, mai devreme decât ne aşteptam şi a trecut atât de repede încât nu am avut timp să ne dezmeticim. Dar, ceea ce ne-a adus această experienţă este cu neputiţă de împărtăşit în cuvinte.
Practic, soţia a născut în două ore. A născut cum a dorit şi cum a simţit. Total diferit de ceea ce ştiam din documentare, cu totul diferit de experienţa finilor, dar pe acelaşi fundal al bucuriei şi al tainei în care am fuzionat şi care merită începute (că de sfârşit nici vorbă să se mai sfârşească…). Să naşti în poziţia care ţi se potriveşte şi care îţi convine – nu cea care convine medicului la spital – fără stimularea neocortexului de voci străine şi sunete nedorite (Apropos: ştiaţi că orice animal amână naşterea în caz de pericol? Şi omul la fel. La spital cu atâta personal alături şi în atâtea zgomote exterioare, corpul mamei amână naşterea, motiv pentru care asistentele de resort îşi intră în rol şi ţipă la mamă de nu se vede…) e tot ce îşi doreşte o mamă. Apoi, să primeşti copilul pe piept imediat ce se naşte. Să sugă imediat la sân cu o dexteritate de invidiat, moment în care te odihneşti contemplându-ţi minunea cu care te-ai contopit nouă luni. Să vezi cum corpul tău e implicat total dincolo de contribuţia ta (soţia mi-a mărturisit că toată naşterea o face copilul, mama doar asistă în agonie). Că e atât de perfect creat corpul femeii încât naşterea se realizează de la sine. Să…, să…, să…, sunt motivele cele mai slabe ale minunii şi ale bucuriei la care ne invită Dumnezeu şi pe care noi, din diverse şi adesea perverse motive, le ratăm. Pentru soţia mea, această naştere nu numai că a revigorat-o, dar a vindecat-o şi de traumele primelor două naşteri. O altă minune!
Din clipa naşterii şi până astăzi privesc la soţie şi la prunc şi încă nu mă dumiresc cine pe cine a născut: mama pe copil sau copilul pe mamă? Îi simt şi îi văd atât de implicaţi încât mi-e teamă să mă apropii ca nu cumva să le cutremur taina. De fapt, interogaţia nu-i nici pe departe retorică. Dimpotrivă, ea chiar să legitimează autentic în ambele nuanţe, iar răspunsurile ei sunt perfect valabile, chiar dacă în registre de înţelegere diferite. Astfel, atât mama cât şi pruncul nasc şi sunt născuţi. Mama naşte pe prunc cu toate trăirile unei naşteri. Trăiri înfricoşătoare pline de teamă numai gândind la ele, chiar dacă sunt neamplificate instituţional-spitalicesc. Este teama din clipa morţii pe care fiecare mamă o trăieşte anticipat la fiecare naştere. Dar, este o teamă vindecătoare, care o vindecă tocmai de grozăvia morţii şi de absurdul ei prin aceea că la naştere toată puterea morţii sfârşeşte în inima vieţii. Iar aceasta o trăieşte cel mai bine mama întrucât pruncul ei este o nouă viaţă, o altă viaţă, o unică viaţă, care a biruit în faţa morţii. Pentru mamă, pruncul nou născut este dovada palpabilă că moartea nu poate desfiinţa. Că ea distruge doar pentru a învia şi că, în definitiv: „Viaţa e mai tare decât moartea” (Cânt. 2, 6).
La fiecare naştere mama moare şi învie într-un mod în care doar inima ei de mamă şi Dumnezeu o ştie. Mama naşte o nouă viaţă prin moartea ei, dar este şi renăscută la o nouă viaţă prin pruncul ei, care, la rândul lui, prin naştere „moare” şi el vieţii intrauterine. Pruncul se naşte, dar îşi naşte şi el mama la o nouă viaţă. Aici se instalează nespusul bucuriei mamei de după naştere pe care bărbatul doar îl intuieşte. Modul în care mama este născută de prunc se vede în aceea că viaţa mamei este definitiv pecetluită de naşterea copilului ei, de fiecare copil, astfel încât orice mamă poartă în sine tot atâtea vieţi câte a născut. Inima ei este o inimă ce trăieşte deodată pentru sine şi pentru copii ei. Mai bine zis, pentru ei şi pentru sine. Ea continuă să aibă viaţa ei proprie, dar are şi o altă(e) viaţă dată de pruncul pe care l-a născut. Nu e o viaţă separată, ci este o viaţă ce se va consuma concomitent cu viaţa pruncului, trăind viaţa lui ca şi cum ar fi viaţa ei. Altfel spus, prin inima ei vor trece toate trăirile pruncului ştiute şi neştiute, dar cu totul simţite, până la mormânt şi dincolo de el…. (Lc 2, 35). Dar, despre implicaţiile teologice ale naşterii, care pun în lumină adevărul lucrărilor dumnezeieşti, poate cu altă ocazie…
Cât despre mine, mă simt altfel implicat în această nouă naştere. Cercetările nenatologice spun că atunci când pruncul declanşează naşterea în corpul mamei se declanşează deodată din spatele hipofizei şi un hormon special pe care la-au numit „hormonul dragostei”, cel care va pecetlui definitiv relaţia de dragoste dintre mamă şi fiu. De aici s-a constatat anomalia naşterilor provocate şi mai ales la cele făcute prin cezariană ( mai cu seamă la care naşterea nu s-a declanşat natural), pentru simplu motiv că acest „hormon al iubirii) nu se mai secretă. Dar, din cunoştinţele mele, aceste cercetări nu zic mai nimic despre tată şi dragostea lui de fiu.
Totuşi, intuiesc şi simt odată cu această experienţă, că atunci când tatăl participă direct la naştere – lucru imperios necesar – se declanşează şi în el acelaşi „hormon al iubirii”, de data aceasta al iubirii paterne, care va pecetlui unirea dintre tată şi prunc. Nu intuiam acest sentiment până la această naştere şi chiar simt o za lipsă din relaţia cu primii doi fii, din cauza neparticipării la naşterea lor, dar pe care o simt pe cale să se vindece prin intensitatea dragostei adusă de noua experienţă. Aceasta din urmă se aseamănă cu „nodul în gât” care nu mai coboară. Cu sentimentul că vrei să nu mai pleci de lângă el. Că vrei să-l vâri înlăuntrul tău – poate semn al singurului „mod de însărcinare” de care noi bărbaţii putem avea parte. Dar, deja iarăşi trec în teologie…
În definitiv, e minunat! Şi pentru nimic în lume nu trebuie ratat…
(Gheorghe Butuc)
Boitos
ianuarie 29, 2013 @ 1:09 pm
Probabil ca la prima nastere cel mai bine este la spital , totusi sa fie asigurati cei doi ( mama si copilul ), pe urma poate ca e mai usor si se poate naste si acasa.
Am avut o cunostinta care a plecat in strainatate, care s-a casatorit acolo si a ramas insarcinata.Cand sa nasca s-au hotarat sa nasca acasa supravegheati. Problema este ca atat de mult s-a chinuit la nastere si a fost asa de cumplit ( fiind si prima ) incat sotul ei care era langa ea a spus ca decat sa o mai vada chinuindu-se nu mai vrea sa faca nici un copil niciodata.
Pur si simplu el nu si-a dat seama cat de cumplit este pt ea.
Iulia Arcus Cruciani
ianuarie 29, 2013 @ 5:06 pm
Emotionant articol si foarte,foarte plin de duiosie!Intrucat inca nu am fost binecuvantata cu un prunc care sa ne umple viata de fericire si preaplin mie si sotului meu,nu pot emite o parere pro sau contra acestei metode de aducere pe lume al unui copilas!Dar daca este incredere in Dumnezeu si incredere in propria fiinta nu vad de ce lucrurile nu ar putea sta exact asa cum le ati descris,de altfel foarte frumos,dvs.domnule Gheorghe Butuc. Cu respect
Carol
ianuarie 29, 2013 @ 7:12 pm
Multumiri pentru articol, pentru curajul de a iesi din ideile dogmatice ale medicinei moderne care nu mai accepta nimic din ce e firesc si lasat de Dumnezeu !
Chiar astazi am asistat la cursuri la o lectie despre nastere,fiind elev la scoala sanitala postliceala, iar domnul Doctor a inceput sa ne ia de la 0 cum s-ar spune, sa ne explice iarasi minunea conceptiei, de la locul unde se afla uterul,trompele,ovarele, pe unde se raspandeste, unde se intalneste cu ovului, unde se aseaza apoi produsul de conceptie, cum se hraneste, complicatii,si pana la nastere, si apoi propaganda specifica profesiei…..
E un om cu credinta in Dumnezeu, vesel, ne vorbeste si din Sfanta Scriptura, obsterician de meserie, a asistat la nasteri, dar cand a venit vorba de avort, a deraiat de la morala crestina, incepand cu tot felul de justificari, plangandu-se ca nu legea nu permite avortul dupa ce s-a depistat la ecograf ca are malformatii si a depasit cele 3 luni prevazute de lege…..
Asta cam la 10 minute dupa ce critica femeile care pun inainte cariera in loc sa isi faca copii, ca se hotarasc la 35 de ani sa faca si atunci descopera ca au la activ cateva avorturi si nu mai ramane gravide….
Ne spune ca fetele pot naste si de mici, a avut nasteri de fete de 11 ani si ca nu e necasar avortul, apoi sa ne spuna ca fete astea vin din medii sarace si nu stiu de contraceptie…… Pai ce sa mai inteleaga omul, ba spune una buna, ca sa spuna apoi alta proasta !
Si in final ne-a marturisit ceva care mi-a umplut inima de bucurie :
O mamica a anscut singura ajutata de mama ei , a chemat salvarea ca a avut ceva probleme dupa, si descoepra copilul pus in carpe, spre a fi aruncat, apoi afla de la ea ca nu era recunoscut de taicasu , cu care nu era cununata si se despartise, si a vrut sa scape de resconsabilitati.
A convins-o prima data sa il dea la spital, apoi sa incerce sa ia legatura cu taicasu si as il recunoasca sa il dea statului, dupa care ea l-a luat in brate,s-a atasat de el,si a hotarat sa il pastreze, iar pe deasupra a fost recunoscut si de tata !!!!
Minunat nu? Am putea spune ca a salvat o viata de om acest medic, sper ca Dumnezeu sa il ierte pentru asta, de el depind mii de vieti de oameni, iar un simplu cuvant gresit, un sfat prost poate aduce moarte de suflete, nu doar de oameni
Carol
ianuarie 29, 2013 @ 7:14 pm
La noi toti medicii invata pe fete sa nasca prin cezariana, nici una sa nu se complice, plus propaganda specifica profesiei, sa vina la controale cat mai dese, vaccinari, si altele asemeni !
Am avut 2 colege gravide care au anscut de curand, una dintre ele a avut curajul sa ansca normal, desi mai toate colegele si chiar medicii i-au spus sa nasca prin cezariana, dar a avut curajul sa nasca normal si nu a patit nimic nici ea si nici fatul.
Teodora
ianuarie 29, 2013 @ 7:21 pm
[quote name=”Carol”]La noi toti medicii invata pe fete sa nasca prin cezariana, nici una sa nu se complice, plus propaganda specifica profesiei, sa vina la controale cat mai dese, vaccinari, si altele asemeni !
Am avut 2 colege gravide care au anscut de curand, una dintre ele a avut curajul sa ansca normal, desi mai toate colegele si chiar medicii i-au spus sa nasca prin cezariana, dar a avut curajul sa nasca normal si nu a patit nimic nici ea si nici fatul.[/quote]
Carol,
Eu cred că făcând cezariană femeile [i]se complică[/i], și nu născând natural. Cezariana este o intervenție chirurgicală majoră, cu destule riscuri, efecte secundare și o periadă de recuperare lungă. Toate femeile care fac cezariană au dureri îngrozitoare după ce trece anestezia, iar până se vindecă o rană de o asemenea adâncime și lungime…durează. Singura operație pe care am făcut-o vreodată a fost cea de apendicită și țin minte că, deși tăietura a fost de vreo 2 cm, impecabilă, s-a cicatrizat frumos așa încât abia se mai vede, câteva săptămâni bune am stat la pat și timp de un an am avut probleme fiindcă mă înțepa locul acela la efort, frig etc.
Cezariana implică uneori mult mai multă durere decât o naștere naturală!
Oricum, sarcina și nașterea implică sacrificiu, durere, suferință, indiferent cum alege femeia să nască…
Carol
ianuarie 29, 2013 @ 7:50 pm
Teodora sunt de acord cu tine, nu mai pot accepta orice ni se spune ca inainte, am ajuns ca pe vremea paganilor, cand sfintii mergeau la scolile paganilor dar nu erau cuceriti de propaganda lor, ba chiar reuseau sa intoarca siintele in folosul lui Dumnezeu.
Nici nu stiu ce o sa fac daca voi practica meseria, am facut practica la multe sectii si peste tot te lovesti de metode care te fac sa ai procese de constiinta.
Eram la urgenta si asistam si la 10 vaccinari anti-tenos pe noapte, si slava Domnului nu m-a pus as fac la niciun pacient,m-am prefacut ca nu stiu si ca e greu, mai bine sa nici nu fac asa ceva vreodata…. si ce ne mai chinuiau sa imi arate ca nu e greu deloc …..
Ce sa faci intr-o lume in care toti sunt convinsi ca ce fac e bine, toti se cred atotstiutori, alti medici se cred dictatori, si cum sa ai constinta impacata in cazuri de genul asta?
Nu ramane decat ca voi pacientii sa fiti mai inteligenti decat personalul medical si poate nu va faceti raspunzatori de pierderea noastra (vorbesc ca si viitor cadru medical).
Imi ramane in minte o scena, la 11 noaptea, eram in practica, si sunt trimis la gineco cu o fosta colega de clasa, era si cu maicasa dupa ea.
Nu intelegeam de ce nu se uita la mine deloc, se ferea, desi nu avusesem certuri cu ea, nici sa o salut nu am reusit, cand iese de acolo, surpriza, era gravida in 6 ani luni, nu stia nici ea nici maicasa, toti mirati, masa cerea avort, doctorul spunea ca nu se paote , e deja tarziu, sa il faca si sa il lase la stat…..
Si ma simteam asa de neputincios, ca nu puteam sa ii dau nici un sfat, eu care citesc si ma ingrijoreaza probleme de genul asta, mai ales ca era si cunoscuta fara, cum sa nu pot face nimic?
Si doctorul, asa de simplu cum o indruma, ca nu e nici o problema, il naste si il lasa…. asa cum alteia in primele luni i-ar fi spus, ia si fa avort, ca nu e nici o problema !!!!
Dar eu ma simteam foarte vinovat, incat nici un cuvant nu puteam sa spun,sa dau o parere, eram ca si inxistent, puteam sa asist si la verdicul de a face avort, adica planul unei crime, fara sa pot face ceva, fara sa pot opri asta !
Imi e tare teama si nu stiu daca o sa rezist, Dumnezeu sa ma ajute sa rezist, altfel imi pierd mintile !
Boitos
ianuarie 30, 2013 @ 9:50 am
Carol, tu monentan faci practica, deci nu prea poti lua decizii cu privire la pacienti.
Adica tu, nu esti numai tu si cu pacientul.Pana vei ajunge in starea asta invata din greselile altora.
Si sa fim seriosi cum nu a stiu fata aia ca e gravida in 6 luni?
Ca nu i-a spus la mama ei e altceva, sau nu a vrut sa se afle.
Si doctorul ce era sa faca ? sa faca avort la varsta asta? Nu face nimeni sa nu-i nimeni nebun sa faca inchisoare pt un avort la 6 luni.
La acel doctor ce crezi ca i-a trecut prin minte: merg la el 2 femei (mama si fiica ) fiica gravida in 6 luni si nu stie , mama tipa sa faca avort la 6 luni.
Educatie sexuala deloc.Iti dai seama ca doctorul s-o fi speriat cand mama i-a propus sa faca avort in 6 luni ca asa ceva nu exista.Cred ca le-a dat pe usa afara.Si a zis bine sa il faca si sa il dea.Daca nu isi duc rezultatul la ceea au facut ( amandoua )
Deci prin urmare cine de vina : doctorul care nu s-a compotat cum trebuie, fiica gravida sau mama? eu zic ca mama trebuie sa ii faca educatie fiicei sale.
Sa spunem ce eu merg la doctor ( doctorul fiind tu ), si imi zici ca trebuie sa fac o operatie altfel mor.Deci imi dai 2 solutii. Eu si numai eu decid ce fac mai departe, nu tu ca medic .Deci nu trebuie sa te simi vinovat ca medic cand propui o solutie ( asa cum ai invatat, cum stiu , cum crezi), pt ca decizia finala e a pacientului (avort, nastere naturala sau cezariana ).
Numai sa nu spui pacientului adevarul , atunci poti avea mustrari de constiinta.
Si mai ales sa nu faci avorturi ca medic, niciodata.Pt ca vrei sa Dumezeu sa iti de-a copii la timpul potrivit.
Succes si numai bine.
Boitos
ianuarie 30, 2013 @ 9:55 am
Asa este Teodora, cu cezariana.Este o operatie orice s-ar spune.
Eu cunosc o persoana care a nascut prin cezariana ( avea ceva complicatii ) si a avut dureri cumplite cateva luni, si a ramas sensibila la frig, la a purta greutati (trebuie sa tine copilul in brate ) si merge al control sa vada cum ii era operatia.
Ana
ianuarie 30, 2013 @ 10:40 am
[b]Carol[/b], vorbeste-i duhovnicului despre toate astea. Si desigur trebuie sa te intaresti. Iati un sfant protector care sa te indrume. Ca medic trebuie sa fii decis pe care cale mergi: cu Hristos sau cu mamona. Chiar nu este cale de mijloc.
Eu am vazut ce inseamna cuvantul unui doctor care spune: naste copilul (si asta la 2 luni de sarcina). Viata, si nu moartea, nu-i asa?
Ana
ianuarie 30, 2013 @ 10:40 am
[b]Simona[/b] ce vrei sa spui cu „Educatie sexuala deloc.”?
Boitos
ianuarie 30, 2013 @ 11:00 am
Vreau sa spun ca mamele sunt datoare sa le spuna copiilor sai tot ce stiu ele, tot ce au invatat ele despre educatia sexuala.
Ca atunci cand iti incepi viata sexuala pot aparea urmari grave ( si nu ma refer doar pe partea religoasa )
Pe langa asta mai sunt datoare sa isi invete copii sa le spuna acestia tot ce fac.Sa ii spuravegheze, sa vada cu cine si unde umbla , anturajul.
Deci cum poate o mama sa spuna sa se faca avort la 6 luni? Habar nu avea de perioada de graviditate. Cum poate acea femeie sa nu stie ca fiica ei este insarcinata? Cand sunt atatea semne de graviditate.Adica nu a supravegheat-o deloc.
Eu nu cred ca fiica ei nu a stiut ca este insarcinata , numai daca era destul de proasta ( rau de tot ) dar si asa trebuia sa isi intrebe mama ce se intampla cu ea.
Asa ca nu exista comunicare intre ele.Ce sa mai vorbim de metoda calendarului.
Potopul, si dupa potop mergem la altii ( in cazul de fata doctorul ) sa rezolve.
Deci prin urmare educatia se incepe din casa.Orice educatie.
Carol
ianuarie 30, 2013 @ 12:37 pm
Cred ca cel mia bine mi-as lua un sfant protector, si sa gasesc un duhovnic bun sa ma indrume in situatii de genul asta, care sa fie la zi cu problemele medicale din ziua de astazi, sa ma poata lamuri ce am de facut.
Eu nu voi deveni medic, ci doar viitor asistent medical, poate mai tarziu daca ma simt in stare am sa urmez si medicina, si este si mai greu in cazul asistentului care nu prea ia decizii, daor executa, ar trebui sa aleg o sectie unde sa nu ma lovesc cu probleme grele, sa nu ma incarce constiinta.
La cate cazuri am vazut pana acum doar la practica am ramas socat, dar mi-au prins bine,in timp sper sa ma descurc, sa ma obisnuiesc, sa capat un statut si sa fac fata.
Sa studiez in paralel si medicina naturista, cu fitoterapia, sa incerc sa activez intr-un domeniu care sa ma impace cu mine insumi si cu Dumnezeu, sa fiu ferit de a face si cel mai mic rau cuiva !
Imi amintesc ce frica imi era sa fac prima injectie, imi crescuse tensiunea, eram rosu, si imi faceam rugaciunea inainte sa actionez, si mi-a reusit, de atunci totul a mers perfect si nu imi mai este frica la nici un fel de procedeu.
Sa ma lumineze Dumnezeu si voi reusi.
Cat despre fata aceea, probabil ca stia, am banuit dupa ce am aflat, ca nu voia sa uite la mine din cauza asta, ca nu ii facusem nimic, nu eram in tangente dar nici certati
Acuza dureri de stomac prima data, se ascundea de maicasa , probabil, posibil sa se fi prefut, chiar daca parea socata si ea cand i-a spus doctorul.
Teodora
ianuarie 30, 2013 @ 5:51 pm
E greu de știut care a fost cu adevărat realitatea în ceea ce privește acea fată și mama ei. Sunt fete sau femei care chiar nu își dau seama că sunt gravide decât foarte târziu sau uneori numai înainte de a naște… Vă dau un singur exemplu, deși literatura medicală cunoaște o mulțime:
http://perfecte.md/article/family/a-aflat-ca-va-avea-un-copil-abia-cand-a-nascut-povestea-incredibila-a-tinerei-care-nu-si-a-dat-seama-ca-este-insarcinata-video.html
Simptomele unei sarcini pot trece uneori neobservate pentru că la o persoană tânără și sănătoasă graviditatea este o perioadă aproape normală. Multe femei nu au suferit niciodată de grețuri în sarcină. Altele au zăcut numai prin spitale sau acasă în pat timp de 9 luni. Depinde de la organism la organism.
Simptome gen oboseală sau dureri de spate pot fi corelate cu perioade stresante prin care femeia trece (câți sau câte dintre noi nu suferim de așa ceva?). La persoanele mai plinuțe burtica poate să nu se vadă aproape deloc sau extrem de puțin. Apoi, în timpul sarcinii unele femei au niște sângerări periodice și așa se explică cum ele nu se gândesc că ar fi însărcinate, considerându-le sângerări menstruale. E mult de spus aici, un medic ar putea explica mult mai bine…
În același timp, este posibil ca fata să fi știut, să-și fi dat seama sau măcar să fi bănuit că e însărcinată, dar să-i fi fost teamă să spună, să fi amânat, să nu fi știut la cine să apeleze, să se fi speriat etc.
[b]Simona are dreptate când spune că mamele sunt datoare să discute cu fiicele lor aceste aspecte [/b] (e valabil și în cazul taților care ar trebui să vorbească cu băieții lor despre sexualitate pentru că altfel ei vor afla oricum pe alte căi și din păcate vor afla multe prostii și lucruri greșite). Mamele trebuie să le explice fetelor ce implică relațiile intime nu numai din punct de vedere religios, după cum a menționat și Simona, sau nu numai din punct de vedere psiho-emoțional, aș adăuga eu.Trebuie să le ajute să se informeze în ceea ce privește bolile cu transmitere sexuală la care se expun, de posibilele sarcini, de faptul că nicio metodă contraceptivă în afară de abstinență nu este 100% sigură etc. Sunt convinsă că multe fete nu s-ar mai avânta atât de ușor în relații sexuale dacă ar fi conștiente cu adevărat de riscurile la care se expun. Mă refer aici inclusiv, sau poate mai ales, la fetele care nu cred în Dumnezeu sau care nu au neapărat o concepție religioasă de viață.
Teodora
ianuarie 30, 2013 @ 6:02 pm
Carol,
E greu într-adevăr să răzbești și să reziști în lumea medicală 🙁
Simona și Ana ți-au dat niște sfaturi foarte bune… Să te întărească Dumnezeu și Maica Domnului!
anaprunescu
februarie 1, 2013 @ 1:38 pm
este adevarat ca unele femei nu-si dau seama ca sunt gravide,este cazul si unei cunostiinte de ale mele care a aflat ca este gravida cu 1 luna inainte sa nasca si va dati seama ca a fost soc si groaza pentru parintii ei la fel si pentru ea ,parintii nu stiau nimic,ea nu era casatorita,nu era intr-o relatie dar a avut o aventura de o noapte …dar nu s-a gandit la consecinte si nu si-a dat seama de sarcina pentru ca fatul era pozitionat orizontal in burta ocupand toata latimea uterului(foarte rara pozitionarea apare numai la 5% din totalul nasterilor).
Boitos
februarie 1, 2013 @ 1:50 pm
In momentul in care ai o relatie ( aventura ) cu un barbat iei in considerare faptul ca poti raman insarcinata: adica sansele sunt de 50-50%.
50% poti ramane,
50% nu poti ramane.
Adica capul pe umeri si mintea in cap.Ca ispita si necazul oricum vin pe la noi, nu ar trebui sa le mai starnim noi.
anaprunescu
februarie 2, 2013 @ 1:27 pm
asa ar trebui Simona,dar nu se intampla tot timpul sa fi constient ca aventura lasa urmari de cele mai multe ori neplacute !…iar distractia costa….
Teodora
februarie 5, 2013 @ 3:37 pm
Un interviu foarte interesant, pe care vi-l recomand tuturor:
http://www.youtube.com/watch?v=JEWnUxs9kQ0
Beti Beti
februarie 22, 2013 @ 2:49 pm
Cercetările nenatologice spun că atunci când pruncul declanşează naşterea în corpul mamei se declanşează deodată din spatele hipofizei şi un hormon special pe care la-au numit „hormonul dragostei”, cel care va pecetlui definitiv relaţia de dragoste dintre mamă şi fiu. De aici s-a constatat anomalia naşterilor provocate şi mai ales la cele făcute prin cezariană ( mai cu seamă la care naşterea nu s-a declanşat natural), pentru simplu motiv că acest „hormon al iubirii) nu se mai secreta
cu toate astea sunt mame care au nascut prin cezariana si isi iubesc enorm copii si mame care au nascut natural si isi arunca copii la gunoi!!! o prostie mare acest hormon al iubirii!
ioana
noiembrie 27, 2013 @ 11:24 am
Am o rugaminte adresata autorului articolului. Va rog din suflet sa-mi spuneti cu ce moasa/ doula a nascut sotia in Bucuresti. Eu locuiesc in Bucuresti, sunt gravida in 8 luni si as vrea foarte mult sa pot naste acasa. Si eu mai am doi copii iar experientele pe care le-am avut la celelalte nasteri in maternitatile de stat m-am traumatizat profund, exact ca pe sotia dv. As vrea sa nasc in linistea caminului meu. Sper sa ma puteti ajuta cu un sfat in acest sens. Adresa mea de mail este im_toader@yahoo.com. Va multumesc din suflet!
sdaniel
noiembrie 27, 2013 @ 12:08 pm
[quote name=”georgyoana”] .. sunt gravida in 8 luni si as vrea foarte mult sa pot naste acasa. Si eu mai am doi copii ….[/quote]
Felicitari Georgiana pentru cel de-al treilea copil si mult succes. Tot timpul am „invidiat” familiile numeroase.
Boitos
noiembrie 27, 2013 @ 12:58 pm
georgyoana – vezi la Contact adreasa de la ortodoxia tinerilor, si telefonul lui Claudiu, probabil ca te poate ajuta el cu ceva ( telefonul sau e-mail autorului ).
Pt ca tie iti trebuie urgent asa ceva, sa poti lua legatura din timp cu o moasa.
Sa iti ajute Domnul, sa sa ne dai veste de bine, sa ne spui cum a fost ( adica bine ) si sa pui poze cu micul.
Te mai asteptam pe la noi.
Razvy Pro
ianuarie 7, 2014 @ 6:23 pm
Domnul Gheorghe, aș avea aceiași rugăminte ca și doamna Georgyana. Poate reușiți să ne ne ajutați cu datele de contact a moașei/doulei cu care a născut soția dvs. Precizez că eu și soția mea suntem din Galați.
sharbinsk
ianuarie 8, 2014 @ 3:48 pm
Am citit articolul + comentariile dar, n-am văzut vreun avertisment pt ca această alegere să se ia în deplină cunoștință de cauză, cu urmărirea evoluției sarcinii și cu toate analizele făcute.
Adică, să se pună accent și pe situația subiectivă a fiecăruia, pt că unora din cauza impedimentelor de sănătate le-ar fi contraindicat să nască în acest fel.
Nu de alta, dar mi se pare că se poate lăsa cu anchete penale, dacă pruncul se naște mort sau decedează ca urmare a tratamentelor inadecvate sau condițiilor precare la care a fost supus, iar medicii sosiți ulterior nu mai pot face nimic.
Despre riscul de infectare al pruncului sau mamei(chiar septicemie) iar ar trebui atenționat.
Nu vreau să mă substitui învățăturii unui om al altarului,dar mi se pare că procedeul cezariană e ușor ridiculizat, fără motive întemeiate.
Într-adevăr există și o mafie medicală care profită inclusiv din cezariene și din acest motiv recomandă(ordonă uneori) procedeul, chiar și unde nu e cazul.
Se câștigă venituri în plus din anestezicele ce trebuie cumpărate, sau din faptul că se pot face mai multe nașteri prin cezariană decât pe cale naturală, într-o zi și asta înseamnă ciubuc mai mult pt medic.
Dar acestea nu sunt motive pt a șterge meritele cezarienei care, salvează vieți.
[b]
Ce se-ntâmplă în cazul în care un făt nu se poziționează bine și există riscul pt el să se nască cu cordonul ombilical încolăcit în jurul gâtului și implicit să se asfixieze ?[/b]
Cum ar putea fi depistat și preîntâmpinat un astfel de caz de către o moașă sau o doula cu mijloacele rudimentare pe care le au la dispoziție ?
Vedeți ! despre asta vorbesc.
Nu vă jucați cu focul pt că argumente de genul „mi-a venit ideea nașterii de pe un forum ortodox” nu înlătură răspunderea penală, în caz de complicații.
Și nici purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Costel Stoica, nu va recunoaște astfel de învățături ca fiind ale Tradiției Bisericii.
Dacă un medic dictatorial insistă pt tratamente care nu sunt necesare, încercați frumos și la alți medici sau reamintiții că :
Decizia finală asupra nașterii vă aparține și că vă creează o stare profundă de nervi și anxietate care vă afectează sarcina și își iese din atribuții când propagă astfel de efecte nocive asupra dumneavoastră.
Dar haideți să nu punem în umbră valențele unui procedeu atestat de mii de ani.
carina
ianuarie 8, 2014 @ 8:12 pm
Ai dreptate , sharbinsk. Sora mea , inainte de momentul nasterii avea cordonul ombilical de 2 ori incolacit in jurul gatului. Nasterea naturala ar fi dus la moartea ei. Ii multumesc lui Dumnezeu ca sora mea traieste.
Din punct de vedere religios, mama este datoare sa mearga la medic sa se intereseze de sanatatea copilului, mai ales ca acum exista aceasta posibilitate. ” un indemn la simplitate ” inteleg ideea, dar nu se potriveste situatiei. Nasterea poate implica multe probleme pe care doar cadrele medicale le pot recunoaste si rezolva. De ce sa riscam malformatii, probleme sau chiar moartea copilului doar din cauza ca mama doreste sa nasca acasa ?