Noi nu suntem Charlie! Un front al demnității naționale, care nu justifică nici extremismul religios, nici pe cel anti-religios

În urma atentatelor din 7 ianuarie 2015 din sediul tabloidului Charlie Hebdo, 12 persoane au fost ucise iar 11 rănite de către doi musulmani extremiști, sub motivația ofensării profetului Mohamed. Presa internațională și națională a explodat în opinii care s-au conturat în două curente divergente în privința modului în care înțelegem ”libertatea de exprimare” iar tragicul eveniment tinde să devină un fenomen de masă, dacă nu a devenit deja. S-a scris mult despre subiect, iar patimile n-au mai fost demult atât de aprinse. Între aceste voci s-au ridicat și unele pe care le considerăm calea de mijloc, calea ortodoxiei, chiar dacă persoanele acestea au opțiuni politice, opinii sau credințe diferite. Cu atât mai lăudabil este că agnostici, atei și creștini sau dovedit a avea un simț moral comun într-o chestiune delicată.

Considerăm că în cazul de față, toate aceste voci s-au constituit, vrând-nevrând, într-un front al demnității naționale, al demnității care nu justifică nici extremismul religios dar nici extremismul anti-religios. De aceea le-am strâns într-un buchet al îndemnului la respect reciproc, în ciuda oricăror diferențe de opinii. Poate că asta ar trebui să fie cea mai importantă lecție a Tragediei Charlie. În aceste zile tulburi, dominate de spirite inflamate și patimi dezlănțuite, invităm la lecturarea materialelor de mai jos, la reflexie și nu în ultimul rând la rugăciune pentru pacea întregii lumi.

Retrospectiva aceasta va fi actualizată zilnic, în funcție de evoluția evenimentelor. Reacțiile sunt așezate în ordine cronologică:

---

Alexandru Racu: Scuze, dar eu nu sunt Charlie!

„Până una-alta, aşa cum nici musulmanii nu sunt cu toţii jihadişti dezaxaţi, nici noi, europenii, nu suntem (încă) cu toţii Charlie. Partea proastă pentru lumea noastră este că suntem din ce în ce mai puţini cei care nu suntem nici Charlie (plus cei care se identifică cu principiile sale), nici jihadişti dezaxaţi gen bin Laden sau Breivik (plus versiunile mai soft ale acestora din urmă). Şi, oricât de mulţi am fi, la televizor nu prea apărem, decât eventual în postura de vicitme ale terorismului.” (Continuare…)

Claudiu Balan: Dumnezeu nu poate îngădui la nesfârșit batjocorirea aproapelui ca distracție de zi cu zi. Eu nu sunt Charlie.

„Dumnezeu nu poate fi deacord cu o asemenea degradare a firii umane. Dumnezeu nu poate îngădui ca oamenii să se batjocorească între ei ca distracție de zi de zi. Dumnezeu nu poate fi deacord ca un copil să-și batjocorească zilnic părinții, la fel cum nu poate fi deacord ca oamenii să-și batjocorească Creatorul.” (Continuare…)

Alexandru Racu: A nu fi Charlie: (O ultimă lămurire)

„…Mă tem că identificarea cu Charlie, prin formula “je suis Charlie”, este o identificare nu cu condiţiile politice care fac posibilă viaţa şi libertatea lui Charlie, ci cu modul în care Charlie a ales să-şi trăiască viaţa şi să-şi exercite libertatea, adică divorţând-o de responsabilitate, de decenţă, de empatie, de virtute, de toate acele valori care constituie adevăratul patrimoniu al umanităţii.” (Continuare…)

Cristian Pascu: Între asasinatul terorist islamic și asasinatul jurnalistic – Sau cum se ucide fără a omorî

„Astăzi presa supraviețuiște prin scandalizare, prin apelul la emoții și la patimi josnice, prin apel la ură, la senzațional, la curiozitate de bârfă, prin intruziuni în spațiul intim al persoanei. Presa înconjoară zi de zi publicul ei, ca într-o pânză de păianjen, cu jumătăți și sferturi de neadevăruri, cu întuneric. Presa ucide zi de zi și este vinovată fără vină. Este vinovată „între cei morți liberă” fiindcă s-a umplut de rele sufletul ei. […] De aceea, cred, crima nu începe cu apăsatul pe trăgaci. Poate începe și cu apăsatul pe „trăgaciul” pixului.” (Continuare…)

Cristian Delcea: Merită să mori/ucizi pentru asta?

„Nu, nu sunteţi „Charlie”, vă cunosc. Sunteţi nişte ziarişti care, înainte de a scrie un text despre lumea islamică, veţi vedea documentare, veţi citi cărţi şi articole şi poate chiar Coranul. În niciun caz nu veţi scrie „Le Coran c’est de la merde”. Sunteţi ziarişti care ştiu unde e graniţa între libertatea presei şi prostie. Între umor şi degradare. Între jurnalism şi marketing publicistic agresiv şi epatant.” (Continuare…)

Mihai Șomănescu: De ce nu sunt (cu) Charlie

„Să ne înţelegem: a transforma Charlie Hebdo într-un simbol al libertăţii e ca şi cum am spune că procesele spectacol din perioada comunistă reprezintă ideea de justiţie. Asta nu înseamnă însă că putem justifica o tentativă de rezolvare a situaţiei printr-o crimă. Niciodată.” (Continuare…)

Cristian Tudor Popescu: Nu aş apăra ca libertate de expresie ceea ce au publicat jurnaliştii francezi, dar cei care au înţeles să răspundă cu gloanţe trebuie aduşi în faţa justiţiei.

„Jurnaliştii francezi au forţat nota într-un mod cu care eu ca jurnalist nu sunt de acord. Cred cu tărie în libertatea noastră de expresie. Cred că nimeni nu poate şi nu trebuie să ne interzică nimic cu excepţia legii, bineînţeles, a încălcării Constituţiei. Nu cred că trebuie să vină cineva să ne impună nişte tabu-uri asupra unor subiecte, dar în acelaşi timp cred că trebuie să ne impunem noi nişte limite. Dacă nu ne impunem noi nişte limite, prin autoreglementare, care, din păcate, în România lipseşte cu desăvârşire, atunci libertatea noastră devine o libertate a haosului, o liberate a unei particule libere să se mişte brownian. Nu cred că dorim aşa ceva. Este nevoie de autolimitări, iar în acest caz, jurnaliştii francezi au forţat nota exclusiv pentru a-şi vinde revista, pentru a mări tirajul cu orice preţ.” (Continuare…)

Andrei Pleșu: Crimă, libertate, religie

„Cred că am dreptul, în numele libertăţii de expresie, să cer public limitarea înţeleaptă a libertăţii de expresie, mai exact să cer legiuitorului şi spiritului civic, dar şi bunei cuviinţe, civilizaţiei interioare, bunului simţ să mă ajute” (Continuare…)

Pr. Eugen Tănăsescu: „Liberté” fără „égalité” și „fraternité” duce la extremism

„Europa tinde să producă dezechilibru între cele trei principii „de aur” ale societății de tip occidental: libertate, egalitate, fraternitate. Tendința îmi pare a fi exagerarea libertății individului, în detrimentul celorlalte două. Și asta se întâmplă de mult în Franța, care n-a avut o problemă cu definirea libertății. În schimb, egalitatea și fraternitatea au fost intens dezbătute în societatea franceză (mai ales fraternitatea, care presupune și obligații, nu doar drepturi). Iar actualul Occident pare să fi uitat cu totul fraternitatea, în vreme ce egalitatea se aplică cam ca în fabula lui Grigore Alexandrescu: „numai cu cei mari egalitate vrem” (Continuare…)

Cristian Dima: Je ne suis pas Charlie! Ou à propos de la liberté d’expression!

„A fi solidar cu Charlie Hebdo, a mă identifica cu acesta prin sintagma „Je suis Charlie!” reprezintă după părerea mea că sunt de acord cu ideile acestor jurnaliști, că sunt și eu în gașca celor care caricaturizează islamul și că accept în mod voluntar că „sunt țigan”.” (Continuare…)

Cristiana Anghel: Regret asasinarea jurnaliștilor de la Charlie Hebdo, însă libertatea presei nu este absolută.

„Nu, domnilor, libertatea presei nu este absolută. Nu trebuie dictate legi în acest sens. Există ‘legea bunului simț’. Fiecare om care are un creion în mână și publică trebuie să aibă în vedere și dreptul meu (sau al oricui, de aiurea) la demnitate, la onoare… dreptul la libera exprimare (nu numai al ziariștilor) ar trebui să se oprească (măcar ca o dovadă de bună educație) acolo unde începe dreptul celui de lângă tine… Îmi pare rău. Regret asasinarea lor. Mais, ‘je ne suis pas Charlie'””. (Continuare…)

Irina Bazon: Nici eu nu sunt Charlie!

„Toţi oficialii strigă în cor că acest atentat este un atac la adresa presei şi a libertăţii de expresie. Dar într-o ţară creştină, normală, a bunei-cuviinţe, se poate accepta, invocând „dreptul la liberă exprimare”, terfelirea în spaţiul public, într-o manieră atât de josnică, a credinţei oamenilor? Poate fi aceasta o definiţie a democraţiei, a libertăţii presei şi a civilizaţiei occidentale atât de mult lăudate? Libertatea de orice fel nu e posibilă fără adevăr, fără responsabilitate şi fără decență şi respect faţă de celălalt.” (Continuare…)

Dorian Furtună: 5 motive pentru care eu nu sunt Charlie!

„Condamn crima execrabilă pe care au comis-o teroriştii jihadişti. Dar nu pot să susţin ironia veninoasă promovată în caricaturile jurnaliştilor de la Charlie Hebdo. Sunt agnostic, dar ştiu să respect opţiunile ideologice şi religioase ale altora. Înţeleg pietatea creştinilor pentru Iisus Hristos, la fel cum o înţeleg pe cea a musulmanilor pentru Mahomed. Sunt gata să critic religia şi habotnicia, să argumentez inconsitenţa viziunilor religioase, să învinuiesc fanatismul, dar nu sunt de acord să jignesc premeditat simbolurile considerate sfinte.” (Continuare…)

Mihail Lozovanu: Eu nu sunt Charlie, Je ne suis pas Charlie.

„Nu vreu nici într-un caz să susțin ceea ce au făcut atacatorii fanatici în Franța. Au făcut un mare rău, au omorît oameni și au luat viețile altora, ceea ce nu au dreptul să o facă. Dumnezeu a dat viața și doar El poate să o ia. Numai că aici apare o mică-mare problemă, acești „oameni” care lucrau la această publicație de caricatură nu aveau nici un Dumnezeu, nici un Allah sau Budda, nimic sfînt în ei. Foloseau arma cuvîntului pentru a ponegri și a-și bate joc de oameni, de credința lor și de conștiința noastră a tuturor.” (Continuare…)

Adrian Pătrușcă: Masacrul care le vine la toți mănușă!

„Toate mișcările extremiste, islamofobe, xenofobe, naziste primesc apă la moară din gros. Bunăoară, mâine este zi de miting pentru PEGIDA. […] Ca o tornadă devastatoare, spirala violențelor începe să se învârtă huruind sinistru.” (Continuare…)

Pr. Constantin Sturzu: Mai întâi a fost ucis Ioan

„Un astfel de om nu mai crede în Dumnezeu, ci ridică „libertatea de exprimare” la rang de idol; aşa cum lui Irod nu i s-a părut neruşinată ideea de a-şi urmări nepoata dansând lasciv în faţa mesenilor, ci o mai şi recompensează pentru asta, tot aşa şi omul „liber” de azi crede că poate sfida toate regulile, inclusiv cele ale bunului simţ, aşteptând şi recompense pentru „meritul” de a fi spart tabuuri. Numai că, prin aceasta, el se plasează într-o logică a conflictului.” (Continuare…)

Pr. Savatie Baștovoi: Despre moarte și caricaturi

„Caricatura a ucis sute de milioane de oameni de la Revoluția Franceză pînă azi. În Rusia țaristă niște oameni au început să lipească pe ziduri caricaturi în care țarul, bancherul și preotul erau reprezentați într-o cușcă, iar oamenii de pe stradă îi priveau rîzînd. Peste cîțiva ani țarul a fost asasinat și sute de mii de preoți lichidați sau deportați în lagăre, unde majoritatea au murit în chinuri. Totul a început de la caricaturi, epigrame, glume, dacă vreți.” (Continuare…)

Luciana Pop: MARȘUL IPOCRIȚILOR. La Paris au mărșăluit pentru apărarea dreptului la exprimare. În țările lor jurnaliștii sunt băgați după gratii

„Poate că participarea acestor lideri ai lumii la marșul de la Paris ar trebui să le aducă tututor aminte un lucru important: că libertatea de exprimare este foarte ușor de susținut când ea este un concept vag” (Continuare…) 

Iulian Capsali: Lumea după Charlie!

„Europa trebuie să revină asupra rădăcinilor ei identitare, dacă vrea să aibă un viitor. Cu astfel de marşuri, ea nu încearcă decât să prelungească o agonie pe care vrea să o impună lumii, inclusiv României. Ori asta duce inevitabil la dezagregare şi război. Lumea actuală este condusă de „oameni aleși”, care nu au o bază teologică și nu cunosc istorie. Iar asta ne va costa pe toți.” (Continuare…)

Prof. dr. Mihai Coman: Libertatea de exprimare nu trebuie să devină ofensatoare.

„Toate lucrările teoretice clasice şi toate manualele pentru studenţi [în jurnalism n.n.], arată clar că libertatea de exprimare nu poate să se dezvolte fără anumite limite. Sau dacă anulăm aceste limite ea conduce la haos, la abuzuri, la, să zicem, fenomene care la capătul lor pot să aibă un caracter antisocial şi antiuman. Este evident că libertatea de exprimare are nişte limite, şi acestea sunt legate de alte valori la fel de importante, cum ar fi toleranţa, respectul faţă de ceilalţi şi mai putem enumera şi altele.” (Continuare…)

Laurențiu Dumitru: Răspunsul Franței la agresiunea teroristă – mărirea tirajului Charlie Hebdo

„Atât a putut înțelege poporul francez din întreaga tragedie, că trebuie să provoace constant pe nebunii lumii, punând în pericol securitatea întregii Europe. Cui folosesc acele caricaturi batjocoritoare? Ce vor să (mai) demonstreze? N-au murit încă destui oameni nevinovați? Teroriștii în replică spun că „atât timp cât presa stupidă continuă să îl ofenseze pe Profetul Mahomed, Franţa se expune la ceea ce este mai rău”. Și când mă gândesc că primul război mondial a pornit de la mai puțin de atât.” (Continuare…)

Răzvan Codrescu: Eu nu sînt Charlie

„Mojicia nu poate fi scuzată în numele nici unui umanitarism, tot aşa cum violenţa nu poate fi scuzată în numele nici unui tradiţionalism. Iar a lua partea mojiciei împotriva violenţei, sau partea violenţei împotriva mojiciei, e deopotrivă neavenit şi contraproductiv, semănînd mai degrabă cu pusul paielor pe foc. Soluţia dezirabilă – dacă există una – se află undeva între aceste două „fundături simetrice”.” (Continuare…)

Mihaela Bărbuș: Dumnezeu să-i ierte. Sunt victime, nu eroi.

„Charlie Hebdo nu e un caz unic. E o miniatură tristă a actualului comportament al Europei, un continent dominat de diverși Charlie Hebdo, mai mici sau mai mari, care își taie craca de sub picioare. Își bat joc de fundamentele societății în care trăiesc și deschid porțile barbarilor care stau să năpădească cetatea. Pentru că nu înțeleg că libertatea începe din domeniul ideilor și că unele idei au un foarte mare potențial de a submina civilizația. Acestea fiind zise, este cât se poate de clar că vina asasinilor nu este mai mică pentru faptul că laicismul franțuzesc le-a pregătit terenul.” (Continuare…)

Cristian Tudor Popescu: Există și lucruri sfinte

„Caricaturistul Charb declara, înainte de tragedia de la Charlie Hebdo, că preferă să moară decât să trăiască precum un şobolan, adică să nu poată exprima public absolut orice doreşte. Dumnezeu să-l ierte, dar o astfel de declaraţie putea să facă la fel de bine si asasinul sinucigaş Cherif Kouachi. Unul, un fanatic al libertăţii de a jigni cu orice preţ, celălalt, un fanatic al libertăţii de a ucide şi a fi ucis. 

Libertatea absolută, de orice fel, înseamnă anarhie, haos, oameni aruncaţi unii împotriva altora, moarte. Ca să supravieţuim este esenţial, dimpotrivă, să ne acceptăm reciproc, raţional, margini ale libertăţii.” (Continuare…)

Lucian Valeriu: Scuze, EU NU SUNT CHARLIE! Detest deopotrivă talibanii libertății absolute și jihadiștii atei patetici

„Ca ziarist care scrie despre mafioti, ca si caricaturist filologic si mistocar si ce vrei tu de cand ma stiu… ca unu care stie cum e s-o iei pentru ce ai scris, ti-o zic: NU DAI IN PROFETI! NU TE IEI DE RELIGII! Sau, daca te iei, stii ce faci, stii ce poti sa patesti! Atat.” (Continuare…)

Prinţul Charles-Philippe d’Orléans: Nu, eu nu sunt Charlie

„Charlie Hebdo este o publicaţie vulgară, care dispreţuieşte opiniile diferite de ale sale sub acoperirea libertăţii de expresie şi care îşi permite prea mult să provoace. Aceasta este totodată o publicaţie agresivă care exploatează subiectul urii inter-religioase trecând sub forma aşa zisului umor. Charlie Hebdo este imaginea societăţii atee europene de stânga, o sursă de ranchiună şi un duşman al respectului şi al fraternităţii între popoare şi oameni, indiferent de diferenţele dintre ei, de rasă, culoare sau religie.” (Continuare…)

Teodor N.: Răspuns către dl. Remus Cernea. Revoluția franceză: Teroarea și Ghilotina răspândite în numele libertății

„Într-o intervenție pe o platformă publică, un novus homo de pe plaiurile noastre mioritice se lansa într-o diatribă antireligioasă în care includea laolaltă, fără distincție, creștini, musulmani, animiști, subliniind necesitatea unui ”iluminism după iluminism” care să scape lumea de intoleranță și discriminare, ură religioasă, războaie, persecuții, terorism, teocrație. Apelul făcut de autorul ”cearșafului idelogic” la sursa binelui, scrierile apostolilor luminilor, Diderot, d’Holbach sau Voltaire ar merita o scurtă incursiune asupra a ceea ce a însemnat Revoluția Franceză din punctul de vedere al exercitării libertății religioase.” (Continuare…)

Bogdan Glăvan: Teroarea s-a întors de unde a plecat. Cine seamănă vânt, culege furtună

„Unde suntem astăzi? Credeți că am depășit momentul 1789, intoleranța și crimele asociate? Nici vorbă. Suntem crescuți în tradiția… iluminismului. Convingerile religioase sunt considerate o relicvă barbară – cam ce spunea Keynes (un mic apostol al supremației statului în economie) despre aur. De ce? Fiindcă doar ele se opun „religiei drepturilor civile”, ideii că omul trebuie să fie eliberat. Mai exact, de ce anume să fie eliberat? De tot. De orice prejudecăți. Moștenirea culturală a revoluției este că totul este permis, dacă scopul urmărit e suficient de… nobil. Vrei ca delfinii să fie considerate persoane non-umane? Perfect, se aprobă. Vrei să mergi în chiloți iarna prin metrou? Nici o problemă, și, fii sigur, îți este îngăduit chiar mai mult! Vrei destrămarea familiei și libertatea de a întreține relații sexuale la comun și cu oricine? Se cheamă libertate de alegere.” (Continuare…)

Radu Cujbă: Nu totul e permis

„De unde ni se vorbește despre libertate de expresie? Din vârful corectitudinii politice. Cel mai abuziv și ipocrit instrument de îngrădire a libertății de expresie. Numărul și natura temelor despre care nu avem voie să vorbim, cuvintelor care au fost interzise sau sunt interzise în timp ce noi vorbim depășesc chiar imaginația noastră din timpul comunismului. Deci se poate și mai multă încolonare și depersonalizare. Bineînțeles, sunt interzise abordările anacronice (sic!) în care libertatea există doar în măsura în care este însoțită de responsabilitate. Pentru că libertatea pentru progresist, pentru relativist înseamnă „totul e permis”. ” (Continuare…)

Luciana Pop: Franța, atinsă de schizofrenie în cazul libertății de expresie? Unde au dispărut milioanele de „Je suis Charlie” de la marșul solidarității

„Le Figaro se întreabă dacă francezii nu sunt oare schizofrenici. După ce duminica trecută au ieṣit cu milioanele pe străzile Franṭei ṣi în particular la Paris ca să apere libertatea de expresie ṣi de caricatură, o săptămână mai târziu 50 de procente dintre francezi se declară favorabili unei limitări a libertăṭii de expresie pe internet ṣi 49 la sută contra unei astfel de măsuri, arată sondajul realizat de publicația Journal du Dimanche.” (Continuare…)

Claudiu Târziu: „CHARLIE HEBDO”, scena unui război idelogic

„Realitatea este că în Franţa s-au ciocnit două ideologii extreme, două totalitarisme, unul soft, celălalt hard. Neomarxismul şi fanatismul religios. Ambele violente, ambele distrugătoare ale normalităţii, ambele rezultat al răstălmăcirii dogmatice a valorilor imuabile ale lumii: adevăr, bine, frumos. […] Terorismului cultural naşte terorismul armat. Iar războiul cultural dintre extreme duce, după cum vedem în Franţa, Siria sau Afganistan, la lupte armate.” (Continuare…)