Niciodată nu te îndeamnă Dumnezeu să minți. Niciodată.
Există câteva pilde din Pateric care au adus printre noi, creștinii ortodocși, ideea că uneori ar trebuie să acceptăm minciuna, ca soluție pentru anumite situații în viață. Iata una dintre ele:
„L-a întrebat odată avva Agathon pe avva Alonie:
– Cum să-mi stăpânesc gura să nu spună minciuni?
– Dacă nu minţi o să faci multe păcate.
– Cum aşa?
– Iată că doi oameni au săvârşit ucidere înaintea ta, şi unul s-a ascuns în chilia ta. Şi vine dregătorul şi te întreabă: „în faţa ta s-a petrecut uciderea?” Dacă nu minţi îl dai pe om morţii. Mai bine lasă-l dinaintea lui Dumnezeu fără lanţuri; căci El le vede pe toate. ”
Deși în Patericul egiptean sunt părinți ai pustiei care au lăsat toate ale lumii pentru Dumnezeu, alegând calea cea grea a nevoinței trupești, totuși trebuie să precizăm că învățăturile și faptele lor nu pot fi considerate dogme ale Bisericii Ortodoxe.
În al doilea rând, mulți dintre cei care sunt menționați ca autori ai pildelor în Patericul Egiptean nu sunt canonizați ca sfinți, și prin urmare sfaturile și învățăturile lor nu pot fi asimilate Sfintei Tradiții a Bisericii Ortodoxe.
Chiar dacă ar fi fost canonizați ca sfinți, tot ar mai fi putut apărea mici greșeli în gândirea și scrierilor lor. Omul e supus păcătului pe acest pământ și nimeni nu e fără de greșeală, numai singur Dumnezeu.
În al treilea rând dogmele Bisericii Ortodoxe au fost stabilite de Sinoadele Ecumenice, adică de adunarea tuturor episcopilor ortodocși din toată lumea, prin hotărâre comună, și mai ales prin insuflarea Duhului Sfânt. În toată istoria Bisericii noastre o dogmă descoperită de Dumnezeu unui sfânt, a fost mereu supusă verificărilor unui Sinod Ecumenic.
De când e Biserica și până astăzi ortodoxia (dreapta-credință a) scrierilor unui membru botezat al ei, fie el diacon, preot, ierarh, profesor, sfânt sau simplu creștin, a fost validată prin raportarea la Dogmele Bisericii Ortodoxe, stabilite de Sinoadele Ecumenice. Dacă unele idei, sau scrieri erau în contradicție cu aceste dogme, atunci erau considerate eretice.
Ce vreau să înțelegi este faptul că în Biserică hotărârile nu se iau niciodată pe baza unei singure păreri, indiferent dacă vine din partea unui sfânt în viață… ci se iau mereu prin Sfântul Sinod al fiecărei Biserici.
Asta înseamnă că dacă Avva Alonie spune că trebuie să mințim, atunci hai să supunem afirmția lui la rigoarea Dogmelor Bisericii Ortodoxe, la rigoarea învățăturilor Sfintei Evanghelii și a Sfintei Scripturi și apoi la imensa bogăția a Sfintei Tradiții a Bisericii Ortodoxe de 2000 de ani, care e formată din scrierile și faptele sfinților. Dacă va trece testul atunci vom putea accepta cu toții că da, uneori trebuie să mințim.
1. Modelul de viață al oricărui creștin-ortodox botezat în numele Sfintei Treimi este Mântuitorul Iisus Hristos, Cel ce este Dumnezeu și Om. Iată ce spune El despre Sine însuși:
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Evanghelia după Ioan 14, 6)
Dacă El este Adevărul în Persoană, iar noi trebuie să-l urmăm în toate faptele Lui, atunci cum oare să fim chemați uneori să mințim? Niciodată. N-a spus Hristos Domnul în nicio cuvântare de a Lui că ar trebuie să mințim vreodată. Absolut niciodată n-a zis. Ba dimpotrivă ne-a îndemnat să fim desăvârșiți precum Tatăl nostru cel din ceruri desăvârșit este.
Păi ce înseamnă să fii desăvârșit? Să nu există urmă de păcat! Să nu fie nicio mică fisură în viața și comportamentul tău. Înseamnă să fim perfecți ca Dumnezeu!
Dacă Dumnezeu este perfect, adică atotputernic, atotștiutor, peste tot prezent, nevăzut, Creator a toate, atunci cum oare să ne propună să mințim în anumite situații? Oare nu poate El rezolva orice problemă apare în viața noastră? Nu știa El oare că vom ajunge în situații în care ne va fi greu să spunem adevărul? Bineînțeles că știa, dar a pus credința între noi și El ca atunci când suntem în pericol să-i cerem ajutorul și El ne va scoate din orice rău, fără să mințim. Cine are credință puternică mută și munții!
La Dumnezeu toate sunt cu putință… o spune chiar Domnul, Sfântului Apostol Petru!
Dacă ne folosim de minciună ca să rezolvăm o situație atunci acceptăm tacit că Dumnezeu e neputincios și nu poate rezolva impasul în care am ajuns. Acceptăm o erezie, o credință strâmbă și anume că Dumnezeu e prins în capcana propriei Lui creații.
2. În plus de asta tot Domnul Hristos a spus, și toate cuvintele Lui sunt dogme, sunt Adevăr, că:
Diavolul „este mincinos şi tatăl minciunii.”
Asta înseamnă că orice minciună, orice strâmbare a Adevărului, vine de la diavol, și în niciun caz de la Dumnezeu. Domnul nu ne cere niciodată să mințim. Niciodată!
3. Toate Sfânta Scriptură mărturisește de sute de ori că Dumnezeu este „Dumnezeul adevărului”. Dacă sunteți curioși căutați pe site-ul www.bibliaortodoxă.ro cuvântul „adevărul” veți găsi 576 de rezultate, mare parte din ele mărturisind că Dumnezeu lucreză doar prin Adevăr:
„În mâinile Tale îmi voi da duhul meu; izbăvitu-m-ai, Doamne, Dumnezeul adevărului. ” (Psalmul 30, 5)
„Iubiţi pe Domnul toţi cuvioşii Lui că adevărul caută Domnul şi răsplăteşte celor ce se mândresc, cu prisosinţă.” (Psalmul 30, 25)
Doar Adevărul ne conduce către împărăția lui Dumnezeu:
„Trimite lumina Ta şi adevărul Tău; acestea m-au povăţuit şi m-au condus la muntele cel sfânt al Tău şi la locaşurile Tale.” (Psalmul 42, 3)
Chiar și în pericole de moarte, tot Adevărul ne va izbăvi:
„Trimis-a Dumnezeu mila Sa şi adevărul Său şi a izbăvit sufletul meu din mijlocul puilor de lei. Adormit-am tulburat.” (Psamul 56, 5)
„Că mila şi adevărul iubeşte Domnul; Dumnezeu har şi slavă va da. Dumnezeu nu va lipsi de bunătăţi pe cei ce umblă întru nerăutate.” (Psalmul 83, 12)
4. Bisericile ortodoxe pot fi sfințite și folosite ca locașuri sfinte unde se vor săvârși Sfintele Taine, doar dacă în piciorul Sfântului Altar sunt puse moaște ale sfinților mucenici. Spre deosebire de alte categorii de sfinți, mucenicii sunt cei care și-au dat viața pentru Dumnezeu, suferind până la sânge și moarte pentru credința lor.
Atenție, în picioriul sfintei mese a altarului nu se pun orice moaște, ci numai moaștele sfinților mucenici. Așa se face că moaștele Sfintei Parascheva nu pot fi puse acolo, nici moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov, nici moaștele SfântuluI Vasile cel Mare, nici ale Sfântului Ierarh Nicolae, nici ale Sfântului Ioan Gură de Aur! Și știți de ce? Nu pentru că n-ar fi sfinți îndeajuns ci pentru că ei nu au murit dându-și sângele și viața pentru Adevăr. Au mărturisit Adevărul toată viața lor, dar n-au fost puși la testul ultim al mărturisirii adevărului: amenințarea cu moartea, prin chinuri.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Sfântul Mucenic Mercurie, Sfântul Mucenic Mina, Sfinții Mucenici Eutihie, Iachint, Nicon, Talaleu, Hristofor, Autonom, Eupshiei, Agatonic, Aretom și alte câteva sute de mii și milioane de mucenici… ei sunt cei a căror moaște pot fi puse în altarul unei Biserici.
Sfinții Mucenici sunt cei care și-au dat sângele pentru Adevăr! Fără sângele lor noi astăzi n-am fi avut biserici în orașul nostru. Și mai presus de toate și de toți, Hristos Domnul este Mucenicul prin excelență, care a refuzat păcatul (ca denaturare a adevărului) și a suferit toate ocările, arătând iubire tuturor.
Pe jertfa lui Hristos–Adevărul și a altor milioane de mucenici care au preferat să moară decât să strâmbe Adevărul în inima lor, se întemeiază Biserica Ortodoxă astăzi.
La baza credinței noastre ortodoxe stă Adevărul!
Cum să ne ceară nouă Dumnezeu ca uneori să mințim?
Niciodată!
Indiferent cât de greu ar fi, cât de grave ar fi consecințele, noi trebuie să spunem adevărul, fără să-l distorsionăm cu nimic, pentru că a spune Adevărul înseamnă să-l mărturisești pe Dumnezeu, Cel care este Adevărul. Iată ce spune El:
„Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.”
Orice nuanțare a adevărului spre a ascunde anumite aspecte sau spre a obține beneficii de orice fel, este de la diavolul, tatăl minciunii.
Oricât de grave ar părea consecințele mărturisirii Adevărului, nu-i uitați pe Sfinții Mucenici, care au acceptat toate suferințele și chinurile, doar pentru a nu denatura adevărul în sufletul lor și în sufletul aproapelui lor. Minciuna poate părea o soluție pe termen scurt, dar pe termen lung ea distruge tot ce-i mai sfânt în noi și ne depărtează de Dumnezeu, făcându-ne părtaș diavolului.
Fiți cu grijă și atenție! Orice citiți în cărți supuneți la judecata Adevărului prin conștiința voastră, și dacă ideile din acea carte nu corespund cu Dogmele și Învățăturile Sfintei Biserici date de Dumnezeu prin Sfinții Apostoli, atunci nu le luați în considerare.
Pentru lămuriri vă rog să citiți și articolul: „Ce-ar fi dacă Dumnezeu ar accepta să mințim uneori” care este o continuare a acestui articol.
(Claudiu Balan)
Costin Matei
octombrie 30, 2012 @ 2:39 pm
Parintele Nicolae Steinhardt probabil ca ar avea alta parare. In Jurnalul Fericirii relateaza cum a mintit, neturnandu-si colegii de suferinta, zicand ca nu stie nimic despre ceva ce ar fi facut ei pentru ca stia ca ar fi suferit, din cauza ca au incalcat legile stupide ale securistilor. Inainte de adevar, Mantuitorul ne-a vorbit despre iubire. Poate ca nici adevarul nu mai este o virtute, daca nu este trecuta prin „filtrul” iubirii.
Claudiu Balan
octombrie 30, 2012 @ 2:47 pm
Costin, oricâte excepții mi-ai arăta, chiar și din viața unor oameni apropiați de Dumnezeu, nimeni nu poate spune că Dumnezeu ne spune să mințim.
Niciodată.
A spune adevărul ține de credința fiecăruia.
Cel cu credință tare va spune adevărul așa cum e, fără să se teamă de nimic, în afară de Dumnezeu.
Cel necredincios se va teme mai mult de lume decât de Dumnezeu și va minți.
Pentru lămuriri te rog să citești și articolul:
https://ortodoxiatinerilor.ro/fapte-rele/94-minciuna-si-furtul/19023-sa-mintim-uneori
ca să vezi ce consecințe ar atrage după sine acceptarea minciunii ca excepție în situațiile limită.
Și mai presus de toate, Iisus Hristos e modul suprem de viețuire al tuturor oamenilor pe pământ. Deci cuvintele Lui să le ascultăm.
Claudiu Balan
octombrie 30, 2012 @ 2:58 pm
Și mai este un aspect pe care vreau să-l sesizez:
Articolul abordează o problemă dogmatică, nu una de discuții la o cafea.
Prin urmare contra-argumentele sau pro-argumentele trebuie să fie de ordin dogmatic, adică din Sfânta Scriptură, din Canoanele Bisericii Ortodoxe și din Sfânta Tradiție (scierile și faptele sfinților părinți).
Altfel, discutăm în vânt.
Dacă vrem să divagăm putem divaga toată viața.
Și eu pot spune că Sfântul Ioan de Kronstadt spovedea în grup și nu pe fiecare în parte… și pot susține sus și tare că Taina Spovedaniei în grup e valabilă. Dar acesta nu e un argument… ci o excepție… poate chiar o greșeală…
Dogma e dogmă, și nu acceptă divagări. Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și punct. Fără alte nuanțe și excepții. Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu și punct. Fără îndoieli…fără cazuri de excepție… Dumnezeu este Unul în Ființă și Trei Persoane. Acestea sunt dogmele.
Iisus Hristos este Adevărul și toată lucrarea de mântuire a lumii se face prin Adevăr, fără excepție.
Adevărul e o dogmă, nu joacă de copii.
Costin Matei
octombrie 30, 2012 @ 9:43 pm
Intr-adevar, am incercat sa cercetez un pic parerile Sfintilor Parinti si toti mi s-au parut radicali in ceea ce priveste pacatul minciunii. Doar Fericitul Augustin vorbeste despre intentia de a minti, daca este prezenta sau nu- daca cel care minte nu cunoaste adevarul, sau il cunoaste sub o forma distorsionata, si il expune asa cum il stie, fara intentia de a minti, atunci este iertat.
Dogma nu accepta exceptii? Da, asa s-ar defini cuvantul „dogma”, intr-adevar, dar acesta ma duce cu gandul mai degraba la rigiditatea Legii lui Moise, a Vechiului Testament, in care porunca „Sa nu minti!” era de netagaduit. Iisus a implinit Legea. O sa fac o paralela cu o alta porunca, „Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca sa o cinstesti”, pe care fatarnicii o interpretau rigid. Iisus a savarsit minuni in ziua de Sabat, a vindecat un bolnav de idropica (Care dintre voi, de-i cădea fiul sau boul în fântână nu-l va scoate îndată în ziua sâmbetei? ) si a parut ca a stricat legea, cand de fapt, a implinit-o. Daca nu ma insel, acesta a fost si unul din motivele pe care fatarnicii le-au invocat pentru a-L acuza.
Apoi, ar fi doua exemple din Sfanta Scriptura, poate mai aproape de discutia noastra: primul, cazul Magilor, trimisi de Irod sa-L caute pe Mantuitor, care nu s-au mai intors la acesta ,si un altul, avandu-L in prim plan chiar pe Iisus: de ce ii indemna pe unii dintre cei pe care ii vindeca sa nu spuna ca fusese El Cel care facuse minunile?
Asa cum ai spus si tu, exceptiile de la regula ar putea fi multe, dar tocmai de aceea, cred ca merita sa le discutam, mai ales ca unele sunt impresionante. Sa ne gandim la un ofiter de armata care detine poate un secret de stat si care refuza, chiar si sub tortura, sa-l divulge, salvand astfel chiar mai multe vieti. Practic, isi da viata pentru aproapele sau, iata sacrificiul propriei vieti, lucru pe care Iisus il considera dovada iubirii supreme. Apoi, un alt exemplu, mai cotidian, barfa, un pacat oribil, care tinde sa se bazeze chiar pe divulgarea adevarului. Sau atunci cand ceea ce prezinta ziarele de scandal este adevarat, este cu adevarat benefic pentru noi, pentru crestini? Este benefic ca ei sa caute adevarul neplacut din vietile private ale oamenilor si sa-l divulge?
Nu pot fi convins ca adevarul poate avea prioritate in aceste cazuri ,unde a-si manifesta iubirea fata de un altul si a-l proteja consider [i]eu [/i]ca este mai important. In fond, Dumnezeu este iubire, inainte de toate.
Sunt convins ca Iisus Hristos este Adevarul, dar poate ca ar trebui sa interpretam altcumva cuvantul in acest context. Nu cumva Calea, Adevarul s-ar putea referi la niste cuvinte cu care sa ne convinga pe noi, oamenii sa ne apropiem de Tatal? Sa nu uitam ca Iisus, care mai era numit si Cuvantul, avea adesea un limbaj alegoric doar pentru ca noi oamenii sa intelegem mai bine cuvintele Sale? Nu vreau sa promovez minciuna in niciun caz, si accept ca s-ar putea sa ma insel in ceea ce priveste unele lucruri, dar asa vad eu lucrurile. Doamne ajuta!
Claudiu Balan
octombrie 30, 2012 @ 10:20 pm
Doamne ajută Costin!
Dacă pe tine termenul de dogmă te duce cu gândul la o rigidate a poruncilor lui Dumnezeu, o să vezi că dogmele sunt cu totul altceva.
Hai să luăm ca exemplu una din dogme și să o analizăm ca să vedem dacă e așa sau nu. De exemplu dogma întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Ea spune că Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi S-a întrupat (a luat trup) de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut Om. Există cinci consecințe ale acestei întrupări:
1. Comunicarea însușirilor celor două firi (dumnezeiască și omenească).
2. Îndumnezeirea firii omenești a Mântuitorului.
3. Lipsa de păcat a Mântuitorului.
4. Lui Hristos I se cuvine o singură inchinare ca Dumnezeu și Om.
5. Fecioara Maria este Născatoare de Dumnezeu.
Motivele întrupării Domnului Hristos le știm cu toții: Dumnezeu S-a făcut om din iubire pentru oameni, ca pe om să-L îndumnezeiască.
Această dogmă descrie niște realități ale lumii în care trăim. Dogma nu e poruncă. Dogmele sunt realități concrete definite pe înțelesul nostru.
Dogma întrupării Fiului luI Dumnezeu este expresia iubirii lui Dumnezeu față de omul plin de păcate și nicidecum altceva.
Dogmele nu acceptă excepții, pentru că își au rădăcina în Dumnezeu Cel neschimbat, veșnic, Cel ce este! (la prezent continuu).
Nu putem spune că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat dar… există nu știu ce excepții sau nuanțe. Nu! Lucrurile sunt foarte clare.
La fel dogma Sfintei Treimi. Dumnezeu este Unul în Ființă și Trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Nu există loc de excepții sau nuanțe. Asta e realitatea.
Dogmele nu sunt filozofii, sau principii de viață, dogmele descriu realitate așa cum e.
Dogmele nu sunt porunci!
Dogmele nu sunt inventate de Sfinții Părinți de la Sinoadele Ecumenice, ci lor le sunt insuflate de Duhul Sfânt pentru a putea fi expuse oamenilor. Dumnezeu e Treime în veacul veacului, a fost, este și va fi, neavând început sau sfârșit. Faptul că Dumnezeu S-a descoperit ca Treime de Persoane abia în Noul Testament asta e altceva… e parte din înțelepciunea planului de mântuire lui Dumnezeu cu noi. Asta nu înseamnă că atunci a apărut acea dogmă. Nu. Înseamnă doar că atunci am aflat-o noi.
Claudiu Balan
octombrie 30, 2012 @ 10:28 pm
Costin îți voi răspunde acum și la celelalte afirmații ale tale aduse în relativizare Adevărului, adică în relativizare Persoanei Mântuitorului Hristos. Ai întrebat că:
„De ce ii indemna pe unii dintre cei pe care ii vindeca sa nu spuna ca fusese El Cel care facuse minunile?”
Răspunsul nu este nicidecum că Hristos Domnul îi învăța să mintă sau le sugera să mintă. Le spunea să tacă pentru că cu cât era zarva mai mare în popor despre El, cu cât atrăgea mai mult atenția asupra lucrării Lui de propovăduire a Evangheliei și de mântuire a tuturor cu atât stârnea mai tare opoziția dușmanilor Lui, care au încercat de atâtea ori să încerce să-L omoare și să-L prindă.
Mi-am pus de multe ori întrebarea: De ce Iisus Hristos le poruncea celor pe care îi vindeca să nu spună nimănui cine i-a vindecat? Dacă le făcea un bine, de ce oare să nu ştie o lume întreagă despre asta?
Am aflat răspunsul citind Evanghelia după Marcu, în capitolul 1, Hristos Domnul îi porunceşte leprosului pe care l-a vindecat următorul lucru:
„Vezi, nimănui să nu spui nimic, ci mergi de te arată preotului şi adu, pentru curăţirea ta, cele ce a rânduit Moise, spre mărturie lor.”
Leprosul nu ascultă de Dumnezeu şi face ce vrea :”Iar el, ieşind, a început să propovăduiască multe şi să răspândească cuvântul….” Leprosul dă de ştire tutor că Iisus l-a vindecat.
De data aceasta Evanghelia ne arată şi consecinţele neascultării leprosului:
„…încât Iisus nu mai putea să intre pe faţă în cetate, ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El de pretutindeni. ”
Pentru că leprosul a spus tuturor această minune şi a atras atenţia tuturor oamenilor, Iisus nu mai putea intra în acea cetate (oraş) pentru a propovădui Evanghelia.
Dorinţa lui Iisus de a ţine misiunea la un nivel cât mai discret avea un scop foarte precis: eficienţa propovăduirii Evangheliei printr oameni… pentru a nu întâmpina obstacole sociale, politice, religoase sau de altă natură.
Claudiu Balan
octombrie 30, 2012 @ 10:32 pm
Ai spus că: „Sa ne gandim la un ofiter de armata care detine poate un secret de stat si care refuza, chiar si sub tortura, sa-l divulge, salvand astfel chiar mai multe vieti. Practic, isi da viata pentru aproapele sau, iata sacrificiul propriei vieti, lucru pe care Iisus il considera dovada iubirii supreme.”
Eu cred că un creștin adevărat ar fi trebuit să facă altceva: să spună adevărul și să se roage puternic pentru salvarea și mântuirea tuturor celor care erau în pericol.
La Dumnezeu toate sunt cu putință… așa că și salvarea acelor vieți era cu putință. Așa cum spuneam și în articol depinde doar de credința noastră. Dacă suntem slabi ne vom folosi de minciună ca să salvăm situația. Dacă suntem puternici vom striga către Domnul și El ne va izbăvi din toate!
Claudiu Balan
octombrie 30, 2012 @ 10:37 pm
Ai spus că: „Apoi, un alt exemplu, mai cotidian, barfa, un pacat oribil, care tinde sa se bazeze chiar pe divulgarea adevarului. Sau atunci cand ceea ce prezinta ziarele de scandal este adevarat, este cu adevarat benefic pentru noi, pentru crestini? Este benefic ca ei sa caute adevarul neplacut din vietile private ale oamenilor si sa-l divulge?”
E o diferentă între mărturisirea Adevărului și judecarea persoanelor în public. Dumnezeu nu ne-a spus niciodaăt să trâmbițăm în public defectele altora, ba dimpotrivă ne-a spus să trecem cu vederea neputințele aproapelui, să-l iertăm, să-l înțelegem și să-l iubim. A nu vorbi despre defectele cuiva nu înseamnă că minți, înseamnă că vrei să-l ierți, că vrei să-i treci cu vederea lucrurile pe care le-a greșit.
Ziarele de scandal caută senzaționalul nu Adevărul. Adevărul vieții mele îl știu doar eu (parțial) și Dumnezeu în totalitate. Numai eu și Dumnezeu știm ce este în sufletul meu, ce stări am avut când am luat o decizie… ce dorințe am… ce păcate… ce patimi… ce virtuți…etc.
Dacă vrem să căutăm Adevărul îl vom găsi doar în noi, nu în ceilalți.
Prin curățirea de patimi aflăm Adevărul. Dumnezeu se află ascuns în poruncile Lui.
Claudiu Balan
octombrie 30, 2012 @ 10:43 pm
Ai spus că: „Nu pot fi convins ca adevărul poate avea prioritate în aceste cazuri, unde a-și manifesta iubirea fata de un altul si a-l proteja consider eu ca este mai important. In fond, Dumnezeu este iubire, inainte de toate.”
Poate pentru noi oameni e greu de înțeles și uneori aproape imposibil de înfăptuit, dar Dumnezeu poate fi în același timp și Bun (iubitor) și drept (nestricând Adevărul).
Costi, orice stâlcire a Adevărului din parte lui Dumnezeu ar fi defapt un vot de blam care și L-ar da singur.
Dumnezeu are toate soluțiile! Poate rezolva totul, oricând, oricum, oriunde, pentru oricine! N-avem nevoie de minciună ca să rezolvăm treburile!
Costin, însuși păcatul din noi este o minciună, pentrui că e o înțelegere greșită a realității. O zic Sfinții Părinți, nu eu. A accepta minciuna înseamnă a accepta implicit păcatul în suflet… adică lucrarea diavolului (numit de Hristos: tatăl minciunii).
Dacă am vedea lumea așa cum este ea, nu cum o vedem noi, n-am mai păcătui.
Hristos ca Persoană a Sfintei Treimi este Adevărul… este ultima realitate… este Principiul pe care se sprijină toată creația… este motorul Vieții… Prin El a făcut Dumnezeu lumea.
Adevărul stă la baza întregii creații!
Adevărul nu este percepție, adevărul nu e principiu, adevărul nu e filozofie, Adevărul este o realtate concretă: Iisus Hristos Dumnezeu.
Claudiu Balan
octombrie 30, 2012 @ 10:56 pm
Costin să știi că sunt foarte motivat în ați demonstra că Adevărul nu acceptă excepții, pentru că este un aspect definitoriu al credinței noastre ortodoxe.
Dacă înțelegem greșit Adevărul… strâmbăm toată celelalte aspecte ale credinței.
Excepțiile pe care le aduci în discuții privesc faptele unor oameni care n-au valoare decât așa pentru o simplă discuție
Dacă vei găsi vreo poruncă a lui Dumnezeu în Sfânta Scriptură, în scrierile sfinților părinți, în bogăția slujbelor bisericești sau în Canoanele Bisericii Ortodoxe în care să se vorbească clar de o folosire a minciunii în anumite cazuri atunci putem discuta.
Eu n-am auzit de așa ceva.
Claudiu Balan
octombrie 30, 2012 @ 11:36 pm
Iată ce frumos vorbește Sfântul Iustin Popovici despre Adevăr:
„În lumea noastră pămîntească adevărul nu este nimic mai puţin decît întreaga Persoană a Dumnezeu-Omului Hristos. El nu este nici concept, nici cugetare, nici schemă logică, nici putere logică, nici om, nici Înger, nici omenirea, nici ceva omenesc, nici ceva făcut, nici toate lumile văzute şi nevăzute, ci ceva neasemuit şi nemăsurat mai mare decît toate acestea: Adevărul, veşnicul şi a-tot-desăvîrşitul Adevăr în lumea noastră pămîntească – iar prin el şi în toate lumile văzute şi nevăzute – este a doua Faţă a Preasfintei Treimi, însăşi Persoana istorică a Dumnezeu-Omului, a Domnului Iisus Hristos. Pentru aceasta Domnul Hristos vesteşte despre Sine neamului omenesc următoarea bună-vestire a Preasfintei Treimi: Eu sînt Adevărul (Ioan 14:6; vezi şi Efeseni 4:24)
“Dacă adevărul ar fi orice altceva, iar nu Dumnezeu-Omul Hristos, el ar fi mărunt, neîndestulător, trecător, muritor. Aşa ar fi el, dacă ar fi concept, sau idee, sau teorie, sau schemă, sau raţiune, sau ştiinţă, sau filosofie, sau cultură, sau om, sau omenire, sau lume, sau toate lumile, sau oricine, sau orice, sau toate acestea împreună. Dar adevărul este Persoană, şi încă Persoana Dumnezeu- Omului Hristos, drept care este şi desăvîrşită, şi netrecătoare, şi veşnică. Pentru că în Domnul Iisus adevărul şi viaţa sînt de-o-fiinţă: adevărul veşnic şi viaţa veşnică (v. Ioan 14:6; 1:4-17). Cel ce crede în Domnul Hristos creşte mereu prin adevărul Lui în Dumnezeiasca Lui nemărginire; creşte cu toată fiinţa sa, cu toată mintea, cu toată inima, cu tot sufletul. Totodată el şi trăieşte necontenit prin adevărul lui Hristos, drept care el îşi alcătuieşte însăşi viaţa în Hristos.”
Dan Tudorache
octombrie 31, 2012 @ 7:53 am
Costin, fac și eu o mică intervenție. Parcurând dialogul pe care l-ai avut cu Claudiu până acum, înțeleg că ideea pe care vrei să o susții este că există excepții de la adevăr, unde soluția poate fi minciuna, trecută prin ”filtrul” iubirii. Unul din exemplele date a fost acesta: ”Sa ne gandim la un ofiter de armata care detine poate un secret de stat si care refuza, chiar si sub tortura, sa-l divulge, salvand astfel chiar mai multe vieti. Practic, isi da viata pentru aproapele sau, iata sacrificiul propriei vieti, lucru pe care Iisus il considera dovada iubirii supreme.”
Dar exemplul pe care l-ai dat nu aduce atingere adevărului, deci nu este o minciună și nu susține ideea de a minți, întrucât a păstra tăcerea asupra unor aspecte delicate nu înseamnă a minți. E pur și simplu refuzul de a spune adevărul, pentru a nu pune în pericol vieți omenești.
Andrei-Marin
noiembrie 3, 2012 @ 12:45 am
Claudiu dacă o să te întrebe una din fetițele tale „De unde vin copii?” ce îi răspunzi?
Această minciună necesară (adică când e vorba de un scop bun și când nu urmarește răul sau egocentrismul) o îngăduie Origen,Vasile cel Mare, Hrisostom, Casian etc.. Vezi în tratatul de preoție al Sf Ioan Hrisostom cum acesta își minte prietenul Vasile și fuge de preoție(pag 45-47). Sau de exemplu în Sfânta Scriptură, Avraam când merge în Egipt minte și o prezintă pe Sarra ca sora lui și îarăși mai târziu își minte fiul când merg în munte ca să-l jertfească și mai avem în multe locuri astfel de exemple.
Mântuitorul Hristos a zis: [b]„Sâmbăta s-a făcut pentru om iar nu omul pentru sâmbătă”. [/b]
Dincolo de orice porunci și canoane credinciosul e dator să aibă dragoste de Dumnezeu și să lucreze după voia dumnezeiască. Valoarea faptelor lui este apreciată pozitiv sau negativ în funcție de scopul cel „după Dumnezeu”. Când avva Pimen a fost întrebat ce este bine, ”a vorbi sau a tăcea”, a zis: „cel ce vorbește pentru Dumnezeu, bine face; și cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea”.
Ioana
noiembrie 3, 2012 @ 4:00 pm
Eu sunt de acord cu Costin. Sa remarcam ca porunca nu este „sa nu minti!”, ci „sa nu marturisesti stramb IMPOTRIVA aproapelui”, ceea ce e cu totul altceva. In cartea „1000 de intrebari si raspunsuri pentru o viata duhovniceasca”,scrie ca nu suntem obligati sa spunem adevarul tuturor. Daca un vecin ma intreaba „ce faci?”, nu am de ce sa ii explic ca nu ma simt bine, din moment ce nu e treaba lui.
Dan Tudorache
noiembrie 7, 2012 @ 1:09 pm
Andrei, îmi voi permite să răspund eu în locul lui Claudiu:
La prima întrebare răspunsul este mai simplu decât pare. Rezolvarea constă în simplificarea adevărului (nu distorsionarea), așa încât să fie înțeles de copii.
[b]”De unde vin copiii?”:[/b] ”De la Dumnezeu ca urmare a iubirii (și rugăciunii) dintre tati și mami. Drept urmare Doamne Doamne pune copilul în burtică iar el crește și iese după 9 luni.”
Eu zic că este un răspuns rezonabil. Dacă alți părinți au versiuni mai bune pentru perceperea adevărului la o vârstă fragedă… îi invit să mă completeze.
Însă e greșit să credem că adevărul este înțeles doar de la o anumită vârstă. Indiferent de vârstă, adevărul se face accesibil oricui pentru că Adevărul este Hristos iar Dumnezeu nu se împiedică de vârsta nimănui. Că tot veni vorba despre asta, am auzit că unii părinți, de Crăciun, evită să vorbească copiilor despre nașterea lui Hristos… pentru că este ”prea greu” să înțeleagă cum e cu întruparea și ce rost au cadourile de Crăciun. Și drept urmare spun basme cu Moș Crăciun că este ”mai ușor”. Adică minciuna este mai accesibilă în mintea și inima copilului decât Adevărul Hristos? Cred că aici, ca părinți, avem datoria de a explica copiilor adevărul, pe limba lor, adică în mod simplificat și cu analogii din situațiile de viață pe care le-au experimentat sau pe care le pot experimenta și înțelege atunci. Să nu transformăm în model neputința noastră de a explica adevărul, recurgând la slabiciunea de a minți ”de nevoie”.
Iată că am ajuns la teza conform căreia există minciuni ”necesare” dar voi arăta în continuare că este una falsă. Această teză se bazează pe principiul ”scopul scuză mijloacele” dar niciodată un bine nu este bine dacă nu îndeplinește simultan aceste trei condiții:
a) să izvorască din bună intenție
b) să fie săvârșit prin mijloace morale
c) roadele faptei să fie bune
Apoi să ținem minte că Modelul nostru suprem de urmat este Hristos, Adevărul Persoană. Hristos Domnul nu a mințit pe nimeni, niciodată, în legătură cu nimic. Ba mai mult El a spus că diavolul este tatăl minciunii (Ioan 8:44) și că ”el nu are nimic în Mine ” (Ioan 14:30). Așadar, învățătura este clară deși recunosc și eu că e greu de împlinit… dar nu imposibilă.
Mai departe, exemplul din Sfânta Scriptură cu patriarhul Avraam este unul scos din context și întrebuințat în mod eronat. Da, patriarhul Avraam a mers în Egipt și a mințit (prin omisiune), prezentând-o pe Sarai (doar) ca sora lui. Însă, ca să înțelegem situația trebuie să o cercetăm în ansamblul ei:
a) Avraam nu a spus egiptenilor că Sarai îi este soție, dar asta din frica să nu fie omorât căci Sarai era o femeie foarte frumoasă. (Facere 12:11-13) Ca ”frate” nu reprezenta concurență și din această frică a acționat așa. Desigur, omenește este de înțeles dar vom vedea că nu a fost până la urmă bine cum a făcut.
b) Sarai era sora lui Avraam, (soră vitregă), deci Avraam a spus un lucru adevărat dar parțial căci în același timp Sarai îi era și soție, ceea ce era mai important și de asta patriarhul a mințit prin omisiune.
c)Roadele faptului că a mințit au fost negative, căci Faraon a luat-o pe Sarai în casa lui, de femeie. Ca atare Dumnezeu a fost nevoit să intervină pentru a îndrepta situația: ”Domnul însă a lovit cu bătăi mari şi grele pe Faraon şi casa lui, pentru Sarai, femeia lui Avram.” (Facerea 12:17)
După aceste pedepse, Faraon îl mustră pe patriarhul Avram prin cuvintele: ”Ce mi-ai făcut? De ce nu mi-ai spus că aceasta e soţia ta? Pentru ce ai zis: Mi-e soră? Şi eu am luat-o de femeie: Acum dar iată-ţi femeia! Ia-ţi-o şi te du!” (Facerea 12:18-19)
Deci iată că minciuna patriarhului, deși este de înțeles omenește, ea nu este un exemplu de urmat pentru că a complicat mai mult situația, punându-l pe Faraon sub pedeapsa lui Dumnezeu. Doamne ferește, să nu ne smintim de asta, căci patriarhul Avraam rămâne sfânt așa cum este, că doar nu minciuna la caracterizat o viață întreagă ci îndumnezeirea. Dar asta nu înseamnă că nu avem dreptul și obligația de a învăța din greșelile sfinților. Și dreptul Lot era și este drept… dar totuși, într-o anumită circumstanță s-a culcat involuntar cu fiicelele lui (Facerea 19:30-36), așadar, dacă Lot a fost un drept per ansamblu asta nu înseamnă că avem dreptul la incest ci să judecăm, potrivit contextului, că fiicele lui Lot l-au îmbătat pe tatăl lor pentru a se culca cu el, iar acestuia nu i s-a socotit păcatul incestului căci nu a fost conștient de el.
Revenind la minciună, ei îi putem găsi cel mult circumstanțe atentuante.
Andrei, pe același principiu al ”minciunii necesare” unii creștini au ajuns la concluzia că există și contracepție sau protejare necesară (prea ”mulți” copii, sărăcie, etc.), alții au ajuns să considere că și avorturile pot fi necesare (copil născut din viol sau cu malformații) iar alții au ajuns la concluzia că există și situații de eutanasie necesară și tot așa.
A gândi că există și excepții de la poruncile lui Dumnezeu este o invitație la intrarea într-un cerc vicios: rezolvarea unui rău mai mare printr-un rău mai mic. Dar în realitate un rău ”mai mic” duce întotdeauna la un rău mai mare, căci Adam și Eva au făcut doar o ”mică” neascultare și uite unde s-a ajuns.
Doar Hristos Domnul ne-a arătat că totul se poate împlini în mod desăvârșit și că doar prin adevăr ieșim din cercul vicios.
Andrei, nu mă înțelege greșit. Nu vreau să par fariseu și să dau de înțeles că eu reușesc să fac cu brio ceea ce învățăm aici. Sunt un om cu foarte multe greșeli. Am mințit de multe ori, și încă am tendința să mint în situații dificile, uneori în scop ”duhovnicesc”. Dar îți mărturisesc sincer, din experiență, că mereu am văzut că prin minciună situația se complica și mai mult cu timpul, fiind constrâns să apelez din ce în ce mai mult la minciună pentru a acoperi efectele secundare ale minciunilor precedente. Ba în cele mai bune cazuri am observat că prin minciună am reușit doar să amân niște situații tensionate, care mai târziu au răbufnit și mai tare. Deci practic n-am făcut decât să acumulez efecte secundare, ”scadența” dând odată și-odată peste mine.
Doar prin adevăr am reușit să o scot la capăt cu bine, chiar dacă asta a presupus asumarea durerii. Până la urmă de asta apelăm la minciună: că adevărul provoacă suferință. Dar suferința adevărului este singura eliberatoare, după cum spune și Hristos Domnul: ”Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:31-32)
Dan Tudorache
noiembrie 7, 2012 @ 1:18 pm
Ioana, a mărturisi strâmb este același lucru cu a minți. Dar a nu spune adevărul tuturor nu este sinonim cu a minți decât dacă nerostirea adevărului complet despre o situație se transformă în minciună prin omisiune, cum am arătat în cazul Patriarhului Avraam.
Spre exemplu, dacă nu dorim să dăm informații despre câți bani avem în cont, când ne întreabă vecinul, nu înseamnă că mințim ci doar că acele informații sunt confidențiale… la fel cum multe alte lucruri sunt confidențiale despre persoana noastră, precum păcatele pe care le spunem la taina spovedaniei.
Exemplul cu vecinul care te întreabă ce faci propune un răspuns neadevărat deși nu este nevoie să recurgi la el.
Spre exemplu, dacă te întreabă vecinul ce faci iar tu te simți rău și nu vrei să-i spui asta, poți foarte bine să-i răspunzi: ”merg la piață”, sau ”mă duc la școală” sau … activitatea care urmează să o faci. În felul acesta nu minți ci spui ceea ce faci sau urmează să faci, fără să spui că îți este rău. Este minciună prin omisiune? Nu, atâta timp cât răspunsul este satisfăcător pentru întrebare.
De altfel, că tot ai adus vorba de acest exemplu, citisem într-o carte o chestie foarte interesantă care mi-a dat de gândit și mi-a schimbat modul de a relaționa cu ceilalți oameni. Acolo se atrăgea atenția că atunci când suntem întrebați de vecini, prieteni, cunoștințe ”ce facem” răspundem aproape invariabil cu ”bine, mulțumesc”. Atunci am realizat că și eu făceam mereu așa. Dar acest răspuns este unul de tip șablon, depersonalizat, care nu face decât să bifeze o formalitate. Răspundem sec cu ”bine” pentru că nu vrem să relaționăm cu semenii, nu vrem să avem deschidere față de oameni ci doar să mimăm respectul.
Întrebarea ”ce faci” este defapt o punte spre comunicare, spre deschidere, spre apropierea de oameni. De când am citit cartea aceea, am început să nu mai răspund formal cu ”bine, mulțumesc” (și atât) ci de fiecare dată răspund în mod personal cu ”uite, mă duc la supermaket” sau ”uite, tocmai ce vin de la servici cu o foame teribilă” sau ”mă duc la biserică” sau ”venim de la părinți” etc. Ideea este că prin astfel de răspunsuri am început să leg dialoguri cu oameni cu care până atunci nu împărțisem decât ”bună-ziua”.
Dacă răspunzi cu ”bine, mulțumesc” și nu explici din ce constă acel ”bine”, ai închis dialogul în mod ”elegant”. Dar dacă răspunzi în mod personal, atunci cel din fața ta începe să aibă și el deschidere, iar astfel începi să-l cunoști și să te apropii de el. Dacă răspunzi că ”mă duc la supermaket” în loc să spui doar ”bine”, poate că omul din fața ta îți va face o recomandare a unui supermarket mai liber sau cu prețuri mai accesibile. Poate că discutând de la aceste lucruri simple, vei afla care îi sunt obiceiurile, cum își petrece viața și astfel nu veți mai fi doar niște străini amabili pe același palier de bloc.
Cred că m-am făcut înțeles 🙂
cristirg
septembrie 25, 2013 @ 9:00 pm
Ieş1, 15-20:
15.Ba, regele Egiptului a poruncit moaşelor evreieşti, care se numeau: una Şifra şi alta Pua, 16.Şi le-a zis: „Când moşiţi la evreice, să luaţi seama când nasc: de va fi băiat, să-l omorâţi, iar de va fi fată, să o cruţaţi!” 17.Moaşele însă s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut cum le poruncise regele Egiptului, ci au lăsat şi pe băieţi să trăiască. 18.Atunci a chemat regele Egiptului pe moaşe şi le-a zis: „pentru ce aţi făcut aşa şi aţi lăsat să trăiască şi copiii de parte bărbătească?” 19.Iar moaşele au răspuns lui Faraon: „Femeile evreice nu sunt ca egiptencele, ci ele sunt voinice şi nasc până nu vin moaşele la ele”. 20.De aceea Dumnezeu a făcut bine moaşelor, iar poporul lui Israel se înmulţea şi se întărea mereu.”
Deci Dumnezeu a considerat ca minciuna moaselor a fost buna pt ca au mintit pentru a salva vieti umane,mai este o pilda in Pateric cand un om face o crima si un parinte le zice soldatilor ca el a omorat ca sa-l scape pe om de moarte…
cristirg
septembrie 25, 2013 @ 9:06 pm
”A mers odată avva Ammona într-un loc să mânce, şi era acolo unul cu faimă proastă. Şi s-a întâmplat să vină o femeie să intre în chilia fratelui cel cu nume rău. Aflând cei care locuiau în locul acela, s-au tulburat şi s-au adunat ca să-l gonească din chilie. Şi aflând că este vlădica Ammona acolo, au venit chemându-l să fie cu ei. Şi când a prins fratele de veste, s-a ascuns într-un chiup mare luând femeia cu el. Şi până să vină mulţimea, a văzut avva Ammona ce se întâmplase dar pentru Dumnezeu a ascuns fapta. Şi a intrat aşezându-se pe chiup, poruncindu-le să caute prin chilie. Dar cum ei căutară fără s-o găsească pe femeie, le-a spus avva Ammona: ce e? Dumnezeu să vă ierte. Şi a făcut o rugăciune, poruncindu-le să iasă. Apoi l-a luat pe frate de mână, zicându-i: ia aminte la tine, frate! Apoi a plecat.” (Patericul egiptean)
cristirg
septembrie 25, 2013 @ 10:00 pm
Ios2, 1-23:
1.Atunci Iosua, fiul lui Navi, a trimis în taină din Sitim doi tineri să iscodească ţara şi a zis: „Duceţi-vă şi cercetaţi ţara şi mai ales Ierihonul!” Şi s-au dus cei doi tineri şi, ajungând la Ierihon, au intrat în casa unei desfrânate, al cărei nume era Rahab, şi au rămas să se odihnească acolo. 2.Şi s-a dat de ştire regelui Ierihonului: „Iată, nişte oameni din fiii lui Israel au venit aici în noaptea aceasta, ca să iscodească ţara!” 3.Iar regele Ierihonului a trimis la Rahab să i se spună: „Scoate pe oamenii care au intrat în casa ta, în noaptea aceasta, că au venit să iscodească ţara”. 4.Femeia însă, luând pe cei doi oameni, i-a ascuns şi a zis: „Adevărat, au venit la mine nişte oameni, 5.Dar în amurg, când se închideau porţile, bărbaţii au plecat şi nu ştiu unde s-au dus. Alergaţi după ei şi-i veţi ajunge”. 6.Apoi ea a suit pe cei doi oameni pe acoperiş şi i-a ascuns în nişte fuioare de în ce se aflau pe acoperişul casei ei. 7.Iar trimişii regelui au alergat după ei pe drumul cel către Iordan, până la vad, şi porţile s-au închis îndată ce au ieşit cei ce urmăreau pe iscoade. 8.Înainte însă de a adormi iscoadele femeia s-a suit la dânşii pe acoperiş, 9.Şi le-a zis: „Ştiu că Domnul v-a dat vouă pământul acesta, căci frica voastră a căzut asupra noastră şi toţi locuitorii pământului acestuia au frică de voi, 10.Pentru că am auzit noi cum a secat Domnul Dumnezeu înaintea voastră Marea Roşie, când ah ieşit din Egipt, şi câte aţi făcut voi cu cei doi regi ai Amoreilor peste Iordan, cu Sihon şi cu Og, pe care i-aţi pierdut. 11.Când am auzit noi de acestea, ne-a slăbit inima şi în nici unul din noi n-a mai rămas bărbăţie în faţa voastră, căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu în cer sus şi pe pământ jos. 12.Acum dar juraţi-mi pe Domnul Dumnezeul vostru că, precum am făcut eu milă cu voi, veţi face şi voi milă cu casa tatălui meu şi daţi-mi semn de nădejde, 13.Că veţi lăsa cu viaţă pe tatăl meu, pe mama mea, pe fraţii mei, pe surorile mele, toată casa mea şi veţi izbăvi sufletul meu de la moarte”. 14.Iar oamenii aceia au zis către dânsa: „Sufletul nostru îl vom pune pentru voi”. Şi ea a zis: „Când Domnul vă va da cetatea aceasta, să faceţi cu mine milă şi dreptate”. 15.Apoi le-a dat drumul cu o frânghie pe fereastră, căci casa ei era în zidul cetăţii şi ea locuia chiar deasupra zidului. 16.Şi le-a zis: „Duceţi-vă în munte, ca să nu vă întâlniţi cu cei ce vă urmăresc şi staţi acolo ascunşi trei zile, până se vor întoarce cei ce vă urmăresc şi apoi vă veţi duce în drumul vostru”. 17.Iar oamenii aceia au zis către dânsa: „De nu vei face cum îţi vom zice, vom fi slobozi de acest jurământ al tău: 18.Iată, când vom intra noi în cetate pe partea aceasta, tu să pui semn această funie roşie la fereastra pe care ne-ai slobozit, iar pe tatăl tău, pe mama ta, pe fraţii tăi şi pe toţi cei din familia tatălui tău să-i aduni în casa ta. 19.Şi de va ieşi cineva afară pe uşa casei tale, sângele aceluia să fie asupra capului lui, şi noi vom fi slobozi de acest jurământ al tău; iar cine va fi cu tine în casa ta, sângele aceluia să fie asupra capului nostru, de se va atinge de el mâna cuiva. 20.Dacă însă ne va năpăstui cineva şi va descoperi fapta noastră, atunci vom fi slobozi de acest jurământ al tău”. 21.Şi ea le-a zis: „Să fie cum ai grăit!” Apoi le-a dat drumul şi s-au dus, iar ea a legat la fereastră funia cea roşie. 22.Ducându-se oamenii aceia şi ajungând în munte, au aşteptat acolo trei zile, până ce s-au întors cei ce-i urmăreau, care-i căutaseră pe toate drumurile şi nu-i găsiră. 23.Întorcându-se apoi, cei doi tineri s-au coborât din munte, au trecut Iordanul şi au venit la Iosua, fiul lui Navi, şi i-au povestit tot ce se întâmplase cu ei,
cristirg
septembrie 25, 2013 @ 10:00 pm
A se compara cu textele nou-testamentare:
„La fel şi Rahav, desfrânata, au nu din fapte s-a îndreptat când a primit pe cei trimişi şi i-a scos afară, pe altă cale?” [Iac2, 25.]
„Prin credinţă Rahav, desfrânata, fiindcă primise cu pace iscoadele, n-a pierit împreună cu cei neascultători.”[ Evr 11, 31;]
-adica a facut bine ca nu i-a predat soldatilor,a mintit ca sa-i scape de moarte
Claudiu Balan
septembrie 26, 2013 @ 6:46 am
Salut Cristi,
Aș vrea să conștientizezi că Iisus Hristos, Dumnezeul Căruia ne închinăm noi toți a zis clar că Diavolul „este mincinos şi tatăl minciunii”, deci el este izvorul, sursa oricărei minciuni.
Faptul că moașele nu au omorât copiii la naștere nu este o minciună ci este o faptă de iubire. A nu face voia celor răi, a diavolului nu este o minciună, ci este o faptă de curaj, ba chiar de mucenicie. Moașele au mințit în fața faraonului pentru că s-au temut de viața lor. Sute de mii de mucenici nu au mințit atunci când au fost întrebați dacă ei cred în Hristos, deși știau că urmează să fie chinuiți crud și sângeros până la moarte.
Minciuna moașelor este parte din slăbiciunea umană, și niciun caz un argument pentru a minți.
Cristi, cercetează te rog, toată viața Mântuitorului Hristos din Sfintele Evanghelii! Cercetează toate scrierile care tâlcuiesc viața și cuvintele Lui! Dacă tu găsești un singur loc unde Mântuitorul Hristos a mințit atunci să-i urmezi exemplul. Dacă nu găsești, și El mereu a spus adevărul, atunci așa să faci și tu.
Adu-ți aminte, când au venit la Hristos să-l prindă în Grădina Ghetsimani, El ce-a făcut? S-a ascuns? A mințit de frica morții? Nu. A ieșit în fața lor și le-a zis curajos: „Eu sunt Cel pe care-l căutați.”
Sfinții Părinți ne învață să urmăm Domnului Hristos în toate! Ne învață ca în toate situațiile vieții când trebuie să luam decizii, să luam decizii similare cu cele care le-a luat Domnul.
Cât privește textul cu Rahab desfrânata lucrurile stau astfel:
Dumnezeu se folosește mereu de păcatele și slăbiciunile oamenilor pentru a scoate un bine. De fapt Părintele Paisie Aghioritul spunea că Dumnezeu permite să se întâmple răul în măsura în care poate scoate un alt bine și mai mare din tot acest rău.
Dumnezeu știa că Rahab va minți dacă-i va trimite pe acești oameni la ea, și s-a folosit de slăbiciunea ei ca să ajute poporul Israel să cucerească Ierihonul, și prin urmare să-Și împlinească voia. Minciunea lui Rahab nu este un argument pentru a minți, ci este o faptă a unui om slab, faptă răsplătită de Dumnezeu într-adevăr. Dumnezeu a răsplătit-o pentru că prin ea și-a făcut voia, dar acesta nu este un argument valabil pentru a susține minciuna.
Dan, îți poate confirma cu multe întâmplări din temnițele comuniste unde, de teama chinurilor, unii deținuți se lepădau de Dumnezeu la nivel verbal, ca torționarii să creadă acest lucru, dar cu toate acestea ei ziceau că nu se vor lepăda de Dumnezeu și în sufletul lor, și vor crede mereu în El. Marea le-a fost surpriza când au văzut că ușor ușor acea lepădare verbală (minciună) i-a făcut să se lepede și sufletește de Dumnezeu și să se demonizeze.
Oamenii aceștia au mințit ca să-și păstreze credința în Dumnezeu? Un scop înalt. Dar minciuna lor a atras după sine și căderea sufletească, diavolul le-a pierdut și sufletul, nu doar trupul, așa cum scrie în Evanghelie.
Cristi, noi ca oameni căzuți și depărtați de Dumnezeu mai mințim, dar asta nu înseamnă că este bine, ci arată doar slăbiciunea noastră. Iisus Hristos și sfinții care l-au cunoscut pe Dumnezeu și s-au umplut de Duhul Sfânt nu au mai mințit niciodată.
Cugetă la aceste cuvinte și vei afla Adevărul: Iisus Hristos este „Calea, Adevărul și Viața” iar diavolul este „mincinos și tatăl minciunii”.
Concluzia mea este următoarea: minciuna din pateric care salvează pe acel monah are într-adevăr o finalitate bună, dar asta doar pentru că suntem oameni slabi și nu avem curaj să ne întemeiem pe Adevăr și rugăciune.
Mai gândește-te la un aspect foarte interesant: pentru orice situație în care tu ca om consideri necesară minciuna pentru a face cel mai mare bine, gândește-te că Dumnezeu are putere să facă acel bine, fără minciună, ci prin adevăr, prin minuni dumnezeiești, prin puterea Sa nemăsurată.
Dacă Dumnezeu ni le poate face pe toate prin Adevăr, dacă I le cerem, de ce atunci să mințim?
Doamne ajută!
Claudiu Balan
septembrie 26, 2013 @ 7:14 am
Cristi, a considera minciuna o soluție în situațiile vieții noastre înseamnă logic a considera Adevărul incapabil să rezolve situația respectivă.
Dar Adevărul nu este concept ci este Însuși Dumnezeu.
Îl bănuim pe Dumnezeu oare de neputință?
În nedesăvârșirea lor oamenii mint… Dar când vom avea credință să mutăm și munții vei vedea că spui doar cu cuvântul și situația din fața ta se schimbă pe loc, exact cum face Dumnezeu.
Boitos
septembrie 26, 2013 @ 8:22 am
,,Iată că doi oameni au săvârşit ucidere înaintea ta, şi unul s-a ascuns în chilia ta. Şi vine dregătorul şi te întreabă: „în faţa ta s-a petrecut uciderea?” Dacă nu minţi îl dai pe om morţii. Mai bine lasă-l dinaintea lui Dumnezeu fără lanţuri; căci El le vede pe toate. ”
-asta e cea mai mare prostie pe care am auzit-o.Adica sa acoperi un raufacator.
Si asta nu e minciuna?
Daca cineva te intreaba un lucru si tu stii acel lucru , dar nu spui adevarul , asta nu e minciuna?
Ca nu vrei sa te implici e altceva.
Daca s-a intamplat dintr-un accident e altceva, omul e nevionvat, si esti chiar martor ca e nevinovat.Dar sa acoperi pe cineva sa faca un rau ca asa a vrut , este complicitate.
Din punctul meu de vedere mai este si lasitate.
Daca toata lume ar tacea , atunci cum ar fi?
,,Cum să-mi stăpânesc gura să nu spună minciuni?” -simplu.Spunand adevarul indiferent cat de mult doare si deranjeaza.
Decat sa fi fals si sa tii in tine adevarul, mai bine il spui.
Oare nu ii mustra constiinta pe astia care nu spun adevarul.
De multe ori am spus: constiinta e cea mai buna perna.
Altfel te culci seara stiind ca ai spus un adevar, decat sa te bantuiasca la noapte.
Dan Sorin
septembrie 26, 2013 @ 8:53 am
[quote name=”Simona”]
Daca toata lume ar tacea , atunci cum ar fi?
[/quote]
Depinde de motivul pentru care taci. Dacă taci din lașitate, din dorința de a nu te implica, din vreo dragoste pătimașă, etc. atunci vor fi consecințe foarte urâte. Dacă taci dintr-o dragoste curată și dintr-o încredințare deplină în pronia lui Dumnezeu atunci lucrurile s-ar îmbunătăți foarte mult. E foarte important motivul din inima ta pentru care faci o acțiune. Și când spun asta nu mă refer să te păcălești pe tine că faci ceva din dragoste când de fapt o faci din cine știe ce patimi ( mândrie, lașitate, etc ) ci e vorba de ceva ce e în adâncul ființei tale și care e văzut doar de Dumnezeu. Acel ceva din tine va fi și cel care te va duce în Iad sau în Rai la Judecată.
Și în legătură cu ce a spus Claudiu în privința de a-L urma pe Hristos. Lucrurile nu sunt așa de simple. Hristos nu a avut nimic rău în El, nu a avut nici o slăbiciune ce o avem noi sădită de firea asta căzută. El a fost perfect și omul niciodată nu îi va putea urma în întregime. De asta se și acceptă minciuni: pentru neputințele oamenilor. Când a ținut predica în Templu la Evanghelia după Luca aflăm că oamenii de acolo doreau să îl arunce jos de pe vârful muntelui. Și ce a făcut Hristos? A trecut exact printre ei. Atât de puternic lucrează în El harul încât oamenii nu au putut să-i facă nimic și a putut trece printre ei. Pe când la oameni vedem că nu e așa. Vedem că cei mai mari sfinți spuneau că sunt cei mai păcătoși și este un Sf. Canon de la un sinod local care spune că cine zice că acei Părinți care se consideră păcătoși spun asta dintr-un fel de smerenie sau ceva de genul ăsta atunci să fie anatema acel om. Sfinții care se vedea în cel mai mare întuneric nu visau cai verzi pe pereți ci își vedeau cu adevărat ființa lor, se vedeau în Lumina lui Hristos. Hristos în Lumina Sa e curat pe când marii noștri sfinți în Lumina Lui se văd plin de întuneric. Pentru asta cred că în Biserică mulți sfinți acceptă astfel de pogorăminte care țin mai multe de firea umană căzută.
Boitos
septembrie 26, 2013 @ 9:29 am
Dan-s, o cunostiinta de a mea , cu ani in urma, a aparat un hot.
Adica la prins pe om ca a furat, din alta parte, cunostiinta mea a vazut, dar din mila pt hot, l-a iertat, si nu a zis la nimeni nimic.Sperand ca acel om a furat de necaz, din lipsa, si astfel se va indrepta.
Stii ce s-a intamplat?
Peste 2-3 ani acel hot i-a facut mult rau la cunostiinta mea.
Si acum poti sa imi spui tu cum ai fi procedat: legal sau crestineste?
Eu personal, acuma, dupa mintea mea de acuma, mergeam la politie, depuneam declaratie, atunci cand l-am prins in flagrant, si se termina toata treaba.Probabil ca acel om se indrepta moral ( macar se speria ).
Si astfel era si legal si crestineste.
Dan Sorin
septembrie 26, 2013 @ 9:53 am
Simona, întotdeauna există pericolul ca atunci când faci bine cuiva să te trezești că celălalt îți răsplătește cu rău. Acesta e modul în care vrăjmașul se răzbună pentru binele făcut. Să știi că, cel puțin în România, nimeni nu se îndreaptă din cauză că a ajuns în pușcărie. Pușcăriile sunt oribile în țara asta. Cum spuneam în mesajul anterior: nu există un răspuns corect în astfel de probleme. Totul depinde de om, de câte necazuri poate duce cineva și de cât de mult vreau un om să se schimbe. Încă nu suntem dumnezei așa că depinde de slăbiciunile fiecărui om.
Carmen
noiembrie 9, 2017 @ 5:23 pm
Am un coleg de birou care este un mare mincinos.A adus minciuna la rang de arta. Astazi am avut o discutie cu el dupa ce m-a mintit in fata pentru un lucru fara insemnatate.Am avut surprinderea ca un alt coleg de birou,pe care il pretuiesc, sa-i ia apararea si sa spuna ca nicaieri nu spue ca ar trebui sa spui adevarul.De ce ar trebui sa spui adevarul? Am ramas confuza. Vad ca si in alte parti se dezbate aceata problema. Raman la parerea mea ca doar prin Adevar putem ajunge sa ne cunoastem atat pe noi cat si pe cei din jur. Doar prin Adevar putem sa avem o viata placuta lui Dumnezeu.