Neamul românesc a fost silit permanent să balanseze între Occident și Orient, între două stiluri de viață diferite

6

Trebuinţa continuă a poporului român de a se balansa între Est şi Vest, de a împăca într-un conţinut şi într-un mod unitar de viaţă componentele atât de variate ale Occidentului şi Orientului a făcut ca spiritul românesc să se caracterizeze printr-un echilibru de o maximă amplitudine din punct de vedere al conţinutului şi de o elasticitate nemaiîntâlnită din punct de vedere formal.(p.44)

Românii, în schimb, se pot conforma atât de mult Occidentului, încât nu-i mai cunoşti că nu sunt occidentali. Ei îşi pot însuşi perfect accentul oricărei limbi străine, precum şi modurile de comportare a occidentalilor. E probabil că tot acestei posibilităţi deosebite de a se „conforma” cu Occidentul şi Orientul să se datoreze şi marea putere de asimilare a limbii române şi a gramaticii sale polivalente. (p.45)

Echilibrul românesc nu e un echilibru al mediocrităţii. Chiar dacă soluţia aleasă pare cea mai simplă, cea mai puţin spectaculoasă, simplitatea aceasta cuprinde în ea cumpăna între luarea în considerare a o mulţime de posibilităţi. (p.47)

Românul consideră că echilibrul constituie normalitatea existenţei. (p.48)

Poporul român a primit, prin literatura bizantină, o educaţie în acest sens; el a primit o educaţie în vederea unui umanism echilibrat, de stăpânire asupra pornirilor unilaterale, pătimaşe, stăpânire fără de care omul nu poate valorifica toate potenţele naturii sale, adică umanitatea sa integrală. Poate această capacitate a minţii nepătimaşe de a valorifica toaie potenţele naturii umane se numeşte în spiritualitatea bizantină, şi apoi şi în cea românească, „minte întreagă”.  (p.50)

În literatura spirituală bizantină, atât de bogat tradusă şi de frecvent folosită în trecutul nostru, această capacitate subtilă de a intui punctul de incidenţă şi de reciprocă frânare a tuturor pornirilor şi puterea de a lucra conform lui sc numeşte „dreaptă socoteală”, în greceşte discernământ, distingere.(p.51)  

Poporul nostru a fost un popor cuminte, s-a silit să facă uz de mintea întreagă. El nu s-a lăsat în voia pasiunilor, a acţiunilor pripite, a aventurilor nesocotite. El a avut darul de a da cu uşurinţă la o parte perdeaua amăgitoarelor ispitiri, ale acţiunilor şi pornirilor pripite, vraja inconsistentă a vorbelor frumoase care-l îmbiau la asemenea acţiuni sau la renunţarea la stăpânirea de sine. (p.56)

Acest echilibru, explicabil printr-o subtilă sau ascuţită intuiţie a ceea ce e potrivit locului şi timpului a fost una dintre puterile principale care a conservat poporul român într-un teritoriu peste care au trecut atâtea răutăţi sau care a fost atât de continuu râvnit. Prin această intuiţie şi prin echilibrul care s-a conformat ei, el s-a strecurat printre greutăţi în mod diplomatic, când nu se putea altfel, sau le-a înfruntat cu vitejie, când putea face aceasta cu succes. (p.56)

Părintele Dumitru Stăniloae, Reflectii despre spiritualitatea poporului roma, Editura Elion.

(Visited 6 times, 1 visits today)