Ne e ruşine să fim văzuţi pe lângă cei săraci
Mi s-a întâmplat de mai multe ori să mă întâlnesc cu un copil de la orfelinat pe care-l cunoşteam sau cu un om sărac de pe stradă, şi în acelaşi timp să apară cineva cunoscut. Primul instinct din acel moment a fost „să scap” cât mai repede de cel sărac, expediindu-l sau plecând de lângă el, de ruşine să nu fiu văzut în prezenţa lui. De ce oare?
Copilul acela din orfelinat, aşa necăjit cum e, nu are aceeaşi demnitate de om ca şi noi? Hainele mai frumoase sau câteva clase în plus ale noastre, se pot pune în balanţă cu valoarea acelui copil, ca persoană, înainte lui Dumnezeu şi a lumii întregi?
Un alt lucru pe care l-am observat a fost acela că şi mie îmi place să fiu luat în seamă de un om bogat, de un profesor, de cineva bine-văzut în societate. De multe ori am încercat „să mă dau” pe lângă cei mai mari, sau mai bine-văzuţi, nu neaparat pentru a arăta celorlalţi cu cine sunt eu ci pentru a fi luat şi eu în considerare de cineva „mai important”, pentru a fi considerat şi eu măcar pentru puţin timp la acelaşi nivel cu ei.
Însă aşa cum eu aş vrea ca cei mai mari ca mine şi cei mai importanţi să mă salute, să vorbească cu mine, să mă ia în seamă, tot așa și acel copil de la orfelinat vroia să vorbească cu mine şi vroia ca eu să-l tratez ca pe un om, la acelaşi nivel cu mine.
Dacă eu fug de lângă cei săraci, de lângă cei mai mici decât mine, de ce mă mir că cei mai mari decât mine nu vor să mă ia în seamă? E lucrarea lui Dumnezeu care mă învaţă să fiu om cu oricine, fără să caut la faţa sau la hainele lui. Dacă eu le acord atenţie celor săraci atunci va rândui Dumnezeu ca şi cei mai mari decât mine să-mi acorde atenţie.
Un părinte drag nouă zicea că trecem adeseori pe stradă şi vedem un sărac cerşind şi dăm milostenie câţiva bănuţi, iar apoi fugim repede mai departe, dar uităm să dăm ca milostenie și un cuvânt bun. Aruncând bani celui sărac poate încercăm să acoperim o mustrare a conştiinţei că noi avem de toate şi el n-are nimic, dar nu-l tratăm pe cel necăjit ca pe un om. Părintele spunea că decât a da bani, e mai important câteodată să te opreşti şi să vorbeşti cu cel sărac şi să-l întrebi ce mai face, cum se mai simte şi de ce are nevoie, tratându-l ca pe o persoană, coborându-te la nivelul lui așa cum și Hristos Domnul, prin întruparea și nașterea Lui, s-a coborât la nivelul nostru. Un zâmbet şi un cuvânt bun poate înveseli inima celui sărac pentru toată ziua şi-i poate întări nădejdea că va veni o zi în care toţi vom ajunge în împărăţia lui Dumnezeu, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de moarte.
Cu ce sunt eu mai presus decât cel care doarme pe stradă? Cu ce sunt eu mai „important” sau mai „bun” decât el înaintea lui Dumnezeu? Cu nimic.
Aşa a aşezat Dumnezeu lucrurile ca unii să fie săraci şi alţii bogaţi. Cei săraci au nevoie de milostenia celor bogaţi ca să-şi ducă viaţa aici pe pământ în pace, iar cei bogaţi au nevoie de cei săraci ca să câştige bunăvoinţa lui Dumnezeu şi să intre în Împărăţia cea prea luminată şi prea frumoasă. Săracii fără bogaţi mor de foame şi de frig, iar bogaţii fără săraci ajung prin egoismul lor în iad, în chinurile veşnice.
Cum e mai bine să fii: bogat sau sărac? E bine să fii aşa cum te-a lăsat Dumnezeu, să fii om cu omul.
(Bălan Claudiu)
alida
iulie 7, 2009 @ 5:20 pm
foarte frumos articolul…ar trebui ca in inima mea impietrita sa intre aceasta
Georgiana
iulie 7, 2009 @ 5:52 pm
si mie imi place articolul
…
as vrea ca Domnul sa ma invete si pe mine sa fiu om cu oricine..
pana akm nu prea am facut lucrul acesta..
george
septembrie 30, 2009 @ 8:57 pm
cu durere in inima , adevarat ai spus in articol frate claudiu,nu de multe ori si eu de rusine trec pe langa acesti biecuvantati ai Domnului, in graba si in ignoranta , oare ce fel de crestin ma numesc?
asa si Dumnezeu se va rusina de noi?nu spun Sf Scripturi ca in aceste persoane salasluieste Duhul lui Dumnezeu, ca ni le scot in cale pentru a ne incerca inimiile, cat de ticalosi suntem?
Doamne ajuta-mi neputintei mele sa nu fug de tine!
NihilSineDeo
octombrie 21, 2009 @ 4:30 am
Prin clasa a doua, la ora de religie, profesoara ne invata sa fim milostivi fata de cei saraci si cersetori, si sa nu ne rusinam cu prietenii nostri care au o situatie materiala si familiala mai grea sau defecte fizice, caci in ei este Hristos care primeste darurile noastre catre semenii nostri si grija noastra pt cei necajiti. Sa nu ne rusinam de ei ca sa nu se rusineze Hristos de noi.
Ei bine, o fetita a primit cuvintele cu entuziasm si, avand o vecina de seama ei saraca si cu multi fratiori murdari, a inceput sa se poarte cu aceasta ca si cand aceasta ar fi fost Hristos. Si-a luat hainele din sifonier si le-a dat ei, fura din casa bani si ii ducea ei, si incepuse sa nu se mai uite la ea direct, ci statea cu capul in pamant. Odata a prins-o maica-sa furand bani. Si a batut-o ca sa-i zica de ce ia bani din casa fara sa ceara. Iar ea i-a zis ca ii da Elenei, ca ea este Hristos. Si mama ei nu a mai lasat-o sa vb cu vecina Elena. Dar ea nu a tinut cont si s-a dus la ea. Aceasta insa vazand ca nu mai vrea sa fure bani sa ii aduca, a batut-o si injurat-o si a ras de ea ca a crezut ca ea este Hristos.(ce exprimare de clasa a doua am )
Fetita s-a ratacit mai mult ca inainte si l-a refuzat pe Dumnezeu mai tarziu. De aceea unele cuvinte trebuie cu grija folosite, pt a nu duce la smintirea celorlalti. Si chiar noua ne putem face rau atunci cand indumnezeim oamenii nevoiasi, intelegand prea literal anumite cuvinte…
Cat despre rusinea de a sta langa cei saraci sau discriminati de societate, nu o simtisem pana la un anumit moment, cand am mai crescut si am devenit adolescenta. Cand am simtit primul gand, m-am rusinat asa de rau, si mai rau am stat locului. Eu vb cu tiganci pe unde le gasesc, si cu saraci. In schimb, alta patima mi-e mai greu sa o controlez, si anume invidia pt cei mai bogati, mai destepti, mai frumosi, mai etc. decat mine. Asta cu greu o pot stapani.
Mi-era rusine in copilarie si adolescenta sa fiu vazuta cu copii stiuti de obraznici, si mai tarziu, cu fete considerate usoare sau vulgare. Asa ca de cate ori se apropiau astfel de persoane de mine ma eschivam cu nesimtire, dar dupa aia ma simteam prost si aveam remuscari.
Ana
octombrie 21, 2009 @ 7:37 am
NihilSineDeo, frumoasa marturisire.
Eram la o manastire, si langa mine statea o femeie simpla, saraca care a inceput sa planga. Am intrebat-o ce s-a intamplat si plangand mi-a spus ca fiul ei a murit, ca este la Iasi si nici macar nu are bani sa-l aduca acasa. Am imbratisat-o si am inceput s-o compatimesc si ma gandeam ca as putea sa-l aduc eu cu masina.
Ma uitam la femeia de langa mine, cat de frumoasa era. Mi-a spus ca mai are acasa 4 copii. Nu stiam cum sa actionez mai repede. Am scos 50 lei i-am dat si apoi fiecare din cei din jur i-au dat cate ceva. M-am gandit ca merg sa ma spovedesc si pe urma trebuie s-o ajut cu transportul. Cand a iesit parintele nostru in usa si a vazut-o acolo, i-a spus zambit: gata gata, incercand parca bland s-o alunge.
Cand am intrat la parinte i-am spus ca poate nu a inteles, ca femeii i-a murit un copil, ca nu are cum sa-l transporte. Parintele zambind mi-a spus ca asa face ea mereu.
Puteti sa va imaginati socul meu? Femeia mintea ca sa obtina bani. Mintea cu moartea propriului fiu :sad:. Era totusi saraca. Cred ca saracii au ajuns la disperare si pentru ca nu-i mai credem simplu, devin rai, mincinosi, agresivi chiar!
Adriana
octombrie 21, 2009 @ 9:59 am
Sunt multi saraci care mint, Domnul ii stie pe fiecare in parte si sper mereu sa ii ajute pe toti sa nu mai fie nevoiti nici sa minta, nici sa cerseasca, desi Domnul Hristos a zis ca pe saraci o sa ii avem intotdeauna cu noi. Sunt unii saraci plini de Harul lui Dumnezeu, saraci care se bucura foarte mult de viata primita de la Dumnezeu in ciuda saraciei lor, si sunt bogati (bogati material, sau bogati prin talentele deosebite pe care le au, sau succesul pe care il au) si care nu se pot bucura de (aproape) nimic din viata lor pentru ca le lipseste tocmai Duhul lui Dumnezeu, Cel care poarta adevarata bucurie in sufletele oamenilor. Si acolo unde mila creste, si Duhul sporeste, si unde Duhul sporeste, si milostenia este mai folositoare celui care o primeste, dar si celui care o face, toate spre slava lui Dumnezeu…
niculina
octombrie 7, 2010 @ 4:21 pm
da oare sunt saraci cei care poarta haine murdare
OAMENI BUNI SA NE TREZIM LA REALITATE,CE CREDETI CA DACA CEI CE SE CRED BOGATI ADICA CEI CE AU ATATEA HAINE PE CARE NICI NU MAI STIU UNDE SA LE PUNA SUNT BOGATI??????!!!!!NU! SUNT CHIAR FOERTE SARACI ACEIA NU-L AU PE DUMNEZEU IN SUFLET AU DOAR BOGATIA LOR PE CARE POATE NICI NAU FACUTO CU SUDOARE.
elena
decembrie 8, 2011 @ 8:05 pm
Cred ca multi dintre noi au instinctul acesta de a nu sta in preajma oamenilor strajii sau a cersetorilor, eu recunosc ca de multe ori l-am avut , nu stiu daca din cauza ca nu voiam „sa fiu interpretata gresit” sau doar ca sa scap mai repede si sa ” nu vad problemele altora, pentru ca nu ma interesa” dar cert e ca am facut si eu greseala aceasta de a judeca persoanele dupa imbracaminte…:(( Toti suntem mandrii pe fata sau in ascuns, tot mandrie se numeste…