Noi mai întâi vrem să schimbăm omul şi apoi să-l iubim
Acum câteva mii de ani un singur popor din lumea aceasta avea cunoştinţă de Dumnezeu, evreii erau singurii care se-nchinau Creatorului lumii, restul oamenilor se închinau zeilor şi idolilor. Poporul lui Israel era foarte conştient de asta şi avea de multe ori o atitudine superioară, luând de multe ori în derâdere pe cei care se-nchinau la o bucată de lemn, la o vacă sau la un idol din aur.
După venirea Mântuitorului Hristos pe pământ, o parte din evrei, cei care se băteau cu pumnul în piept că îl cunosc pe Dumnezeul adevărat, nu L-au recunoscut nici când a stat faţă în faţă cu ei, nici după ce a făcut atâtea minuni sau după ce le-a vorbit aşa cum nu a mai făcut-o nimeni de când e lumea. Cei pe care i-a scos Domnul din sclavia egiptenilor, pe care i-a trecut Marea Roşie, cei pe care i-a hrănit Domnul 40 de ani în deşert cu mană din cer şi cu apă din piatră, cei cărora le vorbea Dumnezeu faţă către faţă, nu L-au cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, nu L-au primit cu bucurie ci cu sângele a 14000 de prunci omorâţi de Irod.
Mândria cu care se afişau în faţa lumii, aceea de a fi unicii care cunosc adevărul, unicii care se-nchină la Dumnezeu adevărat, le-a jucat cea mai mare festă. Acest popor, unicul în lume care-l slăvea pe Domnul în fiecare zi în templu, nu l-a cunoscut pe Dumnezeu întrupat, care a crescut sub ochii lor în braţele Mariei.
După Înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos, paradoxal, cei care nu l-au recunoscut pe Dumnezeu Cel în Treime Slăvit, în Tatăl în Fiul şi în Duhul Sfânt sunt chiar evreii, care astăzi încă îl mai aşteaptă pe Mesia. Cei de care evreii râdeau acum ceva timp, astăzi sunt creştini şi-l recunosc pe Dumnezeu ca şi Creatorul lumii iar pe Hristos Domnul ca şi Mântuitor. Sfântul Apostol Pavel explica mai clar lucrurile:
„Nu tot Israelul a dobândit ceea ce căuta; ci cei aleşi au dobândit,iar ceilalţi s-au împietrit, precum este scris: „Dumnezeu le-a dat duh de amorţire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să nu audă până în ziua de azi”. Iar David zice: „Facă-se masa lor cursă şi laţ şi sminteală şi răsplătire lor! Întunce-se ochii lor ca să nu vadă şi spinarea lor încovoaie-o pentru totdeauna!” Deci, întreb: S-a poticnit, oare, ca să cadă? Nicidecum! Şi prin căderea lor, neamurilor le-a venit mântuirea, ca Israel să-şi întărâte râvna faţă de ele. Dar dacă greşeala lor a fost bogăţie lumii şi micşorarea lor bogăţie neamurilor, cu cât mai mult întreg numărul lor!” (Romani 11, 7-12).
Una dintre cele mai mari ispite ale noastre este judecarea aproapelui, şi acum nu mă refer doar la judecarea catolicilor, protestanţilor sau a păgânilor ci la judecarea celor chiar de lângă noi. Cei care merg de ceva vreme la biserică şi au dobândit oarecare cunoştinţe încep să-şi susţină punctul de vedere în anumite discuţii.
Aşa se face că de multe ori ne trezim spunând celorlalţi, care nu prea merg la biserică:
– că dacă fumează se vor duce în iad
– că dacă nu merg la biserică duminica nu se vor mântui
– ca dăcă nu se spovedesc şi nu se-mpărtăşesc n-o să le fie bine
– că dacă au făcut avort vor putrezi în iad
– ca dăcă au făcut dragoste înainte de căsătorie Dumnezeu nu-i mai ajută
– că dacă nu-şi fac cruce la masă sunt păgâni
– că e mare păcat să mânânci carne în zi de post, şi tot aşa.
Ce părere credeţi că îşi face un om care nu ştie prea multe despre Dumnezeu, despre Biserică, despre Iisus Hristos, despre Sfintele taine, când i se trânteşte în faţă o astfel de afirmaţie, cum sunt cele de mai sus? Vă spun eu: „o atitudine de dispreţ şi revoltă”.
Nu trebuie să le prezentăm Biserica şi relaţia cu Dumnezeu ca un set de reguli ce trebuie învăţate şi aplicate. Nu putem noi să ne dăm cu părerea cine se mântuieşte şi cine nu. Nu putem noi să spunem niciodată că Dumnezeu îl ajută mai mult pe un creştin decât îl ajută pe un păgân. Îi vom atrage pe ceilalţi la Dumnezeu când vor vedea în faptele noastre iubire, când vor observa în viaţa noastra ceva aparte, ceva diferit, ceva ce nu se găseşte în lume, o perspectivă care ocoleşte profanul şi ţinteşte veşnicia.
Noi avem multe prejudecăţi şi prin asta îi depărtăm pe cei de lângă Dumnezeu. E ca şi cum un om beat căzut într-o groapă ţi-ar cere ajutorul iar tu vii şi-i spui: „o să te ajut să ieşi din groapă când te laşi de băut”, şi treci mai departe. Noi am vrea că acel om beat să-şi ceară iertare de la noi că s-a îmbătat, să recunoască că a greşit, să mărturirească ca e un păcat ceea ce a făcut, şi abia apoi să-i oferim ajutorul.
Mai pe scurt: noi mai întâi judecăm omul şi apoi încercăm să aratăm dragoste faţă de el. Noi mai întâi vrem să schimbăm omul şi apoi să-l iubim. Şi uite aşa ajungem la situaţii în care nici nu concepem să vorbim cu cineva care se droghează, cu cineva care se consideră homesexual, cu un beţiv, cu o prostituată sau cu persoane pe care noi le considerăm păcătoase.
Mare păcat săvârşim! Nu mai încercaţi să-i schimbaţi pe cei de lângă voi, ci iubiţi-i cu toată inima! Nu mai corectaţi pe cei din jurul vostru ci arătaţi-le dragoste şi înţelegere faţă de neputintele şi greşelile lor.
Nu mai judecaţi deloc, nu mai faceţi calcule, nu mai încercaţi să faceţi adepţi care să-i aduceţi la Biserică aşa cum faceau evreii ci arătaţi-le dragoste şi vor veni ei mult mai repede decât ne închipuim. Şi noi suntem ca evreii, ne mândrim că avem credinţa adevărată şi judecăm pe toţi şi pe toate.
La judecata de apoi o să avem parte şi de surprize, o să vedeţi!
Primiţi pe fiecare om aşa cum e, acceptaţi-l aşa cum e şi cum gândeşte!
(Claudiu)
florinm
ianuarie 8, 2010 @ 5:34 pm
–
Aura
ianuarie 8, 2010 @ 5:45 pm
Nu stiu daca stii aceasta poveste:
Un om care nu se considera prea credincios a ajuns in rai si se mira de 3 ori:
Ce caut eu aici?
Unde sunt cei buni pe care i-am cunoscut?
Ce cauta aici cei rai pe care i-am cunoscut?
…
moni
ianuarie 8, 2010 @ 6:32 pm
Nu e o ineptie articolul ci chiar spune adevarul, numai ca asa nu se poarta numai ortodocsii, ci toti oamenii in general. Toti judeca, toti incearca sa-i schimbe pe ceilalti pentru a fi pe placul lor. Insa ideea de baza e adevarata. Asteptam ca oamenii sa se schimbe si apoi sa-i iubim, cand ar trebui sa incepem prin a-i accepta pe ceilalti asa cum sunt.
Florin
ianuarie 8, 2010 @ 6:32 pm
florinm,
Cred ca esti cam dur.Eu cred ca autorul acestui articol a vrut sa ne explice ca trebuie sa avem rabdare cu toti semenii nostrii si sa fim un exemplu pt ei.Sa lasam la o parte partile cu „că dacă fumează se vor duce în iad” si altele ca astea.
Din punctu meu nu e nici o vatamare a sufletului daca citesti acest articol.
Doamne ajuta!
ilieradu
ianuarie 8, 2010 @ 6:45 pm
mie imi place articolul si din pacate pentru noi asta facem judecam,judecam si iar judecam!judecam pe toata lumea pe vecini pe prieteni in biserica pe internet! bunul DUMNEZEU sa ne ajute pe toti sa scapam de aceasta urata boala!
Saurian
ianuarie 8, 2010 @ 7:00 pm
@admin: Claudiu, înţeleg unde a vrut să ajungă ( şi cred că asta ai observat şi tu şi de aceea ai lăsat acest articol să fie postat pe site ) cel care a scris acest articol dar nu cred că l-ai citit prea bine şi de aceea te rog să modifici o singură frază: „După 2000 de ani creştinii s-au divizat, orgoliile n-au dispărut şi fiecare biserică îşi susţine partea zicând că e Biserica cea adevărată.” E clar că din păcate autorul acestui articol n-a înţeles palma Sf. Nicolae.
@autorul articolului: Prietene, ştiu că voi fi rău dar tu care repede îi judeci pe aceşti ortodocşi orgolioşi de ce totuşi îi judeci? E foarte uşor să faci astfel de articole dar din păcate de obicei aceste vorbe mari ce sunt scrise în articol trădează o lipsă de făptuire din partea autorului.
Sunt de acord cu tine cu toate aceste certuri pe care le fac unii ortodocşi începătorilor şi ştii de ce o fac? Din mândrie. Dar hai să îţi mai spun ceva. Cei care fac astfel de articole sau postează pe bloguri, siteuri, etc. cuvinte prin care critică această certare la adresa necredincioşilor plină de mândrie din partea ultra-ortodocşilor ştii de ce o fac? Tot din mândrie. Un om care face şi nu vorbeşte să ştii că nu se va apuca să facă astfel de articole ci în cel mai rău caz când e foarte frustrat vorbeşte astfel de lucruri cu DOmnul sau oameni apropiaţi.
Te rog nu mi-o lua în nume de rău dar „been there, done that…” şi mi-am dat seama că e rău şi asta. Mai puţine vorbe de critică şi mai multe fapte prin care să se simtă criticaţi cei demni de critică ( iar dacă respectivii nu se simt atunci crede-mă că nici vorbele tale nu îi vor convinge deoarece sunt cam nesimţiţi :-)) ).
stefaniaB
ianuarie 8, 2010 @ 9:23 pm
e foarte bun articolul pt cine vrea sa l inteleaga,eu sunt o fire care judec fie cu vorba ,fie cu gandul si chiar si in inima,dar vreau tare mult sa ma indrept,sa ma smeresc cu post,rugaciuni,matanii dupa putinta,dar mai ales cu rugaciune inimii Doamne IIsuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluiestema pe mine pacatoasa.,aceasta pune paza mintii si gurii..dragilor cine oare nu judeca fara sa vrea chiar ,haideti sa fim mai intelegatori,e o lupta cu cel rau..ei si cum pe situri intra si ne supara unu cu altul fiindca suntem plin de slabiciuni,fratilor hai sa fim mai intelegatori si sa nu intram mult in amnunte care nu duc nicaieri,mai bine o rugaciune
Florin
ianuarie 8, 2010 @ 9:45 pm
Pai si de cine depinde sa fie sters articolul?
Nu de alta da produce prea multa sminteala.
Asta ii scopu diavolului.Nu ii convine ca suntem niste tineri care vrem sa il urmam pe Hristos si se baga intre noi.Ce rost are sa ne certam intre noi…
vorba stefaniei mai bine o rugaciune…Hristos le rezolva pe toate…
Doamne ajuta!
Florin
ianuarie 8, 2010 @ 9:47 pm
sau sa fie modificat…
poate gresesc,nu sunt eu in masura sa zic asta…
iertare!da chiar e super siteu si nu cred ca ii bine sa ne certam
florian
ianuarie 8, 2010 @ 10:11 pm
sunt total de acord cu Florin(admin)”invata voi pe cei faradelege caile Tale si cei necredinciosi se vor intoarce la Tine ” Faradelegile trebuie mustrate pe fatza din dragoste pentru ei. Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel Cap. 12
11. Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii.
Doamne ajuta!
Saurian
ianuarie 8, 2010 @ 10:18 pm
@florinm: Greşit la articol e doar faza cu toţi cred că sunt Biserica adevărată. În rest înţeleg unde bate şi are parţial dreptate. acum prin faptul că se laudă cu critica asta arată că nici el nu e mai bun. părerea mea
admin
ianuarie 8, 2010 @ 10:39 pm
Eu sunt cel care am scris articolul, am uitat din greşeală să mă semnez. Recunosc că introducerea în titlu a sintagmei „noi ortodocsii” a aprins discutiile, din acest motiv am si modificat titlu.
Referitor la fraza: „După 2000 de ani creştinii s-au divizat, orgoliile n-au dispărut şi fiecare biserică îşi susţine partea zicând că e Biserica cea adevărată. ” Am vrut doar sa amintesc de marea schisma din 1054 cand Biserica s-a scindat in Biserica Ortodoxa si cea Catolica, si de reforma protestanta a lui Luther din 1517 care a impartit lumea catolica in alte doua mari parti: protestanti si catolici. Iar de atunci protestantii s-au mai impartit in cateva mii de secte.
Am scris ca fiecare biserica sustine ca e Biserica adevarata, dar n-am sustinut nici o clipa ca aceasta ar fi alta decat Biserica Ortodoxa, ci am vrut sa subliniez ca acest gand, pe care l-au avut si evreii acum cateva mii de ani, poate de multe ori sa nu fie constructiv, si chiar sa indeparteze pe multi de la Dumnezeu.
Mandria de a fi Biserica adevarata, pe care uneori o afisam noi ne face de multe ori un deserviciu si ne arata a fi ca fariseii.
(Claudiu)
Miruna
februarie 15, 2011 @ 12:47 pm
Iubirea
Ai mare dreptate in ceea ce ai scris, Claudiu.
Chiar daca suntem botezati in credinta ortodoxa, asta nu inseamna ca suntem si crestini adevarati. Doar apartenenta nu ne ajuta. Nu trebuie sa judecam noi, ca sa nu fim judecati. Dumnezeu ne va judeca pe toti, indiferent de religie, rasa, sex, orientare sexuala. Doar Dumnezeu este Judecatorul Drept. Noi nu trebuie sa ne intrecem cu ceilalti in nimic, nici macar in fapte bune. Asta e mandrie…pentru ca vrem sa fim mai buni. Iar dragostea nu e mandra…Noi trebuie sa ne intrecem pe noi insine. Sa fim mai buni decat noi insine. Mai buni azi decat am fost ieri, mai buni maine decat am fost azi. Sa iubim mai mult azi decat ieri, mai mult maine decat azi. Sa ne indeplinim indatoririle mai bine azi decat ieri, mai bine maine decat azi…sa ne rugam mai mult azi decat ieri, mai mult maine decat azi…
Cat despre schimbarea aproapelui…noi nu-l putem schimba. Nici Dumnezeu nu face asta. Pentru ca Dumnezeu ne-a lasat liberi, ca sa ne schimbam singuri, ca sa meritam, ca sa invatam, ca sa putem iubi, ca sa putem descoperi. Putem doar sa ii dam motive celuilalt sa se schimbe, sa VREA sa faca asta, iar cheia este…iubirea! Iubindu-l asa cum este el, cum ne iubim pe noi insine. Iubirea declanseaza schimbarea in noi si in ceilalti. Iubirea care nu are inceput sau motiv ( te iubesc pentru ca…), iubirea care nu are final sau conditie ( te iubesc daca/ atata timp cat faci asta…), iubirea care nu are scop ( Te iubesc fiindca vreau sa…), iubirea care nu asteapta nimic in schimb.
Alexandra Diaconu
iulie 12, 2011 @ 4:21 am
„Comportamentul etic al omului ar trebui bazat doar pe simpatie, educaţie şi legături sociale; nu e nevoie de nicio bază religioasă. Omul s-ar afla într-o poziţie proastă dacă ar trebui constrâns de frica pedepsei şi speranţa răsplatei după moarte.”
Sorin
iulie 12, 2011 @ 4:57 am
@dalex:citatul bănuiesc că exprimă părerea ta. La ceea ce spui tu apare o mică problemă: omul nu e un roboţel pe care să-l programezi să iubească. Poţi să-l programezi să facă tot felul de lucruri dar nu şi să iubească. Iar dacă nu e iubire ajungem într-o lume în care fiecare se respectă dar este o răceală totală între oameni iar în momente de greutăţi nimănui nu-i pasă de celălalt. De aceea e nevoie de dragoste. Dragostea e Dumnezeu şi poate de aceea e atât de periculoasă şi încalcă orice reguli de minim bun simţ: ea nu ţine de clase sociale, de răutatea celuilalt, de sentimentele celuilalt ci e atotputernică.
În viaţa duhovnicească există 3 paşi: frica de iad, speranţa răsplatei după moarte şi dragostea. Primul pas e când facem fapte bune din cauză că ne este frică de iad, al doilea pas e când facem fapte bune cu cândul la răsplăţile ce ne aşteaptă iar al treilea pas e când o facem din dragoste fără să aşteptăm ceva. Chiar dacă primii 2 paşi par mai egoişti totuşi ei au la bază faptul că la început omul fiind împătimit este şi foarte egoist. Din cauza asta se foloseşte puţin de egoismul omului ca să facă eforturi să facă ceva pentru Dumnezeu astfel încât Duhul Sfânt se apropie tot mai tare de om şi îl preschimbă pas cu pas. Drumul omului e un urcuş iar atunci când pare că stai să ştii că cazi. Priveşte lucrurile şi altfel: când eram copii făceam unele lucruri că ne era frică să nu ne bată părinţii, apoi făceam unele lucruri ca să facem pe părinţi să fie mândri de noi şi când ne-am făcut mari facem aceleaşi lucruri deoarece aşa e normal să facem.
Alexandra Diaconu
iulie 12, 2011 @ 5:20 am
Da, e mai mult parerea lui Einstein, care mai spune si „Dacă oamenii sunt buni doar pentru că se tem de o pedeapsă şi speră într-o răsplată, atunci suntem, într-adevăr, o adunătură jalnică.” Ideea era ca faptele bune ale omului ar avea mai multa valoare daca le-ar face pentru ca asa ii e firea, si nu pentru ca se teme de Dumnezeu si spera sa fie rasplatit dupa moarte. Si era vorba doar de comportament. Iubirea ori e, ori nu e, dar faptele sunt, fara indoiala.