Nelipsitul lanţ… lipsita Cruce
Trăim într-o lume de „vis” aş spune. Ne aflăm pe un câmp „roz” creat de modernitate, pe un câmp al mediatizării şi al reînoirii. Noile tendinţe de modă, creaţiile vestimentare, coafurile faimoase şi moderne sunt doar câteva componente ale acestei lumi văzute prin pupila ochilor adolescentini. Nelipsitele lănţișoare îşi fac si ele apariţia în acest cadru. La gâtul tinerilor întâlniţi pe stradă, de fiecare dată observăm diferite pandantive sau lănţișoare care stârnesc atât atenţia cât şi admiraţia trecătorilor. Fie Swarovski, pietre semipreţioase care aduc noroc sau obişnuitele produse handmade, societatea de astăzi comercializează o gamă largă de bijuterii alese cu grijă astfel încât să satisfacă nevoile oricărui vizitator.
În colecţia de lănţișoare expusă în vitrină, stă neclinitita o cruciuliţă veche, de lemn, agăţată pe un şnur negru de mătase. Nimeni nu se apropie de ea; privirile clienţilor sunt furate de sclipirea mirifică a perlelor etalate pe raftul din stânga. Pe această cruce stă răstignit un Hristos, cu chipul plans şi faţa uscăţivă , cu o privire caldă dar în acelaşi timp cutremurătoare. Îi priveşte cu o duioşie nemaiîntalnita pe tinerii care se îngrămădesc la noile modele din vitrină . Pe El nimeni nu îl alege. Nimeni nu Îl observă. Se întreabă totuşi …De ce?
Mă întreb dacă în secolul în care trăim ne este ruşine să purtăm Crucea lui Hristos la gât. Dacă ne întreabă cineva ,, porţi Cruce? ” ne panicăm neştiind să oferim persoanei un răspuns cât mai plăcut. Alegem cu uşurinţă un „nu!” rece, secătuit, gol…
„De ce să port o nesemnificativă Cruce? Aproape toţi prietenii mei au pandantive deosebite. Să mă las eu mai prejos?”
Ruşinea, orgoliul acesta pe care îl dovedim în faţa celorlalţi îl dovedim astfel şi în faţa lui Dumnezeu. Purtând Crucea lui Hristos la gât îl purtăm defapt pe Hristos cu noi, pretutindeni; oriunde şi oricând. În acest chip, sub această formă a răstignirii, Hristos ne ocroteşte neîncetat cu puterea Sa nebiruită. Nu semnifică doar o formă simplă a răstignirii; Crucea este ea însăşi forma existenţei noastre, formă care dă sens vieţii noastre, drumului nostru, pelerinajului nostru prin această lume. Pentru că toată viaţa crestinului este un pelerinaj iar fiecare zi este o nouă cruce. Toată viaţa omului este asemenea drumului parcurs de Domnul Hristos, spre Golgota. Prin faptul că purtăm cu noi Crucea de lemn, ne aducem aminte ca trebuie să purtăm patimile Sale, răstignirea şi învierea Sa cea de a treia zi. Crucea este jugul; nu este de ajuns doar să ne închinăm cu semnul Sfintei Cruci cât mai des, ci să o şi purtăm cu noi. Prin asta arătăm că suntem ucenicii Lui, prin asta mărturisim cele trei taine negrăite: pătimirea, moartea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Purtând bijuteriile de astăzi ne scăldăm în atmosfera şi în admiraţia păcatului. Să nu fie ca o judecată, dar ceea ce mă întristează şi mă doare în acelaşi timp, este faptul că sunt tineri care deşi poartă Crucea la gât, totuși o poartă ca semn de împodobire iar atitudinea aceasta nu are nicio legătură cu Dumnezeu. Mai mult decât atât, aţi putut observa cu siguranţă satanişti care poartă Crucea întoarsă, doar ca să o defaime. Mulţi rapperi, manelisti poartă o cruce de aur la gât cu cât mai grea, cu cât mai valoroasă din punct de vedere material, insă fără nicio semnificație duhovnicească.
Adevărata valoare a Crucii nu stă în foiţa de aur de deasupra sau în nenumăratele karate cu care ne mândrim în tot locul. Priviţi o cruce simplă; priviţi la Crucea ţinută de Sfinţi în icoane; priviţi la simplitatea, modestia, smerenia ei. Priviţi la Mântuitorul supus, răstignit pe Cruce …Doar privind la El simţim cum inima ni se scaldă în nesfârşita milostivire şi iubire a Celui ce S-a răstignit pentru iertarea păcatelor noastre. Precum spunea un părinte, obiectul de răstignire pentru Mântuitorul, şi anume: crucea, a devenit altar sfânt şi semn al închinării noastre. Să ne lipim sufletele şi trupurile de acest altar prin purtarea Sfintei Cruci, să ingenunchiem în faţă Ei cu o adâncă evlavie şi smerenie. Căci pe ce-I ce-L caută şi ÎL doresc pe Domnul, acestora le va înălţa inimile din orice întuneric , din orice nebunie şi rătăcire.
„Cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne
mântuim, este puterea lui Dumnezeu. (1 Corinteni 1:18)”
(Georgiana)
ioana
septembrie 2, 2010 @ 11:58 am
Un text exceptional…sora Georgiana ! Domnul sa-ti rasplateasca pentru ca ni l-ai daruit; adica imparateste, cum numai El ne rasplateste !
FELICITARI !
Radu
septembrie 2, 2010 @ 7:42 pm
Un parinte zicea frumos: „Inainte, crestinii aveau cruci de lemn si inimi de aur; acum, insa, au cruci de aur si inimi de lemn”. Adevarat si trist.
ioana irina
septembrie 3, 2010 @ 8:56 am
Foarte frumos articol.
Bravo Georgiana!
mare dreptate ai prin ce ai scris acolo.
o realitate trista..si totusi din ce in ce mai evidenta in randul tinerilor…
Daiela
septembrie 3, 2010 @ 9:14 am
Felicitari,surioara!Cu adevaratIrina,e o realitate trista…
Domnul sa-ti dea tarie si sa-ti ajute sa-ti inmultesti talantul!
somebody
septembrie 4, 2010 @ 8:24 am
As vrea sa va impartasesc o experienta…poate ca „experienta” nu e cel mai potrivit cuvant, insa vreau sa mai aduc o intarire la acest articol,mai mult ca o completare.
Acum cativa ani am mers intr-o tabara in alta tara,unde erau practic copii din multe tari ale Europei. Eram impartiti in grupe. La un moment dat,intr-o seara,cand eram cu totii in parc si discutam,am intrat in vorba cu o fata care era atee. In realitate,catolica – spunea ea – mai ales ca,mica fiind, bunica ei o obligase sa mearga la biserica.Insa in urma cu cativa ani ea de declarase atee 100% si refuzase sa mai caute urma vreunei divinitati. E adevarat si de inteles faptul ca la slujbele catolice ea nu simtea nimic…spunea ca e totul rece si formal si ca niciodata nu L-a simtit pe Dumnezeu acolo,in niciun fel. Ideea este ca ceva la mine i-a atras atentia f.mult – si anume cruciulita de la gat,care era la vedere. Si asa s-a infiripat un dialog, care a decurs linistit,respectuos,dar care in acelasi timp m-a durut profund. M-a intrebat daca eu chiar merg la biserica in fiecare duminica,daca eu cred ca adevarat in Dumnezeu si alte lucruri de felul asta. In contrast,ea mi-a povestit de cat de „libera” se simtea,neingradita de nicio „prejudecata”, cum se ducea pe plaja seara cu prietenii si beau pana dimineata s.a.m.d.
„Si nu simti ca ceva lipseste din viata ta? Nu simti niciodata nevoia lui Dumnezeu?” am intrebat-o.
„Nu, niciodata. Sunt fericita asa cum sunt si ma bucur de viata!”
„Dar,te-ai gandit vreodata”, am continuat, „ca dincolo de moartea fizica ar putea exista si altceva?”
„Nu,nu cred ca exista nimic, de asta si vreau sa ma bucur la maxim de fiecare minut pe care il traiesc si sa fac tot ceea ce imi place.”
M-am mahnit mult atunci gandindu-ma cate astfel de suflete exista in lume…Si acum am in minte uimirea din ochii ei cand a observat ca purtam cruce la gat,ca si cand nu vazuse asa ceva decat mult prea rar…si a fost si mai uimita sa afle ca la noi in tara sunt destui care o poarta la gat,chiar si dintre cei care nu sunt neaparat crestini „practicanti”, dar care au totusi constiinta ca Dumnezeu exista si ca Hristos S-a rastignit pentru noi.
Pe de alta,m-am bucurat ca in momentul acela purtam cruciulita, fiindca de multe ori obisnuiam sa port la lantisor si o mica iconita de care mi-e f drag. In alta discutie la cursuri,cand m-am declarat 100% impotriva avortului si a altor lucruri de genul asta,am intampinat o reactie ostentativa nu numai din partea tinerilor,ci chiar si din partea profesorului,caruia nu prea ii venea sa creada ce auzea.Insa m-am bucurat cand,dupa terminare,un baiat s-a apropiat de mine si a zis: „Stii,imi cer scuze pentru prietenii mei…asa sunt ei,n-avem ce sa le facem.” Dupa care imi zice : „Eu te inteleg,pentru ca sunt catolic si cred si eu in lucrurile astea”.
Si ca dovada,mi-a aratat cruciulita pe care o purta la lantisor:-)
Si eu cred ca nu avem nevoie atat de cuvinte si de predici obositoare,pe care lumea nici macar nu vrea sa le asculte,ci mai degraba sa incercam sa ne purtam cu adevarat crestineste si sa lasam sa vorbeasca faptele despre noi. Iar cand spun asta ma refer nu numai la blandetea,dragostea si ajutorul dezinteresat pe care ar trebui sa le daruim aproapelui,ci si la lucruri exterioare,cum ar fi imbracamintea (multi condamna fetele prea „imbrobodite” sau cu fuste lungi si barbatii cu barba,spunand ca sunt habotnici si afirmind ca e suficient sa avem credinta in suflet), la cuviinta cu care vorbim, la Crucea pe care ne-o facem cand trecem pe langa biserica,chiar daca suntem in autobuz sau in tramvai, cand incepem lucrul la serivici sau inaintea unui examen, la chipurile noastre care nu ar trebui sa fie manjite de machiaj (ma refer aici la fete 🙂 )s.a.m.d Cine vrea sa fie cu adevarat urmator lui Hristos, trebuie sa aiba grija sa respecte si lucrurile exterioare,care pana la urma sunt un lucru elementar,un minim pe care suntem datori toti sa il facem si care va fi si o marturie tacuta a credintei noastre.
Laura-optimista
septembrie 13, 2010 @ 4:32 pm
Aşa este, Georgiana. Felicitări pentru acest articol! 🙂
Mi-a plăcut mult şi comentariul lui Somebody şi m-a impresionat în mod pozitiv modul în care a reuşit să-şi mărturisească credinţa, deşi colegii lui şi profesorul nu i-au înţeles convingerile. 🙂 Mă bucur mult, pentru că pe acest site citesc articole şi comentarii scrise de către tineri credincioşi. 🙂 Slavă Domnului, pentru că există astfel de tineri şi pentru că noi, tinerii ortodocşi, avem posibilitatea, chiar şi numai în mod virtual, să comunicăm şi să ne întărim duhovniceşte unii pe alţii.
De ce nu poartă creştinii cruce la gât? Din multe motive… Probabil că, aşa cum a arătat Georgiana în articol, unii nu cunosc adevărata semnificaţie a acestui obiect sfânt, care este altarul de jertfă al Domnului nostru Iisus Hristos. Alţii… se ruşinează să-L mărturisească pe Domnul nostru, deşi El nu S-a ruşinat să Se jertfească pentru mântuirea noastră. Deşi ar putea părea un fapt nesemnificativ, gestul de a ne face semnul crucii, sau purtarea unei cruciuliţe la gât constituie o mărturisire de credinţă, un mod discret de a le aminti celorlalţi de Domnul şi de adevărata viaţă fericită.
„Mântuitorul a ales crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârşit îmbrăţişându-ne.”(Sf. Atanasie cel Mare)
Doamne ajută!
Laura-optimista
februarie 11, 2011 @ 10:32 pm
http://www.ziarullumina.ro/articole;1513;1;52174;0;Sa-ne-facem-cruce-fara-rusine.html
Doamne ajută!
Badea Patricia
august 18, 2011 @ 4:36 pm
din ÎNVĂŢĂTURILE SFÂNTULUI COSMA ETOLIANUL:
… prin Cruce să deschidem raiul, prin Cruce să-i ardem şi pe demoni, dar mai întâi şi noi să avem mâna noastră curată de păcate şi neîntinată şi atunci, când vom face crucea, diavolul se arde şi fuge. Dar dacă suntem întinaţi cu păcate, Crucea pe care o facem nu se prinde.