Ne place să ne lăudăm reciproc
„Înviind pe fiica lui Iair, Domnul „a poruncit cu stăruință” părinților ei „ ca nimeni să nu afle de aceasta”. Prin asta ni se arată: „Nu căuta slavă și urechea ta să n-o ciulesti spre ascultarea laudelor de la oameni, chiar dacă faptele tale bune nu pot fi ascunse”. Fă ceea ce te povățuiește frica de Dumnezeu și conștiința, iar vorbele oamenilor să-ți fie ca și cum n-ar fi. Fii cu luare aminte și la suflet: îndată ce se pleacă oricât de puțin spre laudele celorlalți, întoarce-l la rânduiala sa. Dorința ca oamenii să afle faptele tale bune se naște din dorința de a fi lăudat.
Atunci când primești lauda, ți se pare că ți-ai atins țelul, iar asta taie râvna și curmă faptele vrednice de laudă, prin urmare și laudele încetează. De aici reiese că cel care vrea ca oamenii să afle faptele lui bune se trădează pe sine însuși. Faptul că oamenii laudă fapta bună este firesc – cum să nu lauzi un lucru bun? Dar tu să nu ai gândul la laude, să nu le aștepți și să nu le cauți. Dacă îți vei îngădui să primești laude te vei strica de tot. Dacă îți îngădui o dată, îți vei îngădui și a doua oară și așa mai departe. Cel ce face adeseori un lucru caută obișnuință – și vei ajunge iubitor de laude; iar dacă vei ajunge aici, nu toate faptele tale vor mai fi vrednice de laudă, iar lauda va înceta. Lipsind laudele celorlalți, vei începe să te lauzi singur, lucru pe care Domnul îl numește „a trâmbița înaintea ta”. Asta e și mai rău. Sufletul tău va deveni atunci ticălos, va alerga numai după strălucire mincinoasă, și de la el nu mai este de așteptat nici un bine.”
Am început cu aceste cuvinte ale Sfântului Teofan Zăvorâtul, luate de pe blogul lui Cristian pentru a înţelege mai bine efectele laudelor în timp pentru viaţa noastră. Deobicei oamenii cărora li se oferă ceva şi nu primesc, nici nu prea ştiu să dăruiască. Dacă dăruieşti des şi din inima atunci îl înţelegi pe cel care-ţi va dărui. Înţelegându-l vei accepta mai uşor ce-ţi oferă pentru că ştii că asta îi bucură inima mai mult decât îi păgubeşte avuţiile. Dăruind înveţi să primeşti.
Câteodată noi oameni nu vrem să primim când ni se oferă ceva, invocând diferite motive, dar defapt în subconştient lucrurile sunt cu totul altele. Când primeşti un dar, acesta te obligă moral ca pe viitor să dăruieşti si tu cel puţin asemenea, dacă nu mai mult. Refuzând să primeşti defapt refuzi ca pe viitor să dăruieşti. Refuzând ce ţi se oferă defapt instaurezi o stare de echitate între tine şi cel ce-ţi oferă. E ca şi cum i-ai spune: „Nu vreau, mulţumesc. Pe viitor nici tu să nu-mi ceri.”
Pe de cealaltă parte dacă îţi place să primeşti daruri, te obligi singur ca pe viitor să fii şi tu la fel de darnic şi milostiv faţă de cei din viaţa ta.
Exact acelaşi lucru se întâmplă şi cu laudele. Primind laudele celor din jur cu mare plăcere, pe viitor te obligi şi tu moral să-i lauzi pe ceilalţi. Adesea se întâmplă ca laudele noastre faţă de prieteni să fie gratuite sau inventate doar de dragul de a lăuda, şi din obligaţia de oferi laude în schimbul celor pe care le-ai primit.
Acceptând laudele şi slăvindu-ne prin ele, ne facem rău nu numai nouă ci şi celor pe care noi îi vom lăuda în viitor. Aţi observat mai sus efectele negative puternice pe care le are primirea laudelor. Dacă am conştientiza că laudele nu ne fac bine, ba dimpotrivă, le-am respinge imediat. Laudele ni se înfăţişează la început ca un potir strălucitor de aur iar când gustăm din el simţim amăreala şi otrava conţinutului.
Cine simte pe sufletul său amăreala laudelor va evita pe viitor să şi le însuşească, punându-le în mod întemeiat în seama lui Dumnezeu.
Când înveţi să nu mai primeşti laude atunci de fapt începi nici tu să nu mai lauzi. Când guşti otrava mândriei înveţi şi tu să nu mai oferi şi altora aceeaşi otravă.
Ne place să ne lăudăm reciproc, dar facem asta în mod egoist, fiecare pentru sine, nu cu scopul de ne apropia mai mult unul de altul sau amândoi de Dumnzeu. Iată ce ne spune Domnul Hristos referitor la acest subiect:
Observaţi că lăudându-ne unii pe alţii ne răcim în relaţia cu Dumnezeu. Căutând slavă de la oameni nu mai căutăm slava care vine de la unicul Dumnezeu.
Slava lui Dumnezeu ni se arată prin iubirea lui faţă de noi în fiecare secundă, şi prin faptul că putem creşte enorm de mult împreună cu El. Dumnezeu vrea ca noi să fim părtaşi ai dumnezeirii. să fim dumnezei după har împreună cu El, să trăim ce trăieşte El, să avem puterea pe care o are El… Dar asta nu în mod egoist ci împreună cu El. Toate ale Dumnezeu sunt şi ale noastre şi putem avea acces la ele doar prin iubire.
Lăudându-ne reciproc intrăm într-un cerc vicios al păcatului şi doar Dumnezeu ne mai poate scoate.
Laudele sunt doar invelişul frumos al unor patimi adânci. Uşor uşor…acest înveliş va crăpa, se va coji şi vom rămâne defapt aşa cum suntem în interior.
(Claudiu)
Guest
august 27, 2010 @ 7:09 pm
frumos!felicitari pentru postare! 🙂
dumitza
august 30, 2010 @ 7:20 pm
multam mult
adriana
august 31, 2010 @ 2:13 pm
Multumim pentru sfaturi; de mare folos. Ma opresc aici pentru ca nu vreau sa te laud. Este o granita atat de fina intre multumire si lauda incat de multe ori este tare greu sa nu o depasesti.