Noaptea Învierii la colonia Peninsula cu Părintele Dimitrie Bejan, anul 1952

În noaptea Învierii, la miez de noapte, când clopotele din „Valea Neagră” sună pentru Învierea Mântuitorului, ni se face o amănunţită percheziţie de către ostaşi. Sub supravegherea comandantului din colonie, a politicului Vasile Blănaru, pontatorul brigăzii, ne ţine de faţă cu aceştia, predica zilei:

– A venit momentul când ştiinţa alungă tot mai departe întunecatul misticism, care a ţinut omenirea în întuneric de mii de ani. Este timpul ca să părăsiţi idioatele şi bolnavele învăţături înapoiate, cu sectanţi, închinătorii lui Iehova.

Care aţi îmbâcsit capetele oamenilor până acum şi dacă vreţi să vă întoarceţi în societatea de astăzi, să vă lepădaţi de tot trecutul cu tot Hristosul vostru, intrând în rândurile poporului muncitor. Acesta este ultimul tren, care vă invită să urcaţi.

Iar comandantul încheie predica lui Vasile, adresându-se brigadierului şi subalternilor lui:

– Să-i omorâţi! Vă dau ordin să-i omorâţi! Pe răspunderea mea! Paştele mamii lor de dobitoci!

Ne-am uitat unul la altul. În acest moment, ca o lumină a trecut peste inima mea şi strig tare:

– Hristos a înviat, fraţilor!

Care eşti acela mă? întreabă comandantul, întors de pe coridor.

– Eu sunt.

Du-l la carceră, aşa dezbrăcat! Dumnezeul matii de bandit!…

Când răsărea soarele, peste pleşuvele dealuri dobrogene, se auzeau, în zbor înalt, osanalele clopotelor de la bisericile din Constanța. Către cerul albastru, ridicau scări nevăzute, cântăreţele ogoarelor, ciocârliile.
Şi era bine! Şi pace-n suflet!

Însemn fruntea, pieptul şi umerii cu semnul Golgotei. Diafan, transfigurat Iisus pluteşte pe lângă sufletul meu. Mâna Lui îmi atinge fruntea cu caldă binecuvântare.

I-atâta pace-n carceră!

Dulce eşti Doamne, în suferinţele pe care ni le îngădui!

Fă-mă Doamne, bun! Bun, ca un Om!

(Pr. Dimitrie Bejan – Viforniţa cea mare, vol. III, Ed. Credinţa Strămoşească, sine loco, sine anno, pp. 124-125)

Sursa: Fericiti cei prigoniti