Medic neurochirurg Claudiu Matei: „Facem această meserie în conformitate cu toate protocoalele, dar Dumnezeu ne îndrumă pe toţi.”

În ultimii doi ani, Claudiu Matei (39 de ani) şi colega sa Sofia Nistor şi-au petrecut peste 2.000 de ore în blocul operator al clinicii Polisano din Sibiu. Vorbim despre maladii ale sistemului nervos, craniene şi vertebro-medulare, nu de Candy Crush Saga.

500 de intervenţii chirurgicale şi 4.700 de consulturi, într-o specializare în care media mondială este de 71 de operaţii pe an.

Cei doi neurochirurgi au decis să revină în România după experienţe importante în centre medicale din Occident. Au făcut-o însă doar în condiţiile în care munca lor este respectată şi valorizată.

„Cred că orice român care e plecat are în suflet un dor de România pe care nu-l vindeci cu nimic. Oricine ar fi bucuros să revină, dacă şi condiţiile de aici ar fi mai prietenoase, cele de lucru în primul rând”, spune Claudiu Matei.

Pentru el, oferta de la Sibiu a înclinat balanţa. Grupul Polisano a fost înfiinţat de Ilie Vonica, omul de afaceri care s-a sinucis în vara lui 2014, la scurt timp după arestarea mai multor angajaţi ai lanţului de farmacii „Reţeta”, aflat în proprietatea sa. Lucrurile au culminat cu arestarea soţiei sale, acela fiind momentul care l-ar fi dus pe Vonica într-o situaţie fără ieşire.

Dincolo de problemele cu legea şi de tragedia familială, Vonica a lăsat totul „ca la carte” la Polisano. E un sentiment liniştitor ca periplul într-un spital să nu ţi se mai pară o cursă cu obstacole. Informaţiile se obţin cu uşurinţă, fobia cu portarul vigilent nu se justifică, iar liftul funcţionează pentru toată lumea – medici, pacienţi, aparţinători.

Pe Claudiu Matei l-am întâlnit în cabinetul său, la jumătatea unei zile în care operase deja de două ori. Am vorbit despre experienţa sa de emigrant şi despre speranţele legate de viitorul fiului său în România.

Fără efuziuni patriotarde, şi-a deschis sufletul şi a refăcut traseul profesional, de la îndoielile unui medic aspirant la realizările de astăzi, care se măsoară mai ales în reacţii non-verbale ale pacienţilor vindecaţi.

Un medic nu o poate lua pe scurtătură. În 6 ani de facultate, la Sibiu, şi şapte de rezidenţiat, la Cluj, Claudiu Matei nu şi-a pierdut busola. Întâlnirile importante din anii studenţiei i-au reconfirmat faptul că este pe drumul cel bun.

“În anul doi de facultate, m-a impresionat un profesor de neuro-anatomie din Târgu Mureş, Ludovic Seres-Sturm, care venea şi preda la Sibiu. Un om deosebit, unul dintre marile nume ale anatomiei româneşti. Cursurile lui erau foarte frumoase, cu multe analogii. Îmi aduc aminte cum desena vasele din creier şi le asemăna cu extratereştri, roboţei… Anumite artere erau antenele, altele ochii. Era un foarte bun pedagog şi, deşi aparent era distant, studenţii îl iubeau.”

În 2002, Claudiu Matei şi-a început rezidenţiatul la Cluj, sub îndrumarea profesorului Ştefan Florian. Cu un salariu ce abia trecea de un milion de lei vechi.

„Mergeam la cantina Spitalului de Boli Infecţioase, unde o colegă ne ţinea din porţia ei. Stăteam în gazdă cu soţia mea, care era rezident de chirurgie vasculară. Ulterior, ne-am permis să luăm un apartament în chirie cu încă o colegă. Salariul meu era de 1.200.000 de lei, în timp ce o chirie era vreo 3 milioane. N-am fi putut rezista fără ajutorul părinţilor.”

Clinica de Neurochirurgie din Cluj i-a oferit câteva repere profesionale importante. Unul stătea înscris chiar pe sigla de la intrare: „Labor Omnia Vincit Improbus”.

„În clinică era o atmosferă de emulaţie incredibilă. În primii trei ani nu am avut concediu, dar nu pentru că nu m-ar fi lăsat cineva. Plecam dimineaţa, veneam seara, eram dornic să aflu totul, şi dintr-odată, dacă s-ar fi putut. Pe vremea aceea abia începuseră să apară site-uri de neurochirurgie. Downloadam tone de informaţie, zilnic. Şi acum am CD-urile, o ladă impresionantă în pivniţă. Aveam senzaţia că se termină înainte să apuc să stochez informaţia.”

Claudiu Matei avea să descopere în persoana profesorului Ştefan Florian un om dedicat meseriei sale şi creatorul unui sistem de învăţământ pe care nu se fereşte să-l numească excepţional.

„Comunicările ştiinţifice erau la ordinea zilei. Aveam în fiecare săptămână de prezentat un referat, pe diferite teme. Domnul Florian era coordonatorul nostru, el ne-a format ca medici. A creat poate cel mai performant sistem de învăţământ de neurochirugie din ţară. Admiram pasiunea lui, funcţiona puterea exemplului. Nu-mi putea pretinde să stau de dimineaţă până seară dacă el însuşi nu o făcea. Era de admirat, un om cu familie care era toată ziua în clinică. M-a impresionat şi a fost un exemplu pentru mine. Încă îţi mai poţi fixa ceasul după vizita pe care o face el la 7 seara.”

În 2007, Matei a plecat în Franţa, la spitalul din Colmar, unde a lucrat câteva luni ca medic rezident. Era prima sa experienţă într-un sistem performant.

„A fost o experienţă plăcută, o recomand oricărui tânăr. Pe de o parte, mă perfecţionam şi aveam acces la tehnologii şi instrumente, iar, pe de altă parte, îmi permiteam să merg la congrese de mii de euro. Tot atunci am putut urma şi cursurile Societăţii Europene de Neurochirurgie. Din acest exod al medicilor trebuie privită partea bună a lucrurilor. Nu aş lua măsuri să împiedic acest lucru, dar aş face tot posibilul ca ei să se întoarcă. E foarte important să ai o experienţă într-un sistem de sănătate performant şi apoi să o aduci în România.”

După terminarea rezidenţiatului (2008), Claudiu Matei a obţinut unul dintre cele două posturi scoase la concurs de Spitalul Judeţean din Sibiu. Începea lupta cu morile de vânt.

„Instrumente vechi, absenţa unui microscop… Neurochirurgie fără microscop? Nu există! Am cumpărat instrumente din banii mei. Am avut o mare problemă să accepte să operez cu ele, pentru că nu aveau nu ştiu ce, şi a trebuit să le donez. Am realizat lucruri frumoase şi acolo, unele în premieră pentru Sibiu, dar, la un moment dat, oboseşti să te tot lupţi de unul singur.”

Varianta emigrării începea să prindă contur. Claudiu Matei a ales să plece în Germania, alături de soţia sa şi de noul membru al familiei, Darius.

Bad Berka Zentral, o renumită clinică din landul Thuringen, i-a oferit un contract în 2012. Profesional, ajunsese în locul potrivit.

„Eram zece medici, din care şase străini. Aveam limba noastră, era uşor de comunicat, iar eu ştiam şi germana. Acolo m-am desăvârşit ca şi chirurg, acolo am găsit cadrul perfect: dotare, prezenţă umană, totul la superlativ. Rigoare germană, oameni pentru care prevala argumentul ştiinţific în tot ceea ce făceau. De ce operez un pacient aşa? Pentru că studiile medicale indică faptul că e mai bine astfel. Argumentau logic toate actele terapeutice. Aveam o perspectivă foarte bună acolo, un salariu de 10 ori mai mare decât în România. Găsisem un mediu excepţional de trai şi de lucru, dar…”

A trebuit să aleagă între împlinirea profesională şi fericirea copilului său, pe care îl vedea schimbat în bine de fiecare dată când veneau acasă, în România.

„Venind din când în când în România, vedeam cum copilul e foarte schimbat acasă. Acolo, plângea că-l ducem la grădiniţă, la creşă, şi nu se înţelegea cu nimeni, îi era mai greu să se exprime, deşi noi îl învăţam lucrurile elementare. Aici îl vedeam total schimbat, mult mai vesel, mai vioi, în mediul lui. Era un copil când am plecat, avea un an şi ceva, la vârsta asta ai zice că se adaptează. Citeam foarte multe studii legate de copiii emigranţilor, predispuşi deja la tot felul de probleme de integrare, de dezvoltare psiho-somatică, din cauza faptului că le lipseşte mediul lor. Aceste lucruri ne-au pus pe gânduri. Dacă nu venea oferta de la Polisano, de la domnul Vonica, am fi rămas, categoric, în Germania. Umpleam cumva golul prin aducerea familiei, a socrilor. Sunt alegeri şi alegeri! În România îmi văd copilul fericit, perfect integrat.”

Din vara lui 2015, neurochirurgul Paul Flore s-a alăturat echipei conduse de Claudiu Matei. Noua formulă le oferă neurochirurgilor mai mult timp pentru pacienţi.

„Am vrut neapărat să fim trei, pentru a avea această continuitate, să operăm şi să consultăm zilnic. E un ritm alert, vin pacienţi din foarte multe zone ale ţării, unii după drumuri de 10 ore cu trenul. Nu e voie să găseşti un medic sictirit în faţa ta. Pe de altă parte, respectul trebuie să fie reciproc. Nu înţeleg cum poţi demoniza o breaslă întreagă. S-a mai schimbat percepţia în ultimul timp şi vă spun cu mâna pe inimă că avem foarte mulţi doctori de mare valoare în România şi o dorinţă de a schimba lucrurile în bine.”

Programul echipei din clinica sibiană începe la 7.30. După raportul de gardă, doi medici intră în blocul operator, iar al treilea se pregăteşte pentru consultaţii.

„Operaţiile încep de dimineaţă, două, trei, patru… Stresul ocupaţional este foarte mare la un medic. După 30 de consultaţii eşti epuizat. Dar am înţeles, cu mult timp în urmă, că e o meserie căreia trebuie să i te dedici, să ai răbdare. Mai mult, reacţiile non-verbale ale pacienţilor sunt cu adevărat emoţionante. Plâng de bucurie, ne îmbrăţişează, ne pupă mâinile, acestea sunt momente care te marchează. Fiecare operaţie începe cu un Doamne-ajută, e important să simţi pe cineva în spatele tău, să simţi că nu eşti singur. Este cineva deasupra noastră. Facem această meserie în conformitate cu toate protocoalele, dar Dumnezeu ne îndrumă pe toţi.”

În fiecare an, din România pleacă aproximativ 3.000 de medici. Doar în primele două luni din 2015 au părăsit ţara 600 de profesionişti din sănătate. Potrivit datelor Colegiului Medicilor din România (ianuarie 2015), numărul specialiştilor din spitale a rămas de 13.521 (în comparaţie cu 20.648, în 2011, şi 14.487, în 2013) la un necesar de 26.000.

Riscăm să rămânem cu remediile naturiste.

Povestea lui Claudiu Matei lasă loc pentru speranţă. Încăpăţânarea sa a învins. Într-o lume normală, lupta lui n-ar fi trebuit să aibă loc. Până la urmă şi-a câştigat doar dreptul de a salva vieţi în ţara în care s-a născut.

„Mi-aş dori din tot sufletul ca şi fiul meu să facă neurochirurgie. În cazul meu a fost o întâlnire fericită între dorinţa părinţilor şi ceea ce am vrut eu. M-a sedus dintotdeauna ideea de a ajuta oamenii. Am fost întrebat ce sfaturi i-aş da unui student din anul 1 la Medicină. Am glumit, spunând că ar fi bine să înveţe germana. Îl sfătuiesc să aibă în vedere să meargă câţiva ani în străinătate, pentru a-şi îmbogăţi experienţa, dar cu siguranţă îl aştept înapoi.”

Un interviu realizat de Valentin Șchiopu pentru Pressone.ro | RoÎNDRĂGOSTIREA. Chirurgul care şi-a deschis inima