Nesfinții sfinți și alte povestiri [cartea anului 2012 în Rusia]

Există cărți pentru care, pe parcursul lecturii, și o bucată de timp după încheierea ei, le mulțumești, necontenit, autorului și traducătorului, rămănându-le profund recunoscător. Motivele – destule, printre ele, la loc de cinste aflându-se și bucuria unei întâlniri/unui dar deosebit, și deslușirea propriilor trăiri alături de oglindirea celor din tine ascunse chiar privirii proprii, la fel cum, un spirit de solidaritate cu o lume care seamănă atât de izbitor cu cea căreia îi aparții te determină să trăiești prin fiecare rând nu chiar o experiență ci doar o formă de auto-deslușire.

La prima întâlnire, este o carte intimidantă. Un tom de 481 de pagini (într-o lume a informației condensate nu sună chiar mulțumitor) care deține o suită de premii prestigioase, de la Cartea anului 2012 în Rusia la Proza anului, cea maivândută carte din Rusia anului 2012, Marea Carte și, cel mai important într-o societate dominată de calculator, premiul întâi la concursul Cartea Runet – 2012 conferit de către internauții ruși în urma votului pe saitul Ozon.ru. Și ca lucrurile să se complice, C.V.-ul autorului, arhimandritul Tihon Șevkunov, este, cu adevărat, impresionant, căci urcă de la statutul de absolvent al Facultății de scenaristică a Institutului de Stat pentru Cinematografie, specialitatea operă literară, la cea de egumen, în februarie 2012.

Nu în ultimul rând, faptul că atât de curând editura Egumenița din Galați pune la îndemâna cititorului român, amintind de promovarea blockbusterelor americane prin cinematografele de mall, acest volum nu este nici el un amănunt mărunt. Însă întrebarea – cheie rămâne – cum poate o carte duhovnicească, scrisă de un monah și nu de un autor de ficțiune sau de un intelectual fin, să se bucure de un atât de mare succes ?

Sămânța răspunsului este oferită de copertă. Un monah/ierarh citind. Acesta este chipul dintâi al cărții. Răgaz. Deslușire. Și o sobrietate ce își află izvorul în cele mărunte și smerite. De aceea, inițial, poate să apară ca o colecție de istorioare în cel mai pur stil rusesc. Iar pentru cei care au avut prilejul să întâlnească numele stareților Simeon Jelnin sau Sava Ostapenko, așa cum este cazul meu, nu poate fi decât sursă reîntâlnirii cu spațiul Mănăstirii Pecerska din Pskov.

Neîndoielnic, ar putea să reprezinte un volum de memorii, chiar dacă autorul său este prea tânăr pentru asemenea bilanț. După câteva pagini poți chiar trage concluzia că este un alt Ostrov. Indiferent de verdict, cu siguranță, este o poartă. Către viața tulburătoare a unei obști, a rezistenței presiunilor politice și nu doar, a unui mod de a trăi departe și pentru lume, a forței și încercărilor vocației. O scară/barcă/punte către chipurile unor monahi mult prea puțin cunoscuți în spațiul cultural românesc însă, cu certitudine, de mare folos pentru cei însetați de pilde ale vieții creștine autentice. Îi întâlnim pe Cuviosul Părinte Ioan Krestiankin. Pe avva Natanail Pospelov, pe aprigul stareț Gavriil și pe înțeleptul Alipie Voronov, un altfel de James Dean în persoana Părintelui Rafail Ogorodnikov , alături de chipurile emoționante ale părintelui Atinoghen, vlădicăi Vasile Rodzianko, avvei Dositei și astfel, ușor ar fi să concluzionezi că te afli înaintea unui pateric al Mănăstirii Pecerska din Pskov. Dacă printre aceste figuri impozante nu s-ar strecura un pudel negru sau un motan devenit …egiptean.

De aceea, mai mult decât un pateric, este o cronică. A Rusiei de ieri și de astăzi, cea care seamănă izbitor cu România acelorași vremi atât în cele demne de prețuire – multe siluete ale bătrânilor ruși amintesc de cele ale nevoitorilor noștrii – dar și în cele ce țin de un balcanism care demult a depășit localizarea geografică. Așa se face că, pe măsură ce străbați cartea, o deslușești ca pe o mărturie în ceea ce s-ar putea numi procesul comunismului (citiți povestea maicii Eufrosina sau a bătrânei Liobovi Ceredova) și necesitatea asumării libertății autentice.

În egală măsură, constituie cronica unor minuni mult diferite de așteptările multora dintre noi, cei contaminați de gustul show-urilor tv. Minuni – mărturisiri ale încrederii în Dumnezeu, lipsite de umbre sau de scenografie, fapte de viață banale, în definitiv, dar piese esențiale unui fel de viață ce se sustrage oricărei definiții.

Nu în ultimul rând, reprezintă o carte de înțelepțire, purtând unul dintre acele forme de umor pe care doar copilăria sau senectutea le pot șlefui așa cum se cuvine. O carte de înțelepțire mai mult decât una de înțelepciune. Pentru că, asemenea unei albine, nu poartă doar nectarul florilor ci și dulceața, aproape uitată, a Proloagelor. De aceea, există, între aceste pagini, o extraordinară formă de mângăiere. Cu totul și cu totul deosebită căci ea poate să fie oferită doar de către viața în Hristos.

Dar dincolo de aceste definiții, de liniștea cu care te îmbraci după fiecare nouă pagină, înainte de toate, Nesfinții sfinți și alte povestiri este o declarație de iubire. Către cei cărora Cuviosul Părinte Tihon le datorează asumarea și trăirea vieții monahale. Călugări, mireni, cititori. Înțelegi aceasta mulțumită elucidării ultimei enigme – titlul ultimului capitol și a volumului. Scrie Părintele Tihon:

„Am numit aceast ultim capitol „Nesfinții sfinți”, deși prietenii mei sunt oameni obișnuiți. Mulți sunt ca ei în Biserica noastră. Și, bineînțeles, sunt foarte departe de a fi canonizați. Nici nu încape vorbă despre acest lucru. Dar, iată, la sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, când marea Taină s-a săvârșit deja și Sfintele Daruri stau în altar pe Sfânta Masă, preotul glăsuiește:” Sfintele, sfinților!”

Acest lucru înseamnă că urmează să se împărtășească cu Trupul și Sângele lui Hristos oamenii sfinți. Cine sunt ei ? Sunt cei ce se află acum în biserică, preoții și mirenii, care au venit cu credință aici și așteaptă Împărtășania. Pentru că ei sunt creștini-ortodocși , care tind către Dumnezeu. În ciuda tuturor păcatelor și neputințelor lor, oamenii care alcătuiesc Biserica pământească sunt pentru Dumnezeu sfinți.„

Pe scurt, este o carte nu doar frumoasă dar, înainte de toate, necesară. Iar un mare merit, alături de cel al arhimandritului Tihon, a cărui măiestrie în crearea atmosferei și croirea trăsăturilor unor portrete fascinante transformă fiecare capitol în parte a unei mini-serii ce te duce cu gândul la Decalogul lui Krzysztof Kieslowski ori la mai recentul Pilde, îi revine Florentinei Cristea care, prin grija tălmăcirii, oferă prospețimea, înțelepciunea și bucuria acestui volum duhovnicesc.

Citiți-l ! Cu încredere ! Este una dintre cele mai de folos umbrele editoriale pentru ploile acestor vremi.

Cartea o puteți cumpăra de la Editura Egumenița, de aici: Nesfintii Sfinti.