Neîntemeierea vieții noastre pe Adevăr, ne va duce în situația în care ne vom minți „sincer” chiar și pe noi înșine

Astăzi vreau să vorbim puțin despre un pasaj din Sfânta Evanghelie după Ioan, care mi-a atras atenția în mod deosebit. Iată-l:

„Pe acestea vi le-am grăit ca să nu vă poticniţi. Vă vor scoate din sinagogi; ba chiar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că-I aduce închinare lui Dumnezeu. Şi pe acestea le vor face, pentru că nu L-au cunoscut pe Tatăl Meu, şi nici pe Mine.” (Ioan 16, 1-3)

Ca fiecare text al Sfintei Scripturi, și acesta are un înțeles prim, propriu, istoric – cu referire directă la acele timpuri, dar are și înțelesuri figurate, care transcend timpul și sunt valabile până la sfârșitul veacului.

Sfântul Chiril al Alexandriei în tâlcuirea sa la această evanghelie spune că Mântuitorul Hristos face referire la iudeii care n-au crezut în El și care, convinși că nu este defapt Hristosul, ci este un impostor care se crede pe sine Dumnezeu, vor face tot posibilul să împlinească dreptatea… să-și apere legea lor veche, legea lui Moise. Făcând așa vor ajunge să omoare oameni și să creadă că astfel aduc închinare lui Dumnezeu. Profeția Mântuitorului s-a împlinit, chiar El fiind omorât de iudei. L-a fel s-a întâmplat și cu Sfântul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, la fel și cu Sfântul Apostol Pavel, care era căutat de iudei pentru a fi ucis (Fapte 23, 21).

Aș vrea acum să raportăm acest text la lumea noastă și să vedem ce putem înțelege, ce mesaj ne transmite Dumnezeu nouă, celor care trăim în mileniul III.

Observați cum Domnul spune „ba chiar vine ceasul”, adică „se va ajunge așa de rău” sau “vor veni timpuri așa de grele” când oamenii vor ajunge să confunde lucrurile așa de mult, încât să omoare pe aproapele lor crezând că aduc închinare lui Dumnezeu.

Textul este excelent în a explica nouă celor de astăzi cum se poate ca unii din noi, creștini ortodocși apropiați de Biserică, să cădem în păcate așa de mari. Ba mai mult, să înțelegem cum pot unii din diaconi, preoți, ierarhii, monahi și monahii să slujească lui Dumnezeu dar în același timp să facă păcate mari.

Mass-media de astăzi, deținută în mare parte de proprietari evrei, e impulsionată financiar să atace cât mai des Biserica Ortodoxă și să scoată în evidență exemplele negative ale unor creștini sau slujitori ai lui Dumnezeu. Mediatizarea puternică a acestor exemple a născut resentimente puternice în sufletele oamenilor față de Biserica și față de Dumnezeu. Ba a smintit uneori și pe creștinii cu viață curată și sinceră.

Aceste cuvinte ale Mântuitorului Hristos vin să ne asigure că El, ca Dumnezeu, e conștient de toate acestea, știe că omul este așa de îndărătnic. Și în plus, aceste cuvinte ne aduc la cunoștință răul maxim la care se poate ajunge, ca să nu ne mai mirăm de faptele rele mai mici.

Poate oare un creștin ortodox care merge duminică de duminică la Sfânta Liturghie și care e oarecum evlavios să cadă în păcate mari? Poate oare un slujitor al lui Dumnezeu, care se împărtășește săptămână de săptămână cu Trupul și Sângele Domnului, să păcătuiască așa de grav?

Iar răspunsul Domnului la aceste întrebări e următorul: „Oamenii, chiar și creștinii practicanți de ar fi, slujitori la altar de ar fi, din cauza necredinței lor, din cauza unei vieți păcătoase, vor confunda atât de mult lucrurile în inima lor încât, omorând pe alții, vor crede că aduc închinare lui Dumnezeu.”

De ce să ne mai mirăm că un creștin e lacom, egoist, că se judecă în tribunale cu aproapele lui, că-și bate soția și copii, că bea până cade jos, că fumează, că face adulter, că se masturbează, că fură… când Dumnezeu ne-a zis clar că vor face mult mai mult decât atât: vor ajunge chiar la crimă, crezând în înșelarea lor că fac un mare bine.

Este foarte interesant de sesizat aici faptul că expresia „aduce închinare lui Dumnezeu” înseamnă de fapt aduce jertfă lui Dumnezeu. Ori noi știm că omul aduce ca jertfă lui Dumnezeu tot ce are el mai bun, mai curat, mai sfânt, așa cum Avraam a fost deacord să renunțe chiar la fiul său pentru a-L aduce jertfă înaintea Domnului.

Deci, până și creștinii, care nu sunt sinceri în relația lor cu Dumnezeu, vor fi așa de înșelați de diavol și de mintea lor întunecată, încât vor crede că a-ți omorî aproapele poate fi o jertfă plăcută lui Dumnezeu.

Ce grozăvie!

Cum să crezi așa ceva când Dumnezeul nostru ne îndeamnă să ne iubim dușmanii, să-i binecuvântăm, să ne rugăm pentru ei, să nu le răspundem la rău cu rău, să le facem bine și să fim desăvârșiți asemenea Tatălui, Cel ce care răsare soarele peste cei buni dar și peste cei răi… ?

Cum se poate așa ceva? Cum se poate ca un creștin sau un slujitor al lui Dumnezeu, care vin așa de des la Biserică și aud atâtea sfaturi și primesc Harul lui Dumnezeu din Sfintele Taine, cum pot ei oare să se înșele așa de amarnic?

Răspunsul îl dă tot Domnul: „Şi pe acestea le vor face, pentru că nu L-au cunoscut pe Tatăl Meu, şi nici pe Mine.”

Cunoașterea de care vorbește Mântuitorul este o relația personală între mine și El, și nicidecum un ritual sec și impersonal. Poți intra în casa cuiva dar să nu te apropii prea mult sufletește de acea persoană, la fel cum poți veni la biserică foarte des dar să nu ai o relație sinceră cu Dumnezeu, să nu te apropii de el prin rugăciune, să nu-ți recunoști înaintea lui slăbiciunile și păcatele.

Vedeți de fapt cum un om necredincios în prima parte a vieții lui, când începe la un moment dat să se întoarcă către Dumnezeu și să vină des la Biserică, nu înseamnă că este deja un sfânt, sau că s-a vindecat de toate patimile lui, ci înseamnă doar că e în curs de vindecare. Eu am patimi din tinerețe care încă mă mai ispitesc, deși au trecut atâția ani de când sunt în Biserică…. plus cele de la vârsta de acum.

Creștinul ortodox practicant nu se poate ridica încă la nivelul de model de comportament pentru ceilalți, pentru că e încă bolnav, are încă păcate, poate oricând dezamăgi. Iată de ce Dumnezeu a rânduit ca model suprem pe Iisus Hristos, pe Maica Domnului și pe sfinții care-i vedem în calendar zi de zi.

Aceste cuvinte ale Mântuitorului sunt de fapt și o atenționare către noi cei care credem că putem încă juca la dublu: să avem și statutul de oameni evlavioși cu viață morală dar să gustăm și din plăcerile lumii, indiferent dacă prin asta călcăm în picioare pe cei din jurul nostru.

Creștinul, ca orice om defapt, după faptele lui se cunoaște, nu după vorbe.

Pe Dumnezeu nimeni nu-l păcălește, El știind inimile tuturor. Iată de ce la judecată, Domnul va spune celor ce au crezut că-i aduc închinare:

„Niciodată nu v’am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine, voi, cei ce lucraţi fărădelegea.”

Observați ce frumos a spus: „Nu v-am cunoscut”, dar nu pentru că El ca Dumnezeu n-a fost deschis spre cunoaștere ci pentru că ei, ca oameni, au fost nesinceri în credința lor.

Apropierea de Dumnezeu formală, sub forma unei evlavii de fațadă, este defapt închidere în sine, izolare de Dumnezeu și de oameni și nicidecum o cunoaștere a Lui.

Dumnezeu, ca orice om de altfel, se deschide într-o relație de iubire, doar față de cei care se deschid și ei în mod sincer, fără viclenie. Dacă Dumnezeu sesizează fățărnicie, mândrie și joc dublu în inima celui care se roagă înaintea Lui, atunci nu-i va răspunde.

Nu poți să spui viitoarei tale soții: „Vai ce mult te iubesc draga mea!” și în același timp ea să te creadă sincer, în condițiile în care tu o înșeli în fiecare săptămână. Jocul dublu și minciuna nu-și găsesc așezare firească în om… firea te trădează, gesturile și cuvintele tale te dau de gol.

Intrarea în Împărăția Cerurilor se bazează pe un singur lucru simplu: cunoașterea personală a lui Dumnezeu… sau altfel spus: pe construirea unei relații personale de iubire, sinceră și curată între mine și El.

Dacă L-am iubit sincer, moartea va fi doar o trecere către viață, către Cel iubit. Dacă ne-am mințit pe noi înșine că suntem credincioși și evlavioși, dar pe de altă parte am făcut păcate strigătoare la cer, atunci moartea va fi înfricoșătoare pentru că în acele moment conștiința ne va înfiera, ne vom teme că vom da ochii cu Cel pe care am zis că-L slujim, dar de fapt ne înșelam amarnic.

Observați cum spune și Sfântul Apostol Pavel că aceia care confundă creația cu Creatorul, ajung până la urmă să confunde și legile firii, și să se împreuneze bărbat cu bărbat și femeie cu femeie.

Fățărnicia evlavioasă duce spre confuzii din ce în ce mai grave. Neîntemeierea vieții noastre pe Adevăr, ne aruncă zilnic în vârtejul minciunilor, încât ajungem până la urmă să ne mințim și pe noi înșine și să credem chiar că minciuna noastră e voia lui Dumnezeu, e închinare, e jertfă adusă Lui.

(Claudiu Balan)