Ne hrănim trupul! Dar sufletul ni-l hrănim?
Permiteţi-mi să mă întreb şi să vă întreb: ne hrănim trupul? dar sufletul ni-l hrănim? De aceea să încercam să ne răspundem la aceste întrebări împreună, căci unde sunt mulţi este şi mai multă înţelepciune, după cum Mântuitorul nostru ne spune: „Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:20).
Dacă o luăm sistematic şi ne adresăm prima întrebare pe care intenţionat am scris-o la forma exclamativă în titlu, vom vedea foarte uşor şi ne vom răspunde: cum? Păi altfel nu putem trăi! Ştim cu toţii că măncăm de cel puţin trei (sau de mai multe) ori pe zi, rareori cănd nu ajungem să luăm cele trei mese. Şi cu toate acestea ne întrebăm de multe ori ce vom mînca mâine?, deşi Domnul nostru Iisus Hristos ne spune: „Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?” (Matei 6:31) şi ne-a arătat că: „Domnul însă a zis către Moise: „Iată Eu le voi ploua pâine din cer. Să iasă dar poporul şi să adune în fiecare zi cât trebuie pentru o zi, ca să-l încerc dacă va umbla sau nu după legea Mea” (Ieşirea 16:4).
De aceea să ne întrebăm de câte ori nu am avut ce manca cu adevarat (nu ceea ce am fi poftit să mâncăm şi nu am avut)?
În ceea ce priveşte cealaltă întrebare: Dar sufletul ni-l hrănim? Aici, mulţi vom şovăi deoarece poate nu ne-am pus niciodată această întrebare. Şi de ce nu ne-am pus niciodată această întrebare? Răspunsul este unul simplu: pentru că foamea sufletească nu o simţim la fel ca pe cea trupească. Dacă nu mâncăm hrană trupească ne va fi foame şi în consecinţă vom mînca şi ne vom sătura, deşi cunoaştem ce a spus Domnul nostru Iisus Hristos: „Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura.” (Luca 6:21) şi „Vai vouă celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi” (Luca 6:25).
Putem să ne spunem că ne simţim sufletul sătul? Dar ce este săturarea sufletească? Şi ce ne poate astâmpra această foame? Dacă vom încerca să ne răspundem la aceste întrebări vom vedea că nu suntem nicidecum pe punctul de a ne sătura sufleteşte, căci săturarea sufletescă nu o putem ajunge niciodată. Dar de ce nu putem să ne simţim sătui sufleteşte? Deoarece foamea sufletească este astâmpărată de rugăciune. Iar cu cât flămânzim mai mult sufleteşte cu atat trebuie să stăruim în rugăciune. Şi cu căt stăruim în rugăciune cu atât vom fi mai flămânzi de rugăciune, deoarece sufletul este neîngrădit, nu este material precum stomacul care este din carne şi se umple uşor, astfel săturându-se; şi astfel ne vom hrăni din ce în ce mai mult sufleteşte şi astfel vom fi mai aproape de împărăţia lui Dumnezeu.
De aceea să încercăm să ne hrănim mai întâi sufleteşte şi mai apoi trupeşte şi vom vedea astfel că foamea trupească nu va mai fi la fel de mare, ba mai mult, nu vom mai putea să ne hrănim trupeşte fără a ne hrăni mai întai sufleteşte. Odată descoperită această foame sufletească şi văzând cât de bună este, vom da hrană bună sufletului în biserică, în casă, pe drum, la lucru şi în tot restul vieţii noastre.
De multe ori auzim şi vedem în mass media cum în preajma sărbătorilor sunt atâtea cazuri care au apelat la ambulanţă sau la urgenţele spitalelor deoarece au diferite probleme de sănăatate din cauza unui excees alimentar (de hrană trupească). Vi-aţi pus însă, întrebarea: Câte persoane apelează la ambulanţă sau la spital deoarece s-au săturat (înbuibat) de hrană sufletească (de rugăciune)? Eu m-am întrebat. Am reflectat şi cercetat! Şi am aflat că nu s-a înregistrat până în prezent nici un astfel de caz în toată lumea. Dumneavoastră ce credeţi?
De aceea cănd mâncăm trupeşte să mâncăm cu grijă, iar când ne hrănim sufleteşte să nu ne facem griji că ne vom prea sătura. De aceea să nu spunem: eu nu pot ţine post că sunt bolnav, sau nu am timp, sau nu pot, căci ispita aceasta de la cel viclean vine. Căci dacă vom începe să ne hranim mai întâi sufleteşte şi mai apoi trupeşte nu va fi greu. Să ne uităm de pildă cum şi căt a postit Moise în munte: „Şi s-a suit Moise pe munte şi a intrat în mijlocul norului; şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi”. (Işţirea 24:18) şi Domnul nostru Iisus Hristos în deşert: „Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Matei 4:2-4).
Astfel, cu ocazia Învierii Domnului nostru Iisus Hristos vă doresc ca începând cu noaptea Sfintei Învieri inima să vă fie cuprinsă de bucuria pe care a simţit-o Pururea Fecioara Maria şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în momentul în care la văzut pe Fiul Său şi Dumnezeul Nostru înviat din morţi după cum dinainte prorocise.
Hristos a Înviat!
Mihai Gogonea