Noi și jumătățile de măsură

Una din cele mai importante calități pe care le apreciez la o persoană este verticalitatea. Și nu cred că sunt singurul. Cred că mai toată lumea apreciază consecvența și siguranța pe care ți-o dă o persoană verticală, cu principii sănătoase și cu personalitate puternică. Te aștepți să nu trateze lucrurile cu ușurință sau cu superficialitate. Te poți încrede într-o astfel de persoană, te aștepți să nu te mintă sau să te dezamăgească tocmai datorită seriozității sale.

Ei bine, cam acesta e modelul pe care îl propune Hristos pentru fiecare. Acesta e modelul creștinului autentic. Acesta e modelul, care de multe ori e departe de noi. Și asta se întâmplă fiindcă umblăm cu jumătăți de măsură. Pentru că deși citim zilnic atâtea articole, site-uri, bloguri, pagini din vreo carte de folos sufletesc, informația nu ajunge în inima noastră. Sau dacă ajunge, rămâne acolo îngropată – nebagată în seamă. Înainte, creștinii citeau câteva rânduri dintr-o carte sau auzeau de la un părinte o vorbă și meditau la cuvintele acelea câteva săptămâni. Meditau la ele, le ”învârteau” pe o parte și pe alta, le ”rumegau” până prindeau la inimă și le erau mereu în minte. Dar acum, ca să-mi amintesc despre ce am citit cu trei zile în urmă trebuie să mă scarpin puțin în creștetul capului sau să mă uit în browser, în History, ori să răsfoiesc puțin cartea din care am citit ultima dată. Iar acest lucru se întâmplă, mai ales, din cauză că nu punem în practică, la modul serios, ceea ce citim. Sau dacă punem în practică, o facem doar până la un anumit nivel, gândindu-ne că e prea mult să facem întru totul ceea ce ni se cere, deși Hristos vrea să facă din noi o persoană nouă, să ne schimbe din temelii, nu să ne cârpească pe ici, pe colo.

În Hristos devenim o altă făptură. Nu 50%, nu 90%, nu 99%, ci 100%. Dar noi tot umblăm cu jumătăți de măsură. Pentru că deși suntem în țara asta 87% de ortodocși declarați, tot noi suntem primii la avorturi și alte păcate strigătoare la cer. Pentru că deși bisericile sunt pline, totuși și cluburile sunt pline și crâșmele și cabinetele unde se fac avorturi. Pentru că deși se construiesc din ce în ce mai multe biserici, marile firme de alcool, tutun și anticoncepționale au în România, în fiecare an, profituri în care te pierzi de atâtea zerouri.

Pentru că deși dimineața la biserică baticul era pe cap și fusta până la pământ, seara la terasă colanții sau blugii erau mulați pe picioare, decolteul cât mai larg și prietena care nu era de față a devenit subiect de bârfă.

Pentru că deși dimineața la biserică te visai în Muntele Athos, practicând rugăciunea inimii sau deja te vedeai în rândul sfinților pictați pe perete, seara la terasă după două beri, altfel apreciezi ”generozitatea” fetelor afectate de caniculă și glumele cu tentă sexuală.

Pentru că deși dimineața la biserică spuneam în ectenii ”…și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu sa o dăm”, după câteva ore ne răzgândim și ne dăm seama că totuși e cam mult ”toată viața noastră”, orele alea două de dimineața ar trebui să-I ajungă. Doar n-o să ne facem noi sfinți acuma!

Ce au în comun toți sfinții?!? Tocmai acea verticalitate și consecvență de care pomeneam la început. Tocmai acea plinătate de măsură cu care trăiau.

Despre Sfântul Ilie știm că ”Niciodată n-a ascultat Dumnezeu mai tare de om, ca în timpul Sfântului Ilie” (Sf. Efrem). Pentru că deși tot poporul a căzut în idolatrie, el a rămas credincios Domnului. El nu s-a gândit că era singurul care a mai rămas ”oaia neagră”, așa cum facem noi: ”Dacă toată lumea face dragoste înainte de căsătorie, eu de ce să nu fac?!? Dacă toți colegii și prietenii merg în club sau la petrecere, eu de ce să nu merg?!? Dacă toți cunoscuții fumează, eu de ce să nu fumez?!?”

Despre Sfântul Ioan Botezătorul știm că era înger în trup, ”cel mai mare om născut din femeie” (Matei 11, 11). Starea duhovnicească a poporului evreu era sub nivelul mării în vremea aceea. Când a început chemarea la pocăință, era de unul singur. Cu toate astea nu s-a descurajat și nu a lăsat-o ”mai moale”.

Despre Sfântul Apostol Ioan știm că era cel mai tânăr dintre apostoli. Era cel mai curat dintre ei și cel mai apropiat de Iisus. El a fost singurul apostol care nu L-a părăsit pe Mântuitor și stătea sub cruce alături de Maica Domnului în momentele răstignirii. El a fost singurul din cei doisprezece apostoli care nu a murit martirizat.

Am vrut să amintesc de cei trei sfinți pentru că de multe ori aud că astăzi altele sunt vremurile. Dar, ”Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 14, 8). Sau că sfințenia nu e de noi și ne complacem să stăm la un anumit nivel – căldicel. Dar, cu toate astea ”…scris este: <Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt>” (I Petru 1, 16)

Eu la fiecare examen, în facultate, mi-am propus să iau nota 10. Și mă pregăteam ca atare. Dar chiar dacă nu am reușit, mereu am fost pe aproape și am luat note mari. Dar colegii care învățau doar de nota cinci, cât să treacă examenul – mai mereu îl picau.

Așa că, dacă ne propunem maximul (sfințenia) e posibil să reușim sau cel puțin să fim pe-aproape. Dar, dacă umblăm cu jumătăți de măsură… Mai bine, nu.

(Radu Trandafir)