Nimeni nu judecă dar toţi vorbim de păcătoşenia celorlalţi
„Dar dacă spui că se mântuiesc şi cei care rămân în patima malahiei, te asigur că oricâtă dragoste vor avea…împărăţia cerurilor nu vor vedea din simplu motiv că „nimic necurat nu va intra în împărăţia cerurilor”.”
Astfel de cuvinte citeşti pe multe bloguri. Cuvinte care sunt spuse către toţi care nu sunt conform ideii noastre de sfinţenie, de la cei care practică malahia, sodomia până la sectari sau ierarhii aşa-zişi ecumenişti. Deseori încercând să discut cu anumiţi oameni aceste probleme sau ascultând unele predici vedeam foarte des această clasificare uşoară de oameni mântuiţi sau nu. Pentru mulţi duhovnici înţeleg să ţină astfel de predici ca să nu facă pe unii să facă păcate justificându-se de cuvintele acestora (cum şi părintele Rafail Noica a avut de pătimit ). Dar pentru ceilalţi întreb (ca şi părintele Constantin Necula): de când noi avem dreptul să punem hamuri Duhului Sfânt? Nimeni nu judecă dar toţi observăm păcătoşenia celorlalţi. Nimeni nu judecă dar toţi vedem 90% păcat şi 10% virtute. Nimeni nu judecă dar vorbim de păcătoşenia celorlalţi.
Acum aş vrea să vă propun să discutăm despre un alt Dumnezeu pe care L-am întâlnit. Un Dumnezeu smintitor, un Dumnezeu nedrept şi care strică tiparele binelui.
În primul rând aş vrea să vorbesc de Sf. Ştefan cel Mare sau Sf. Împărat Constantin cel Mare deoarece am văzut pe un forum că era greu de apărat sfinţenia acestora în faţa necredincioşilor. Mulţi spun: „Sf. Constantin cel Mare a omorât nu ştiu câţi oameni, de ce îl faceţi sfânt? Sf. Ştefan cel Mare ştim că avea o slăbiciune cu femeile aşa că nu are nici un rost să îl faceţi sfânt”.
Exceptând cazurile în care apare proasta informare (mai ales în legătură cu Sf. Ştefan cel Mare care se pare că a avut doar un singur fiu nelegitim nu aşa cum spun cei care cred mai tare romanele istorice decât izvoarele istorice) e clar că sunt cazuri de oameni care au făcut mult rău şi au fost făcuţi sfinţi. De ce oare? Pentru că, aş spune eu, că ei aveau ceva ce Dumnezeu putea folosi la desăvârşirea acestora. Mulţi împăraţi au avut putere multă şi unii au făcut lucruri mai mari sau mai mici dar oare care din ei a adunat toţi episcopii pentru o erezie apărută în imperiu? Sau care a legiferat creştinismul? Sau care a căutat Sfânta Cruce?
Mulţi împăraţi şi-au apărat ţara dar care din ei au făcut mănăstiri după atâtea războaie, care posteau înainte de un război? Ar putea să spună unii că a fost făcută asta ca să câştige adoraţia supuşilor dar hai să fim serioşi: oare în acele momente împăratul era ca acum să cerşească voturile cetăţenilor? Atunci împăratul era împărat şi gata. Rar se răscula tot poporul şi de obicei oamenii care se răsculau şi omorau pe împărat erau boieri sau soldaţi cu grade înalte care nu erau deloc uşă de biserică. Atunci de ce au făcut asta? Având atâta putere, având toată lumea la picioare totuşi s-au gândit la Dumnezeu. Asta oare nu arată ceva? Nu arată că aceşti oameni avea ceva cu mult potenţial pe care Dumnezeu putea folosi pentru a desăvârşi acel suflet? Dumnezeu vedem că nu caută oameni morali ci oameni care au undeva în suflet ceva pentru El, ceva care să îi scoată din inerţia puterii.
Acum hai să vorbim despre homosexuali. Unul din motivele pentru care îşi au rostul aceste manifestări gay e faptul că noi tindem să îi privim de sus pe aceşti oameni. Dacă ei nu se pocăiesc ajung în fundul iadului. Dacă nu pot fi normali să se călugărească. Ce-mi pasă mie că „poponarul” ăla spune că iubeşte pe un alt „poponar” ca şi el şi că vrea să se culce cu el? Ce-ţi pasă ţie care ai femeia cu care te poţi culca oricând simţi nevoia? Care e diferenţa între un astfel de om şi tine? Tu spui: că eu fac dragoste iar el sex. Dar şi el va spune că face dragoste deşi nu îl crezi. Faptul că sexualitatea lui e din păcate inversată spre cel de sexul lui nu spre cel de sexul opus e de fapt diferenţa.
Cum poţi să îi spui să se călugărească sau să ajungă normal cu aşa uşurătate când tu nu poţi face astfel? Să luăm o fată pe care o iubeşti din toată fiinţa ta. Cum te-ai simţi dacă ţi s-ar spune că e interzis să o săruţi, să o mângâi, să o strângi în braţe, să te bucuri de dragostea ei din simplu motiv că sexualitatea ta e greşită? Cum te-ai simţi să îţi spună cineva cu uşurătatea că se te călugăreşti sau să cauţi pe altcineva şi să o laşi în mâinile altuia care poate nu o va aprecia ca şi tine ( mai ales dacă sentimentele sunt reciproce )? Chiar dacă nu o spune nimeni dar răspunsul ar fi: nu mă interesează.
În Biblie scrie că homosexualii nu se mântuiesc. Nu ştiu ce scrie în Biblie dar uite Dumnezeu cât e de smintitor: „Şi iată că odată, după slujbă, părintele mă întreabă dacă nu vreau să văd cum arată un sezo. Acest sezo este o celulă de corecţie, de fier, cam de un metru de lată şi vreo doi de lungă, în care este şi patul şi WC-ul, fără ferestre. […] Când s-a deschis uşa însă, am simţit o pace şi o linişte ca într-o chilie de călugăr. De fapt, celula aceea nici nu arată altfel. […] Însuşi întemniţatul ne-a întâmpinat cu o pace la care ajung numai marii nevoitori. Era un blond înalt, cu părul scurt, slab, cu ochelari cu lentile groase şi buze foarte mari. […] Am rămas atât de copleşit de sfinţenia acelui puşcăriaş, încât la ieşire l-am întrebat pe părintele de ce nu aduce nişte împărtăşanie din biserică să-l împărtăşească. Atunci părintele mi-a zis că încă nu-l poate împărtăşi. Şi am înţeles că e bolnav de boala pe care o deprind mulţi în puşcărie (homosexualitate). În ochii mei însă el a rămas la fel de sfânt, pentru că am văzut lupta lui, pe care Dumnezeu a răsplătit-o cu atâta pace.” (Savatie Baştovoi) Vei spune: omul acesta a primit atâta har că nu cădea în păcat. Da, dar uite de ce luptă are nevoie să ducă pentru a nu cădea. Tu duci lupta asta? Dacă nu, atunci nu mai judeca şi dă slavă lui Dumnezeu că poţi să îţi săruţi iubirea şi să o mângâi fără să trebuiască să renunţi la ea. Şi totuşi acel homosexual nu era un necurat? Ba da, dar avea ceva ce nu aveau toţi oamenii normali, ceva ce Dumnezeu iubea foarte mult şi ce i-a dat mult har.
Să continuăm cu păcatul malahiei. Malahie, curvie sunt cam în aceiaşi categorie. Dacă aţi citi Paterice, Vieţile Sfinţilor şi altele de gen veţi găsi multe povestiri cu oameni care sufereau de patima asta şi luptau cu ea ( adică cădeau şi se ridicau şi tot aşa). Iar ce a făcut să biruiască patima? Oare faptul că încetul cu încetul nu a mai căzut? Nu. Era vorba cu totul de altceva: unul nu a vrut să calce pe sfintele icoane şi a scăpat de patimă, altul nu s-a lăsat biruit de deznădejde (după căderi şi ridicări timp de 10 ani ca şi călugăr), altul a murit puţin înainte de a ieşi de la curvă şi s-a mântuit că spunea la întoarcere un canon către Maica Domnului şi exemple ar putea tot continua. Ce aveau aceşti oameni? Erau curvari şi malahieni în toată regula şi totuşi s-au mântuit. Cum? Nu erau necuraţi? Ba da, dar Dumnezeu căuta ceva în sufletul lor pe care să-l folosească pentru desăvârşirea acelei persoane.
Să luăm cazul celor ce s-au lepădat de călugărie după ce au luat voturile. Mulţi vor spune că dacă nu se pocăiesc ajung în iad. Şi ce s-a întâmplat? Îmi vine în minte două întâmplări. Una am auzit-o la Rarău. Era un călugăr ce s-a întors în lume şi s-a căsătorit şi a avut un copil. La un moment dat copilul i-a spus: „tati, de ce ai o cruce pe piept?” Şi omul a realizat că i-a rămas schima duhovniceşte pe piept, că harul călugăriei era cu el. S-a pocăit şi s-a dus înapoi la mănăstire. A doua întâmplare tot e despre un călugăr care s-a lepădat de mănăstire şi s-a căsătorit. El tot timpul nu se simţea bine aşa că fata călugărului spune: hai la biserică că de asta te simţi rău. Şi l-a tot bătut la cap până la convins (deja fata era matură). Începea să meargă regulat la biserică dar parcă tot nu se simţea bine. Atunci fata i-a spus: hai la mănăstire că de asta nu te simţi bine. Că trebuie să te faci înapoi călugăr. Acel om pleacă la Petru Vodă şi apoi se întoarce acasă. Mai îl bate la cap fata lui şi se întoarce la Petru Vodă şi se pocăieşte de păcat. Peste câteva zile este ucis de un nebun ce l-a confundat cu păr Iustin Pârvu. Oamenii aceştia nu aveau simţăminte de pocăinţă. Şi-au format o nouă viaţă şi totuşi Dumnezeu de ce nu a renunţat la ei? De ce i-a dus la pocăinţă? Pentru că aveau ceva în suflet, ceva ce doar El a văzut.
Să nu mai lungesc cuvântul. Ştim cu toţii că fumătorii nu prea au şanse de mântuire şi totuşi părintele Rafail Noica vorbeşte de un fumător care făcea exorcizări şi era pe o treaptă de rugăciune pe care puţini o ajung, mulţi zic de faptul că monahismul e presus căsătoriei şi totuşi Sf. Arsenie cel Mare era întrecut de două femei căsătorite iar Sf. Antonie cel Mare a fost dus să înveţe smerenia la un curelar din Alexandria, mulţi consideră că femeile ce poartă pantaloni sau care nu ţin posturile bisericii sau care nu merg în fiecare duminică şi sărbătoare la biserică au mari probleme în viaţa duhovnicească chiar dacă ele spun că sunt credincioase şi totuşi există o tânără care face astea şi a ajuns la o treaptă a rugăciunii inimii în care vorbeşte cu Hristos şi sunt multe astfel de exemple ( încă nu m-am apucat să vorbesc despre sectari şi ierarhii eretici că ar fi prea lung cuvântul dar lucrurile stau cam în acelaşi fel ).
De unde această sminteală, de unde aceste moduri de sfinţenie ce ne smintesc? Ceva au aceşti oameni, ceva ce încă nu îmi dau seama. Poate e vorba că se smeresc, că ei caută sincer Adevărul, nu ştiu ce poate fi. Dar Dumnezeul nostru faptul că e atât de smintitor Îl face să fie aşa de minunat şi să Îl iubeşti tot mai tare. Nu judecaţi că s-ar putea să fiţi foarte uimiţi din ce rânduri vor fi sfinţii de mâine.
(Sorin Dan)
ionutz
iunie 5, 2009 @ 10:46 pm
Cred ca acest articol explica…mantuirea talharului….aceasta e esenta articolului dupa mine….Cam cred ca a fost scris si un pic din razvratire spirituala daca se poate zice asa.frumos articol:D
florinm
iunie 5, 2009 @ 11:16 pm
Sorin,
Sper ca nu sugerezi sa nu mai judecam pacatul.
Pentru ca Sfintii Parinti spun sa judecam pacatul, nu pacatosul.
Ceea ce ai scris tu in articol se refera la aceia care ii judeca pe altii, dar nu se vad pe ei. Asta inseamna sa judeci pacatosenia = sa judeci omul, nu pacatul.
Pacatul, insa, e obligatoriu sa-l judeci.
Daca vad pe unul fumand, nu trebuie sa zic in gandul meu: „treaba lui” ci „nu e bine ce face”.
Daca vad un homosexual nu trebuie sa stau linistit, pentru ca maine vezi ca se baga in scoli ca homosexualitatea e normala, ca si heterosexualitatea. Si poimaine iti vezi copilul „iubindu-se” (ce deformat si urat suna!) cu unul de acelasi sex cu el.
Pe site-ul asta e vorba de educatie impotriva pacatului, nu impotriva omului.
Cat despre afirmatia de la inceput, facuta de un frate la un articol despre masturbare – sa stii ca intr-adevar, NIMIC NECURAT NU VA INTRA IN IMPARATIA CERURILOR. Asta inseamna ca daca malahianul, sodomitul, furul, vicleanul etc. nu se pocaiesc PANA IN MOMENTUL MORTII acela nu va intra in Imparatia Cerurilor. E simplu! Daca eu nu ii atrag atentia ca ceea ce face nu e bine, ma fac partas la pacatul lui. Dar atentia o pot atrage in diverse moduri, nu doar spunandu-i-o in fata, ca si cum l-as acuza…
Cred ca ai putea face un rezumat, ca sa fie mai clar ce-ai vrut cu adevarat sa spui. Normal ca exista sfinti printre toti pacatosii (nu doar intre malahieni, sodomiti etc.), ca doar toti suntem pacatosi. Dar pacatul trebuie judecat si condamnat, nu omul, nu pacatosul.
Doamne ajuta!
andrei
iunie 7, 2009 @ 3:20 pm
Flori sunt intru totul de acord cu tine! Poate poti scrie si tu aici, imi place punctul tau de vedere ortodox, practicant…se vede. Doamne Ajuta si ne lumineaza!
andrei
iunie 7, 2009 @ 3:20 pm
*Florinm
Dan
iunie 8, 2009 @ 9:41 am
Sorin, imi place in mare parte ceea ce ai zis, imi place mai ales ca te pui in locul celor care gresesc pentru a avea o imagine cat mai buna asupra situatiei reale a lucrurilor. Asa ar trebui sa facem si noi in fiecare zi, sa ne punem in locul celor care gresesc si astfel ii vom intelege mai bine. Iar daca ii intelegem mai bine…putem sa ne si ajutam mai bine. Dar intaresc si eu ceea ce a zis Florin…ca omul trebuie sa-l iertam, sa-i intelegem neputinta si sa incercam sa-l ajutam cum putem, insa cu pacatul nu trebuie sa avem nici cea mai mica ingaduinta. Si apropo de vazut pacate la altii (bine-ntelesc ca sufar si eu de boala asta) S-a vazut foarte bine, in ultima vreme, pe blogosfera ortodoxa (pentru cine citeste si alte siteuri si bloguri, dar nu dau numele celor ce au gresit -sac!- 🙂 ) cat de mult rau poate sa faca judecarea aproapelui. Pierdem foarte mult pe treaba aceasta. Mai mult rau ne-am facut noi intre noi decat altii din afara bisericii ortodoxe. Cat despre cuvintele cu care incepe articolul, ce-mi apartin, imi cer iertare pentru ca, desi reprezinta un adevar, nu trebuia sa ma exprim astfel, intrucat nu sunt eu garantul judecatilor lui Dumnezeu, ci doar un simplu om. Domnul sa ne indrepteze.
florinm
iunie 9, 2009 @ 10:57 am
Andrei, iti multumesc pentru aprecieri, dar nu merit cuvintele tale…
Doamne ajuta!
the moshu
februarie 2, 2010 @ 10:21 pm
Sorine, articolul tau nu e intrucatva potrivit; e adevarat ce spui tu, si merita sa te simti indignat si revoltat. Eu ma simt trist cand intru pe crestinortodox . ro si dau numai si numai de discutii: furtul programelor soft, muzica rock, filme (diverse) asa-zise masonice, prietena ta nu e virgina etc etc, unde se critica si se taie si se spanzura orice. Si eu ma simt la fel ca tine, insa… Am ajuns sa cred ca un ortodox declarat are tendinte de conspirationism si este un adept paranoic al teoriilor conspirationiste. Nu stiu care ar fi o solutie… acum ma gandesc si eu, cu mintea mea, insa nimic… Insa nu cred ca acest articol ar schimba ceva, macar ca sunt de acord 100% cu intensitatea si sinceritatea lui. Practic, tu incurajezi pacatul. Nu se spune asa ceva, Sorine. Pentru un crestin nu conteaza ca e pacatos, conteaza drumul de la pacat la Dumnezeu, iar tu ai luat in privire doar pacatul, si te-ai oprit asupra lui, in loc sa treci mai departe (exceptand cazurile cu calugarii reintorsi). Tu ai vazut doar pacatul si l-ai ridicat in slavi, pe cand trebuia, succesiv, sa fie trecut, uitat, indreptat, iertat. Bineinteles, nu inseamna ca e un articol gresit; e unul corect, insa cred personal ca se adreseaza unor categorii de oameni mai sporiti decat media, si mai deschisi la minte.
Florine, tu esti unul dinspre oamenii de care ziceam mai sus ca discuta pe crestinortodox . ro. Esti intocmai cum zice Sorin: „Nimeni nu judecă dar toţi observăm păcătoşenia celorlalţi. Nimeni nu judecă dar toţi vedem 90% păcat şi 10% virtute. Nimeni nu judecă dar vorbim de păcătoşenia celorlalţi.” Iar cand ti se imputa cineva asta, te ascunzi asa cum au invatat toti fatarnicii, in spatele unei replici de-a parintilor, dar pe care niciodata nu ati gandit-o sau inteles-o. Bineinteles, ma refer la: „Sfintii Parinti spun sa judecam pacatul, nu pacatosul.” Ba chiar, capatand mai multa indrazneala decat altii pde pe forum, ai ajuns sa spui: „Pacatul, insa, e obligatoriu sa-l judeci.” Baiete, dar cine esti tu sa stabilesti ce inseamna pacat? Cine esti TU sa declari ca asta e pacat si cine te OBLIGA sa il JUDECI? Iisus a spus cumva asta? In viata ortodoxa fac ortodocsii asta? Asta voia Iisus? Sunt oameni care gresesc, asta e adevarat, iar sfatul parintilor cu privire la aceasta, ca sa nu savarsim pacate straine, e sa ii spunem soptit si in taina cu bun simt ca greseste, si numai in cazul cand stim ca nu se va supara pe noi. Conditiile care sunt puse pentru a atrage atentia unui om ca greseste sunt mai degraba greu de indeplinit, si se rasfrang, cred, doar in aria prietenilor buni si rudelor de familie. Insa, site-urile si blogurile ortodoxe sunt pline de zgomot alb din asta, care catalogheaza pacatul automat si cu mare severitate, de cei care si-au facut o datorie din acest sfat al parintilor: muzica rock nu, majoritatea filmelor masonice, aia nu, aia nu. Pe un topic pe crestinortodox intitulat „preotul fumator” chiar am citit afirmatii de gen: „ma dezgusta preotii astia, eu nu as putea sa ii sarut mana sau sa iau Sf. Taine din mana lui”. Asemenea orori, din pacate, se intampla. Imi pare rau.
Dumnezeu sa ne binecuvanteze asa cum suntem, insa putin mai buni! 🙂
florinm
februarie 3, 2010 @ 12:18 am
the moshu,
la cum mi-ai scris, cred ca te minunezi ca m-am mai ridicat de jos…
Prin cele ce mi-ai scris, TU INSUTI ai dovedit ca vezi la mine 99% pacatul si poate 1% „ceva” pozitiv…
Nu stiu de unde ai tras concluzia ca eu as fi zis sa strigi in gura mare pacatul altuia, caci n-am zis decat sa judecam pacatul, nu pacatosul. Si da, pacatul SE CUVINE sa-l judeci!
Uite un citat de la Sfantul Ioan Gura de Aur (sper ca vei observa pasajele bolduite 😉 ):
„Daca vezi vreun evadat ca-ti bate copilul, te mânii si te repezi ca o fiara asupra lui, dar stai linistit si nu faci nimic, desi în fiecare zi vezi demonii atacându-l si împingându-l la pacate. Stai si nu-l scapi din ghearele lor. Daca copilul ti-e cumva posedat, alergi la toti sfintii si tulburi linistea si celor ce pustnicesc prin vârfuri de munti, ca sa-l scapi de nebunie. Dar, desi vezi cum în fiecare zi îl tulbura pacatul, care este cel mai îngrozitor demon, nu faci nimic.
Si chiar sa fie cineva posedat de un demon, nu este deloc îngrozitor, pentru ca demonul nu poate cu nici un chip sa ne arunce în gheena, ci, daca suntem atenti, ispita aceasta ne poate aduce chiar cununi minunate si ne poate face vestiti, daca-i rabdam cu bucurie chinurile. Dimpotriva, cel ce traieste în pacat, nu se va putea mântui niciodata. Si viata aceasta i se va parea un infern si în cea viitoare va fi pedepsit pe vecie.
Totusi, chiar daca stim toate aceste lucruri, le dam o atentie nefireasca celor foarte putin importante, în timp ce pentru cele cu adevarat importante nu vrem sa facem nici cel mai mic efort. Daca vedem pe cineva demonizat, îl plângem, dar daca-l vedem pacatuind, nu suntem deloc socati, chiar daca atunci ar trebui sa ne vaitam si sa ne lovim de durere. Dar, decât sa ne vaitam, mai bine sa-l oprim si sa-l sfatuim sau sa-l speriem, sa-l pedepsim, sa-l vindecam cu orice mijloc ne sta în putere de boala aceea si s-o imitam pe vaduva despre care sfântul apostol Pavel a zis ” … daca a crescut copii…”.”
Observi, deci, ca desi la inceput vorbeste despre proprii nostri copii, in cazul carora, in loc sa ne preocupam de pacatele lor, ne preocupam mai degraba delucruri mai marunte, care nu dauneaza neaparat mantuirii precum pacatul, spre a doua parte discutia o muta spre cazul general, caci CINE e copilul/aproapele meu? Nu doar rudele apropiate, precum le spui matale, ci ORICE OM! Abia atunci iti dai testul adevarat, cand ai curajul sa-i EXPLICI oricaruia ca ce face el este (sau POATE Fi – asta ca sa-i aduci indoiala) gresit.
Din pacate, se vede efectul unor asemenea articolase, care promoveaza CURENTUL CALDICEL, ECUMENIST, in Sfanta noastra Biserica! Unii chiar le iau de bune 🙁
Articolul de mai sus este unul NE-ortodox, chiar daca are pretentii de articol „indreptator”, „mustrator’ chiar, la adresa fratilor ortodocsi care „gresesc” mustrand pacatul.
Autorul nu face distinctia, IN ARTICOL (deci n-o lua personal, draga Sorin…) intre PACAT si PACATOS.
Eu daca critic ceva gresit la articol, nu te blamez pe tine ca persoana, insa faptul ca unii o pot lua personal arata ca au o problema…
Din pacate, articolul acesta nu este singurul de pe acest site care este scris gresit, care poate arunca pe fratii ortodocsi in inselare daca chiar iau de bune ce scrie acolo (vezi exemplul cu „sfintii” eretici!!! 🙁 cand noi stim ca sfant inseamna VAS AL DUHULUI SFANT, iar ereticii necinstesc atatea lucrari ale Duhului Sfant, atribuindu-le tocmai celui rau – deci EXACT pacatul IMPOTRIVA Duhului Sfant!)
Lucia
februarie 3, 2010 @ 1:30 am
Am putea, oare, spune – la figurat – ca pacatul e o cauza a unei stari de handicap ? S-ar putea ca omul cazut in acea stare de handicap sa nu-si dea usor seama de starea lui. S-ar putea sa se obisnuiasca cu starea lui, sa i se para normal sa fie asa.
Mai nou (desi startul – cred ca – l-a dat de mult, Domnul Hristos!) se poarta termenul de EDUCATIE INCLUZIVA, prin care se incearca egalizarea sanselor tuturor categoriilor de oameni. Desigur sunt formati specialisti pentru a-i ajuta pe cei defavorizati sa se reintegreze in societate. Nu cred ca unul dintre adevaratii specialisti va spune unui om direct in fata, indiferent ce ton ar aborda: „Dragul meu…esti handicapat! Nu e bine sa fii asa! Schimba-te, daca vrei sa te accepte si restul lumii!” Dar cred ca rugaciunea pentru acel om, exemplul pozitiv al celor din jur, ii poate aduce un plus in dorinta lui de a comunica pozitiv cu cei din jur…si de ce nu, de a face progrese in oricare plan posibil…uneori nebanuite de noi, cei „normali”.
Adriana
februarie 3, 2010 @ 1:42 am
Sorin,
Daca imi permiti, as raspunde la intrebarea: „De unde această sminteală, de unde aceste moduri de sfinţenie ce ne smintesc? Ceva au aceşti oameni, ceva ce încă nu îmi dau seama.”
Raspunsul se afla in insasi judecata lui Dumnezu. Este scris in Evanghelia de la Ioan ca Dumnezeu Tatal nu mai judeca pe nimeni ci judecata Sa a lasat-o Fiului Sau. Iar Fiul cum anume a judecat? S-a lasat rastignit pe cruce si acolo, pe cruce, a cerut Tatalui sa ii ierte pe criminalii Sai pentru ca nu stiau ce fac. Judecata Domnului este iertarea. Si toti cei care iarta semenul, sunt iertati la randul lor de Dumnezeu (si ne iarta noua greselile noastre asa cum si noi iertam gresitilor nostri). Iar cei care nu judeca, la randul lor nu sunt judecati de Dumnezeu (nu judeca si nu vei fi judecat). Judecata Domnului este iubire si iertare, El nu a venit in lume sa ne pedepseasca, dupa cum Insusi a zis, ci a venit sa ne ridice din mizeria in care ne aflam, si asa face cu fiecare dintre noi, daca bine-nteles acceptam aceasta judecata a Lui plina de iubire si iertare. Oamenii aparent plini de pacate dar cu mare trecere inaintea Domnului, sunt oameni cu multa iubire lipsita de judecata si plina in schimb de iertare fata de semenii lor. Sunt convinsa de treaba asta si cunosc si eu un astfel de caz, dar nu vreau sa dau amanunte.
Adriana
februarie 3, 2010 @ 1:50 am
O mica completare: „Nimic necurat nu va intra in Imparatia Cerurilor” – asa este, pentru ca totul va fi curatit prin Domnul Hristos, pentru asta a venit in lume, ca sa o curateasca, si curatirea oamenilor se face prin iertare si iubire. Domnul a iertat si a iubit invingand astfel lumea, si aceasta este Calea cea stramta pentru curatirea noastra, Calea plina de iubire si iertare a lui Hristos. Nimeni nu va putea sta in Imparatie langa El daca nu se umple cu cat mai multa iubire si iertare pentru ca altfel prezenta Lui este foarte dureroasa. Cei invidiosi si plini de judecata nu pot simti decat durere in fata unei atat de mari iertari si iubiri pentru oameni pe care ei nu ar fi dat doi bani…
Sorin Dan
februarie 3, 2010 @ 8:36 am
@Lucia: sunt întru totul de acord cu ce ai spus tu. De asta cred că şi la Judecată nu va fi vorba că Hristos va trimite pe cineva în iad ci că sufletele acelor persoane vor fi aşa de handicapate încât nu-L vor putea suporta şi înţelege pe Hristos sau Împărăţia Lui şi ei singuri îşi vor forma iadul lor ( cum spunea şi păr. Dumitru Stăniloae şi anume că iadul ar fi o stare prin care Dumnezeu nu lasă pe nimeni să-şi facă rău sau să facă rău altcuiva şi din neputinţa asta răul din acele suflete osândite se va răsfrânge asupra lor distrugându-i tot mai tare. Dar cum chipul lui Dumnezeu e infinit şi aceste chinuri vor fi veşnice deoarece niciodată nu va putea fi dusă acea persoană la nefiinţă de către păcat ).
Sorin Dan
februarie 3, 2010 @ 8:45 am
@the moshu: dacă florinm a răspuns acuzaţiilor aduse cred că ar trebui să răspund şi eu. 😛 Nu ştiu unde ţi s-a părut ţie că am ridicat păcatul în slăvi şi dacă a mai înţeles altcineva că acesta ar fi mesajul atunci rog pe admin să îmi şteargă articolul. Pe de altă parte sunt de acord cu tine: acest articol nu cred că ar schimba ceva deoarece cei avizaţi niciodată nu se vor simţi „cu musca pe căciulă”. Cum spunea şi dl. Dan Puric: poţi să joci o piesă de teatru despre un avar într-o sală plină de avari şi nici unul de acolo nu se va regăsi în personaj. Recunosc că articolul a apărut ca un fel de frustrare pe care o am şi am pus-o în scris. Totuşi, cum i-am spus şi lui admin-Claudiu ( acum când ştiu că el a scris articolul îmi vine să mă bag sub pământ de ruşine pentru critica dură ce i-am adus-o ) ce a scris un articol având ca temă una din problemele principale tratate în acest articol, eu unul nu cred că aceste articole îşi au vreun folos. Soluţia e să încercăm noi să ajutăm pe cei de lângă noi că Hristos când vede un om sincer în căutarea lui va avea grijă să-l trimită la oamenii ce îl pot ajuta. Doamne ajută!
Adriana
februarie 3, 2010 @ 9:48 am
Sorin,
Parintele Staniloae este unul dintre cei mai mari teologi ai nostri, ma bucur ca ai scris aici opinia sa. Eu insa nu o inteleg pe deplin, in sensul ca nu inteleg cum Dumnezeu nu lasa pe nimeni sa isi faca rau din moment ce raul propriu care se gaseste in sufletele osandite, se rasfrange oricum asupra lor distrugandu-le (fara insa sa le treaca in nefiinta). Parca ar fi o contradictie, cel putin asa o percep eu, adica pe de o parte scrie ca Dumnezeu nu ii lasa sa isi faca rau, dar pe de alta parte rautatea lor oricum ii distruge. Tu ce parere ai?
Sorin Dan
februarie 3, 2010 @ 12:12 pm
Citatul din păr. Staniloae e din minte aşa că mă pot înşela în exactitatea cu care am recitat. Din ce îmi amintesc respectivul text se referea că nu îşi va putea satisface respectiva patimă acel om ( sunt anumite păcate/patimi ce le faci doar asupra ta şi îţi faci singur rău ). Repet, pot să mă înşel. Oricum citatul e din cartea „Iisus Hristos sau Restaurarea Omului” şi e de la sfârşitul cărţii când se vorbeşte despre sfârşitul lumii.
Lucia
februarie 3, 2010 @ 12:53 pm
– poate ca termenul de „chinuindu-le” ar fi mai potrivit decat „distrugandu-le”;
– raul nu este ceva fiintial, ontologic, ci = lipsa Binelui;
– iadul nu e creatia lui Bunului Dumnezeu (Care este IUBIRE!!!)
– omul, alegand raul, isi creaza singur propria stare de izolare, de necomuniune, de autosuficienta, de indepartare de Binele absolut (Domnul Dumnezeu); daca omul – in momentul mortii sale fizice – va fi gasit in aceasta stare de refuz (al comuniunii cu Dumnezeu si cu semenii), din pacate asa va ramane pentru vesnicie, mai ales daca nimeni nu va interveni pentru el, dintre membrii Bisericii luptatoare, prin rugaciuni, pomeniri etc. Aici – cred ca – e una dintre marile taine ale Ortodoxiei: Biserica luptatoare poate scoate un suflet din iad!!! Exista cel putin un astfel de caz in Pateric (un mare sfant s-a rugat pentru ucenicul sau – ajuns in iad, reusind sa-i imbunatateasca „starea”). Deci iadul e o stare pe care ne-o alegem singuri… La Judecata de Apoi vom fi „catalogati” nu doar dupa faptele noastre, ci si dupa consecintele acestor fapte. Neavand atotintelepciunea divina, noi oamenii nu putem fi obiectivi… Judecam doar dupa aparente: cutere e rau, cutare e bun, nu stim insa nici motivul dar nici consecinta faptei lui cutare: a savarsit-o din dragoste de Dumnezeu si semeni, sau doar „de ochii lumii”… Au existat si destui „nebuni pentru Hristos”, batjocoriti de toti (ce bucurie pentru ei, caci au „atins” chiar a IX -a Fericire!!!).
Cu atat mai mult ar trebui sa se roage omul, cand vrea sa savarseasca ceva, ca ce va face sa fie si cu voia Domnului, ca sa fie sigur ca fapta sa nu va avea – in veci – vreo consecinta negativa!!!
Lucia
februarie 3, 2010 @ 1:50 pm
Biserica luptatoare are datoria de a-i ajuta si pe cei vii, care inca mai pot fi „imbunatatiti” in propia lor stare. Multi ajung intr-o „stare” deplorabila nu doar din propria lor vointa, ci si – poate – din nestiinta (lipsa unei educatii adecvate, chiar incluzive) sau desinteresul celor din jur, ocupati cu „afaceri” mult mai importante, ba chiar „deranjati”, precum fariseul din pilda, de catre „vamesii” plini de pacate…sau de „samarinenii si cananienii” considerati de ei spurcati… Si totusi, Mantuitorul s-a minunat de credinta femeii cananeence, vindecandu-i fiica – datorita credintei, staruintei, smereniei ei si – mai ales – dragostei sale materne…Dragoste pe care, bine ar fi s-o avem cu totii (precum bine zice Pr Cleopa!) fata de toti semenii, fie ei si demonizati….
Si cum Biserica lui Hristos e UNA, intr-o deplina comuniune a dragostei, membrii ei se ajuta reciproc. Biserica triumfatoare (din ceruri) se roaga si pentru noi cei vii, care inca mai avem de luptat cu ispitele, care ispite nu sunt decat altceva decat incercari de trecut cu bine (adica cu ajutorul Binelui Suprem, Domnul Dumnezeu), spre mantuire (adica spre a ajunge la comuniunea deplina cu El, prin comuniunea cu intreaga sa creatie (lume), lume care este darul pe care Bunul Dumnezeu ni-l face, tocmai pentru ca noi sa descoperim dincolo de acest dar pe Daruitor …si sa raspundem, astfel, chemarii Sale catre Sine, deci, catre IUBIRE…spre a fi fericiti vesnic, precum ar fi putut fi si Adam cu Eva, in Rai, daca n-ar fi ascultat „sfatul” ales in cele din urma tot de ei insisi…
the moshu
februarie 3, 2010 @ 6:09 pm
@florinm: nu stiu daca ai dreptate cu procentele acelea si cu acuzatia de a ma clasa eu printre acei oameni, nu sunt atat de ignorant sa afirm categoric ceva; oricum, te invit sa cauti si sa bolduiesti in mesajul meu de mai sus orice injurie, cele 99% de pacate ce ti le-am imputat, defaimari etc. Cat despre concluzia de care tu erai nelamurit de unde am tras-o, aceea cu „strigatul in gura mare a pacatelor altora”, iti raspund ca tocmai posturile tale sunt stigate. Bloguri, forumu-uri… sunt toate pline de asa ceva. Multumesc pana acum pentru ceea ce ai raspuns, si inca pentru exemplul tau cu acel copil, care este in acord cu ceea ce am spus eu. Ca lucrul de a spune greseala fratelui tau, conform sfaturile Sf. Parinti, e limitat foarte mult, tocmai din cauza sa nu pricinuesti suparare sau ura la cei ce nu se cuveneau sa le spui. Uite, un exemplu sunt eu, mi-ai pricinuit putina tristete, si cred ca si Sorin nu e tocmai in apele lui, declarandu-ti parerea ca acest articol NU e crestin. Cat despre generalizarea care ai facut-o, ca toti sunt fratii/copiii tai, ca sa se rasfranga acest sfat de care vorbim la multi (toti, dupa parerea ta) oameni, stim amandoi ca e gresita. In momentul asta lumea nu e facuta din bolonde imbracate in roz si fluturasi. Sunt si oameni rai, anatema, oameni luptatori anti-crestini, pe care poti sa ii ierti, dar nu poti sa le spui „frate”, din simplul motiv ca te faci partas cu ei. Nu sunt cu curentul caldicel, sa nu crezi asta; insa, din pacate, sunt multi care sunt cu curentul „scoaterii ochilor” si aruncarii a orice. De aceea am fost foarte pentru acest articol, ca imi regaseam si eu frustrarea aceasta, fata de cei din curentul al doilea. Sunt de acord insa cu 2 lucruri spuse de tine: articolul nu face distinctia intre pacat si pacatos si ca acest articol ar putea sa arunce pe unii frati ma slabuleni in pacat. Mai vreau sa iti pun o intrebare si gata. Cine ti-a spus sau te-a facut sa afirmi atat de categoric asta: „Si da, pacatul SE CUVINE sa-l judeci!”
@Sorine: vorbesti foarte frumos, evitand foarte agil compromisul. Insa parerea mea personala, in urma citirii articolului, a fost aceea, ca te-ai oprit mai mult la pacat, in loc sa te opresti la om. Mai mult nu comentez, pentru ca e parere personala. Iar daca mai sunt frati care au aceeasi parere ca mine, da… recunosc ceea ce am spus mai sus: pe unii frati probabil iar duce la pacat.
the moshu
februarie 3, 2010 @ 6:10 pm
o, da, am uitat, multumim Lucia pentru posturile tale foarte frumoase despre Biserica Luptatoare. Este o invitatie sa mergem cat mai des si cu totii la biserica. Doamne ajuta!
Sorin Dan
februarie 3, 2010 @ 7:42 pm
@the moshu: Nu-mi interpreta cuvintele. Unde am spus că e părerea lui florinm că articolul nu e creştin? Şi de ce spui că nu sunt în apele mele? Ce te-a făcut să crezi asta? Dacă vrei să te cerţi cu florinm nu mă băga la mijloc te rog. Iartă-mă dacă par dur dar crede-mă că mă deranjează când cineva se foloseşte de mine pentru a arăta pe cineva cu degetul ( în afară de faptul că a arăta cu degetul pe cineva în public nu e creştineşte, a folosi pe cineva pentru a acuza pe altul e şi mai urât ). Dacă cineva se simte „cu musca pe căciulă” prin articolele mele şi prin ceea ce scriu mă bucur pentru el din cauză că ştiu că prin asta va încerca să se schimbe în bine iar dacă nu atunci e treaba lui. Oricum departe de mine să acuz pe cineva anume că greşeşte. Dacă e cineva de acuzat în articolele mele acela este doar subsemnatul.
florinm
februarie 3, 2010 @ 8:19 pm
Mosule draga, nu fac ca tine sa-ti arat cu degetul greselile. De altfel, am si scris asta in primul comentariu de la articolul asta: „Daca eu nu ii atrag atentia ca ceea ce face nu e bine, ma fac partas la pacatul lui. Dar atentia o pot atrage in diverse moduri, nu doar spunandu-i-o in fata, ca si cum l-as acuza…” Nu stiu pe cine am facut curvar, dobitoc etc. in fata, desi unii meritau. Nu fac asta, pt ca se refera la persoana.
–
florinm
februarie 3, 2010 @ 8:23 pm
Daca te-am socat, inseamna ca nu suntem asa de diferiti 😉
Radu Florin
august 22, 2010 @ 9:44 pm
re: Felicitari pentru precizari.
[quote name=”florinm”]Sorin,
Sper ca nu sugerezi sa nu mai judecam pacatul.
Pentru ca Sfintii Parinti spun sa judecam pacatul, nu pacatosul.
Ceea ce ai scris tu in articol se refera la aceia care ii judeca pe altii, dar nu se vad pe ei. Asta inseamna sa judeci pacatosenia = sa judeci omul, nu pacatul.
Pacatul, insa, e obligatoriu sa-l judeci.
Daca vad pe unul fumand, nu trebuie sa zic in gandul meu: "treaba lui" ci "nu e bine ce face".
Daca vad un homosexual nu trebuie sa stau linistit, pentru ca maine vezi ca se baga in scoli ca homosexualitatea e normala, ca si heterosexualitatea. Si poimaine iti vezi copilul "iubindu-se" (ce deformat si urat suna!) cu unul de acelasi sex cu el.
Pe site-ul asta e vorba de educatie impotriva pacatului, nu impotriva omului.
Cat despre afirmatia de la inceput, facuta de un frate la un articol despre masturbare – sa stii ca intr-adevar, NIMIC NECURAT NU VA INTRA IN IMPARATIA CERURILOR. Asta inseamna ca daca malahianul, sodomitul, furul, vicleanul etc. nu se pocaiesc PANA IN MOMENTUL MORTII acela nu va intra in Imparatia Cerurilor. E simplu! Daca eu nu ii atrag atentia ca ceea ce face nu e bine, ma fac partas la pacatul lui. Dar atentia o pot atrage in diverse moduri, nu doar spunandu-i-o in fata, ca si cum l-as acuza…
Cred ca ai putea face un rezumat, ca sa fie mai clar ce-ai vrut cu adevarat sa spui. Normal ca exista sfinti printre toti pacatosii (nu doar intre malahieni, sodomiti etc.), ca doar toti suntem pacatosi. Dar pacatul trebuie judecat si condamnat, nu omul, nu pacatosul.
Doamne ajuta![/quote]