Întoarcerea de la New Age cu ajutorul Sf. Efrem cel Nou
Undeva pe la 16 ani, Dumnezeu mi‑a umplut inima cu o dragoste atât de mare, încât inima mea nu mai căuta nimic din cele ale lumii. El biruia în sufletul meu, aducând cu El mirosul veșniciei. Dragostea mea căpătă acest nume: Iisus. Aveam numele Lui scris în inimă și la rându‑mi îl scriam peste tot: pe banca de la școală, pe caiete. Presărase veșnicia în inima mea, lină și îmbucurătoare.
Dar, într‑o zi, m‑am trezit fără El și nu înțelegeam de ce. Nimic nu mă mai putea îndestula și bucura. Plângeam adesea, implorându‑L să Se întoarcă. Dar El plecase și‑mi lăsase mirosul veșniciei Lui. Așa am început să‑L caut pe Cel care m‑a cucerit. L‑am căutat în Biserică, dar părea punitiv și aspru! Am fost tentată să‑L aflu în varianta protestantă, căci acolo toți erau bucuroși, dar nici acolo nu L‑am găsit.
Înțelegeam bucuria și entuziasmul lor de a‑L întâlni pe Iisus, dar cum de nu‑L pierdeau? Răspunsul l‑am găsit mai târziu, în Jurnalul fericirii al lui N. Steinhardt. Dar chiar și plăcându‑l pe Steinhardt, nu puteam pricepe cum de s‑a „ortodoxit” un om așa deștept ca el.
Anii au trecut și am început să‑L caut în psihologie, bioenergie, ezoterism, radiestezie, reiki și în tot felul de maeștri și guru instruiți în tehnici orientale și în lucrul cu energia. Nu de puține ori am fost dezamăgită de ei, de diferența dintre ce spuneau și ce făceau, căutând adesea puterea și partea financiară. New age‑ul a fost mai atrăgător decât toate la un loc. Cărțile lui Neale Donald Walsch, Paul Ferrini, Doreen Virtue și multe altele în același stil m‑au cucerit. Unele au devenit o nouă Biblie pentru mine. În acestea, Dumnezeu părea apropiat oamenilor, fiind undeva în interiorul nostru. El îți dădea toată libertatea din lume în numele iubirii necondiționate. „Iubirea necondiționată” părea cheia și soluția tuturor problemelor și singurul instrument prin care oamenii pot evolua din dimensiunea 3D în 5D, prin ascensiunea chiar cu trupul, ocolind moartea.
Practic, trebuia să ne lăsăm ghidați de entitățile din „înalt” care transmiteau mesaje prin channel, prin diverși mediumi pentru a ne pregăti pe noi, dar și planeta, de ascensiune în 5D. Majoritatea cărților motivaționale, pozitive, legea atracției, legea rezonanței, vindecările cu îngeri și cu iubire, tehnicile de armonie, echilibru, pace au fost scrise de acești mediumi care primeau mesaje de la entități. Ei spuneau că sunt îngeri, arhangheli, maeștri ascensionați, extratereștri, personalități biblice, chiar Iisus și Maica Domnului. Toate mesajele lor promovau iubirea necondiționată și că noi toți suntem una.
Ne învățau să ne asumăm responsabilitatea faptelor noastre, să gândim pozitiv, să eliberăm negativitatea și întunericul din noi, să ne acceptăm, să iubim necondiționat pe toți pentru că doar
așa ne vom înălța vibrația pentru a trece în 5D. Ei considerau acest moment de trecere în 5D chiar momentul apocaliptic din Biblie. Toate mesajele lor se regăsesc în filme, în cărți, în artă, în știință, în tot ceea ce respirăm acum. New age‑ul este un curent, un duh pe care îl respirăm cu toții. Însă niciodată nu‑ți dai seama că ești în acest duh. Nici măcar noi nu ne asociam cu această denumire: new age.
Ne numeam noii învățători ai conștiinței cristice sau ai noii energii care curgea pe Pământ. Ne adunam în grupuri și trimiteam iubire și lumină pe pământ. După fiecare mesaj primit de la entități eram toți plini de pace, bucurie și armonie. Gânduri negative, frici, griji, tristeți, dureri nu mai aveam deloc. Toate mergeau bine de tot în relația mea cu mine și cu cei din jur. Parcă Universul mi le aducea pe tavă pe toate, fără să fac nimic… doar să creez cu mintea și să atrag tot ce e mai bun din Univers pentru mine. Legea atracției transmisă prin channeling părea că funcționa! Trăiam o dragoste asemănătoare cu prima mea dragoste, Iisus. M‑am gândit că e rândul nostru să fim desăvârșiți ca El, să implementăm conștiința cristică, sădită de El cândva. În 4 ani am experimentat în fugă, dornică de a găsi capătul căii, tehnicile lor de vindecare, de eliberare, de channeling, de scriere automată. Noaptea aveam parte de operații astrale ale entităților.
Mă gândeam cât de ușor e să fii fericit, cum Împărăția cerurilor este în noi… când, după o noapte, m‑am trezit în vid. Dintr‑odată au dispărut în conștiința mea toate: lumina, iubirea, bucuria,
entitățile. Am ajuns la capătul acestui drum plin de „iubire și lumină”, trăind contopirea totală cu sinele meu și cu neantul, experimentând în conștiință golul, nimicul, ceea ce orientalii numesc Nirvana. Eu eram totul și nimic, un dumnezeu singur și neputincios, căci în final nu am putut manifesta nimic din cele ale dumnezeirii. Am plutit în această stare nonvibrațională, în acest pântec întunecat, vreo 4 ani.
Aveam totuși o intuiție fină că mă voi naște iară și voi vedea lumina, bucuria. Dar nu! Nu voiam să fie iar cele pe care le trăisem deja, căci știam acum că sunt iluzii. Nu mai voiam creația strălucitoare careducea la gol, la moarte! Voiam Viața Vie! Îmi era dor de o creație Vie, alta decât cea a sinelui pe care o experimentasem până la capăt! Frumoasă, nimic de spus! Înălțătoare, dar aducătoare de gol și moarte. E plictisitor să fii dumnezeu doar tu cu tine! Dar cum să ieși din ceva ce n‑are ieșire? Ajunsă la capătul răbdării, m‑am rugat (în new age se alege conștient și se invocă entități, nu se roagă).
Nu mă mai rugasem demult. „Doamne, mi‑e dor de lumină, de iubire, de vibrație, de creație Vie! Trebuie să fie o cheie să mă scoți de aici! Spune‑mi că există o Viață Vie și nu o hologramă! Căci toată lumina și iubirea atinse de sinele meu s‑au vădit a fi gol și nimic!” Și cheia a venit ușor și lin, de departe și totuși aproape, dinlăuntrul meu, blând, smerit, vorbind pe limba mea, dar și a Lui și m‑a pescuit din neant. Era Păstorul ce‑Și căuta oaia. Era Hristos. Inima mea s‑a înmuiat la glasul Lui și lacrimile mi‑au început a curge pe obraji, recunoscând în El pe deplin Calea, Adevărul și Viața, dar și pe Dumnezeu ca Persoană: „Eu sunt Cel ce sunt”.
O, Doamne! Cât de mândră am putut fi crezând că mă pot mântui singură?! Acum știu! Fără Tine mă adânceam în neființă. Dintr‑o dată, tot new age‑ul îmi părea cel mai fabulos fake care a existat vreodată. O hologramă siropoasă și dulce. O rușine de necuprins mă apucă și îmi venea să bag capul adânc în pământ și să plâng. Viața cea Vie începu a încălzi sângele meu. Și viața mea se schimbă ușor. Totuși, nu am revenit imediat în Biserică. Nu înțelegeam încă sensul bisericii și al sfinților! Dumnezeu S‑a îndurat iar de mine și mi l‑a scos în cale pe Sfântul Efrem cel Nou.
Era în 2014, după Paști. Am mers la o mănăstire cu sora mea. În biserică, monahul care împărțea anafura privea către mine… și‑n mine. Dintr‑odată, parcă nu mai vedeam nimic decât acei ochi gravi, care vorbeau tare! Nu înțelegeam nimic cu mintea, dar trăiam parcă ce spunea. Și plângeam întruna și mă bucuram. Oriunde m‑am mișcat în biserică, ochii aceia mă cercetau; și degetele lui erau subțiri, ca de sfânt, și statura slabă și înaltă de vreo 2 m. Ieșind din biserică, m‑am liniștit din plâns, dar a rămas bucuria. Am știut atunci că prin acei ochi Adevărul Însuși mă privea și plânsul meu era plânsul Adevărului. Călugărul a ieșit și el.
Am văzut că era mediu de înălțime, blond, cu ochi albaștri. Am priceput clar ce mi s‑a întâmplat abia acasă! Am deschis cartea primită cu viața Sfântului și am privit iconița din interior! Aceiași ochi negri, aceeași statură înaltă din biserică! Și în acel loc scria: „Sfântul Efrem era înalt și slab… avea peste 1.90 m și ochii negri!” Atunci am început a plânge, uimindu‑mă de mila Domnului pentru mine, păcătoasa. Am recunoscut Adevărul în sfinți și numai în Biserica Ortodoxă. Prin plâns! Plânsul Adevărului și al pocăinței. Plânsul Duhului din mine. De atunci, numai în Biserica Ortodoxă mă simt Acasă.
Sufletul meu se odihnește în preaplinul tainelor din Biserică. Și‑am început a merge la Liturghii și așa o bucurie mă cuprindea. Nu pricepeam nimic din ele, dar eu parcă trăiam ceva tainic și viu, chiar dacă nu știam ce. Am început a lepăda trecutul, înțelegând că drumul Adevărului e luminat de Domnul numai prin sfinții și Biserica Lui.
New age‑ul este o tocăniță frumos înmiresmată și asezonată cu elemente din budism, baha’i, hinduism,creștinism, panteism, sufism, șamanism, fizică și biologie cuantică, psihologie și parapsihologie, terapii alternative preluate din toate colțurile lumii. Vine cu cele mai frumoase măști: iubire, lumină, pace, armonie, acceptare, șoptindu‑ne că suntem speciali, dumnezei, că ne putem vindeca și elibera singuri prin lucrul cu energiile, prin dezvoltări personale, iubire de sine, toleranță și acceptare greșit înțeleasă, prin orice altceva, dar nu prin Dumnezeu, în Biserica Sa.
Greu mi‑a fost și încă îmi este. Când am trecut cu atenția de la sine la Hristos, lumea mea s‑a întors pe dos. Conștiința amorțită de iubirea de sine se dezgheța și parcă toate mă dureau. Eram toată ca o rană deschisă și conștiința păcatelor mă ardea. A fost foarte dureros să încep să‑mi văd păcatele. Că sunt nimic, asta știam. Dar că sunt în acest nimic umplută cu toate păcatele, asta e durere și neputință laolaltă! Una este neputința nimicului și alta este neputința pe care o simți în fața patimilor care îți umplu nimicul. A fost foarte dureros să încep să‑mi văd păcatele.
Așa am început a trăi iadul neputinței mele. Dar Hristos mă aștepta și‑n iad, blând, milostiv și răbdător. Pocăința aducea o bucurie pe care n‑am meritat‑o niciodată. Slavă Lui! În timp, mi‑a dăruit odihnă prin sfinții Lui, prin părintele duhovnic, prin Tainele Bisericii, singurele care dețin cheia nemuririi și a vindecării sufletului și a trupului.
(Anca Todirică – Revista „Cuvintre către tineri”, Mănăstirea Putna, nr. XI/2018, p.78-80)